X

Ieromonah Grigorie Sanda: Lămuriri cu privire la ‘documentul cu blestem’ elaborat de IPS Irineu al Olteniei

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

În ziua de 10 ianuarie 2023 un groaznic ”cutremur”  a cuprins Eparhia Râmnicului și întreaga Biserică Ortodoxă Română și putem spune că și Cerul s-a ”cutremurat”, Înaltpreasfințitul Irineu Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei și membrii consiliului duhovnicesc al Mănăstirii Frăsinei au hotărât, cu legătură de blestem, închiderea pentru totdeauna a bisericii cu hramul ”Nașterea Maicii Domnului”, biserica aflată în metocul de jos al acestei mănăstiri.  În cele ce urmează, vom încerca o abordare canonică-duhovnicească a acestei probleme. În acest sens ne vom folosi de Canoanele Bisericii și de documentele din cadrul Mănăstirii Frăsinei edificatoare în această problemă ( „Legământul Sfântului Ierarh Calinic”, „Pisania” bisericii în cauză, „Atențiune! Scurt istoric al noului Schit Frăsinei” și „Document de Legământ cu Blestem”).

În prima parte vom prezenta textele acestor documente, în ordinea lor cronologică, urmând ca apoi să facem observațiile necesare ținând cont de canoanele ce reglementează viața Bisericii.       

1.) Legământul Sfântului Ierarh Calinic ( 17. 01. 1867)

„Calinic, cu mila lui Dumnezeu, Episcop al Râmnicului, Noul Severin. Acest sfânt locaș s-au clădit din temelie, de noi, spre a fi chinovie de Părinți Monahi. Și fiindcă prin partea femeiască putea să ducă vreo sminteală Monahilor viețuitori, de acolo, de aceea, sub grea legătură, s-au oprit ca de la acest loc să nu mai treacă înainte sub nici un chip parte femeiască. Iar cele ce vor îndrăzni a trece, să fie sub blestem și toate nenorocirile să vie asupra lor, precum: sărăcia, gubăvia și tot felul de pedepse. Și iarăși cele ce vor păzi această hotărâre, să aibă Blagoslovenia lui Dumnezeu și a smereniei noastre și vie asupra lor fericitul bine. Amin” Calinic Episcopul Râmnicului, Noul Severin 1867 Ianuarie 17               

2.) Pisania Bisericii cu hramul ” Nașterea Maicii Domnului”

„Cu vrerea Tatălui și a Fiului și săvârșirea Sfântului Duh în anul mîntuirii 1946 s-a zidit din temelie această biserică cu hramul ”Nașterea Maicii Domnului” sub stăreția preacuv. Arhimandrit Simeon Combei ca să fie adăpost duhovnicesc și locaș de rugăciune credincioaselor creștine râvnitoare a sui la sfînta Mînăstire Frăsinei, dar sfătuite prin arhierească opreliște a Sfântului Ierarh Clinic să nu treacă dincolo de hotarul pe care s-a așezat biserica. Ridicarea ei pornită din îndemnul tainic dat de Dumnezeu Ieromonahului Calist Mihăescu, slujitor in Mănăstirea Frăsinei. A fost dusă la bun sfârșit prin strădaniile acestuia și cu ajutorul multor credincioși și credincioase ale căror nume le-a înscris Domnul în Cartea Vieții, sfințindu-se în anul 1946, septembrie, 8 ziua Praznicului Nașterii Maicii Domnului de către soborul de slujitori rânduit de Sfânta Episcopie a Râmnicului.                               

Iar în anul Domnului 1966 Preafericirea Sa Părintele Iustinian Bisericii Ortodoxe Române – fiu  al plauirilor vâlcene și închinoviat la intrarea sa în monahism în mănăstirea Frăsinei – a dat părintesc sprijin de s-a pictat frumos această sfântă biserică și s-a împodobit preafericirii sale și al preasfințitului părinte Iosif Episcopului Râmnicului și al Argeșului, de către pictorul Stan Hermeleanu din Govora.            

Fie ca rugăciunile care se vor înălța către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu pentru toți binecredincioșii creștini și mai ales pentru binecredincioasele creștine, adăpostite sub bolta acestei sfinte biserici să fie primite ca o mireasmă cu bun miros de puternica ei ocrotitoare, iar milostivul Dumnezeu să reverse darurile Sale cele bogate peste toți cei ce au trudit și au ajutat la ridicarea și împodobirea ei. Cu aprobarea Preafericitului Patriarh Iustinian și preot Cazacu. Amin.” 

3.) Atențiune! scurt istoric al noului schit Frăsinei  „Cu voia lui Dumnezeu Celui în Treime lăudat, Tatăl, Fiul și Sfântul Duh, s-a zidit din temelie această sfântă biserică cu hramul „Nașterea Maicii Domnului” în anii 1945-1946, din inițiativa și cu osteneala soborului monahal al Sfintei Mănăstiri Frăsinei, fiind stareț arhimandritul Simeon Combei și econom ieromonahul Calist Mihăescu.

Această sfântă biserică s-a zidit ca să fie locaș de închinare pentru evlavioasele femei care au dorit și doresc să urce la mănăstirea Frăsinei, dar oprite de Sfântul Ierarh Calinic cu legătura de blestem arhieresc, să nu mai treacă de aici mai sus. 

La zidirea și pictarea acestei sfinte biserici a contribuit financiar și fostul patriarh Iustinian Marina, ca fiu al plaiurilor oltene, iar conducere mănăstirii în semn de respect și mulțumire l-a pictat în biserică laolaltă cu fostul episcop de Râmnic Iosif Gafton.

Pictura în stil realist și în tehnică ulei a fost executată de pictorul Stan Hermeneanu din Băile Govora jud. Vâlcea. Sfințirea acestui sfânt locaș s-a făcut de către un sobor de clerici rânduit de Sfânta Mănăstire Frăsinei și cu aprobarea Sfintei Episcopii a Râmnicului în ziua de 8 septembrie 1946, când se sărbătorește luminatul praznic al „Nașterii Maicii Domnului”.

Fie ca rugăciunile ce se înalță și se vor înălța către Atotputernicul Dumnezeu, către Maica Domnului, către puterile cerești și către toți sfinții sub bolta acesti biserici pentru binecredincioșii bărbați și binecredincioasele femei care cu fior de evlavie vin, se închină, se roagă și cer ajutor de la Dumnezeu să fie primite în Ceruri ca o mireasmă cu bun miros, iar Milostivul Dumnezeu să reverse darurile cele bogate peste toți și peste toate.                                   

În biserica slavei Tale stând ni se pare că suntem în Cer, Nascătoare de Dumnezeu Fecioară, ceea ce ești izvorul milei, deschide-ne nouă ușa milostivirii tale! Toată nădejdea noastră spre tine o punem Maica lui Dumnezeu, păzește-ne sub acoperământul tău! Comitetul de conducere”       

4.) Document de legământ cu blestem (Arhiepiscopia Râmnicului Sfânta Mănăstire Frăsinei document  Nr. 3/ 10.01.2023)

 1.) Din primul document, legământul Sfântului Calinic, aflăm că așezământul de sus cuprinzând Biserica cu hramul ”Adormirea Maicii Domnului și corpurile de chilii pentru viețuirea monahilor „s-au clădit din temelie de noi”, adică cu binecuvântarea Sfântului Ierarh Calinic, el fiind în același timp și ctitor. Sfântul Calinic rânduiește în același timp printr-un blestem ca partea femeiască să nu aibă acces în acestă chinovie, netrecând hotarul unde a așezat acest legământ, loc situat mai la vale, la o distanță de aproximativ 20 de minute de mers pe jos. Acest lucru e stabilit de către ierarh nu pentru că avea ceva împotriva femeilor, pentru că avea o credință vie și lucrătoare prin dragoste, văzându-le și cinstindu-le astfel ca chip al lui Dumnezeu, ci pentru ca prin prezența lor să nu se „aducă vreo sminteală monahilor viețuitori”. Textul acestui legământ cuprinde doar această interdicție dată femeilor. Nu se pune o interzicere coborârii monahilor și nici interdicția ca la acest hotar al blestemului să fie ridicate o biserică sau un schit al Mănăstirii Frăsinei.                                    Vom trece la prezentarea documentului al doilea urmând mai apoi să revenim asupra acestui legământ.                                                 

2.) Din pisania bisericii de jos aflată la locul unde s-a așezat legământul aflăm că „Cu vrerea lui Dumnezeu” s-a construit această biserică cu hramul ”Nașterea Maicii Domnului” între anii 1945-1946, stareț fiind Arhim. Simeon Combei, pentru a fi „adăpost duhovnicesc și locaș de rugăciune credincioaselor creștine”; că s-a zidit ‚ „pe hotarul” legământului Sfântului Calinic, „din îndemnul tainic dat de Dumnezeu ieromonahului Calist Mihăescu, slujitor în Mănăstirea Frăsinei”;  a fost dusă la bun sfârșit prin „contribuția multor credincioși și credincioase ale căror nume le-a înscris Domnul în Cartea Vieții”; s-a sfințit la 8 septembrie 1946 de către „soborul de slujitori rînduit de Sfânta Episcopie a Râmnicului”. Patriarhul Iustinian Marina, vâlcean de origine, „închinoviat la intrarea în monahism în mănăstirea Frăsinei”, este ctitor al acestei biserici, „a dat părintesc sprijin de s-a pictat frumos această sfântă biserică” dovadă fiind și „zugrăvirea chipului Preafericirii Sale” împreună cu al Preasfințitului Părinte Iosif Episcopul Râmnicului și al Argeșului.

3.) Pe clădirea mică din dreapta cum se intră în curtea acestui așezământ găsim afișat documentul emis de ”comitetul de conducere” „Atențiune! Scurt Istoric al noului Schit Frăsinei”. După unele date prezentate mai sus, luate din cadrul pisaniei acestei biserici, găsim următoarele: biserica s-a construit „din inițiativa și cu osteneala soborului monahal al sfintei Mănăstiri Frăsinei”. Spre deosebire de pisania bisericii în care se spune că a fost sfințită de „un sobor de slujitori rânduit de Sfânta Episcopie a Râmnicului”. Aici găsim că „sfințirea acestui sfânt locaș s-a făcut de un sobor de clerici rânduit de Sfânta Mănăstire Frăsinei cu aprobarea Sfintei  Episcopii a Râmnicului”.

4.) În ceea ce privește documentul al patrulea, „Document de Legământ cu Blestem”, care m-a determinat să fac această analiză, scoatem în evidență următoarele aspecte: avem în față un document oficial emis de Mănăstirea Frăsinei cu numărul de ordine 3 din 10 ianuarie 2023, document ce cuprinde parafa Mănăstirii și semnăturile Mitropolitului Irineu și starețului Mănăstirii Protosinghel Onisifor, nu cum afirmă în mod eronat purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române, spunând că este neoficial. Acest document este afișat pe poarta de acces în acest așezământ. Din cuprins aflăm că semnatarii mai sus menționați alături de membrii Consiliului Duhovnicesc al Mănăstirii Frăsinei care sunt menționați  „uniți într-un singur gând” la data emiterii documentului, au analizat „situația anticanonică care s-a creat împotriva legământului cu blestem pus de Sfântul Ierarh Calinic”.                   

A doua zi pe 11 ianuarie 2023 am urcat, personal, la Mănăstirea Frăsinei și am constatat că fostul stareț, Arhim. Ioanichie, lipsea din mănăstire, fiind după cum mi s-a spus de către un viețuitor din obște, plecat în Sfântul Munte. Avem astfel o dovada clară că părintele Ioanichie nu a fost de față la întocmirea acestui document sau cel mai puțin probabil a plecat imediat după întocmirea lui, lucru de care mă îndoiesc. Probabil că părintele Ioanichie nu s-ar fi împotrivit întocmirii acestui comunicat, fiind un om care cedează întotdeauna la presiunile superiorilor săi, dar am consemnat acest fapt pentru a vădi unele situații abuzive contrare adevărului care ar trebui să fie prezent întru totul în comunicatele emise de organismele bisericești.        

Documentul în primul paragraf vorbește despre „situația necanonică” fără a da măcar un singur argument. Ne punem întrebarea care este situația necanonică? Sau, care sunt canoanele ce s-au încălcat prin construirea bisericii în cauză?

În paragraful al doilea se spune datorită acestei situații (existența acestei biserici) „mulți monahi și clerici, părinți din Mănăstirea Sfântului Calinic, au încălcat acest legământ”. Cine sunt acești monahi și clerici? Răspunsul este că printre mulți alții tocmai realizatorii acestui document, adică părinții din Consiliu Duhovnicesc (părintele  Ioanichie, pr. Ioachim ș.a.) precum și monahi ce au coborât la această biserică pentru că au primit ascultare să ajute la oficierea slujbelor (la strană), să cazeze credincioșii și să pregătească mâncarea pentru hrănirea mulțimilor. Mă întreb cu ce „ochi” vede această hotărâre de dincolo din Împărăția lui Dumnezeu marele duhovnic și exorcist părintele Lavrentie Șovre care mult a iubit această biserică și în care multe molitve a săvârșit spre ușurarea celor stăpăniți de duhuri necurate.

În paragraful al treilea se afirmă că mulți monahi și clerici „au produs mari sminteli”. Oare este posibil ca în locul în care multe duhuri necurate sunt izgonite din oameni să nu se producă și unele sminteli? Diavolul stă inofesiv văzând că este alungat de părinți? Iată că prin documentul emis de membrii Consiliului Duhovnicesc diavolul provoacă o ultimă și groaznică sminteală prin închiderea acestui sfânt locaș. Au fost dăți în care diavolii fiind siliți prin rugăciuni să iasă din oameni, strigau că nu se vor lăsa până nu vor pustii acest locaș în care el s-a confruntat cu atâta război potrivnic.        

Tot în acest paragraf se spune că „acest loc” este „aflat sub blestemul Sfântului Calinic”. Din analiza legământului Sfântului Ierarh Calinic vedem că nu este blestemat nici un loc, ci doar femeile care vor îndrăzni să urce mai sus către mănăstire.

  Cele scrise în paragraful al patrulea sunt cu totul cutremurătoare, de un radicalism înfiorător. Folosind blestemul se interzice cu desăvârșire orice activitate religioasă în cadrul acestui sfânt locaș, și aceasta nu pentru un anumit timp ci până la sfârșitul veacurilor, adică pentru totdeauna. Nici în regimul comunist, nici în alte regimuri nu s-a petrecut așa ceva. Au fost închise multe biserici pe vremea comunismului, dar fără blestem și nu pentru totdeauna. Nu găsim nici un alt precedent în istoria Bisericii Ortodoxe Române, ca o biserică să fie închisă până la sfârșitul lumii. Este un fapt unic și părinții în cauză să ia seama, să îndrepte lucrurile, să nu rămână consemnați în Istoria Bisericii și Istoria poporului român ca prigonitori de biserici neo-serghianiști și mai rău decât aceștia. Diavolul și-a împlinit visul prin hotărârea acestor părinți. Aici la Frăsinei nimeni nu-l va mai deranja, nimeni nu-l va mai izgoni din oameni. Visul său s-a împlinit cu adevărat diavolește, căci s-a realizat prin cei care ar fi trebuit să păzească acest sfânt locaș. La sfârșitul acestui paragraf părinții autori ai acestui document proclamă caterisirea pentru clerici și afurisirea pentru mirenii care vor încălca cele hotărâte de ei. De unde această autoritate pentru acești părinți? Conform căror canoane hotărăsc acest lucru? În cadrul Sinoadelor s-au prevăzut astfel de canoane și pentru anumite fapte. Este clar că au fost depășite competențele. Acești părinți s-au erijat întru Sinod, și-au însușit puterea care nu li se cuvine.

În paragraful al cincilea părinții emit o somație în care spun că oricine, chiar arhierei, ori de ce rang ar fi să nu îndrăznească a dezlega ceea ce ei au hotărât. Dacă asociem la acest paragraf ultimele trei rânduri din paragraful anterior rezultă clar că ei poruncesc că și ierarh sau patriarh să fie supuși caterisirii, dacă vor încalca cele hotărâte de ei. Nu știu dacă este o mândrie mai mare decât aceasta. Lucifer și-a dorit să fie asemenea Celui Preaînalt. Acești părinți amenință cu caterisirea inclusiv ierarhi de rang înalt, dacă nu vor lua în considerarea hotărârile lor. Acești părinți, care spun că fac ascultare întru totul de ierarhie, să-și pună întrebarea: această impunere a voii sfințiilor lor personală, reprezintă ascultarea de ierarhie? Aceasta este dovada smereniei și supunerii lor către întâstătători?

În ceea ce urmează vom prezenta unele aspecte ale acestei situații văzute în lumina canoanelor Bisericii. În acest scop ne-am folosit de „Pidalion- Cârma Bisericii Ortodoxe” editat de Mănăstirea Petru-Vodă la rugămintea părintelui Iustin Pârvu și de „Canoanele Bisericii Ortodoxe – Note și Comentarii” a Arhid. Prof. Ioan N. Floca editia III îmbunătățită.                                

  • Hotărârea Mitropolitului Irineu și a părinților de a interzice cu desăvârșire și pentru totdeauna orice formă de manifestare religioasă în acest lăcaș cade sub incidența Canonului 13 Sin. VII Ec. În conglăsuire cu canoanele 4, 24 Sin IV Ec. ; 49 Trul. ; 1 Sin. I-II; 2 Chiril Alex.                                        
  • Canonul 13:  (Lăcașurile bisericești să nu se facă sălașe de rând) 

„Fiindcă pentru nenorocirea ce fost pentru păcatele noastre în biserici, s-au răpit oarecare Sfinte case de oarecare bărbați, Episcopii și mănăstiri și s-au făcut obstești sălășluiri. Dacă cei ce rețin pe acestea, vor binevoi a le da înapoi, precum din vechi să se statornicească, bine este, iar de nu, de vor fi din catalogul cel ieraticesc, aceștia poruncim să se caterisească, iar de vor fi monahi sau mireni să se afurisească; ca unii ce sunt osândiți de Tatăl și de Fiul și de Sfântul Duh, și să se așeze, unde viermele nu se sfârșește, și focul nu se stinge [ Isaia 66, 24 Marcu 9]. Că glasului Domnului se împotrivesc, Celui ce zice: „Nu faceți casa Părintelui Meu, casă de neguțătorie” (Ioan 2, 16).”

Tâlcuire. „În vremea luptătorilor de icoane, pe lângă alte rele ce s-au făcut s-a izgonit pentru Sfintele icoane de dânșii, și mulți Arhierei din Episcopiile, și din Mitropoliile lor, și mulți monahi din mănăstirile lor. Și fiind ele pustii, le-au răpit oarecare mireni, și le-au făcut lăcașuri lumești. Pentru aceasta, dar Canonul acesta poruncește, că dacă cei ce stăpânesc Episcopiile acestea și mănăstirile, vor voi a le da înapoi, pentru ca să se facă iarăși precum au fost mai înainte Episcopii și mănăstiri, bine este. Iar de nu vor voi, clerici fiind, să se caterisească, iar monahi ori mireni să se afurisească, ca niște osăndiți de aceasta de Sfânta Treime și să se așeze în locul acela, unde viermele nu se sfârșește, și focul nu se stinge, după Isaia și după glasul Evangheliei fiindcă se împotrivesc Cuvântului Domnului, pe care il zice „Nu faceți Casa Tatălui Meu …” și celelalte ; citește și pe cel al 4-lea și al 24-lea al Sinodului al 4-lea.”         

Acest canon prevede clar obligativitatea întoarcerii lăcașului de cult la rânduiala cea dintâi întru care au fost „Episcopii și mănăstiri” impunând pentru nerespectarea acestui lucru caterisirea pentru clerici și afurisirea pentru monahi și mireni.

  • Mitropolitul Irineu încalcă teritoriul canonic al altei dieceze. Fiind Arhiepiscop al Craiovei hotărăște închiderea acestui lăcaș din teritoriul canonic al Arhiepiscopiei Râmnicului ce îl are ca întâistătător pe Arhiepiscopul Varsanufie. Astfel se încalcă Canoanele Apostolice 34 și 35 și Canonul 2, Sin. II Ec. În conglăsuire cu canoanele Sin. I, 6, 7; Sin. III, 8 ; Sin. IV, 28; Sin. VI, 20, 30, 39; Antiohia, 9; Sardica 3, 11, 12.                                                Canonul Apostolic 35 ( Independența Eparhială ) (Pidalion pag. 74-76)

„Episcopul să nu îndrăznească a face hirotonii afară din hotarele eparhiei sale, în cetățile și satele ce nu sunt supuse lui, iar de se va vădi că a a făcut aceasta, fără socotința celor ce țin cetățile sau satele acelea să se caterisească și el și aceia pe care i-a hirotonisit.”

Dacă nu este permisă hirotonirea în eparhia altui ierarh cu atât mai mult închiderea unei biserici.     Canonul 2, Sin. II (Diecezele. Autohomia Ierarhilor și a unităților bisericești) (Canoanele Bisericii Ortodoxe. Note și Comentarii pag. 71,72).

„Episcopii puși peste o dieceză să nu se întindă (treacă) asupra bisericilor din afara hotarelor lor, nici să nu tulbure bisericile, ci potrivit canoanelor, episcopul Alexandriei să cârmuiască numai pe cele (bisericile) din Egipt, iar episcopii Orientului să chivernisească (administreze) numai Orientul, păstrându-se pe seama Bisericii antiohienilor întâietățile (privilegiile) cele din canoanele de la Niceea; și episcopii diecezei Asiei să chivernisească numai cele (bisericile) din dieceza Asiei; și cei ai (dieceză) Pontului numai pe ale (diecezei) Pontului și cei ai Traciei, numai pe ale (diecezei) Traciei să le cârmuiască. Iar nechemați, episcopii să nu treacă peste dieceza lor pentru hirotonie sau pentru alte oarecari lucrări de cârmuire bisericească (cârmuiri bisericești). Păzindu-se însă canonul stabilit mai înainte la chivernisiri este clar că cele privitoare la fiecare eparhie le va cârmui sinodul eparhiei (respective), potrivit celor orânduite (hotărâte) la Niceea. Iar bisericile lui Dumnezeu cele sunt la popoarele barbare trebuie să se cârmuiască după obiceiul părinților care s-a ținut.”

Hotărârile celor doi ierarhi sunt contradictorii. Arhiepiscopul Varsanufie rânduiește ca biserica să fie transformată într-una de mir, rânduind pentru acest lucru un preot de mir, pe când Mitropolitul Irineu închide pentru totdeauna biserica. În altă ordine de idei, pe documentul la care ne referim nu apare precizarea „din încredințarea Arhiepiscopului Varsanufie”.

  • Pentru că am pomenit de preotul de mir rânduit de Arhiepiscopul Râmnicului semnalăm abaterea în acest sens.                      Din mediul virtual aflăm că acest preot este la adoua căsătorie și chiar într-o relație de concubinaj. Acest lucru dacă este adevărat intră în conflict cu canoanele 3, 6 Sin. V-VI Ec. în conglăsuire cu canoanele 17, 18 Ap. ; 26 Trul; 12, 27 Vasile cel Mare (Canoanele Bisericii Ortodoxe. Note și Comentarii pag. 112-117)  Canonul 3 (Cei căsătoriți de două ori nu pot fi clerici).
  • „…Socotim (hotărâm) așadar împreună că cei ce s-au încurcat cu două căsătorii și care până la 15 ale trecutei luni ianuarie din al 4-lea indiction trecut al anului 6199 (an 691) au fost robiți păcatului și nu au vrut a se curăți de acesta să fie supuși caterisirii canonice….”                         
  • Talcuire: „Canonul prevede îndepărtarea din slujba preoțească, dar nu și din starea clericală, a celor care – clerici fiind – s-au căsătorit a doua oară. De asemenea, prevede pedepse temporare pentru clericii care nu s-au căsătorit legal chiar înainte de hirotonie, sau pentru cei care s-ar fi căsătorit în mod nelegiuit după hirotonie, nefiind anterior căsătoriți…”                               
  • Canonul 6 (Căsătoria după hirotonie este oprită)                           
  • „De vreme ce s-a zis în canoanele apostolice că dintre cei care au fost înaintați (introduși) în cler necăsătoriți, nu mai citeții și cântăreții să se căsătorească (se pot căsători), (can. 26 Ap.), și noi păzind (observând) acest lucru (această hotărâre), orânduim ca de acum înainte, în nici un chip ipodiaconul sau diaconul sau presbiterul să nu aibă îngăduință a încheia (să-și încheie) însoțire de căsătorie dupa hirotonia lui. Iar cine ar îndrăzni să facă acest lucru să se caterisească. Dacă însă ar voi cineva dintre cei ce urmează a intra în cler să se lege cu o femeie prin căsătorie după lege (legală), să facă acest lucru înainte de hirotonia întru ipodiacon sau întru diacon sau întru presbiter.”

La sfârșitul acestei abordări vom face o mică radiografie a situației din cadrul Mănăstirii Frăsinei cu unele explicații necesare.

Avem un blestem al Sfântului Ierarh Calinic ce vizează doar interzicerea accesului femeilor mai sus de acest loc unde este zidită biserica în cauză. Tindem să credem că Sfântul Calinic nu ar fi fost de acord cu construirea acestui metoc dorindu-și tihna călugărilor dinspre partea femeiască, dar, în același timp, nu putem face abstracție de faptul menționat mai sus că această biserică a fost construită din inițiativa „și cu osteneala soborului monahal al Sfintei Mănăstiri Frăsinei”.

În altă ordine de idei vedem că zidirea a primit binecuvântarea Centrului Eparhial care a rânduit un sobor pentru sfințirea acestei. Din pisanie aflăm că zidirea a fost „pornită din îndemnul tainic dat de Dumnezeu ieromonahului Calist” viețuitor al Mănăstirii Frăsinei și, mai mult decât atât peste două decenii de la zidirea ei, biserica primește și binecuvântarea patriarhului Iustinian Marina care prin ajutorul pentru pictură devine unul dintre ctitorii bisericii.

Între hotărârea actuală și istoricul bisericii vedem o gravă contradicție. Pe de o parte, istoricul ne încredințează că a fost lucrarea lui Dumnezeu cu această biserică, pe de altă parte, comiunicatul prezent vrea să ne încredințeze că n-a fost lucrarea lui Dumnezeu ărin această biserică și mai mult decât atât că prin existența ei s-a împlinit lucrarea potrivnicului.

Un ultim aspect, și cel mai important, pe care vreau să-l fac cunoscut este că odată cu sfințirea a primit un hram, a fost pusă sub patronajul Maicii Domnului. Așa cum hirotonirea se săvărșește pe baza unei mănăstiri, parohii, episcopii, așa și biserica când se construiește primește un ocrotitor. Acest fapt creează o legătură indistructibilă între ocrotitotul bisericii, biserica în cauză și personalul bisericii. Astfel Sfântul sau sfinții ocrotitori au o implicare directă în lucrarea mântuitoare realizată în acea biserică. De asemenea, personalul bisericii prin icoana praznicală pe care o așează în biserică prin acatistul care cel puțin odată pe săptămână îl citesc, prin troparul și condacul sfântului ocrotitor ce se rostesc la fiecare slujbă din cadrul celor șapte laude se angajează în cinstirea și legătura tainică-mântuitoare cu sfântul ocrotitor.

Viețuitorii mănăstirii să cugete mai bine (suntem convinși că nu realizează întru totul actul săvârșit și implicațiile lui în privința mântuirii), să nu uite că biserica o are ocrotitoare până la sfârșitul veacului pe Maica Domnului, că mai bine de șapte decenii prin mijlocirea și milostivirea sa n-a lăsat fără ajutor mănăstirea. Să-și dea seama că nu este rău mai mare decât să închizi pentru totdeauna casa Maicii Domnului. Cum vor putea sta în fața judecății Mântuitorului când Maica Domnului este de față. Înțelegem că unii viețuitori au avut ispite cu partea femeiască, dar soluționarea și evitarea acestora nu se face prin acest mod, acest act cutremurător. Să fie canonisiți călugării în cauză să li se interzică accesul în acest locaș, nu să fie închisă biserica – casa Maicii Domnului. Măsura luată de Arhiepiscopul Varsanufie este una mai cu frică de Dumnezeu decât hotărârea lor.

În încheiere, rugăm pe Bunul Dumnezeu să trimită pace acestei mănăstiri și luminarea minții viețuitorilor ei, ca hotărârile pe care le vor lua să fie unele mântuitoare, mai ales că ne confruntăm cu cea mai mare erezie a tututor timpurilor, ecumenismul, legiferat la pseudo-sinodul din Creta, ale cărui documente Ierarhia Bisericii noastre în unanimitate le-a acceptat fie direct prin semnătură, fie indirect prin tăcere.

Cer iertare tuturor celor pe care i-am supărat cu ceva. Am realizat această abordare canonico-duhovnicească dintr-un imbold lăuntric. M-a durut enorm închiderea bisericii Maicii Domnului. 

12.01.2023       

Cel mai mic între ieromonahi, Grigorie Sanda

Pomenirea Sfintei Mucenițe Tatiana Diaconița

Reclame

Sistemul vrea să ne reducă la tăcere! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum ajutorul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.



Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

27 comentarii

    1. Ma închin la Dumnezeu și mărit din răsputeri să îndrepte aceasta schismica hotărâre și fărădelege facuta față de credincioșii români , fie bărbați sau femei. Să se revină în timpul cel mai scurt sa se îndrepte greșeala făcută prin slujbe bisericești la cel mai înalt nivel .Patriarhia Română are obligatia morala si data de creatorul Dumnezeu să îndrepte situatia și sa spele rușinea laica ce s-a abătut asupra singurei localitati din România care se mândrea cu asemănarea ei cu muntele Athos.Dumnezeu să mă ierte Daca am gresit ceva prin exprimarea Gândului si a sufletului .Constantin Ionitescu!

    2. http://cristortodox.blogspot.com/2018/02/pogoramantul-pentru-femei-din-colonia.html

      Din ambiție sau din răzbunare, dreaptă trezire sau bună voință… cert e că “reînnoirea” blestemului de la Frăsinei e singurul lucru ce l-a făcut bun mitropolitul Irineu în ultima vreme!

      Pentru a duce la bun sfârșit “reparația duhovnicească” e nevoie ca el să fie exemplu bun de arhiereu (drept credincios, antiecumenist, antisionist), să scoată din minte atașamentul sentimentalist al călugărilor amețiți de fustele îndrăznețelor femei și să desființeze complet locul cu pricina în care au fost deja probleme cu morala creștină.

      Mai jos, în locul exact unde a fost pusă piatra de legământ de către Sf Calinic să fie angajat un paznic, gardian (ca la Sf. Munte Athos), pusă o barieră la drum și verificată orice mașină care urcă înspre mănăstire. Numai așa totul va fi cum a fost la început între anii 1867-1946. Mănăstirea Frăsinei și atât!

      Iar călugării atașați de femei să fie trimiși de ascultare la mănăstiri de maici, deși ar fi mai bine pentru ei să se trezească din vrajă…

      La Frasinei încă mai sunt și călugări adevărați care n-au mai văzut femei de 30-40 de ani!

      Femeile au la dispoziție o sumedenie de biserici de mir și mănăstiri de maici, unde se pot duce cu smerenie și frică de Dumnezeu. De ce ar trage ambiționate cu duh și atitudine protestatară tocmai la locul în care le este interzis de către un sfânt!? Purtând în sine iluzia de mari credincioase, de fapt s-au dovedit a fi doar niște ispite! Eve actuale care trag la pomul interzis!

      Doamne ajută și luminează pe toată lumea!

  1. Nu primește Dumnezeu cererea sau rugămintea sub formă de blestem a lui Irineu și a lui Daniel Ciobotea fiindcă aceștia au un scop ascuns prin mijlocirea acestui blestem. Nu sfințirea călugărilor din Mănăstirea Frăsinei o urmăresc cei doi și cei asemenea lor, ci izolarea călugărilor și astfel tăierea cordonului ombilical cu poporul drept credincios ce are nevoie de luminare. Se pare că evenimente importante trebuie să apară iar luminarea poporului prin călugării de la Frăsinei ar fi un obstacol greu de trecut pentru masonerie. Așadar ordinele ei(ale masoneriei) au fost ascultate și Irineu s-a dovedit că este un “bun credincios” stăpânilor lui dimpreună cu Daniel Ciobotea, căci doar nu crede cineva că Patriarhul este străin de aceste lucruri. Nici vorbă. Încet, încet își vor da arama pe față înaltele fețe bisericești, asta ca să vadă și românii orbi cui fac metanie atunci când îi întâlnesc pe preaînalții pe la Sfintele Liturghii. Nu credem că toți preaînalții sunt farisei, dar cei prezentați aici sigur sunt, dovadă modul lor de a-L sluji pe Dumnezeu și pe aproapele. Deci nu ascultă Dumnezeu pe cei care nu-L ascultă pe El, iar asta trebuie să fie foarte clar fiecăruia dintre noi.
    Politicul este sigur implicat aici, iar înaltpreasfințiții ne demonstrează din nou că sunt neo-serghianiști. De ce credeți că nu-i canonizează pe martirii din închisorile comuniste? Aceiași conducători care acum i-au montat pe ierarhi împotriva Frăsineiului le-au trasat ordine clare precum să nu-i canonizeze pe cei din închisori care au fost omorâți de părinții masonilor de azi. Ți se dă funcții înalte și bani pe măsura funcțiilor, iar acum încep să-ți ceară să le respecți ordinele. Sigur asta se-ntâmplă. Toți sunt mână-nmână. Bine, unii comandă iar alții execută. Cum de l-au uns așa repede Patriarh pe Daniel, ca pe nimeni altul până la el? Tot ei, oamenii din umbră, l-au uns ca să facă Biserica Ortodoxă ceea ce dictează ei. Ar trebui ca ortodocșii să vadă că fapte precum: semnarea actelor necanonice ale Sinodului din Creta, apartenența la Consiliul Mondial al “Bisericilor”, rugăciunile în comun cu ereticii, iar acum desființarea prin blestem a Bisericii din vale a Mănăstirii Frăsinei nu sunt fapte ortodoxe, ci de sorginte luciferică și ca atare ar trebui să se gândească de două ori dacă să-i mai urmeze sau nu.
    Deci, părerea noastră este că Dumnezeu nu va asculta rugămintea lui Irineu și a lui Daniel Ciobotea, aceștia fiind neascultători de Dumnezeu ca să nu zicem altfel. Faptele acestora vorbesc despre ei iar noi doar le trecem aici spre dumirirea orbilor. Orbi sunt acești ierarhi, orbi sunt și cei care le urmează. Iar din Sfânta Scriptură știm așa, că:”Orb pe orb dacă va călăuzi, amândoi vor cădea în groapă”.

    1. Sa înțeleg ca în opinia dvds, Patriarhul României, unii mitropoliți și arhierei în frunte cu starețul si alte fete bisericești sunt toți antehristi. Nu cumva acolo s au întâmplat niște lucruri grave de care dvs nu aveți cum sa le cunoașteți?! Sau faceți parte din obștea bisericii? Ca astfel se schimba lucrurile. Mie, unui mirean de rand care nu a fost niciodată în aceasta biserica îmi vine greu totuși sa cred ca BOR este condusă de masoni…și ce mai spuneți…mi se pare ca este un moment de sminteala generala și un moment de încercare a întregii noastre biserici sfinte, soborniceasca si apostoleasca, al cărui cap este Hristos. Trăim niște vremuri tulburi și se pare ca noi ca mireni suntem prinși la mijloc. Eu nu m as juca cu cuvintele asa de ușor, ca vom da socoteala cu vârf și îndesat.

      1. Ba pardon, n-au cum sa fie antehristi, caci antehristi sunt proorocii si cei ce au trait inainte de anul 0.
        Noi putem fi ante-antihrist.

  2. Mulțumim, părinte Grigorie, pentru efortul considerabil de a aduce lumină în această problemă.

    Așadar, nu mirenii au avut inițiativa construirii bisericii din vale, ci monahii, călăuziți de Duhul Sfânt. Hulirea Duhului Sfânt Care a lucrat atâția ani în biserica din vale este un păcat care atârnă greu pe umerii celor care spun că biserica din vale este un loc blestemat și interzis săvârșirea Sfintei Liturghii acolo. Nu este un loc blestemat, ci este un loc binecuvântat. Cred că interesul este să mai dispară ,,ciorile negre din Carpați” care încurcă treburile lui Antihrist. Se poate ca unii străini să-și făcut deja proiecte pentru valorificarea zonei… Altfel nu se explică infailibilitatea închipuită și acceptată tacit a IPS Irineu care pune blestem pe cei care ar săvârși Sfânta Liturghie în biserica din vale și în împrejurimi. Nu specifică în ce constă împrejurimile acestea!

    Cel mai mare blestem pentru Mănăstirea Frăsinei este chiar IPS Irineu. Dacă ar fi participat și el la niște Dezlegări, poate că ar mai fi ieșit duhurile căzute din el.
    Dumnezeu să-i ajute să se pocăiască toți cei care au semnat și să-și repare greșeala până nu este prea târziu!

  3. Am primit multe binefaceri in viata noastra de la Manastirea Frasanei asa ca acum avem o datorie sa luptam impotriva acestei sminteli , chiar daca ea vine de la un mitropolit, episcop, staret . Sa ne rugam pentru sufletele si mintile lor tulburate si smintite de planuri diabolice ! Au ales si foarte bine momentul : postul Craciunului si toata pleiada de sarbatori care usureaza si bucura sufletul omului ! Au vrut cu tot dinadinsul sa ne strice sarbatorile prin sminteala lor ! Sa i ierte Dumnezeu si sa revenim cat mai repede la normal !

    Cine a rostit / scris blestemul sa l desfaca urgent si manastirea sa revina credinciosilor, deopotriva barbati si femei.

    Trebuie sa facem presiuni asupra patriarhului Daniel sa ia act de ce se intampla in biserica pe care o pastoreste si sa – i pedepeasca pe cei care ne smintesc in loc sa ne incurajeze pe drumul rugaciunii . Oricum nu e nici primul nici ultimul ierarh care se intoarce impotriva credinciosilor , numai ca o face cu asupra de masura si intr un mod atat de scandalos pentru o fata bisericeasca .

    Mitropolitul de Oltenia, episcopul de Valcea , noul staret -de numai vreo doua luni al Frasaneiului – gireaza un document care nu face cinste bisericii. Am convingerea ca nici parintii de la Frasanei nu sunt de acord , am discutat cu cineva de acolo inainte de Craciun . Nu a existat niciun motiv pentru care sa se recurga la acest gest . Vechiul staret al manastirii nu ar fi fost de acord cu asa ceva , au profitat de retragerea lui . Vechiul staret este un sfant pe Pamant , unul dintre marii duhovnici ai tarii , are o varsta venerabila si un iubitor de oameni care se roaga in permanenta pentru neputintele si pacatele noastre si incearca ,atat cat Dumnezeu ingaduie, sa ne faca vietile mai usoare si mai frumoase ! Slava lui Dumnezeu , reuseste atat de mult daca si credinta noastra este puternica ! S a retras din cauza varstei inaintate care l impiedica sa si indeplineasca indatoririle si imediat superiorii lui au profitat.

    La vremea sa , Sfantul Calinic a fost indreptatit sa si apere ctitoria si legamantul Sfantului Calinic a fost respectat cu sfintenie si va fi respectat in continuare , biserica din vale nu deranjeaza monahii , e la vreo doi km distanta de biserica si de izvorul Sf Calinic . La biserica din vale veneau monahi sa slujeasca numai in sarbatori si coborau mai des numai duhovnicii . Faptul ca un mitropolit , un episcop , un staret s au hotarat sa desparta pe credinciosi de duhovnicii lor nu cred ca este pe placul lui Dumnezeu si nu respecta canoanele bisericii . Suntem multi cei care ne am legat ,de ani de zile, vietile de Frasanei si mergem regulat acolo pentru rugaciune. Cei care cred altfel nu au avut o legatura stransa cu biserica si cu Frasaneiul ,in special, si vorbesc in desert !

    Sa ne unim fortele si cu post si rugaciune sa ne indreptam catre patriarhul Daniel pentru rezolvarea acestei situatii. Lucrurile trebuie sa revina in matca lor , e clar ca rugaciunile si slujbele facute la Frasanei nu sunt pe placul unora tocmai prin puterea lor , putere care vine deopotriva de la sfinti parinti monahi si de la credinciosi care prin credinta , postul si rugaciunea lor zadarnicesc niste planuri diabolice .

    Imi pun mare incredere in patriarhul Daniel , mai degraba cred ca vor fi destituiti din functiile lor cei care au pus blestemul decat ca Frasaneiul va fi confiscat . Liturghia trebuie sa continue sa se faca la Frasanei vale in duminici si sarbatori si sper ca ne vom intalni cu parintii nostri duhovnici cat mai curand . Postul si rugaciunea noastra pot face minuni , spre slava lui Dumnezeu , iar lupii mancatori de oi credincioase trebuie indepartati de turma lui Hristos . Asa sa ne ajute Dumnezeu ! Amin !

    ps Am scris acest manifest ca o datorie pentru sfanta manastire ,pentru multele binefaceri pe care le am primit de la Frasanei si doresc sa nu mi se intrerupa legatura cu parintele meu duhovnic . Numai moartea sa ne poata desparti si nu un ordin /blestem facut , total gratuit si nemeritat, de un slujitor sau de niste slujitori ai Domnului in momentele lor de ratacire si sminteala . Ma rog ca Dumnezeu sa le lumineze mintile si lucrurile sa revina , cat mai urgent, la normal !

  4. Nu asculta indragostitul care-si lauda iubita!

    Interpretari cu logica personala, de o aparenta judecata… greu de observat de cei care nu vad “la rece” situatia.
    … sint nedumerit cum de femeile nu aveau atat “tara” si atatia preoti dar si alte manastiri sa se roage…. incat doar aici,. la limita unei mici intinderi folosite cu separarea de provocari se puteau ele reculege si le atingea harul sfant!
    Doar aici!?!

    Cum, necum – a cracni fata de superior cu expunere publica mi se pare o durerooasa cadere, o forma de rebeliune – un pericol real duhovnicesc de inselare.
    Sa nu ne pacalim ca daca se petrece un rityal de sfintire sau o “sedinta” de exorcism Diavolul nu mai trece pe-acolo si ca ar ajunge (in cazul de fata) cu “ajutorul” improspatarii testamentului de administrare a teritoriului intarit cu blestem arhieresc.
    … merge [si] la manastiri unde-si face prieteni dinte cei care ne impresioneazza si pe net, si in “direct” daca ii intalnim.

    In afar – e treaba Episcopului, Mitropolituluil, Patriarhului.
    Inauntru e treaba Staretului si a obstii.
    Pentru ce e inauntru sa ne rugam si sa-i ajutam sa-si pastreze juramintele de credinta si viata monahala.
    Pentru viata “de afara”, sa nu-i impingem pe cei “dinauntru” si nci sa nu ne razvratim fata de responsabili, de ierarhii “de afara”!
    Obisnuinta si (uneori) inovatia nu echivaleaza si nici nu garanteaza plinatatea, justetea, corectitudinea.
    Ascultarea le uneste pe toate.

    1. @Gheorghe,
      N-ai înțeles mesajul articolului. Sau poate că nici nu l-ai citit. Ascultarea ortodoxă nu se confundă cu supunerea, care este de tip papist. Ortodoxul se jertfește pentru Hristos și pentru Biserica Lui. Atunci când ispita vine chiar din partea superiorului tău, trebuie să vezi dacă superiorul face ascultare de Dumnezeu. Dacă ierarhul nu face ascultare de Dumnezeu, iar prin hotărârea luată suferă însăși Biserica lui Hristos, monahul apără Biserica, nu mofturile superiorului. Facem ascultare de Dumnezeu cu toții. Mănăstirea din vale s-a construit din ascultare, prin descoperire dumnezeiască, de aceea nimeni nu are voie să interzică acolo săvârșirea Sfintei Liturghii. Am fost la Frăsinei și i-am văzut pe monahii care pregăteau masa acolo. Erau destul de duri cu femeile și retrași. Impuneau reguli stricte și nu permiteau femeilor să urce la toaletele rezervate călugărilor. Știau că se fabrică legende pe seama lor cu un scop.

      1. Dar de ce trebuie sa fie duri? Au pe necuratul in fata? Si femeile sunt facute dupa chipul si asemanarea Bunului Dumnezeu.

    2. Sărut dreapta, părintelui Grigorie!
      Să fie blagoslovita de Maica Domnului intervenția sfinției sale iar Domnul să-i ajute să revină la Adevăr pe cei care Ii sunt potrivnici, după mare mila Sa! Adaug un filmuleț cu părintele Efrem, staretul mănăstirii Vatopedu din Sf. Munte Athos, spre întărire, cu nădejdea că poate vom culege ceva folos și cu rugămintea de a ne manifesta durerea celor întâmplate la Frasinei printr-o abordare ortodoxă. Bunul Dumnezeu să ne lumineze mintea tuturor, după voia Sa!

      https://m.youtube.com/watch?v=7NEZd-BPk6c

  5. Pe youtube, un (iero ?)monah al carui nume imi scapa a abordat problma si a spus:
    1. La Sf Munte Athos, in partea nordica unde incepe interdicia intrarii femeilor, NU S-A PERMIS CONTRUIREA DE MANASTRI, UNDE MONAHII DIN SF MUNTE SA VINA SA LE SPOVEDESCA SAU SA LE FAC SLUJBE !
    2. Sa lasam timpul sa treaca, si se va descoperi de la Dumnezeu cine are dreptate.
    PS: In privinta lui Petrache Lupu de la Maglavit, si despre teofaniile sale au fost multe controverse in epoca. s-a contruit si o manastire in cinste lui. Dupa CE A FOST DESFACUT MORMANTUL, s-au gasit oase negre…

  6. Am dicutat cu un preot din Bucuresti apropiat Patriarhiei. L-am intrebat:
    – Parinte daca ati fi fost la Creta ati fi semnat ? Mi-a raspuns:
    – Nu as fi plecat niciodata la Creta. E PREA PERICULOS !

    PS: Cu mai mulri ani in urma, parintelui ieromonah Paisie de la Frasinei, care avea darul inaintevederii ( 70 de ani traiti in FRASINEI, trecut la cele vesnice pe la 95 de ani), cineva i-a oferit un telefon mobil. Parintele a refuzt mobilul si af fi zis cam asa (redau aprox, cu posibile inexactitati):
    – Am “fir direct la Dumnezeu”. DACA E CEVA IMPPOSTANT AFLU DIN TIMP.

  7. Canonul 38 Sinodul ocal de la Cartagina (419):

    CERCETAREA DE CĂTRE CLERICI ŞI CĂLUGĂRI A FEMEILOR CARE TRĂIESC ÎN ÎNFRÂNARE (A
    FEMEILOR AFIEROSITE)

    Clericii sau cei ce se înfrânează să nu intre la văduve sau la fecioare, decât numai cu îngăduinţa si invoirea episcopului lor sau a presbiterilor; dar şi aceasta să n-o facă singuri, ci cu clerici colegi sau cu aceia cu care episcopul sau presbiterii singuri au intrare la acest fel de femei, sau unde se află de fată clerici sau oricare creştini cinstiţi

    3, 16 sin. IV ec; 4, 46, 47 Trul.; 18, 20, 22 sin. VII ec.

    https://manastirea-saharna.md/fisiere/canoane/Canoane_Cartagina.pdf

  8. https://tineretulortodox.md/wp-content/uploads/2011/03/Arhimandritul-Gheorghios-Scrieri-Athonite-pe-teme-contemporane.pdf PAG. 19-20

    4. Răspunderea pastorală şi drepturile episcopilor asupra monahilor
    Problema răspunderilor pastorale şi drepturilor episcopului asupra mănăstirilor nu trebuie să
    fie privită în termenii autorităţii lumeşti, ci ca o întâietate de ordin duhovnicesc şi teologic. În
    eparhia sa, episcopul este icoana vie a lui Hristos şi centrul văzut al Bisericii locale. El este
    tatăl tuturor şi, de aceea, „trebuie să poarte grijă trebuitoare mănăstirilor” (4, IV).
    Supunerea mănăstirii faţă de episcop o păzeşte de orice formă de egocentrism bisericesc,
    izolare şi autarhie. Prin episcop, mănăstirea este legată cu întreaga episcopie şi cu Biserica
    Universală. Însă, din cauza neputinţelor omeneşti, sensul drepturilor episcopului asupra
    mănăstirilor poate fi uşor răstălmăcit. De aceea, Sfintele Canoane stabilesc aceste drepturi pe
    care le putem rezuma după cum urmează:
    a) monahii trebuie să se găsească sub cârmuirea episcopului locului, „după predania
    Sfinţilor Părinţi, şi să nu se retragă cu trufie de sub oblăduirea lui” (8, IV). De asemenea, nici
    nu se pot separa de episcop, dacă acesta cade în erezie, înainte ca el să fie judecat şi
    condamnat de către Sinod (13;9 C-pol);
    b) pentru tunderea în călugărie de către ieromonahi este necesară aprobarea episcopului,
    după cum tâlcuiesc Balsamon şi Cuviosul Nicodim;
    c) monahul nu poate construi mănăstiri sau clădiri fără ştirea episcopului (4, IV);
    d) ctitorul mănăstirii nu poate să aşeze alt egumen fără ştirea episcopului (1; 9 C-pol);
    e) monahul care îşi părăseşte mănăstirea pentru a-şi zidi propria mănăstire, dacă nu are
    mijloacele necesare, va fi oprit de episcop (17, VII);
    f) monahul care se face pustnic are nevoie de aprobarea episcopului şi de o petrecere de trei
    ani în mănăstire;
    g) cel care călugăreşte în absenţa egumenului şi fără ştiinţa acestuia se va caterisi (2; 9 C-
    pol);
    h) mutarea monahului din mănăstirea sa poate fi făcută numai cu învoirea episcopului (4; 9
    C-pol);
    i) preocuparea cu griji lumeşti, case, clădiri etc., nu-i este îngăduită monahului „fără numai
    dacă ar fi rânduiţi de către episcopul cetăţii pentru vreo trebuinţă strâmtorătoare” (4, IV);
    j) pentru ca monahii să viziteze casele văduvelor sau ale fecioarelor (mănăstiri de femei)
    este necesară aprobarea episcopului şi însoţirea acestuia de către alt monah (38, Cartag.);
    k) monahul care are avere proprie după călugărire va fi lipsit de aceasta de către egumen sau
    de către episcop, care o va împărţi săracilor (6; 9 C-pol).
    Din Canoanele prezentate mai sus reiese că episcopul nu intervine în viaţa internă a
    mănăstirii şi în păstorirea monahilor, care sunt încredinţate egumenului. Episcopul doar
    supraveghează ca viaţa mănăstirii să se desfăşoare potrivit Tradiţiei şi Sfintelor Canoane.
    Intervenţia episcopului este cerută de către Sfintele Canoane în cazul faptelor săvârşite de
    către monahi în afara mănăstirii şi care scandalizează Biserica (vizitarea fecioarelor,
    preocuparea cu griji lumeşti, ş.a.). Balsamon, tâlcuind Canonul l al Sinodului de la
    Constantinopol, arată că problema drepturilor episcopului faţă de mănăstiri era o preocupare
    în Bizanţ. Însemnarea lui Balsamon luminează şi mai mult problema: „Consider că prin acest
    Canon nu s-a dat episcopului putere asupra mănăstirii, aşa cum are în biserica sa, ci doar
    drepturile episcopale le are, adică judecarea greşelilor sufleteşti, supravegherea
    conducătorilor, pomenirea la slujbe şi confirmarea egumenului ales de obşte. Aşadar,
    mănăstirile se conduc singure, fără amestecul din afară al nimănui”. Dacă legăturile mănăstirii
    cu episcopul se vor situa strict între limitele acestor Canoane, atunci disensiunile între ei se
    vor reduce la minimum, iar mănăstirile vor putea să-şi împlinească nestinghcnte rosturile lor,
    iară ca monahii să devină pricină de scandal şi să se îndepărteze de scopul vieţii lor, adică
    dobândirea virtuţii

  9. Sfânta Fecioarā Maria- Nāscātoare de Dumnezeu , sā protejeze sufletele bune si smerite si cu adevarat credincioase lui Iisus Hristos si Sfintei Treimi din Manastirea Frasinei!

    Poate ar fi foarte bine sā se ardā hârtia cu „blestemul” in original, este legāmânt cu satana, sa se nu se piardā , Doamne fereste!, sufletele parintilor monahi de acolo, pentru ca au semnat, sub presiune, fara a se gândi, o hârtie cu tartorul , sekuristul si ecumenistul eretic de Irineu, folosindu-se de SF.Calinic si de staretul bolnav si foarte batrân actual!

    Cum e cu pensiile staretilor si cu salariile de 4000 euro(peste 20 000 lei net platiti de statul antihristic) a arhiereilor si jurāmântul de „saracie” a monahilor ajunsi si cocotati la nivel de Episcop si Mitropoliti sau Patriarh?!!

    Mare atentie! Ascultare , ascultare! Dar de cine?!; De puterea antihristicā?!!

    Hârtia de „legāmânt” trebuie distrusā.
    Hârtia aceea trebuue arsā si redeschisa urgent Biserica din vale , unde monahii de la Frasinei sa continue cu SF.Maslu si cu exorcizarea femeilor si copiilor veniti acolo.

    DACA, nu se poate, monahii sa plece din Frasinei la o alta manastire, daca nu sunt in stare sa SE uneascā in Numele Sfintei Treimi, si sa slujeasca si la biserica din vale.

    OK. Fara femei la manastire.

    Dar la slujirea Sfintei Liturghii, ei , sa SE gandeasca la Cele Sfinte , desigur.
    Chestia cu femeile si interdictia lui SF.Calinic Este praf in ochii monahilor.

    Anticrist bate la usā. A si bātut o datā prin Irineu ereticul si sekuristul, care a corrupt si pe staretul cel batran si temator CA I se taie pensia de staret…
    SA nu castige satana.

    Mergeti si slujiti in Biserica din Vale.
    Nu aveti ochii la femei. Se poate impune un cod vestimentar la femeile ce vin acolo , in vale + fuste lungi si vesminte acoperitoare cu inchiriere pe loc.

    Monahul este OSTAS AL LUI HRISTOS si nu trebuie sa stea departe de durerea lumii.

    S-a inceput CEVA cu descoperire de la DUHUL SFÂNT. Sā se continue cu slujirea in Biserica din vale: Acoperāmântul Maicii DOMNULUI.

    DACA va e fricā de arhiereii eretici, de ce v-ati facut monahi in 2023?!! Vā lasati zāvorâti acolo si nu mai slujiti si in biserica din vale?!!

    Periculoasa decizie la cine a semnat fārā a SE gândi hârtia cu „blestemul”… SA nu vina diavolul cu hârtia in copita sa…, Ce îngeri buni va scapā atunci?!!
    Ahaaa.
    Se poate pleca la un schit si sa rāmânā Frasinei Fara monahi, asa numai batrânul staret , care sa moara cu hârtia in mânā, DACA nu o arde intre timp… Nu se semneazā ASA ceva!

    Ietare de v-am tulburat.

    Mai spunem si Adevarul.

    Suntem in epoca lui anticrist , lumea e pecetluita cu vaxx COVID 666. Ultimii ani din istoria lumii. HRISTOS este aproape de a Doua Venire si de Judecata lumii.
    Vā e teamā?!!
    „Îndrazniti! EU am biruit lumea!”.

    Au, cine e mai puternic: un sfant Clinic sau SLUJIREA SFINTEI TREIMI in Biserica din Vale . Daca se supārā pe Voi , sfintiile voastre din Manastirea Frasinei, Ocrotitoarea Doamnā Fecioara Maria ca nu-I mai slujiti in biserica din vale: Acoperamantul Maicii Domnului?!

    Lumea este compusā si din femei si mai ales copii in suferintā. Desigur, sunt si alte manastiri de maici, dar HRISTOS NU A SPUS OARE ca pe EL ÎL vom sluji , când cei goi, flamânzi si disperati vor cere ajutorul nostru?!
    A spus El, HRISTOS, MÂNTUITORUL, sa inchidem bisericile?!!

    Ceea CE am scris , este un punct de vedere personal, crestin ortodox , iar sfintiile voastre, monahii „zāvorâti” de ereticul si sekuristul mason Irineu, sub pretext de respectare a testamentului Sf. Calinic, care nu SE referea la Biserica din vale, închisā acum, ci la ne-urcarea femeilor la Man.Frasinei, asadar, sā faceti CE credeti cā este mai bine si sā vā lumineze DUMNEZEU!

    Doamne ajutā!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button