X

Casa Unirea se redeschide: Produse 100% românești pentru români. Petre Daea și Mircea Coșea continuă proiectul care ar putea sparge monopolul companiilor străine

CUMPĂRAȚI DE LA ROMÂNI!

Produse 100% românești pentru români, pe rafturile unui nou lanț de magazine. Petre Daea și Mircea Coșea învie Casa Unirea. Proiectul care ar putea sparge monopolul companiilor străine | EXCLUSIV

Casa Agroalimentară de Comerț Unirea promite să sprijine fermierii și să pună la dispoziție românilor produse alimentare și nealimentare autohtone, prin intermediul unui nou lanț de magazine. Mircea Coșea și ministrul Petre Daea au oferit informații pe marginea acestui subiect, pentru RomâniaTV.net.

Companiile străine dețin monopolul în toate domeniile strategice în România. Multe dintre firmele-mamut – transnaționale plătesc sume cel puțin discutabile către statul român reprezentând impozite, în timp ce antreprenorii locali se luptă cu birocrația, justiția și controalele aspre ale ANAF. Una dintre cele mai dureroase lovituri primite de români se referă la dezvoltarea rețelelor hypermarketurilor originare din Occident, montate în zone centrale și ultracentrale în orașele din țara noastră, care au determinat antreprenorii locali să tragă definitiv obloanele.
Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche era inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

Lanțurile străine de hypermarketuri dețin monopolul în retail, iar alimentele de import, chiar și cele mai banale, sunt omniprezente pe rafturi. În ultimele decenii, susținerea IMM-urilor și a producătorilor autohtoni de guvernele de la Palatul Victoria a fost minimă. Chioșcari români aproape că nu mai există, iar fermierii încearcă să-și vândă produsele prin piețe, din poartă-n poartă, ori tot prin intermediul unor lanțuri de magazine străine.

Casa Unirea, o rază de speranță pentru fermierii din România

Populația cere afaceri românești, companii care să se supună regimului fiscal din țara noastră și cât mai multe produse autohtone pe rafturi. În ciuda acestui fapt, România continuă importurile pe bandă rulantă. Profesorul Mircea Coșea, de la ASE a tras în repetate rânduri semnale de alarmă, pe marginea acestui subiect:

„Noi importăm într-o măsură absolut dezastruoasă din punct de vedere al consumului nostru curent. În primul rând alimentele pe care am putea să le facem în țară foarte bine dacă am fi puțin preocupați de asta, dar nu suntem. E o crimă ce se întâmplă acum, să se arunce pe câmp castraveții și roșiile, în loc să le prelucrăm în țară și să le vindem, că atunci am putea reducem deficitul comercial.

E o crimă să nu avem în țară capacitatea de a crește purcei. Noi importăm scroafe gestante și purcei din Ungaria, Polonia de unde putem”, a declarat Mircea Coșea anul trecut, într-un interviu pentru B1 TV.

Casa Unirea, potențial concurent pentru marile lanțuri din retail

 

Pentru a sprijini producătorii autohtoni și a oferi cetățenilor marfă 100% românească, Ministerul Agriculturii a anunțat resuscitarea proiectului Casa Română de Comerț Agroalimentar Unirea. Inițiativa aparține economistului Mircea Coșea. În 2019 s-au făcut primele demersuri pentru a pune proiectul pe picioare, de către ministrul Petre Daea, după care a fost pus „pe butuci” de guvernele care au urmat.

Adrian Chesnoiu și Petre Daea și-au asumat reînvierea proiectului, care prevede organizarea fermierilor români, colectarea și prelucrarea producției, pentru comercializare în spații comerciale administrate de statul român. Exact cum se întâmplă în statele din vestul și centrul Europei.

Astfel, punctele de lucru Casa Unirea vor concura cu marile rețele din zona de retail, originare din țări precum Germania, Franța și Belgia, prezente la fiecare colț de stradă în orașele din România.

„Scopul Societății Naționale ‘Casa Română de Comerț Agroalimentar UNIREA’ – S.A. îl constituie, în principal, organizarea și desfășurarea comerțului cu ridicata și cu amănuntul, în depozite și magazine specializate, piețe și târguri, cu mărfuri agricole: cereale, legume-fructe, carne, lactate, ouă și altele asemenea, precum și operațiuni de import-export cu această categorie de mărfuri.

În acest scop, Societatea Națională ‘Casa Română de Comerț Agroalimentar UNIREA’ – S.A. organizează rețele proprii de achiziție, procesare primară și industrială, precum și centre logistice, rețele de vânzare în țară și în străinătate”, se arată pe site-ul oficial Casa Unirea.

Petre Daea își pune mari speranțe în proiectul inițiat de Ministerul Agriculturii și Ministerul de Finanțe.

„E un act normativ în avizare la ministere, sperăm ca în maxim două săptămâni să fie aprobat de guvern. Suntem coinițiatori cu Ministerul de Finanțe. Acum suntem în faza de a numi Consiliul de Administrație, pentru ca în scurt timp să putem să ne folosim de acest instrument formidabil, pentru a rezolva activitatea de comerț în România. Proiectul este un integrator necesar în acest lanț, care trebuie legat între producător și consumator. 

Nu este simplu, pentru că proiectul a fost întrerupt, îmi cere timp să-l reactivez”, a declarat Petre Daea, pentru RomâniaTV.net.

Mircea Coșea: „Ministrul Adrian Oros a blocat proiectul Casa Unirea”

De-a lungul timpului, proiectului i-au fost puse diverse „bețe-n roate”, potrivit lui Mircea Coșea.

„Proiectul continuă, a avut o oprire imediat după ce domnul Chesnoiu a plecat. Pe timpul interimatului nu s-a luat nicio măsură. Dar s-a întâmplat un lucru pe care nu pot să-l explic, două persoane și-au dat demisia din Consiliul de Administrație. Printre ei, directorul general. Nu știu motivele. Ei au fost mai apropiați de domnul Chesnoiu, au renunțat la acest proiect.

(…) Proiectul a stagnat (n.r. – timp de doi ani de zile) pentru că domnul Adrian Oros (n.r. – fost ministru al Agriculturii, din partea PNL) a fost cel care a blocat proiectul. Și declarativ, și faptic. Nu a înțeles ce e Casa Unirea (…) AGA de atunci a blocat proiectul, a interzis activitatea, mai ales în domeniul bursei de pește – Tulcea, domeniul spălării lânei. Ni s-a spus că nu se merge mai departe cu proiectul pentru că sunt alte Priorități prin PNRR, dar nu ni s-a spus care sunt ele.

Știm bine că din punct de vedere al agriculturii, PNRR-ul este la pământ”, a dezvăluit profesorul de la ASE, pentru site-ul RomâniaTV.net.

Mircea Coșea: „Petre Daea m-a asigurat că proiectul merge mai departe”

Ministrul Petre Daea este hotărât să pună pe picioare Casa Unirea, susține Mircea Coșea.

„Domnul Daea a reluat proiectul, e un proiect în interesul țării, am lucrat mult la el (…)

Au fost înaintate la guvern câteva documente importante – un memorandum prin care s-a explicat importanța Casei Unirea. Domnul ministru Daea m-a asigurat că acest proiect merge mai departe, ca pune mare bază pe el.

În acest moment eu sunt optimist în legătură cu continuarea proiectului, în 7-10 zile trebuie să se înceapă activitatea (n.r. – efectivă)”, a mai punctat Mircea Coșea.

Mircea Coșea: „Proiectul este generos, depinde dacă va fi susținut politic / Casa Unirea are drept scop eliminarea pe cât de mult posibil a importurilor”

Strategie pentru Casa Unirea există, potrivit lui Mircea Coșea. Totul depinde de susținerea politică, subliniază fostul ministru.

„Casa Unirea va avea drept scop principal valorificarea producției interne, reducerea importului de alimente și echilibrarea balanței comerciale.

Este vorba despre un sistem de colectare a produselor de la fermieri, care nu sunt organizați, un sistem de depozitare, de prelucrare primară – prin constituirea unor unități de prelucrare – pentru ulei, făină, mălai, prelucrarea legumelor prin conserve, pentru a elimina pe cât de mult posibil importul.

Mai departe, în urma mandatului ministrului Adrian Chesnoiu s-au introdus și alte obiecte, precum casa cerealelor. Casa Unirea ar urma să aibă un rol în constituirea fondurilor de rezervă de cereale (…) Proiectul este generos, depinde dacă va fi susținut politic. 

Eu sunt inițiatorul lui, de 15 ani. Am avut noroc că domnul Daea l-a găsit în arhive și l-a pus în aplicare”, a mai transmis fostul ministru.

Ilie Șerbănescu: „România nu este sub control național”

În opinia economistului Ilie Șerbănescu, economia României este deja compromisă, iar proiectele 100% autohtone nu-și mai găsesc loc, în contextul monopolului străin impus cu sprijinul guvernelor de la Palatul Victoria.

„România nu este sub control național, pentru că întreaga exploatare a resurselor de petrol și exploatarea a jumătate din resursele de gaze, rafinarea țițeiului, distribuția de carburanți, distribuția de gaze, peste 70% din distribuția de electricitate, industria feroasă, industria neferoasă, industria constructoare auto, industria materialelor de construcție în proporție de 80%, telefonia fixă, telefonia mobilă, 40% dintre terenurile agricole, comerțul internațional cu cereale, întregul retail modern și 60% din retail pe ansamblu, aproape tot sistemul bancar și sistemul de asigurări aparțin entităților străine. 

Întreaga axă majoritară a economiei nu mai aparține românilor, ci străinilor. În mâna lor se află instrumentele strategice ale economiei, sectoare monopolist-performante, care produc profit și în criză. La discreția capitalului străin se află intrările și ieșirile din lanțul productiv. Acesta culege caimacul activității economice din România”, a transmis Ilie Șerbănescu, fost ministru al Reformei.

Sistemul vrea să ne reducă la tăcere! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum ajutorul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.



Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

6 comentarii

  1. Felicitari!!!
    Mai mult ca sigur veti intimpina obstacole grele dar sa nu va fie teama, marea majoritate a romanilor s-au trezit si cred ca va vor fi alaturi.Eu prefer sa platesc pentru un produs romanesc chiar mai mult decit pe unul din import ignorind preturile lor de Dumping.

  2. Off-topic (şi nu prea, pentru că şi Rusia – cel puţin la nivel declarativ – promovează ideea statelor suverane şi nesupuse învârtelilor SUA/UE)

    Incidentele aranjate, abordarea occidentală de a face politică. Articol scris de ministrul rus de externe, Sergey Lavrov

    https://mid.ru/en/foreign_policy/news/1822333/

    Notă: Articolul a fost publicat în ziarul rus Izvestia (18 iulie 2022)

    https://mid.ru/upload/resize_cache/medialibrary/5c5/720_9999999999_1/photo_%D0%A1%D1%82%D0%B0%D0%BC%D0%B1%D1%83%D0%BB.jpeg

    Astăzi, Forţele Armate Ruse, împreună cu unităţile de auto-apărare ale Republicilor Populare Donetsk şi Lugansk, îndeplinesc cu mare hotărâre obiectivele operaţiunii militare speciale. Scopul ei este de a pune punct scandaloasei discriminări şi genocidului prin care trec cetăţenii de etnie rusă din Ucraina, precum şi de a elimina ameninţările directe asupra Federaţiei Ruse pe care Statele Unite şi aliaţii lor le-au creat pe teritoriul ucrainian de ani de zile.
    În timp ce pierd pe câmpul de luptă, regimul ucrainian şi şefii lor vestici au coborât până la înscenarea de incidente sângeroase, pentru a demoniza ţara noastră în ochii comunităţii internaţionale. Am văzut deja regiile de la Bucha, Mariupol, Kramatorsk şi Kremenchug. Ministerul Rus al Apărării a emis în mod regulat avertizări, cu dovezile în mână, despre falsuri şi incidente regizate care urmau să fie lansate.
    Există un mod de lucru distinct, care trădează faptul că avem de-a face cu provocări regizate de vest şi de agenţii lor. De fapt, acestea au început cu mult înainte de evenimentele din Ucraina.
    Să luăm de pildă anul 1999 … satul Racak, din Provincia Sârbească Autonomă Kosovo-Metohia. Un grup de inspectori OSCE au ajuns la locul unde au fost descoperite câteva zeci de cadavre îmbrăcate în haine civile. Fără nici o investigaţie, şeful misiunii a declarat incidentul un act de genocid, chiar dacă a emite o asemenea concluzie nu făcea parte din mandatul care-i fusese încredinţat. NATO a lansat imediat o agresiune militară împotriva Iugoslaviei, în timpul căreia a distrus intenţionat un post de televiziune, poduri, trenuri de pasageri şi alte ţinte civile. Mai târziu, s-a demonstrat cu dovezi concludente că acele cadavre nu erau ale unor civili, ci ale unor militanţi din Armata de Eliberare din Kosovo (un grup armat ilegal), îmbrăcaţi în haine civile. Dar la acel moment, incidentul regizat îşi făcuse deja efectul, oferind un pretext pentru prima folosire ilegală a forţei împotriva unui stat membru OSCE de la semnarea Actului Final de la Hensinki din 1975. Este un lucru grăitor că declaraţia în urma căreia au fost declanşate bombardamentele a fost făcută de William Walker, cetăţean al SUA care a condus Misiunea de Verificare în Kosovo din partea OSCE. Separarea prin forţă a Provinciei Kosovo de Serbia şi înfiinţarea Taberei Bondstell – cea mai mare bază militară a SUA din Balcani – au fost principalele efecte ale acestei agresiuni.
    În 2003 am avut teatrul dezgustător făcut de Secretarul de Stat al SUA – Colin Powell – la Consiliul de Securitate al ONU, când a adus o sticluţă conţinând un fel de praf alb, despre care el a spus că sunt spori de antrax … afirmând că – chipurile – ar fi fost produs în Irak. Din nou, falsul a prins: anglo-saxonii (şi cei care i-au urmat) au mers să bombardeze Irak-ul, care de atunci a tot făcut eforturi să-şi recupereze statalitatea. Nu a durat mult până falsul a fost demontat, toată lumea recunoscând că Irak-ul nu avea arme biologice sau alte arme de distrugere în masă. Mai târziu, prim-ministrul britanic Tony Blair (unul din cei care au pus la cale agresiunea) a recunoscut că toată această afacere era o fraudă, spunând cu aproximaţie ”s-ar putea să ne fi înşelat”. În ce-l priveşte pe Colin Powell, el a încercat mai târziu să se scuze, spunând că a fost indus în eroare de serviciile de informaţii. Acest incident a fost o altă provocare care a oferit un pretext pentru a pune în aplicare planul de a distruge o naţiune suverană.
    A mai fost şi Libia în 2011. Această dramă a avut aspecte specifice. Situaţia nu a mers atât de departe până la minciuni directe (ca în Kosovo sau Irak); dar NATO a distorsionat în mod grosier rezoluţia Consiliului de Securitate al ONU, care a impus o zonă de interdicţie aeriană deasupra Libiei pentru a imobiliza la sol forţele aeriene ale lui Muammar Gaddafi. El nici nu avea forţe aeriene. Totuşi, NATO a început să bombardeze unităţile armatei libiene care luptau cu terorişti. Muammar Gaddafi a murit într-un mod brutal, iar din statalitatea Libiei nu a mai rămas nimic. Eforturile de a reconstrui ţara până acum nu au dat rezultat, iar procesul a fost din nou supervizat de un reprezentant al SUA, numit de Secretarul General al ONU fără nici o consultare cu Consiliul de Securitate. Ca parte din acest proces, colegii noştri occidentali au facilitat câteva acorduri intra-libiene pentru a desfăşura alegeri, dar nici unul din ele nu s-a materializat. Grupuri înarmate, care opererează ilegal, îşi fac în continuare de cap pe teritoriul Libiei, majortatea lor lucrînd îndeaproape cu occidentul.
    Februarie 2014, Ucraina. Vestul – reprezentat de miniştrii de externe ai Germaniei, Franţei şi Poloniei – practic l-au forţat pe preşedintele Victor Ianucovici să semneze o înţelegere cu opoziţia, pentru a pune capăt confruntărilor şi a promova o rezolvare paşnică a crizei intra-ucrainiene. Acest lucru ar fi urmat să se realizeze prin numirea unui guvern de uniune naţională şi prin organizarea de alegeri anticipate, care ar fi urmat să se desfăşoare peste câteva luni. Şi aceasta s-a dovedit a fi o fraudă: dimineaţa următoare, opoziţia a orchestrat o lovitură de stat, ghidată de sloganuri rasiste şi anti-ruseşti. Totuşi, garanţii vestici nici măcar nu au încercat să le bage minţile-n cap celor din opoziţie. Mai mult, pe cei ce au dat lovitura de stat ei i-au încurajat privitor la politicile lor împotriva Rusiei şi a tot ce este rusesc; apoi, aceştia au declanşat un război împotriva propriului popor şi au bombardat oraşe întregi din regiunea Donbass, doar pentru că oamenii de acolo au refuzat să recunoască lovitura de stat neconstituţională. Pentru acest lucru, i-au ştampilat pe cei din Donbass ca fiind terorişti, şi din nou Vestul era acolo pentru a-i încuraja.
    (În acest punct merită precizat că – aşa cum au arătat lucrurile curând – uciderea protestatarilor din Maidan a fost de asemenea un incident regizat, pe care vestul l-a pus pe seama fie a forţelor de securitate ucrainiene loiale lui Victor Ianucovici, fie asupra serviciilor speciale ruse. Totuşi, cei care s-au aflat în spatele acestei provocări sunt membrii radicali ai opoziţiei , în timp ce lucrau îndeaproape cu serviciile secrete din vest. Mai spun o dată că demascarea acestor maşinaţii nu a durat mult, dar până au fost demascate ele deja îşi făcuseră efectul.)
    Eforturi făcute de Rusia, Germania şi Franţa au creat condiţiile pentru a stopa războiul dintre Kiev, Donetsk şi Lugansk în februarie 2015, odată cu semnarea Acordurilor de la Minsk. Berlinul şi Parisul au jucat şi aici un rol proactiv, numindu-se pe ei înşi cu mândrie ca ţări garantoare. Totuşi, în timpul celor şapte ani îndelungaţi de după aceea, ei nu au făcut nimic pentru a forţa Kiev-ul să lanseze un dialog direct cu reprezentanţii Donbass-ului pentru a cădea de acord asupra unor chestiuni ce includeau statutul special (al Donbass-ului, al limbii ruse, n.n.), amnistia, restaurarea legăturilor economice şi organizarea de alegeri, aşa cum era cerut de Acordurile de la Minsk – care au fost aprobate unanim de Consiliul de Securitate al ONU. Liderii vestici au păstrat tăcerea atunci când Kiev-ul a luat măsuri care încălcau direct Acordurile de la Minsk, atât pe vremea lui Petr Poroshenko, cât şi pe vremea lui Vladimir Zelensky. Mai mult, liderii german şi francez au insistat că autorităţile ucrainiene nu pot intra într-un dialog direct cu Republicile Populare Donetsk şi Lungansk, şi au pus totul pe seama Rusiei – deşi Rusia nu este menţionată în Acordurile de la Minsk nici măcar o dată – în timp ce Rusia practic era singura ţară care a insistat să fie implementate acordurile.
    Dacă cineva avea vreun dubiu că Pachetul de acorduri de la Minsk a fost altceva decât un fals, Petr Poroshenko a demascat această iluzie, spunând (pe 17 iunie 2022): ”Acordurile de la Minsk nu au însemnat nimic pentru noi, şi nu am avut nici o intenţie de a le respecta … scopul nostru a fost să îndepărtăm ameninţarea cu care ne confruntam … şi să câştigăm timp pentru a reface creşterea economică şi a reconstrui armata. Am îndeplinit acest scop. Misiune îndeplinită pentru acordurile de la Minsk”. Poporul din Ucraina încă plăteşte preţul pentru această făcătură. Sunt mulţi ani de cât vestul i-a forţat să accepte un regim neo-nazist şi anti-rus. Ce risipă de energie pentru Olaf Scholz … El a făcut apeluri de a forţa Rusia să fie de acord cu o înţelegere ce garanta integritatea teritorială a Ucrainei şi suveranitatea ei. A FOST deja încheiat un acord pe această temă – Pachetul Minsk — iar Berlinul şi Parisul sunt cele care l-au deturnat, acoperind KIev-ul şi refuzul lui de a respecta documentul. Făcătura a fost demascată – comedia a luat sfârşit.
    (Apropo, Vladimir Zelensky este un succesor vrednic al lui Petr Poroshenko. În timpul unui miting electoral de la începutul lui 2019, era gata să îngenuncheze în faţa lui pentru a opri războiul.)
    În decembrie 2019, Zelensky a avut şansa să îndeplinească Acordurile de la Minsk, după summit-ul de la Paris numit ”Formatul Normandia”. În documentul rezultat – adoptat la cel mai înalt nivel – preşedintele ucrainian s-a angajat că va rezolva problemele cu privire la statutul special al Donbass-ului. Desigur că nu a făcut nimic, în timp ce Berlinul şi Parisul l-au acoperit din nou. Documentul – şi toată publicitatea ce a acompaniat adoptarea lui – s-au dovedit a fi nimic mai mult decât o poveste falsă, promovată de Ucraina şi de vest pentru a câştiga răgazul de a furniza mai multe arme regimului de la Kiev (lucru care urmează logica lui Petr Poroshenko la literă).
    A mai fost şi Siria, cu acordul din 2013 privitor la eliminarea stocurilor de arme chimice ale Siriei într-un proces etapizat verificat de Organizaţia pentru Interzicerea Armelor Chimice (OPCW), pentru care organizaţia a primit premiul Nobel pentru pace. Totuşi, după aceea au avut loc provocări scandaloase în 2017 şi 2018, care regizau folosirea de arme chimice în Khan Shaykhun şi Duma (o suburbie a Damascului). A fost şi un video arătând oameni care-şi zic ”Căştile Albe” (o organizaţie umanitară impostoare, care nu a apărut nicăieri în teritoriile controlate de guvernul sirian) care ajutau presupusele victime ale unei otrăviri, deşi nici unul din ei nu avea aparatură sau echipament de protecţie. Toate încercările de a forţa Secretariatul Tehnic al OPCW de a-şi face treaba cu bună credinţă şi de a asigura o investigare transparentă a acestor incidente – aşa cum trebuia făcut, conform Convenţiei Împotriva Armelor Chimice (CWC) – au eşuat. Totuşi, acest lucru nu a constituit o surpriză. Este mult de când ţările vestice au transformat Secretariatul Tehnic al OPCW în moşia lor proprie, trăgâng sforile ca reprezentanţii lor să fie numiţi în poziţii cheie în această structură. Ei au contribuit la regizarea acestor incidente şi le-au folosit ca pretext pentru lovituri aeriene ale SUA, Marii Britanii şi Franţei împotriva Siriei. Coincidenţă sau nu, ei au efectuat aceste bombardamente cu numai o zi înainte ca un grup de inspectori ai OPCW să ajungă acolo pentru a investiga incidentele – la insistenţele Rusiei – în timp ce Vestul a făcut tot ce a putut pentru a bloca acea inspecţie.
    Vestul şi Secretariatul Tehnic al OPCW, pe care-l controlează, şi-au demonstrat abilitatea de a regiza incidente false cu aşa-zisele otrăviri ale lui Sergei Skripal şi Alexey Navalny. În amândouă cazurile, Rusia a trimis multiple cereri către Haga, Londra, Berlin, Paris şi Stokholm – toate rămase fără răspuns, chiar dacă au fost făcute conform tuturor regulamentelor CWC şi era obligatoriu să se dea un răspuns.
    Alte chestiuni acute au de-a face cu activităţile secrete ale Pentagonului în Ucraina, desfăşurate prin Agenţia pentru Apărare prin Reducerea Ameninţărilor (DTRA). Urmele din laboratoare militar-biologice aflate în teritoriile eliberate ale Donbass-ului şi zonele adiacente – descoperite de forţele angrenate în operaţiunea militară specială – arată în mod clar încălcări directe ale Convenţiei privind Interzicerea Armelor Biologice şi Toxice (BTCW). Am prezentat documentele către Washington şi Consiliul de Securitate al ONU. A fost iniţializată procedura – conform tratatului BTCW – pentru a cere explicaţii. Contrar faptelor, administraţia SUA încearcă să justifice acţiunile sale spunând că toate cercetările biologice din Ucraina au fost exclusiv paşnice şi civile prin natură, fără nici o dovadă pentru aceste afirmaţii.
    De fapt, activităţile militar-biologice ale Pentagonului în toată lumea – mai ales în fostele ţări sovietice – necesită cea mai mare atenţie, deoarece cresc dovezile privind experimentele criminale făcute cu cei mai periculoşi agenţi patogeni (cu scopul de a crea arme biologice) făcute sub pretextul unor cercetări paşnice.
    Am menţionat deja ”crimele” regizate care au fost puse pe seama miliţiei populare din Donbass şi a participanţilor la operaţiunea militară specială a Rusiei. Există un fapt simplu care arată clar ce greutate au aceste acuzaţii: după ce au arătat întregii lumi ”tragedia de la Bucha” la începutul lui aprilie 2022 (avem suspiciunea că anglo-saxonii au fost implicaţi în orchestrarea făcăturii), vestul şi Kiev-ul încă nu au răspuns la întrebările elementare referitor la numele decedaţilor şi ce au arătat examinările post-mortem. La fel ca în cazurile descrise mai sus ale lui Skripal şi Navalny, filmul de propagandă şi-a avut deja premiera în media occidentală, iar acum a venit timpul să ascundă producţia sub preş, pentru că nu au nimic de spus.
    Aceasta e esenţa binecunoscutului algoritm politic al vestului – de a cloci o poveste falsă şi de a o promova puternic câteva zile ca şi cum ar fi o catastrofă universală, în timp ce blochează accesul oamenilor la evaluări diferite sau surse alternative de informaţii; iar când faptele reale ies la iveală, ele sunt pur şi simplu ignorate; în cel mai bun caz, sunt menţionate pe ultima pagină a ziarelor, cu litere mici. Este important să înţelegem că acesta nu este un joc nevinovat în războiul mediatic … astfel de producţii sunt folosite ca pretext pentru acţiuni la nivel fizic, precum pedepsirea prin sancţiuni a naţiunilor ”vinovate”, dezlănţuirea asupra lor a unor agresiuni barbare cu sute de mii de victime civile (cum s-a întâmplat, de exemplu, în Irak şi Libia), sau – ca în cazul Ucrainei – folosirea ţării ca material consumabil în războiul prin intermediari pe care vestul îl duce împotriva Rusiei. Mai mult, instructorii NATO şi operatori NATO ai lansatoarelor multiple de rachete, aparent, deja dirijează acţiunile de pe teren ale Forţelor Armate Ucrainiene şi a batalioanelor naţionaliste.
    Sper că există în Europa politicieni responsabili care să fie conştienţi de consecinţe. În această privinţă, este demn de notat că nimeni din NATO sau UE nu a încercat să dojenească pe comandantul Forţelor Aeriene Germane – un general pe nume Ingo Gerhatz – care s-a lăsat purtat de val mai mult decât îi era rangul, şi a spus că NATO trebuie să fie pregătită să folosească bombe nucleare. ”Putin, nu încerca să concurezi cu noi”, a adăugat el. Tăcerea Europei sugerează că are o uitare convenabilă cu privire la rolul Germaniei în istoria Europei.
    Dacă ne uităm la evenimentele de astăzi printr-o prismă istorică, toată criza ucrainiană pare a fi ”un mare joc de şah” care urmează un scenariu promovat înainte de Zbigniew Brzezinski. Toate discuţiile de bună prietenie şi disponibilitatea afişată de vest de a lua în considerare drepturile şi interesele ruşilor care au ajuns să trăiască în Ucraina independentă (sau alte ţări post-sovietice după prăbuşirea Uniunii Sovietice) … s-au dovedit a fi nişte prefăcătorii. Chiar la începutul anilor 2000, Washington-ul şi Uniunea Europeană au început să preseze deschis Kiev-ul să decidă de care parte era Ucraina, de partea Vestului sau a Rusiei.
    Încă din 2014, Vestul a controlat (fără dubii) regimul rusofobic pe care l-a adus la putere printr-o lovitură de stat. Faptul că Vladimir Zelensky apare la orice forum internaţional de nivel semnificativ face de asemenea parte din această şaradă. El are discursuri înflăcărate, dar când dintr-o dată oferă ceva rezonabil el este bătut pe umeri, cum s-a întâmplat după discuţiile de la Istanbul dintre partea rusă şi partea ucrainiană. La sfârşitul lui martie, se părea că luminiţa a sclipit la capătul tunelului, dar Kiev-ul a fost forţat să dea înapoi, folosindu-se – pe lângă alte lucruri – un episod regizat pe faţă în Bucha. Washington-ul, Londra şi Brussels-ul au cerut Kievului să oprească negocierile cu Rusia până Ucraina obţine avantaj militar complet. Mai ales fostul prim-ministru britanic Boris Johnson a încercat din greu, şi de asemenea şi mulţi alţi politicieni din vest (care se află şi azi în funcţie, deşi s-au dovedit la fel de incapabili).
    Declaraţia şefului politicii externe a UE – Joseph Borell – că acest război ”trebuie câştigat pe câmpul de luptă” de către Ucraina sugerează că, în teatrul făcut de Uniunea Europeană, până şi diplomaţia şi-a pierdut valoarea ca unealtă.
    Într-un sens mai larg, este curios să vezi cum Europa – aliniată alături de Washington pe frontul anti-rusesc – a fost cel mai greu lovită de sancţiunile necugetate. Ea şi-a golit arsenalele pentru a furniza arme Kiev-ului (fără ca măcar să ceară întocmirea unui raport despre cine le controlează şi unde ajung), şi şi-a eliberat piaţa numai pentru ca mai apoi să cumpere produse militare de la SUA şi gaz lichefiat scump de la americani, în loc să cumpere gazul rusesc care era disponibil. Asemenea tendinţe, cuplate cu fuziunea de facto dintre UE şi NATO, fac din discuţiile despre ”autonomia strategică” a Europei nimic mai mult decât un teatru. Toată lumea a înţeles deja că politica externă a Vestului colectiv este ”o piesă de teatru cu un singur actor”. Mai mult, ei caută din greu noi şi noi teatre de operaţiuni militare.
    Un element al jocului geopolitic împotriva Rusiei este acordarea unui statut de etern candidat la UE pentru Ucraina şi Moldova (care, se pare, se va confrunta şi ea cu o soartă de neinvidiat). În acest timp, preşedintele Franţei a iniţiat o campanie de publicitate pentru ”Comunitatea Politică Europeană”, care nu oferă nici un beneficiu financiar sau economic, dar cere respectarea totală a acţiunilor anti-ruseşti ale UE. Principiul din spatele construcţiei nu este ori/ori, ci ”acela care nu e cu noi e împotriva noastră”. Emmauel Macron a explicat esenţa ”comunităţii”: UE va invita să se alăture blocului toate ţările europene, ”de la Islanda la Ucraina” … cu excepţia Rusiei. Vreau să subliniez că noi nu suntem nerăbdători să intrăm, dar declaraţia în sine arată esenţa acestui demers în mod clar confruntaţional şi de învrăjbire.
    Ucraina, Moldova şi alte ţări curtate azi de UE sunt destinate să fie figuranţi în jocul Vestului. Statele Unite, ca principal producător al filmului, dă totul şi construieşte povestea pe baza căreia Europa scrie scenariul anti-Rusia. Actorii sunt pregătiţi şi deţin abilităţile dobândite în timpul perioadei petrecute la studioul Kvartal 95: vor furniza dublaj vocal pentru texte dramatice nu mai slabe decât cele ale acum uitatei Greta Thunberg, şi dacă e nevoie vor cânta şi la instrumente. Actorii sunt buni: amintiţi-vă cât de convingător era Vladimir Zelensky în rolul său de om democrat, în producţia ”Slujitorul Poporului”: luptător împotriva corupţiei şi discriminării împotriva ruşilor, şi luptător pentru toate lucrurile bune în general. Amintiţi-vă de rolul lui şi comparaţi-l cu transformarea lui imediată după ce a trecut în rolul preşedintelui. Este o perfectă metodă actoricească Stanislavsky : interzicerea limbii ruse, a educaţiei, mediei şi culturii ruse. ”Dacă simţiţi că sunteţi ruşi atunci mergeţi în Rusia, de dragul copiilor voştri şi al nepoţilor”. El i-a numit pe locuitorii din Donbass ”specie” mai degrabă decât oameni. Şi iată ce a spus despre batalionul Azov: ”Sunt ceea ce sunt. Există suficienţi astfel de oameni aici”. Până şi celor de la CNN le-a fost ruşine să lase această frază în interviu.
    De aici apare o dilemă: care va fi deznodământul tuturor acestor poveşti ? Incidentele fabricate bazate pe sânge şi agonie nu sunt deloc distractive, ci o mostră de politică cinică prin care se încearcă făurirea unei noi realităţi, unde toate principiile din Carta ONU şi toate normele dreptului internaţional se încearcă a fi înlocuite cu ”ordinea bazată pe reguli”, într-un demers de a perpetua dominaţia lor în scădere în ce priveşte chestiunile globale.
    De la sfârşitul Războiului Rece (în care Vestul s-a considerat câştigător), jocurile făcute de Vest în cadrul OSCE-ului au avut cele mai devastatoare consecinţe pentru relaţiile internaţionale moderne. Încălcându-şi repede promisiunile făcute către conducerile Sovietică şi Rusă cu privire la expansiunea NATO înspre Est, Statele Unite şi aliaţii acestora au afirmat hotărârea lor de a construi un spaţiu unificat de securitate şi cooperare în regiunea Euro-Atlantică. Au formalizat acest demers la cel mai înalt nivel, cu toate statele membre ale OSCE (în 1999 şi 2010), în cadrul unei obligaţii politice de a asigura securitate egală şi inseparabilă – unde nici o ţară să nu-şi întărească securitatea în detrimentul securităţii altora şi nici o organizaţie să nu pretindă că are un rol dominant în Europa. Curând a devenit evident că ţările membre NATO nu-şi ţin promisiunea şi că scopul lor este supremaţia Alianţei Nord-Atlantice – chiar şi când noi ne-am continuat eforturile diplomatice, propunând formalizarea principiului securităţii egale şi indivizibile şi înscrierea lui într-un document cu putere legală. Am propus acest lucru de mai multe ori – ultima dată în decembrie 2021 – dar am primit ca răspuns un refuz direct. Ne-au spus pe faţă: nu vor fi garanţii legale în afara NATO. Ceea ce înseamnă că susţinerea documentelor politice aprobate la summit-urie OSCE s-au dovedit a fi falsuri ieftine. Iar acum NATO, condusă de Statele Unite, a mers chiar mai departe: vor să domine întreaga zonă Asia-Pacific, în plus faţă de zona Euro-Atlantică . Ţările membre NATO nu fac nici un efort să-şi ascundă ţinta ameninţărilor lor, iar conducerea Chinei a declarat deja public poziţia privitoare la astfel de ambiţii neo-coloniale. Beijing-ul a răspuns deja, citând principiul securităţii indivizibile, declarându-şi susţinerea pentru aplicarea lui la o scară globală pentru a împiedica vreo ţară să pretindă exclusivitate asupra principiului. Această abordare coincide complet cu poziţia Rusiei. Vom face eforturi consistente pentu a apăra acest principiu împreună cu aliaţii noştri, partenerii strategici şi multe alte ţări care gândesc la fel.
    Vestul colectiv ar trebui să se întoarcă pe pământ din lumea iluziilor. Incidentele regizate, indiferent cât vor continua, nu vor funcţiona. A venit timpul să jucăm cinstit, pe baza dreptului internaţional şi nu pe baza maşinaţiunilor. În acest moment se formează o lume multipolară, bazată pe respectul faţă de principiul egalităţii suverane a statelor (fundamental pentru Carta ONU şi întreaga ordine mondială). Nu există alternative la acest proces istoric. Cu cât îşi va seama lumea mai repede de acest lucru, cu atât va fi mai bine.
    Dacă membrii alianţei vestice sunt incapabili să trăiască respectând acest principiu şi nu sunt pregătiţi să construiască o arhitectură cu adevărat universală a securităţii egale şi cooperării, ar trebui să-i lase pe toţi ceilalţi în pace, să înceteze folosirea de amenintări şi şantaj pentru a-i recruta pe cei ce vor să trăiască pe propriile picioare, şi să recunoască dreptul la libertatea alegerii pentru ţările independente care se respectă pe ele însele. Despre asta e vorba în democraţie – adevărata democraţie, nu una jucată pe o scenă politică putredă.

    1. Nu neg ca NATO si in special USA au facut greseli in trecut dar, actuala agresiune a Rusilor este de netagaduit. Numai un retardat mental, indoctrinat pina la indobitocire nu observa atrocitatile facute in asa zisa operatiune de denazificare. De cind un stat poate decide ce este bine si ce nu este bine intr-un stat suveran? Proiectul rusiei mari este o utopie demna de un sistem retrograd tarist. Nu ori ce stat ce are lociutori vorbitori de limba rusa este de drept component al marii rusii. greseala facuta in numele democratiei este acela ca s-a permis libertatea folosirii limbii si a creerea unor drepturi ale minoritatilor. NU ! In ori ce stat suveran, limba OBLIGATORIE folosirea limbii oficiale a statului respectiv. drepturile trebuie sa fie aceleasi ca cele a majoritarilor. Dubla cetatenie ar trebui interzisa prin constitutie. Nu poti sta cu curul in doua luntrii. Acasa la el pote vorbi in ce limba doreste, poate invata limba minoritatilor ca o materie facutativa , dar atit.

  3. Zice bine Ilie Serbanescu. Eu as adauga ca atat timp cat colonia Romania e condusa de satanisti, nu sunt sperante pentru taranul roman.
    Doamne ajuta si elibereaza poporul roman de sub conducerea antihristilor!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button