Președintele rus Vladimir Putin a acuzat vineri Polonia că are pretenții teritoriale asupra unor zone din fosta URSS și a avertizat că o agresiune împotriva Belarusului ar echivala cu o agresiune împotriva Rusiei la care Moscova va răspunde „prin toate mijloacele posibile”, potrivit BBC.
„Izbucnirea unei agresiuni împotriva Belarusului va fi echivalentă cu o agresiune împotriva Federației Ruse. Vom răspunde cu toate mijloacele pe care le avem la dispoziție”, a amenințat președintele Vladimir Putin în timpul unei reuniuni televizate a Consiliului de Securitate.
Potrivit lui Putin, „în ceea ce-i privește pe liderii polonezi, ei se așteaptă probabil să formeze un fel de coaliție sub umbrela NATO și să intervină direct în conflictul din Ucraina, pentru ca apoi” să smulgă „o bucată mai grasă pentru ei înșiși, pentru a-și recâștiga, așa cum cred ei, teritoriile lor istorice – Ucraina de Vest de astăzi”.
Putin a susținut, de asemenea, că livrările de arme occidentale nu au ajutat Kievul să avanseze pe linia frontului în contraofensiva sa, afirmând că aceasta nu a produs până acum „niciun rezultat”.
„Resursele colosale care au fost +injectate+ în regimul de la Kiev nu ajută, și nici livrările de arme occidentale, tancuri, artilerie și rachete”, a declarat el în timpul unei reuniuni a Consiliului de Securitate, transmisă la televiziune.
Vladimir Putin i-a mai acuzat pe liderii polonezi că „au „uitat” că „partea de vest a Poloniei este un cadou al lui Stalin pentru această țară”.
Anterior, Putin a folosit acuzațiile privind „cadourile” teritoriale din partea autorităților sovietice pentru a justifica anexarea Crimeei și invazia Ucrainei.
Comentariile președintelui rus vin după ultimul răspuns al Poloniei, în această dimineață, la începerea antrenamentului trupelor Wagner sub comanda lui Evgheni Prigojin în Belarusul vecin.
În această dimineață, ministrul polonez al apărării a decis să deplaseze trupe spre granița sa estică cu Belarus.
Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum sprijinul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.
Putin are dreptate! Și ca o mică paranteză, nu numai partea de vest a Poloniei a fost un cadou al lui Stalin pentru această țară, ci și partea de vest a României pentru români. Puțini știu că dacă Transilvania a revenit la patria-mamă, smulsă fiind în urma Dictatului de la Viena din august 1940, acest fapt s-a datorat tot lui Iosif Stalin care i-a declarat lui Gheorghe Gheorghiu Dej: „Трансильвания навсегда останется в Румынии!” – „Transilvaniya navsegda ostanetsya v Rumynii” – Transilvania va fi pe veci a României!”.
Prin urmare, președintele rus cunoaște bine istoria, deoarece a amintit nu oricum, ci bine țintit, despre relațiile polono-ruse de la sfârșitul Primului Război Mondial și din perioada Războiului Civil Rus, când guvernul polonez aflat sub conducerea mareșalului Jozef Pilsudski a luat cu forța un teritoriu esențial de sub controlul Rusiei, Polonia fiind un agresor și un ocupant rapace al pământurilor cehoslovace, lituaniene, ucrainene și ale celor din Belarus (la care a făcut referire liderul de la Kremlin), de înainte de începerea celui de-al Doilea Război Mondial și până când Hitler a invadat-o fără să stea prea mult pe gânduri.
Discursul lui Putin de vineri pare să fie îndreptat către Varșovia, dar și către publicul rus, cu scopul de a-l pregăti pe acesta din urmă în vederea declanșării unui posibil război ruso-polonez în viitorul nu foarte îndepărtat. Este limpede, că noile planuri agresive ale polonezilor se desfășoară doar pe seama încrederii, că Washingtonul îi va sprijini în demersurile lor. De altfel, persoana care întruchipează această legătură este fostul ministru de externe al Poloniei Radoslaw Sikorski, care astăzi este deputat în Parlamentul European și delegat responsabil în relațiile cu Statele Unite, presa occidentală acordând un interes aparte ultimelor întâlniri ale lui Sikorski cu oficialii Pentagonului și cu Joe Biden și consilierii săi. Pentru cei care și-ar putea pune întrebări asupra opiniilor politice ale lui Sikorski, merită să amintesc faptul că el este soțul jurnalistei care urăște din rărunchi Rusia, Anne Applebaum, foarte bine cunoscută publicului american pentru rubricile ei obișnuite din The Washington Post.
Devine evident, că americanii încearcă să deschidă un al doilea front, folosind Polonia în acest scop. Alături de baltice. Rușii trebuie să închidă DEFINITIV coridorul Suwalki, o fâșie de teren care urmărește frontiera polono-lituaniană, între enclava rusească Kaliningrad și Belarus, fiindcă politicile incendiare ale Washingtonului și escaladarea continuă a conflictului nu pot garanta absolut deloc respectarea integrității teritoriale a Rusiei. De-a lungul istoriei, Suwalki a servit întotdeauna ca arteră principală pentru armate, imperii și conflicte între marile puteri. Procedând astfel, Moscova ar demonstra lumii inutilitatea și mai ales ineficacitatea NATO într-un mod care NU poate fi descurajat sau acoperit de cei mai creativi propagandiști din SUA.