Monahii sar în apărarea Constituției: Legile justiției pun în pericol și suveranitatea ființei umane

Chiar dacă principala datorie a monahului este rugăciunea, aceasta nu înseamnă că trebuie să fim surzi și muți la strigătul de durere al poporului în fața abuzurilor din ce în ce mai totalitare ale conducătorilor statului român.  A spune un adevăr într-un mod cuviincios, creștinesc, nu înseamnă că nu te mai rogi. Mărturisirea și rugăciunea nu sunt incompatibile, ele nu s-au exclus niciodată ci, dimpotrivă, coexistă împreună ca într-o aleasă însoțire. Cel puțin, așa am văzut în pilda Părintelui Justin și a marilor duhovnici și mărturisitori români, și nu numai: nenumărați Sfinți Părinți și mărturisitori creștini luau adesea atitudine față de abuzurile conducătorilor asupra semenilor lor, ca semn al dragostei și solidarității creștine.

Nu judecăm pe nimeni, știm că Dumnezeu poate întoarce pe orice păcătos și tâlhar la calea jertfei și a dreptății. Judecăm însă faptele unor așa-ziși conducători români, care deservesc mai mult interesele străine decât ale propriei lor națiuni. A fi ospitalier și a purta relații amicale cu statele străine este o virtute, o calitate nobilă aduce avantaje oricărui stat, dar aceasta devine neghiobie și trădare atunci când, dintr-un acut simț al slugărniciei și micimii de suflet, îți vinzi onoarea, îți vinzi propriul popor, acceptând unele compromisuri ce aduc grave prejudicii propriilor tăi cetățeni. Câtă dreptate avea Părintele Justin când încerca să ne … deștepte: „Conducătorii noștri politici întotdeauna au dus politica cu străinii, după aceea cu românul”. Oare nu cumva acesta este motivul pentru care suntem considerați un stat de mâna a doua și anume faptul că mai mereu, la noi a primat trădarea (interesul personal), iar nu interesul național?

Despre aceasta este vorba și în cazul așa-zisei Legi a Justiției, ce privește statutul judecătorilor și procurorilor, Legea 612/2022, lege ce a fost rușinos adoptată tacit de către aleșii poporului, în data de 17 octombrie a.c. Ce presupune această lege și care este pericolul ascuns în ea? Atât Avocatul Poporului[1], cât și mulți alți specialiști juriști[2], s-au sesizat cu privire la neconstituționalitatea acestei legi. Conform acestora, Justiția din România și-ar pierde independența și ar permite angajaților din serviciile secrete (acoperiți sau neacoperiți) să dețină funcții înalte în Justiție. Legea de fapt conferă judecătorilor și procurorilor dreptul de a deține funcții în organisme publice sau private. „Prevederile art. 228 alin. (5), alin. (6) și alin. (7) din Legea privind statutul judecătorilor și procurorilor (PL-x nr. 440/2022) aduc atingere substanței dreptului de acces liber la justiție consacrat de art. 21 din Constituție, întrucât exclud de la controlul judecătoresc actele care conțin rezultatul verificărilor realizate de Consiliul Suprem de Apărare al Țării, cu privire la veridicitatea declarațiilor din care să rezulte că persoanele prevăzute la art. (1) din același articol nu au fost și nu sunt lucrători operativi, inclusiv acoperiți, informatori sau colaboratori ai niciunui serviciu de informații”, sesizează doamna Renate Weber, Avocat al Poporului. Până în acest moment, legea și Constituția nu permiteau acest lucru, dimpotrivă, cei care dețineau o funcție juridică de specialitate erau obligați să semneze o declarație olografă pe propria răspundere, potrivit legii penale, din care să rezulte că nu au fost și nu sunt lucrători operativi, inclusiv acoperiți, informatori sau colaboratori ai niciunui serviciu.

Alți analiști de specialitate denumesc această Lege și desuveranizarea României. De ce? Prin anumite articole ale legii s-ar desființa supremația Constituției României, subordonând-o acquisului comunitar (tratatele constitutive ale Uniunii Europene şi reglementările derivate din acestea). Practic, prin aceasta lege se cedează suveranitatea României în favoarea Uniunii Europene, iar proiectul de lege poate avea efecte juridice fatale democrației și statului de drept pe viitor. Această lege deschide din nou ușa totalitarismului, ce a făcut atâtea abuzuri și orori în regimul de tristă amintire. „Atunci când Constituția, legea supremă într-un stat, este afectată în favoarea exercițiului uneia dintre cele trei puteri ale statului ori ale unei voințe suprastatale, se vorbește despre deficitul de suveranitate sau, de-a dreptul, despre desuveranizarea statului în raport cu imperativul autonomiei necondiționate a legii sale supreme, Constituția”, ne atenționează istoricul Ilie Bădescu.

Referitor la graba cu care demnitarii români au trecut această lege de Senat, aceștia afirmă că au fost obligați ca fiind o condiție sine-qua-non pentru aderarea României la spațiul Shengen. Însă semnatarii petiției împotriva acestei legi reamintesc faptul că România nu poate avea nicio astfel de obligație, atâta timp cât este stat național, suveran și independent, potrivit art. 1 alin. (1) din Constituția sa, iar odată cu aderarea la Uniunea Europeană, România nu a renunțat la caracterul național și independent și nici la supremația Constituției sale. „Consecinţa aderării pleacă de la faptul că statele membre ale Uniunii Europene au înţeles să situeze acquisul comunitar – tratatele constitutive ale Uniunii Europene şi reglementările derivate din acestea – pe o poziţie intermediară ÎNTRE Constituţie ŞI celelalte legi, atunci când este vorba de acte normative europene obligatorii”.

Considerăm că apărarea Constituției României reprezintă un strigăt pentru apărarea Libertății și evitarea atrocităților regimurilor politice totalitariste ce aduc o mare degradare ființei umane, chip al Libertății Supreme, chip al lui Dumnezeu.

[1] https://avp.ro/wp-content/uploads/2022/10/Obiectie-Pl-x-440-2022-4.pdf

[2]https://www.petitieonline.com/cetatenii_romaniei_solicita_ccr_sa_isi_respecte_rolul_de_garant_al_suprematiei_constitutiei_romaniei

de monahia Fotini
articol publicat în Revista Atitudini Nr. 77