Părintele Justin Pârvu: Răul ateismului și binele creștinismului

Vizionați un cuvânt mărturisitor și cu discernământ al părintelui Justin Pârvu în care acesta face o antiteză între roadele marilor atei ai sec. XX și bunătatea creștinismului.

Vizionare plăcută! (după clip aveți podcastul și transcriptul)

Secolul nostru a fost secolul zbuciumat și dirijat în cea mai mare parte de trei capete care explică nebunia omului:

Fețele ateismului

Luând prima figură a nebuniei, e Stalin. Care știm de altfel toate ororile care le-a comis și-ncă duhul lui trăiește până astăzi. A două figură – germană: Hitler, care la fel, sub o altă față urmărea tot același lucru cu stalinismul. Amândoi, atei. Cu nuanțe diferite, cum am spus, pentru inducerea în eroare a lumii. Și-a treia figură a fost Mussolini, al italienilor, dar mai slab ceva, dar întrucât s-a adeverit într-o conferință a lui „Dacă există Dumnezeu, să mă înlemnească pe mine aici!” Și-ntr-adevăr, a durat vreo 6 zile și l-a înlemnit Dumnezeu că n-a mai rezistat, a pierit, s-a dus.

Tipuri de atei

Ceaușescu este și el unul corifeii aceștia, dar e mai mititel, mai puțin important, pentru că una este să fii, de pildă, un ateu născut, și alta e să fii un ateu făcut. Ateul făcut este totuși posibil de a reveni din această mare prăpastie și adâncime de pierzare, pe când devreme celălalt este direct în poziția satanei, de-a nu se mai putea mântui. La ora aceasta, lumea este într-un pericol mare de a realiza, într-adevăr, omul ateu din convingere.

Ateismul – oportunism politic

Din timpul lui Ceaușescu, luăm perioada aceasta a școlii aceste ateiste, care s-a exercitat asupra noastră. A fost o perioadă, mai mult de frică. Un ateism de fațadă. Adică cum să se poată descurca și la un servici, cum se poate pune mână pe un os, cum ar putea să-și dobândească o poziție. Și era cumva, căci la partid, când erai chemat să dai cuvântul tău de membru de partid, erai întrebat dacă crezi în Dumnezeu. Și dacă spuneai că crezi în Dumnezeu, deveneai un om sigur periculos pentru ei. Ce mai spuneau ei: „Băi, e un om foarte bun, are meserie, calități, bun de membru de partid, dar la cât merge la biserică – nu e bun… ” Dar asta o făcea, nu pentru că, fiindcă nici cei care erau în doctrina lor, chipurile, și ăștia o făceau așa dintr-o convingere oarecum, cel mai mult oportunism așa.

După cum este și românul nostru, să se dea după vânt așa, cum îi vine lui. Nu are, să înțelegi, o demnitate, un prestigiu, o verticalitate în care ar răspunde omul în fiecare moment de rostul existenței sale pe pământ.

Ateism ocazional

Și-atunci, comunismul acesta, din vremea lui Ceaușescu, cum vă spun, e mai mult, ocazional. Pe câtă vreme, la ora actuală, este un comunism, un ateism plecat dintr-o convingere. Zis așa convingere. A omului superficial care totuși ia o carte să o citească și ajunge de la față la prefață și înainte nu mai înaintează în curiozitatea lecturii de carte. Și este un om, în sfârșit, nici cu Dumnezeu, nici cu diavolul. Iar aceste două poziții, cea în care suntem este periculoasă. Foarte periculoasă! Pentru că Apostolul Ioan spune că: Pe cel căldicel îl voi arunca afară. Ori fierbinte, ori rece. Căldicelul nu poate să o ia într-o direcție sau alta, îndată ce are o ocazie. pe câtă vreme, omul fierbinte, cel în clocot, acela este apreciat de Dumnezeu.

Luptă, biruință, făgăduință

Iată, de pildă, luăm pe Sf. Antonie cel Mare care se găsea într-o împrejurare foarte anevoioasă, de încercări, de ispite, în lupta cu diavolul. Și-aproape să fie biruit, atunci ridică privirea către Domnul și-ntreabă: „Unde ești, Doamne?” Îngerul îi spune: „Aici sunt, cu tine. Am urmărit să vedem cum lupți și cum birui. De acum înainte voi fi, în toate zilele vieții tale alături de tine.” Și iată, ce înseamnă dealtfel, poziția creștinului adevărat, de convingerile lui și ce așteaptă Dumnezeu din partea noastră. Creștinismul nu-i un dolce far niente, nu-i o stare de lucrare de sărbătoare, așa cum e și moda de astăzi. Creștinismul nostru este parcă un creștinism așa, doar de-o sărbătoare națională, o sărbătoare de duminică, aprind o lumânare, fac un semn al crucii pe fugă, sucit și ies afară la stradă. „Am fost la biserică: mi-am făcut datoria!”

Definiția creștinismului

Creștinismul este o osteneală, este trudă, este post, este rugăciune, este priveghere, este o trezire permanentă la un răspuns la Înfricoșata Judecată: „Ce-am lucrat? ” Unde va fi răspunsul meu, acolo va fi și viața mea. Căci omul cel ce gândește, omul cel ce trăiește, acela își și realizează viața lui. Deci și noi creștinii, când avem în sfârșit, o lucrare, când avem un început bun și se ridică împotriva noastră obstacole, să fim convinși că de-abia atunci înseamnă că noi suntem pe un drum bun. Liniștea și pacea pe care o aveau sfinții altă dată: îndată se și pregătea și de un război!