BOICOT Cărturești pentru propagandă agresivă! Rafturi întregi cu cărți LGBTQ pentru copii și tineri

La Carturesti se comercializeaza si multe carti despre vrajitorie.

ATENȚIE !!! Pericol de pandemie și moarte Gae-enică sau Gay-enică (Gheenică) în România !!!

„băieții și fetele vesele” („băieții și fetele gae” sau „băieții și fetele gay”), bucățile de pardoseală din MOZAI-Q-ul sodomito-gomorit, „mai prejos și mai necinstite decât câinii”, în stare de ALERTĂ:

https://www.mozaiqlgbt.ro/2023/11/legalizarea-parteneriatelor-civile-acum/
https://www.mozaiqlgbt.ro/2023/11/legalizarea-parteneriatelor-civile-acum/cerem-partidelor-politice-legalizarea-de-urgenta-a-parteneriatelor-civile/

via https://www.news.ro/social/asociatia-mozaiq-organizatie-comunitara-lgbt-solicita-partidelor-parlamentare-legalizarea-de-urgenta-a-parteneriatelor-civile-1922403306182023111621373995

Pentru toți cei cu credința dreaptă, cu mintea sănătoasă și cu frica lui Dumnezeu, din toate partidele parlamentare din Parlamentul României, BOTEZAȚI cu botezul ortodox în Numele Preasfintei Treimi în fața căruia Sfinții Îngerii stau cu cutremur și frică, în Numele Preasfintei Treimi mărturisite Ortodox, așa după cum este mărturisită în Simbolul de Credință Ortodox Niceeo-Constaninopolitan, care ori prin nașii voștri de botez, ori voi înșivă, ați MĂRTURISIT de TREI ORI, AȚI DEPUS UN JURĂMÂNT în fața lui Dumnezeu înainte de primirea Botezului că „v-ați lepădat de satana și de toată pompa lui de și de toată lucrarea lui și v-ați unit cu Hristos”, credință, viață și lucrare a satanei fiind și homosexualitatea, ACUM NU vă lepădați de Hristos, Cel cu care v-ați îmbrăcat în Taina Sfântului Botez (după cum scrie în Epistola Sfântului Apostol Pavel către Galateni capitolul 3, stihul 27), prin îndeplinirea cererilor mozaiq-ului sodomit apostat, ACUM NU aduceți asupra României pandemia Gae-enei (Gheenei) care va atrage asupră-și blestemul Sodomei și Gomorei, prin îndeplinirea cererilor mozaiq-ului sodomit apostat,

ACUM „NU vă faceți părtași la faptele cele fără de roadă ale întunericului, ci mai degrabă, osândiți-le pe față, căci cele ce se fac întru ascuns de ei, rușine este a le și grăi, iar tot ce este pe față, se descoperă prin lumină, căci tot ceea ce este descoperit, lumină este. Pentru aceea zice: „DEȘTEAPTĂ-TE (ROMÂNE – nota comentatorului) CEL CE DORMI (ÎN SOMNUL CEL DE MOARTE AL PĂCATELOR – nota comentatorului) ȘI TE SCOALĂ DIN MORȚI (DIN MORȚII NESIMȚIRII, TRÂNDĂVIEI ȘI AI NEPĂSĂRII – nota comentatorului) ȘI TE VA LUMINA HRISTOS” (după cum scrie în Epistola Sfântului Apostol Pavel către Efeseni capitolul 5, stihurile de la 11 la 14),

ca să NU auziți ATUNCI, în Ziua Înfricoșătoarei Judecăți a Domnului Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, înfricoșătoarea Lui sentință:

„Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care este gătit diavolului şi îngerilor lui.” (după cum scrie în Sfânta Evanghelie de la Sfântul Apostol și Evanghelist Matei capitolul 25, stihul 41)

ca unora cărora ACUM mult vi s-a dat și mult vi se va cere ATUNCI în Ziua Înfricoșătoarei Judecăți:

„Iar sluga aceea care a știut voia Stăpânului și nu s-a pregătit, nici n-a făcut după voia Lui, va fi bătută mult. Și cea care n-a ştiut, dar a făcut lucruri vrednice de bătaie, va fi bătută puțin. Și oricui i s-a dat mult, mult i se va cere, și cui i s-a încredințat mult, mai mult i se va cere.” (după cum scrie în Sfânta Evanghelie de la Sfântul Apostol și Evanghelist Luca capitolul 12, stihurile 47 și 48)

Sfântul Părinte Ierarh al Bisericii Ortodoxe Cea Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească Ioan Gură de Aur întru-tot Lăudatul și întocmai cu Apostolii, Arhiepiscopul și Patriarhul Constantinopolului, în Omilia a V-a la Epistola Sfântului și întru-tot Lăudatului Apostol Pavel către Romani despre lespezile căzute ale mozaicului sodomit spune că „sunt străine de credința cea adevărată”, de credința lui Dumnezeu, de credința ortodoxă, spune că sunt niște apostați și lepădați de la fața lui Dumnezeu, spune că sunt niște „părăsiți de Dumnezeu”, spune că „au credință satanicească și o viață diavolică” (satanică, diavolească), spune că „sunt mai prejos și mai necinstiți decât animalul numit câine”, citat integral din Omilia Sfântului Ioan Gură de Aur la Epistola NU DOAR către Romani, ci și CĂTRE ROMÂNI a Sfântului Apostol Pavel:

„Pentru aceea i-a dat pe ei Dumnezeu întru patimi de ocară, că și femeile lor și-au schimbat rânduiala cea firească, întru ceea ce este împotriva firii. Așijderea și bărbații lăsând cea după fire rânduială a părții femeiești, s-au aprins întru pofta sa unul spre altul” (Cap. 1, 26-27).

Toate patimile omenești sunt necinstite, dar mai cu seamă nebunia după copii, căci mai mult pătimește sufletul și se necinstește în păcate, decât trupul în boli. Privește cum îi lipsește și aici de orice iertare, după cum îi lipsește și în cele ale credinței.

Femeilor le zice: „au schimbat rânduiala firii” și prin urmare nu au ce răspunde, sau să spună «că am fost împiedicate de împreunarea cea după lege» și nici că nu au avut cu cine să-și împlinească pofta, și au fost silite de a se azvârli în această turbare nebună, căci expresia „au schimbat” se zice de cei ce au avut ce schimba, după cum atunci când vorbea de credință zicea „că au schimbat adevărul lui Dumnezeu întru minciună”.

Bărbaților iarăși le spune: „lăsând cea după fire rânduială a părții femeiești” ceea ce învederează același lucru. Din această cauză și pe femei ca și pe bărbați îi lipsește de orice iertare, învinovățindu-i deopotrivă, pentru că nu numai au avut prilejul de a-și face poftele, și că lăsând la o parte ceea ce aveau au ajuns la asemenea absurdități, dar încă că necinstind ceea ce este după natură, au alergat la ceea ce este contra naturii.

Cele ce sunt contra naturii sunt și mai grele, în același timp și mai dezgustătoare, așa că nici nu le-ar putea cineva numi plăcere, fiindcă adevărata plăcere este aceea după natură.

Dar când Dumnezeu părăsește pe cineva, totul se răstoarnă pe dos ! De aceea nu numai credința lor era satanicească, dar și viața le era diavolică.

Atunci când le vorbea de credință, le-a pus în mijloc lumea și cugetul omenesc, spunându-le că, cu mintea cea dată lor de Dumnezeu, ar fi putut prin cele ce se văd ca să se ridice la Creator, dar fiindcă nu au voit, au rămas fără nici o justificare, — aici însă în locul lumii le pune la mijloc plăcerea cea după natură, de care ar fi putut ca să se mulțumească cu mai multă libertate și liniște, și ar fi scăpat de rușine, dar n-au voit, drept care și sunt lipsiți de orice iertare, fiindcă au defăimat natura. Și ceea ce este mai necinstit încă, că și femeile umblă după asemenea împreunări contrare naturii, în timp ce ar trebui ca să se rușineze de bărbații lor.

Este demn de a admira și aici înțelepciunea lui Pavel, cum el aruncându-se cu vorba în două lucruri contrare, pe amândouă le-a dezvoltat cu toată exactitatea. Voia a spune ceva și demn, în același timp însă și mușcător pentru auditoriu, dar acestea amândouă nu erau cu putință, fără ca una din ele să se împiedice de cealaltă. Dacă vei spune ceva demn, nu vei putea atinge pe auditoriu, iar de voiești a te atinge de el tare, apoi atunci este nevoie de a dezveli lămurit ceea ce spui. Dar iată că înțeleptul și sfântul suflet al lui Pavel le-a putut uni pe amândouă la un loc, și le-a dezvoltat cu toată exactitatea, căci în numele naturii a mărit învinovățirea lor, în același timp — ca și de o perdea oarecare — el s-a servit cu multă înțelepciune în demnitatea povestirii sale.

După ce deci, mai întâi el se atinge de femei, de îndată pășește mai departe atingând pe bărbați, căci zice: „Așijderea și bărbații, lăsând cea după fire rânduială a părții femeiești ”, ceea ce este dovada celei mai de pe urmă nebunii, căci când amândouă genurile sunt corupte, și bărbatul care este pus ca dascăl al femeii, ca și femeia căreia i s-a poruncit de a fi de ajutor bărbatului, nu îndeplinesc cu sfințenie datoriile lor, apoi atunci ei se găsesc între dânșii ca dușmani. Gândește-te apoi și la cuvintele de care s-a servit, cât de reprezentative sunt, căci nu zice: «s-au amorezat și s-au poftit unul pe altul» ci: „s-au aprins întru pofta sa unul spre altul”. Vezi acum că totul în poftă vine de la lăcomie, care nu poate răbda ca să stea în hotarele sale ? Așadar, tot ceea ce poftește cineva, din acele care covârșesc legile puse de Dumnezeu, este absurd, și prin urmare poftește din acele absurde și nu din cele legiuite. După cum de multe ori mulți lăsând la o parte pofta mâncărurilor se hrănesc cu humă și cu pietre mici, iar alții stăpâniți de o sete nebună doresc până și apa din mocirlă, tot așa și aceia s-au înfierbântat de acel amor nelegiuit.

Și de întrebi poate «de unde oare a venit întinderea bolii, sau mai bine zis a poftei acesteia» ? — răspunsul este: de la părăsirea lui Dumnezeu. Dar părăsirea lui Dumnezeu de unde vine ? De la nelegiuirea (erezia, apostazia, lepădarea de dreapta credință a – nota comentatorului) celor ce L-au părăsit pe El.

„Bărbați cu bărbați rușinea lucrând-o” zice mai departe. «Dacă ai auzit spunând «că s-au aprins» să nu-ți închipui, zice, că boala aceasta provine numai din poftă, ci mai mult din trândăvia lor, care a și aprins pofta».

De aceea nici nu zice «fiind târâți, sau căzând» după cum zice aiurea, ci „lucrând” adică că lucrul lor îl puseseră în păcat, și nu un lucru întâmplător, ci studiat de dânșii mai dinainte.

Și nu zice «pofta», ci „rușinea lucrând”, fiindcă și natura au făcut-o de râs, și legile ei le-au călcat. Privește apoi și confuzia cea mare venită din amândouă părțile, fiindcă nu numai că capul a căzut jos la pământ, ci și picioarele s-au ridicat sus (satanism, pentagrama cu picioarele stelei cu cinci colțuri în sus și cu capul stelei în jos – nota comentatorului), și au devenit dușmani între dânșii, introducându-se o luptă mai grozavă decât războiul civil, mai hâdă și mai variată.

Căci lupta aceasta au împărțit-o în patru feluri de lupte noi și nelegiuite; războiul acesta nu era îndoit și întreit, ci chiar și împătrit. Gândește-te bine: trebuia ca cei doi, adică bărbatul și femeia, să fie unul, după cum zice: „Și vor fi amândoi un trup”, iar aceasta o face pofta de împreunare, care unește amândouă genurile. Însă această poftă nimicind-o diavolul, și făurind un alt mijloc, a rupt genurile unul de altul în acest mod, și a făcut ca unul să devină doi, adică unul și același gen să țină locul și a celuilalt, ceea ce este contra legii lui Dumnezeu. Dumnezeu a zis: „Cei doi vor fi un trup”, iar diavolul a împărțit acel trup în două. Și iată întâiul război. Apoi iarăși aceste două părți s-au războit fiecare și contra sa, ca și contra celeilalte, căci și femeile defăimau pe alte femei, și nu numai pe bărbați, și bărbații la rândul lor stăteau unul contra altuia, ca și contra genului femeiesc, ca și într-o luptă de noapte. Ai văzut al doilea, al treilea, al patrulea și al cincilea război ? Dar apoi mai este și un alt război, căci pe lângă cele vorbite ei au făcut nelegiuire și contra naturii. Fiindcă diavolul știa bine că ceea ce unește amândouă genurile este mai ales această poftă, s-a gândit ca să rupă această legătură, așa ca să se dezbine nu numai în a nu mai face copii, ci chiar în a se război unul pe altul, și a se răscula unul contra altuia. „Și răsplătirea ce li se cădea a rătăcirii lor, întru sineși luând-o”. Privește cum iarăși ajunge cu vorba tot la obârșia răului, adică la necucernicia lor, rezultată din credința cea falsă, spunând că plata aceasta se trage de la nelegiuirea neevseviei dinainte.

1) Partea morală. Despre cei ce fac pederastie (homosexualitate – nota comentatorului) și malachie (onanie, masturbare – nota comentatorului), și de câte rele sunt capabili unii ca aceștia. Despre bărbații și femeile care viețuiesc în păcate, despre gheena (ghe-ena se pronunță ca și gae-ena sau gay-ena – nota comentatorului) și Judecată, și dovada trasă din cele petrecute în Sodoma. Noi nu trebuie a ne dezmierda în plăceri trupești, ci a avea veșnic în minte teama de Dumnezeu. (Veron)

Vorbind el de gheena și de pedeapsă, și fiindcă celor neevsevioși (neevlavioși, rău-cinstitori de Dumnezeu, NEORTODOCȘI – nota comentatorului) și care preferau a trăi în astfel de desfrânări nu li se părea poate demn de credință, ba chiar ridicol, de aceea Apostolul arată că chiar în însăși această plăcere se găsește osânda. Dacă însă unii ca aceștia nu simt pedeapsa, ba încă simt mare plăcere în asemenea fapte murdare, tu să nu te minunezi, căci și nebunii și cei cei sunt stăpâniți de vreo boală mintală, deși de multe ori se nedreptățesc singuri cauzându-și rele, ei totuși nu simt, ci râd și se dezmiardă în fapte ca acelea, de care cei sănătoși plâng. Însă prin asemenea exemplu nu voim a spune că aceia scapă de osândă, ca și nebunii, ci tocmai în acest fapt murdar pedeapsa le va fi mai grozavă, fiindcă nici măcar nu vor a cunoaște prăpastia relelor în care se găsesc. De altfel nici nu trebuie a ne da părerea din faptele celor bolnavi, ci din acelor sănătoși. Iată că faptul acesta li se părea a fi vechi, că era chiar și o lege în ființă,

iată că un legiuitor de-al lor a poruncit prin lege ca slugile nici să-și ungă trupul cu unt-de-lemn, și nici să facă pederastie, acordând presidenția acestei murdării numai celor liberi (stăpânilor), sau mai bine zis nu presidenția, ci schimonosirea naturii.

Cu toate acestea ei nu considerau faptul de schimonosire, ci încă foarte cinstit, și oarecum un drept mai mare asupra slugilor, fiindcă aceasta era legiuit de prea înțeleptul popor athenian și de marele lor legislator Solon ! Dar apoi și alte multe cărți de ale filosofilor lor le-ar găsi cineva pline de această boală molipsitoare. Însă de aici noi nu putem zice că faptul acesta este legiuit, ci pe cei ce au primit o asemenea lege îi credem ca cei mai nenorociți și vrednici de multe lacrimi. Ceea ce pătimesc femeile cele desfrânate, aceeași pătimesc și aceștia, ba încă mai grozav ca ele, fiindcă deși contra legii, cel puțin ele doresc împreunarea naturală,

pe când pederastii (dar și toate celelate lespezi căzute LGBT-iste ale MOZAI-Q-ului sodomit – nota comentatorului) doresc ceva și contra legii, în același timp și contra naturii.

Chiar de nu ar fi gheena (se pronunță ca și gae-ena sau gay-ena – nota comentatorului), și nici nu ne-ar fi amenințat cu osânda, totuși acest fapt este mai grozav ca orice osândă. Dacă ei simt plăcere de aceasta, după cum zici, ei bine, atunci îmi spui mai mult de îngreuierea pedepsei lor. Când eu văd pe cineva alergând pe stradă gol și cu tot trupul plin de noroi, și el în loc să se acopere încă se și mândrește, apoi nu numai că nu-l laud pentru aceasta, ci chiar îl plâng, fiindcă nu simte sărmanul, că singur se face de râs. Dar pentru ca să arăt mai lămurit batjocura aceasta, să-mi dați voie de a aduce și alt exemplu. Dacă cineva ar pedepsi o fecioară care ar fi avut relații cu animale necuvântătoare, și ea în loc să se rușineze încă s-ar mândri de acea faptă, oare nu ar fi pentru aceasta vrednică de plâns, fiindcă deși ar fi putut să scape de această boală dacă ar fi voit, totuși ea nici măcar nu simte ? Desigur că ar fi vrednică de de jelit. Deci dacă faptul acela este urâcios, apoi nici faptul pederaștilor nu este mai prejos de acela, fiindcă a fi cineva batjocorit de ai săi este cu mult mai de jelit decât dacă este batjocorit de străini. Pe unii ca aceștia eu îi consider mai răi decât pe omorâtorii de oameni, fiindcă e cu mult mai bine de a muri, decât a trăi defăimat astfel de lume. Omorâtorul de oameni a despărțit sufletul de trup, iar aceștia (lespezile căzute LGBT-iste ale MOZAI-Q-ului sodomit – nota comentatorului) împreună cu trupul au pierdut și sufletul.

Orice păcat mi-ai spune, nu poate fi egal cu această grozavă nelegiuire, și dacă cei ce pătimesc de această boală ar simți grozăvenia faptului ce se săvârșesc, desigur că ar prefera o mie de morți, mai bine decât de a face asemenea fapte.

Nimic nu este atât de urâcios ca această batjocură. Dacă Pavel vorbind de curvie zicea: „Tot păcatul pe care l-ar face omul, afară de trup este; iar cel ce curvește păcătuiește în trupul său” (I Corintheni 6, 18), apoi ce am putea spune de această nebunie, care este cu atât mai rea decât curvia, încât nici nu mai avem ce spune ? Nu zic numai că prin acest păcat tu nu ai devenit femeie, dar încă că ai pierdut și dreptul de a fi bărbat, căci nici nu te-ai schimbat în natura femeii, și nici nu ai păstrat natura bărbătească, ci amândorura te-ai făcut deopotrivă trădător, vrednic de a fi alungat și bătut cu pietre și de femei, ca și de bărbați, fiindcă ai nedreptățit și necinstit amândouă genurile. Și ca să afli cât de mișelesc fapt e acesta, spune-mi te rog: dacă venind la tine un om ți-ar spune în gura mare că tu ești câine, oare nu ai fugi de el ca de un om obraznic ?

Dar iată că tu care faci parte între oameni, nu numai câine te-ai făcut pe sineți, ci chiar mai prejos și mai necinstit decât acest animal, căci câinele cel puțin este folositor omului, pe când cel ce curvește nu este folositor la nimic.

Dar ce, spune-mi: dacă cineva amenințându-te ți-ar porunci ca să naști copii și să lehuzești, oare nu te-ai umplea de mânie asupra lui ? Dar iată acum, că cei ce turbează după astfel de păcate, singuri își făuresc relele cele mai grozave, căci nu este același lucru, a te schimba în natura femeiască, și a rămâne și bărbat în același timp, sau mai bine zis, a nu fi nici femeie și nici bărbat.

Și de voiești ca și de aiurea să afli grozăvenia acestui păcat, apoi întreabă, de ce oare legiuitorii toți pedepsesc prin legile lor pe cei ce se scopesc (castrează) singuri, și vei găsi că de nimic alt, decât pentru că-și ciuntesc singuri natura lor omenească, — deși aceștia cu nimic nu nedreptățesc pe alții prin asemenea fapt, ba încă de multe ori după scopire (castrare) ei sunt folositori, pe când curvarul și pederastul nu sunt folositori la nimic. Nu numai sufletul, ci și trupul pederastului este necinstit și vrednic de a fi alungat de pretutindeni. Și de câte gheeni sunt oare vrednici aceștia ?

Dar dacă poate râzi auzind de gheena, și nu crezi în focul cel veșnic, atunci adu-ți aminte de Sodoma, fiindcă prin acea nenorocire icoana gheenei (se pronunță ca și gae-enei sau gay-enei – nota comentatorului) ne stă de față chiar în viața prezentă. Fiindcă sunt mulți care și astăzi ca și atunci, nu cred în învierea cea de apoi, și în cele ce vor urma după înviere, și râd când aud spunându-li-se de focul cel nestins, de aceea Dumnezeu ne-a cumințit chiar prin întâmplările din viața prezentă. O astfel de întâmplare este arderea Sodomei și focul de acolo. Cei ce au fost acolo știu, căci singuri au văzut cu ochii lor acea rană provenită din bătaia dumnezeiască, și urmările fulgerelor și a trăznetelor de sus.

Acum tu judecă singur cât de mare a fost păcatul lor, dacă Dumnezeu a fost silit de a le arăta gheena (se pronunță ca și gae-ena sau gay-ena – nota comentatorului) mai-nainte de timp. Fiindcă mulți disprețuiau cuvintele și atunci ca și acum, de aceea Dumnezeu le-a arătat apriat (deslușit, lămurit, curat, clar) icoana gheenei, și încă într-un mod unic în istoria omenirii. Într-adevăr, că curios a fost norul acela care a plouat foc în loc de apă, dar și păcatul ce ei îl săvârșiseră, adică pederastia, era afară din legile firii, era contra naturii; a ars pământul acela, fiindcă și sufletele lor erau arse de acea poftă spurcată. De aceea și ploaia aceea nu numai că n-a deschis pântecele pământului ca să-l facă de a da naștere roadelor, ci încă l-a făcut netrebnic chiar pentru primirea semințelor ce s-ar arunca în el. Astfel era și împreunarea bărbaților din Sodoma, căci și acea nelegiuire le făcuse trupurile lor mai netrebnice decât pământul cel ars al Sodomei.

Ce poate fi mai spurcat ca un bărbat tăvălindu-se în curvii ? Ce poate fi mai grețos ? O, ce nebunie ! O, ce smintire ! Dar de unde și cum a pătruns în sufletul omului această poftă nebună, care a adus natura în halul celor ce se războiesc, ba încă cu atât mai rău decât ale acelora, cu cât și sufletul e mai înalt și mai bun decât trupul ? Vai nouă, dacă ajungem a fi mai fără de minte decât animalele necuvântătoare, și mai nerușinați decât câinii, căci nicăieri printre dânsele nu vei găsi astfel de împreunare, ci natura își cunoaște hotarele sale ! Voi însă, care săvârșiți acest păcat, ați făcut neamul omenesc mai necinstit decât necuvântătoarele, căci îl batjocoriți prin asemenea fapte și vă batjocoriți și înșivă.

Dar de unde și cum oare s-a născut acest rău ? De la dezmierdare, și de la necunoștința de Dumnezeu. Când unii scot din sufletul lor teama de Dumnezeu, atunci toate cele bune fug de la dânșii. Deci, pentru ca să nu se întâmple aceasta, să avem totdeauna înaintea ochilor noștri frica de Dumnezeu. Nimic nu pierde pe om atât de tare, ca atunci când el cade de pe această ancoră, după cum iarăși nimic nu-l poate salva ca aceasta, dacă el își are necontenit ochii ațintiți spre ea. Dacă noi având înaintea ochilor pe un om și totuși ne sfiim de a face păcate, și de multe ori ne rușinăm până și de slugile cele mai liniștite, și prin aceasta nu facem nimic absurd, apoi de aici poți pricepe câtă siguranță am avea, dacă veșnic ne-am gândi la frica de Dumnezeu. Când noi ne vom găsi așa, atunci diavolul nu se va putea arunca asupra noastră, de vreme ce s-ar trudi în zadar; dar dacă ne va găsi rătăciți din calea cea dreaptă, și mergând fără nici un frâu, atunci și el luând motiv chiar de la noi, va putea ușor ca să ne lege din toate părțile și să facă cu noi tot ceea ce voiește. După cum pățesc și slugile cele leneșe, că ducându-se în piață să târguiască, ele însă lăsând la o parte scopul pentru care fuseseră trimise de stăpânul lor, se alipesc de cei ce stau degeaba acolo și-și pierd timpul fără rost, tot așa pățim și noi dacă ne depărtăm de la poruncile lui Dumnezeu. Căci și noi am stat ca și acelea admirând bogăția, frumusețea trupului, sau și altele care nu ne sunt folositoare întru nimic, și noi, zic, am stat privindu-le după cum și slugile care mergând în piață, în loc să-și vadă de treaba lor, stau și privesc la ghidușiile unora dintre cerșetori, și care apoi venind acasă târziu primesc lovituri de la stăpâni. Multe încă uită să se mai întoarcă acasă, fiindcă se iau după cei ce se sluțesc și fac astfel de comedii.

Însă, iubiților, să nu facem și noi așa. Și noi am fost trimiși aici de Stăpânul a toate, spre a îndeplini multe îndatoriri grabnice, și dacă le lăsăm pe acelea și stăm distrați privind la asemenea nimicuri, pierzându-ne tot timpul în zadar, apoi vom lua pedeapsa cea mai grea. Dacă tu voiești să stai degeaba, apoi ai înainte-ți ceea ce ești dator să admiri, și pentru care poți să-ți petreci tot timpul vieții tale; ai înainte-ți lucruri de acelea, care nu sunt vrednice de râs, ci de admirat și de laude nesfârșite. Cel ce admiră cele de râs, de multe ori și el este de râs, și chiar mai rău decât bufonii. Deci, pentru ca nu cumva să pățești de acestea, fugi degrabă la treaba ta. De ce ai stat, spune-mi, uitându-te cu ochii holbați la bogăție, și te găsești ca și înaripat la ideea de a o avea ? Ce vezi tu acolo de admirat și vrednic de a-ți cuceri ochii ? Caii aceia împodobiți cu aur, servitorii aceia, din care unii barbari, iar alții eunuci, îmbrăcați cu haine luxoase pe dinafară, pe când sufletul lor e moleșit cu desăvârșire, cu căutătura plină de mândrie, sau alergările acelea și vuietul de acolo ? Și cum pot fi acestea vrednice de admirat ? Că dânșii au ridicat în picioare lumea întreagă, și până chiar și pe cerșetorii aceia care joacă și șuieră prin târg ? Fiindcă și aceștia cuprinși de lipsa cea mare de virtute, joacă mai de râs decât jocul acelora, purtându-se în toate părțile, astăzi de pildă la o masă luxoasă, mâine în lupanarele (bordeluri, case de prostituție) femeilor curve, altădată înaintea roiului aceluia de lingușitori, sau înaintea unei mulțimi de paraziți. Dacă aceia sunt îmbrăcați în haine aurite, apoi tocmai pentru aceasta sunt de jelit, fiindcă pentru dânșii sunt de preț tocmai acele lucruri care nu prețuiesc nimic. Să nu-mi spui de haine, ci dezvelește sufletul lor, privește în el și vezi dacă nu cumva este încărcat de mii de răni, și îmbrăcat cu zdrențe, pustiu și nesprijinit de nimeni. Ce folos poate fi din nebunia cea de dinafară? Fiindcă este mult mai bine de a fi cineva sărac și să viețuiască în virtute, decât să fie împărat și să viețuiască în păcate. Săracul se bucură de toată mulțumirea sufletească, el nici nu simte sărăcia cea dinafarnică (exterioară), din cauza bogăției dinăuntru, pe când împăratul dezmierdându-se în cele ce nu-i sunt de nici un folos, este chinuit tocmai în cele ce-i sunt mai interesante, adică în suflet, în cuget și în gândurile cele multe, care sunt nedespărțite de el.

Acestea știindu-le, iubiților, să aruncăm de la noi înainte cele aurite, și să îmbrățișăm virtutea și plăcerea izvorâtă din ea, căci numai astfel ne vom bucura și aici ca și acolo de adevărata mulțumire, prin harul și filantropia (iubirea de oameni a) Domnului nostru Iisus Hristos, căruia împreună cu Tatăl și cu Sfântul Duh, se cade slava, în vecii vecilor. Amin.”