X

Moscova avertizează Basarabia asupra unei noi “catastrofe” după modelul ucrainean, pentru apropierea de țările NATO

Republica Moldova apelează la NATO, iar Moscova avertizează asupra unei noi

Intensificarea cooperării militare între Moldova și țările NATO nu este de natură să reducă ruptura din Europa, a declarat ministrul adjunct de externe rus Mihail Galuzin.  Moscova regretă apropierea Chișinăului de unele țări din Alianță, amintind că tocmai această situație a dus la conflictul ucrainean.
“După cum arată experiența, afluxul nediscriminatoriu de arme occidentale sau desfășurarea de contingente NATO pe un teritoriu nu sporește securitatea și suveranitatea acestuia, ci, dimpotrivă, îl aduce mai aproape de dezastru. Exemplul trist al Ucrainei arată foarte clar acest lucru”, a explicat bolșevicul.
Rusia a cerut în repetate rânduri Chișinăului să pună sub semnul întrebării aceste “îmbunătățiri ale capacităților de apărare” preconizate de Occident, a precizat diplomatul. Adoptarea unor astfel de măsuri, coroborată cu sprijinul nemijlocit al Republicii Moldova pentru Kiev, subminează neutralitatea țării, un principiu consacrat în Constituția sa, a adăugat el.
Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

Anterior, ministrul moldovean de externe, Nicu Popescu, a declarat că țara sa se află într-o situație de securitate foarte dificilă și că trebuie să-și consolideze capacitățile de apărare. Chișinăul intenționează să își intensifice cooperarea militară cu Germania, România și Franța. Încă de la începutul conflictului ucrainean, Republica Moldova și-a jucat propriul joc, împărțită între îndemnurile europene și protejarea neutralității și intereselor sale. Țara a refuzat să urmeze sancțiunile occidentale împotriva Rusiei, pentru a nu-și torpila economia. Pe de altă parte, Chișinăul intenționează în continuare să adere la UE și a depus o cerere oficială de aderare în martie anul trecut.

La mijlocul lunii decembrie, Moldova a blocat, de asemenea, șase canale de televiziune în limba rusă, acuzându-le de dezinformare. Moscova a reacționat denunțând “cenzura politică” și o “încălcare flagrantă a dreptului la libertatea de acces la informații”. Nici Moldova nu este scutită de inflație și de criza energetică. Costul ridicat al vieții a scos în stradă câteva mii de oameni în ultimele luni. La sfârșitul lunii octombrie au avut loc chiar și ciocniri cu poliția.

Reclame

Sistemul vrea să ne reducă la tăcere! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum ajutorul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.



Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

2 comentarii

    1. Suna ca o invitatie la o sodomizare “europeana” si la jefuirea resurselor. Adica Modova e invitata sa fie republica Rothchild, ca Ukraina si in curand Romania.

      Parintele Arsenie Boca:
      „Ma, întoarceti-va la Dumnezeu caci calul rosu bate la portile Rasaritului. Dar sa nu va întristati ca de acolo vine mântuirea. Prigoana vine de la Apus”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button