X

MApN retrage proiectul de înființarea unui nou serviciu secret

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

MApN anunță că retrage proiectul de lege privind înființarea unui nou serviciu secret cu personalitate juridică, în urma controverselor stârnite în ultimele zile. 

„Ca urmare a observațiilor primite până la acest moment, în cadrul procedurii de transparență decizională începută în data de 20 octombrie, Ministerul Apărării Naționale a decis retragerea de pe fluxul de avizare interinstituțională a proiectului de Lege privind organizarea și funcționarea Direcției Generale de Informații a Apărării și pentru modificarea Legii nr. 346 din 2006 privind organizarea și funcționarea Ministerului Apărării Naţionale.

În cadrul procedurilor de elaborare a proiectelor de acte normative, Ministerul Apărării Naționale va rămâne consecvent respectării cadrului legal referitor la asigurarea transparenței decizionale, în scopul elaborării unor acte normative care să corespundă nevoilor de adaptare la provocările din mediul de securitate”, transmite MApN.

Neconstituționalitatea existenței MApN și a Proiectului de lege privind “serviciul secret al armatei”

Direcția Generale de Informații a Apărării – adică serviciul secret al armatei – este organizat ca o direcție sub Ministerul Apararii Nationale. Însă, ce se gândi el nea Tîlvăr? Nu iși face si el, sub el, un serviciu secret pe bune, cu personalitate juridica, cu buget propriu cu ditamai rețeaua? Nu poate si el sa aiba propriul lui serviciu secret bine dezvoltat? Că apărare națională sau securitate națională, pentru el e tot aia. Nu îi zice el securitatea națională în domeniul apărării și gata, rezolvă problema? Ba mai ia și din atribuțiile SRI cu terorismul și din cyber-intelligence, se mai ocupă și de antitero și de intervenții contrateroriste.

Daca tot a intrat SRI-ul in civilie si nu se mai ocupă de propriile obligatii pe securitate nationala, nu se ocupa el serviciul secret al armatei. Doar în România oricine își aroga orice competențe și atribuții. Nea Ciolacule, ce faci bre? Nu ai zis ca descentralizezi, ca faci, ca dragi, ca reduci cheltuielile? Ce te gandisi? Sa iti faci si mata cu nea Tilvar propriul serviciu secret sub Guvern? Ce atâta dependență de SRI? Lasă că vă faceți și voi propriul sistem de represiune (SRI fără supărare, dar aia sunteți, că ați deviat mult de la rolul pe care îl aveți).

Eu am auzit ca serviciul secret al armatei e bun si e inzestrat, dar SRI-ul atata “onoare” are? Ii lasă pe alții sa ii faca treaba? Chiar așa de neputincios este? Acum pentru sefii de la SRI și pentru toti cei de la armata, inclusiv pentru serviciul secret al armatei: v-ati bagat atat in seama prin tot felul de chestii internationale si va simtiti mandrii de voi, incat ati uitat propriul juramant: ala ca veti respecta Constituția.

Pai sa o luam asa frumos:

– SRI = securitate nationala

– Armata = apararea tarii

Vedeti ca scrie pe la art. 119 din Constitutie (care reglementează CSAT) care sunt cele 2 mari categorii. Mai scrie si prin deciziile CCR: cititi-le! Vazurati? Unii aveti o treaba, altii aveti alta treaba. Treaba SRI-ului nu e in civilie – asa ca intorceti-va la treaba voastra, ca vedeti ca si-o aroga cei de la armata. Treaba armatei este apărarea tării, nu securitatea națională (citiți art 118 din Constituție, dacă nu credeți).

Acum să ne întoarcem la Constituție:

La capitolul V – Administratia Publică, Secțiunea 1 – Administratia publica de specialitate: avem 4 articole. Nici pe alea nu ati fost in stare să le cititi, voi marii sefi de servicii secrete, de armata, ditamai ministri ai apararii nationale de pana acum. Daca le-ati fi citit, v-ati fi respectat juramantul si nu ati fi acceptat mizeria de pana acum. Să vă aduc aminte: decembrie 1989 – Armata e cu noi!

Si-acum sa va explic alea 4 amarate de articole pe care nu cred ca le-ati citit in viața voastră, degeaba ati jurat toti pe Constitutie si “patria a priori”, ca n-aveti nicio treaba cu ea.

ARTICOLUL 116 – structura administrației publice centrale:

a) Ministerele in subordinea Guvernului

b) alte organe de specialitate care se pot organiza:

– în subordinea Guvernului

– in subordinea ministerelor

– ca autorități administrative autonome.

După care, ARTICOLUL 117 ne spune cum se înființează autoritatile din administrația publica centrala (prevăzute la art. 116):

– ministerele se organizează si funcționează potrivit legii (alin 1);

– organele de specialitate in subordinea Guvernului, se pot înființa de Guvern cu avizul Curtii de Conturi numai dacă legea le recunoaște această competență (alin 2);

– organele se specialitate in subordinea ministerelor, se pot înființa de ministere cu avizul Curtii de Conturi numai dacă legea le recunoaște această competență ( alin 2);

– AUTORITATILE PUBLICE ADMINISTRATIVE se pot înființa prin lege organică (alin. 3).

Și ce să vedeți? După aia mai avem 2 articole: Unul reglementează Forțele Armate și altul reglementează Consiliul Suprem de Apărare a Țării.

ARTICOLUL 118 FORTELE ARMATE

“(1) ARMATA este SUBORDONATĂ EXCLUSIV VOINTEI POPORULUI pentru GARANTAREA suveranității, a independenței și a unității statului, a integrității teritoriale a țării și A DEMOCRAȚIEI CONSTITUȚIONALE. În condițiile legii și ale tratatelor internaționale la care România este parte, armata contribuie la apărarea colectivă în sistemele de alianță militară și participă la acțiuni privind menținerea sau restabilirea păcii.

(2) Structura sistemului național de apărare, pregătirea populației, a economiei și a teritoriului pentru apărare, precum și statutul cadrelor militare, se stabilesc prin lege organică.

(3) Prevederile alineatelor (1) și (2) se aplică, în mod corespunzător, și celorlalte componente ale forțelor armate stabilite potrivit legii.

(4) Organizarea de activități militare sau paramilitare în afara unei autorități statale este interzisă.

(5) Pe teritoriul României pot intra, staționa, desfășura operațiuni sau trece trupe străine numai în condițiile legii sau ale tratatelor internaționale la care România este parte.”

VĂZURĂȚI? FORȚELE ARMATE SUNT REGLEMENTATE SEPARAT DE CONSTITUȚIE. NU SUB GUVERN, NU SUB PUTEREA EXECUTIVĂ, PENTRU CA ARMATA ESTE SUBORDONATA EXCLUSIV VOINTEI POPORULUI. DECI, MINISTERUL APĂRARII NAȚIONALE NU POATE SĂ EXISTE ÎN SUBORDINEA GUVERNULUI. CUM ESTE SUBORDONATA ARMATA DE ANI DE ZILE ESTE IN AFARA ORICAROR NORME CONSTITUTIONALE SI NICIUNUL DINTRE VOI, MARII JURATORI PE CONSTITUTIE NU ATI ZIS MIAU. FORTELE ARMATE SUNT O AUTORITATE PUBLICĂ CENTRALĂ SEPARATĂ, PREVĂZUTĂ DE CONSTITUȚIE, CARE NU E ÎN SUBORDINEA GUVERNULUI.

Nu mă credeți? Păi să trecem mai departe la ARTICOLUL 119 – Consiliul Suprem de Apărare a Țării:

“Consiliul Suprem de Apărare a Țării organizează și coordonează unitar activitățile care privesc apărarea țării și securitatea națională, participarea la menținerea securității internaționale și la apărarea colectivă în sistemele de alianță militară, precum și la acțiuni de menținere sau de restabilire a păcii.”

Văzurăți CSAT-ul subordonat Guvernului cumva? NU? PĂI ATUNCI NICI FORȚELE ARMATE NU AVEAU CE SĂ CAUTE SUBORDONATE GUVERNULUI.

Numai un paragraf dintr-o decizie a CCR cu privire la CSAT (că nu am chef să mai caut alta): “Așadar, Consiliul este o autoritate a administrației publice, autonomă față de Guvern, prezidată de Președintele României și supusă controlului parlamentar, cu atribuții în ce privește apărarea țării și siguranța națională. În procesul de îndeplinire a activităților sale specifice, pot apărea situații litigioase pentru a căror rezolvare să fie necesară formularea unor acțiuni în justiție, și numai instanțele de judecată învestite cu soluționarea respectivelor litigii au competența de a stabili dacă Consiliul Suprem de Apărare a Țării are sau nu calitate procesuală, activă sau pasivă.” (Decizia CCR nr. 97/2008).

Înțeleserăți, marii jurători pe Constituție, că ați acceptat ca armata să fie subordonată puterii executive, contrar Constituției? Asa ca mari sefi de servicii secrete: nu va e asa puțin jenă de voi? Lăsați aerele cu NATO, UE; ONU și altele! Uitati-va intai la Constitutia aia pe care ati jurat, ca pana la urma voi la NATO, UE si pe unde va mai duceti, vă duceți in calitatea pe care ati primit-o in baza Constitutiei Romaniei (aia pe care ati jurat), ca daca Constitutia nu era, nu aveati nicio functie si prășeați in gradina. Asa ca la loc comanda!

Lasați aerele de mari parteneri ai nu știu cui și uitați-vă prin Constitutia aia pe care ati jurat si vedeti ce scrie in ea. Dupa care, dati-va o palma dupa cap, retrageti proiectul ala cu alt serviciu secret, ca ne-am saturat de servicii secrete neconstitutionale, antidemocratice si care isi dau la picioare unii la altii, avizi de putere fiind aia de prin functii si de cum sa isi realizeze interesele personale si averile proprii. Asa ati distrus tara asta.

Mai bine faceti voi asa:

1. Cei de la ARMATA: proiect de lege prin care sa se desfiinteze Ministerul Apararii Nationale – NECONSTITUTIONAL infiintat și organizati o autoritate publica conform Constitutiei, numita FORTELE ARMATE care să fie subordonate exclusiv voinței poporului, așa cum zice Constituția.

VEDEȚI CĂ GARANTAREA DEMOCRATIEI CONSTITUTIONALE ESTE IN GRADINA VOASTRA, A FORTELOR ARMATE. Adică, ceea ce acrie la art 1 alin. (4) din Constituție: “STATUL SE ORGANIZEAZĂ POTRIVIT PRINCIPIULUI SEPARAȚIEI ȘI ECHILIBRULUI PUTERILOR – LEGISLATIVĂ, EXECUTIVĂ ȘI JUDECĂTOREASCĂ – ÎN CADRUL DEMOCRAȚIEI CONSTITUȚIONALE.” E praf în România separația și echilibrul puterilor în stat. Pentru că în loc să vă îndepliniți rolul constituțional, ați acceptat să fiți subordonați uneia dintre cele trei puteri in stat: aia executivă, Guvernul. Așa că ce echilibru să mai păstrați voi?

2. SRI: ia frumos avizul asta al Comisiei de le Veneția si citește-l bine, bine, ca sa vezi cum esti o structura departe de orice democratie, contrar misiunii pe care ati postat-o pe site-ul vostru (protejati valorile democratice). Asa ca luati voi toata legislatia la mana care va priveste (ca vreo 80% din ea este in contradictie cu ce scrie Comisia de la Venetia in avizul pe care vi-l indicai) si faceti voi asa niste proiecte de lege prin care să eliminați alea 80% mizerii din legislatia care va priveste, nu de alta, dar să deveniti si voi o entitate democratica, daca tot va laudati cu termeni din astia pe site-ul vostru.

Av. Elena Radu

Reclame

Sistemul vrea să ne reducă la tăcere! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum ajutorul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.



Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

Un comentariu

  1. Bravo, d-na avocat Elena Radu. Iată că instituția din care faceți parte nu se face de râs când există oameni ca dv. .
    Vivat, vivat, vivat Adevărul și cei ce-l mărturisesc pre El.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button