Purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA, Ned Price, a declarat că metoda prioritară pentru oprirea programului nuclear al Iranului este diplomaţia, dar dacă Teheranul nu va dori, atunci ultima opţiune nu va fi aceasta.
“Trebuie să fim pregătiţi pentru orice fel de acţiune” a spus ministrul apărării din Israel, Yoav Gallant, în cadrul conferinţei de presă comună de la Tel Aviv, cu secretarul apărării SUA, Lloyd Austin, referitor la programul nuclear al Iranului, ceea ce a determinat orientarea atenţiei către capitala SUA, Washington, relatează Cumhuriyet preluat de Rador.
În cadrul briefingului de presă, amintind declaraţiile lui Gallant, corespondentul Agenţiei Anadolu a adresat întrebarea: “În ceea ce priveşte programul nuclear al Iranului şi dumneavoastră simţiţi aceeaşi urgenţă ca şi Israelul?”, iar răspunsul purtătorului de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA, Ned Price, a fost că şi SUA acceptă că programul nuclear iranian este un proces urgent şi că îşi respectă promisiunea de a nu permite Iranului să obţină arma nucleară.
Price a subliniat: “Calea cea mai eficace pentru a ne îndeplini această promisiune este diplomaţia. O soluţie durabilă şi corectă pentru problemele care îşi au originea în programul nuclear al Iranului este posibilă numai prin diplomaţie. Întotdeauna diplomaţia va fi alegerea noastră, dar dacă în faţa noastră este un interlocutor care nu doreşte găsirea unei soluţii, diplomaţia nu va fi ultima noastră opţiune.”
La întrebarea corespondentului “Se vede că în problema urgenţei sunteţi în acelaşi punct cu Israelul, dar metodele sunt diferite. Credeţi că aveţi o poziţie diferită de a Israelului în privinţa Iranului?”, Price a spus că abordările sunt discutate cu Israelul la cel mai înalt nivel şi că sunt cunoscute şi opiniile Israelului în această privinţă.
Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum ajutorul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.
Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!
Se mai împlinește o profeție
Care, ca-s multe ?
Tu din ce parte te uiti la profetii ? Din partea celor ce il asteapta pe Mesia pe norii cerului, dupa venirea lui antihrist, sau a celor ce cu nerabdare asteapta venirea falsului mesia ?