Institutul „elie wiesel” inventează antisemitism în România, pentru că altfel angajații săi ar trebui să muncească cu adevărat, nu să cerșească mereu din banii românilor!

Tovarășa Adina Marincea, scrib pe plantația Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel” și doctor în Comunicare, s-a dezlănțuit din nou în paginile Libertății.  După ce în urmă cu câteva zile ne-a amintit că s-au împlinit 100 de ani de la înființarea Ligii Apărării Național Creștine (LANC) a lui A.C. Cuza, ieri ne-a dezvăluit spre ce se îndreaptă România odată cu venirea extremei drepte la putere. Articolul chiar așa se intitulează: „Când vom ajunge la putere”. Promisiunea ascunsă a extremei drepte din România pentru viitorul țării.

Pe tovarășa doctor în Comunicare o roade extrem de rău faptul că în București încă mai există un bust al lui Mircea Vulcănescu și un liceu care-i poartă numele și se miră cum de e posibil ca adversari politici, adică senatoarea Diana Șoșoacă, pe de o parte, și senatorii Sorin Lavric și Claudiu Târziu de la AUR, pe de altă parte, să facă front comun în apărarea lui Mircea Vulcănescu:

Ceva ne scapă în jurul cazului Vulcănescu și în reabilitarea criminalilor de război. Cum se manifestă liderii de opinie care promovează reabilitarea? Care sunt ideile lor, de la senatorii Lavric și Târziu până la senatoarea Șoșoacă, teoretic „adversari” politici? Cine sunt cei care îi susțin?

Păi e foarte simplu, unele lucruri sunt extrem de clare pentru toți românii patrioți.

Și urmează alt amalgam de idei din care spicuim doar câteva:

Pe 14 februarie, liderul Frăției Ortodoxe, Dan Grăjdeanu, a publicat un video live cu titlul senzaționalist „Să oprim cel mai mare antisemit!”, în care promitea anticipativ că va divulga numele „celui mai mare antisemit” din România. Spre consternarea din comentarii a unora dintre fanii lui, indignați la gândul că liderul Frăției s-ar fi putut lepăda, peste noapte, de propriul antisemitism. Urmează 24 de minute de insulte și incitare la adresa lui Alexandru Florian, directorul Institutului pentru Studierea Holocaustului în România Elie Wiesel, despre care Grăjdeanu repetă că este evreu și fiu de „bolșevic”.

Păi chiar așa este. Radu Florian, tatăl lui Alexandru Florian, a fost profesor de marxism leninism între anii 1950 – 1990 la Universitatea Bucureşti. Iată ce spune Vladimir Tismăneanu, alt fiu de bolșevic, despre Radu Florian: „Ce materie preda Radu Florian la Facultatea de Filosofie? Din cate stiu (si stiu bine), era vorba de socialism științific. Că nu repeta stupid lozincile oficiale, e adevarat. Radu Florian era un apologet al fundamentelor bolșevismului, nu trebuia să cânte osanale conjuncturale. El era un zelot pe lungă durata, cum s-a văzut și după 1989.” (Revista 22)

Pe Radu Gyr tovarășa doctor în Comunicare îl consideră „criminal de război”:

Ascultăm din filmări discursuri care mai de care mai înflăcărate, pe ritmuri de rap cu versuri explicit prolegionare invocând alți criminali de război precum Radu Gyr.

Radu Gyr criminal de război? E imposibil. Radu Gyr a fost arestat în ianuarie 1941 și condamnat la 12 ani de pușcărie de regimul antonescian. În timp ce era în pușcărie, România a intrat în Cel de-al Doilea Război Mondial la data de 21 iunie 1941. Deținuții politici legionari, printre care și Radu Gyr, au fost trimiși pe front, în linia I, pentru reabilitare. Radu Gyr a fost grav rănit în 1942. A revenit acasă, dar nu la guvernare. A fost rearestat de comuniști în 1945 și condamnat la 12 ani de pușcărie, dar nu pentru crime de război. A fost eliberat în 1956. A fost arestat din nou în 1959 și condamnat la moarte pentru poezia „Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!”. Sentința i-a fost comutată la 25 de ani de muncă silnică. A fost eliberat în 1964 odată cu amnistia generală a deținuțior politici.

Apropo de „antisemitul” Radu Gyr, oare știe doamna doctor în Comunicare că acesta, în scurta perioadă de guvernare a Mișcării Legionare, a înființat la București Teatrul Barașeum, cel care s-a transformat după 1945 în Teatrul Evreiesc de Stat? Știe doamna doctor în Comunicare că Teatrul Barașeum a fost singurul teatru evreiesc care a existat pe toată perioada războiului într-o capitală a unei țări aliate Germaniei?

Dar să mergem mai departe și să vedem ce mai zice doamna doctor în Comunicare:

Se reiau clișee antisemite – „evreii au adus comunismul în România”, au „participat la asasinarea multora dintre bunicii voștri”, este atacat în repetate rânduri „institutul comunist Elie Wiesel condus de niște străini de neam” și mai ales directorul său.

Să vedem ce spune istoricului Neagu Djuvara, contemporan cu perioada în care puterea a fost preluată cu forța de comuniști în România:

„Regimul comunist s-ar fi instalat în România cu sau fără evrei şi a fost adus de armată şi de tancuri.  Că, odată instalat comunismul, de pe urma acestei schimbări au profitat o bună parte dintre evrei este adevărat. Spre exemplu, în primii ani după schimbarea regimului politic, la ministerul de Externe, 80% din funcţionari au fost evrei. Eu am avut norocul de a nu mă afla în ţară în momentul abdicării Regelui Mihai pentru că altfel aş fi făcut, probabil, ani de închisoare. Tot adevărat este şi că mulţi evrei au renunţat, în următorii ani, la poziţiile pe care le aveau în diverse instituţii şi ministere, mai ales atunci când au văzut cât de neviabil din punct de vedere economic e regimul comunist.  O mare parte dintre evrei – dar nu toţi – au fost favorabili ideilor de extremă stânga şi Uniunii Sovietice.

Dar toate acestea trebuie înţelese într-un anumit context. O dată cu semnarea Tratatului de la Adrianopol (1829) dintre Rusia şi Turcia – care oferea străinilor posibilitatea de a face comerţ în ţările române – în numai câteva zeci de ani, Ţara Românească şi Moldova au fost invadate de evrei veniţi din Rusia şi Polonia. Au sosit cu zecile de mii şi au ajuns, în curând, majoritari în multe oraşe, precum Fălticeni sau Rădăuţi. Atunci se nasc primele sentimente de respingere la români faţă de o populaţie diferită, care avea o altă religie şi alte obiceiuri, vorbea o altă limbă… Se naşte un antisemitism şi cunoaşte o formă, chiar dacă nu virulentă, ci mai degrabă latentă.

Te întrebi de ce evreii din Basarabia au fost mulţumiţi când sovieticii au invadat această regiune (în 1944). Fiindcă, anterior, Antonescu expulzase 175.000 de evrei din Basarabia.

Atunci când au venit sovieticii în ţară şi au impus comunismul, i-au determinat să acţioneze dintr-un fel de răzbunare pentru sutele de mii de evrei expulzați de regimul lui Antonescu. Nu spun că este o justificare, dar este o explicaţie pentru această adevărată sete de răzbunare a evreilor atunci când au trecut de partea comuniştilor.

Înainte vreme, în Europa, când li s-a deschis posibilitatea de a juca un rol într-o societate, evreii nu au îmbrăţişat ideile conservatoare  – care, ideologic, îi respingeau pe străini – dar au îmbrăţişat socialismul şi comunismul. Aşa se explică şi de ce în primul politburo (creat pentru a asigura conducerea în timpul revoltei bolşevice), din 1917, printre cei opt conducători comunişti patru erau evrei, plus Lenin, care era evreu doar după bunicul matern.

În concluzie, se poate spune că din cauza persecuţiilor şi a dispreţului la care au fost supuşi în timpul regimului Antonescu, evreii au ales să treacă de partea celor care doreau să răstoarne vechea guvernare, în cazul României, de partea comuniştilor. (România Liberă)

Dar să lăsăm trecutul și să vorbim despre prezent. Există antisemitism în România de azi? Eu zic că nu există. Singurul antisemitism este cel provocat și creat artificial de Institutul „Elie Wiesel”. Dar e de înțeles, fără antisemitism și-ar pierde obiectul muncii și salariile babane pe care le încasează lună de lună angajații Institutului.