Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă ne vorbesc azi despre patriotismul economic de parcă s-ar fi șters cu buretele cei 33 de ani de jaf și distrugere marca PSD/PNL. PSD și PNL au distrus țara. Au închis toate fabricile și uzinele. Avem peste 6 milioane de români plecați din țară din cauza politicilor acestor bandiți din PSD și PNL care ne jefuiesc fără scrupule de la Revoluție încoace.
Marcel Ciolacu vrea să fie președintele României în tandem cu Nicolae Ciucă premier. Probabil vor să distrugă și ultimele rămășițe rămase funcționale în această țară. În ultimul an au demonstrat cât de corupte, impasibile și trădătoare de țară pot fi PSD și PNL. Schengen, Visa Waiver, Canalul Bâstroe, cerealele ucrainene și multe alte cazuri în care România a fost terfelită cu sprijinul hoților aflați la conducerea țării.
Linia roșie, falimentul României
„Împreună cu domnul prim-ministru şi preşedinte al Partidului Naţional Liberal, domnul Nicolae Ciucă, o să ieşim împreună şi o să explicăm ce adăugiri avem la actualul program de guvernare, ce constatări, că anumite lucruri nu se pot realiza. Repet, s-a dus vremea campaniei electorale, oamenii aşteaptă lucruri concrete şi vom veni împreună. Avem o linie roşie şi eu şi domnul Nicolae Ciucă credem că în zona industriei alimentare şi industriei materialelor de construcţii statul român trebuie să intervină şi să reducem deficitul de balanţă comercială“, a răspuns Marcel Ciolacu, întrebat despre programul de guvernare bazat pe patriotism economic, la care a făcut referire la conferinţa de alegeri a PSD Argeş.
Păi cine îi tot alege, oameni buni? Nu se poate chiar să fi fost fraudate toate alegerile… Dacă noi restul de 20 de milioane de români chiar suntem atât de incapabili să facem ceva pentru a schimba situația, atunci ne merităm situația în care suntem și hai să tăcem din gură… Vai de noi, dacă nu reușim să facem nimic pentru a schimba asta…