X

Propunerea legislativă pentru informarea pacienților cu privire la efectele secundare ale vaccinurilor, pe ordinea de zi în Senat. Proiectul prevede interzicerea limitării de drepturi și libertăți în funcție de vaccinare

Propunerea legislativă inițiată de AUR privind  informarea pacienților cu privire la efectele secundare ale vaccinurilor se află pe ordinea de zi în Senat, în ședința de luni, 3 octombrie 2022.

Potrivit proiectului inițiat de AUR (509/09.08.2022– m.red), vaccinarea cu orice tip de vaccin se realizează voluntar, numai după informarea scrisă a pacientului, efectuată de medic sau de asistentul care vaccinează.

Vaccinarea cu orice tip de vaccin se realizează numai după obținerea acordului scris din partea pacientului.

Potrivit proiectului de lege, este interzisă impunerea unor restricții sau limitarea exercitării unor drepturi și libertăți fundamentale în cazul persoanelor care refuză vaccinarea.

Totodată, proiectul prevede interzicerea vaccinării cu orice tip de vaccin care are ca efect secundar decesul și sterilitatea/ infertilitatea.

De asemenea, proiectul legislativ prevede că este interzisă administrarea oricărui tip de vaccin care este produs prin utilizarea celulelor din fetuși umani avortați sau decedați.

Știrile sunt sub cenzură! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în cea mai mare provocare pe care o trăim. Jurnalismul independent al portalului OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.


Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

Articole asemănătoare

3 comentarii

  1. Doamne ajuta sa treacă așa o lege. Din 2005, de când s-a introdus prima data vaccinul ROR ( Priorix și MMM-Vaxpro), milioane de copii romani au primit aceste vaccinuri dezvoltatoare cu ajutorul celulelor de copii avortați. Apoi au introdus și vaccinurile anti Covid, dezvoltate tot cu celulele de copii avortați. La exorcizări, demonii recunosc că aceste vaccinuri sunt spurcate și deschid porți de intrare pentru demoni in trupul celui vaccinat. Doar sfânta împărtășanie este leacul de vindecare.

    https://www.bitchute.com/video/totVoZ5GZ7zs/

  2. Bravo AUR!
    Sā vedem cum/când si daca se aprobā un astfel de proiect crestin ortodox si anti NWO in colonia jidoveascā/N A T O / EU !

    DOAMNE AJUTĀ!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și reclamele, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul nostru. De asemenea, împărtășim informații despre utilizarea de către dvs. a site-ului nostru cu partenerii noștri de rețele sociale, de publicitate și de analiză. View more
Cookies settings
Accept
Politica de confidențialitate
Privacy & Cookies policy
Cookie name Active
Save settings
Cookies settings