X

ȘAH MAT dat incompetenților din guvernul României: Ucraina intră cu Bîstroe în rețeaua transeuropeană de transport

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

Soarta Deltei Dunării, pecetluită de Comisia Europeană

Pentru că Ucraina ne-a luat-o înainte, cerând UE includerea în rețeaua transeuropeană de transport a rutei navigabile prin canalul Bîstroe, României nu i-a mai rămas decât să reacționeze.  Astfel, Senatul României a cerut, oficial, Comisiei Europene să introducă portul Sulina în cadrul rețelei TEN-T globale de căi navigabile interioare și să-și ia angajamentul ferm că implementarea Regulamentului European propus nu va dăuna Deltei Dunării, în contextul în care Ucraina a solicitat adăugarea canalelor Chilia și Bîstroe la rețeaua TEN-T.

Senatul României a solicitat angajamentul ferm al Comisiei Europene că  implementarea Regulamentului European propus nu va dăuna Deltei Dunării, în contextul în care Ucraina a solicitat recent adăugarea canalelor Chilia și Bîstroe la rețeaua TEN-T. Dat fiind criza economică și geopolitică pe care o traversăm cu toții, identificarea de rute alternative pentru transportul produselor ucrainene, în special al cerealelor, este necesară, însă orice plan de construcție a canalului Bîstroe ar putea afecta iremediabil mediul înconjurător, distrugând Delta Dunării și prejudiciind, implicit, interesele României, au arătat senatorii în Hotărârea referitoare la propunerea modificată de Regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind orientările Uniunii pentru dezvoltarea rețelei transeuropene de transport, publicată în Monitorul Oficial. În același document, Senatul a propus Comisiei Europene ca în noul regulament European să fie introdus portul Sulina în cadrul rețelei TEN-T globale de căi navigabile interioare, luând în considerare localizarea portului Sulina, ce servește ca singurul port de acces al județului Tulcea.

Se cere comasarea porturilor românești

Totodată, senatorii au cerut Comisiei Europene asocierea porturilor Midia și Mangalia cu portul Constanța în cadrul rețelei TEN-T globale (Comprehensive), arătând că zona Midia a Portului Constanța este situată la o distanță de 18 km în linie dreaptă de Portul Constanța și se întinde pe o suprafață de 834 ha, din care 234 ha teren și 600 ha apă. Pe de altă parte, a fost solicitată și introducerea municipiului Suceava în lista nodurilor urbane în cadrul rețelei TEN-T, deoarece a înregistrat în anul 2022 peste 100.000 de locuitori (121.786 populație după domiciliu, conform INSSE), chiar dacă nu îndeplinește al doilea criteriu de a fi cea mai importantă localitate la nivelul NUTS2 Regiunea Nord-Est (aici fiind încadrat municipiul Iași). Potrivit Hotărârii adoptate de Senat, Comisiei Europene i s-a mai cerut să menționeze explicit utilizarea ecartamentului de 1.435 mm pe noile căi ferate TEN-T ce vor traversa Republica Moldova. ”Apreciem că un astfel de demers va sprijini considerabil evoluția Republicii Moldova și va constitui și un pas concret în dezvoltarea strategiei de cooperare a Uniunii cu statele terțe, precum și în consolidarea Politicii europene de vecinătate”, au precizat senatorii.

Bătăi la uși închise

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat că discuțiile cu ambasadorul Ucrainei la București, Ihor Prokopchuk, referitoare la canalul Bîstroe, nu au avut niciun rezultat. ”Am avut vineri o întâlnire cu ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Ucrainei în România, Ihor Prokopchuk. În cadrul discuțiilor am abordat și tema măsurătorilor pe Brațul Chilia și canalul Bîstroe. I-am solicitat ambasadorului ucrainean amănunte despre aprobarea pe care experții români încă o așteaptă pentru a se putea îmbarca pe navele ucrainene care vor efectua măsurători pe sectoarele Dunării. Ambasadorul ucrainean a precizat că va pune la dispoziția părții române aceste amănunte în cel mai scurt timp”, a transmis Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor.

Reclame

Sistemul vrea să ne reducă la tăcere! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum ajutorul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.



Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

Un comentariu

  1. Fara Credinta in Cel de Sus, noi romanii vom disparea ca popor. De aceea, Dragi romani care mai aveti putina minte, umpleti bisericile si manastirile si rugati-va la prea Sfanta Treime si Prea Sfanta Fecioara Maria, Nascatoarea de Dumnezeu ca sa mature din fruntea statului roman toata neghina satanica ce vrea sa ne bage in razboi cu rusii. Numai Sfantul, Bunul si Rabdatorul Dumnezeu poate sa pazeasca Sfanta Noastra Romaniei de fortele satanice care vreau sa ne distruga ca tara si popor pe noi, romanii. Cere si ti se vada, bate si ti se va deschide. Fie Numele Domnului Binecuvantat de acum si pana-n veacul veacului fara de sfarsit. Amin.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Vă rugăm să sprijiniți portalul OrtodoxINFO! Mai avem de achitat facturi pentru întreținerea site-ului și resursele noastre nu sunt suficiente. Vă mulțumim! DONAȚIE