X

Acuzații grave la adresa Ucrainei: face trafic de armament cu armele primite din Occident. Se cere comisie de anchetă specială!

Acuzații grave la adresa Ucrainei: face trafic de armament cu armele primite din Occident. Se cere comisie de anchetă specială!

Şeful administraţiei prezidenţiale ucrainene Andrii Iermak îndeamnă Parlamentul ucrainean să înfiinţeze un Comitet însărcnat cu controlul armamentului primit de către Ucraina din Occident în lupta împotriva Rusiei, o iniţiativă care intervine după ce Uniunea Europeană (UE) şi-a exprimat îngrjorarea faţă de un trafic cu armament pe care l-a trimis Kievului destinat unor grupări infracţionale. 
Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

“Parlamentul, ca putere legislativă, ar trebui să se implice în controlul ajutorului de la aliaţi în domeniul Apărării. Obiectivul nostru este să fim cât mai transparenţi posibil în timpul regmului legii marţiale”, a îndemnat joi, într-o postare pe Telegram, Andrii Iermak. Şeful administraţiei prezidenţiale ucrainene dă asigurări, însă, că armamentul furnizat de către Occident este “înregistrat şi trimis pe front”. Acest Comitet parlamentar “se va ocupa de pregătirea şi examinarea problemelor legate de controlul folosirii armamentului primit de la partenerii noştri”, precizează Iermak. “Transparenţa este cea mai bună reţetă împotriva manipulărilor şi dezinformării ruse”, subliniază el.

Uniunea Europeană a anunţat săptămâna aceasta înfiinţarea în Republica Moldova a unui Centru de luptă împotriva crimei organizate, mai ales împotriva contrabandei cu armament provenind din Ucraina vecină. Kievul să asigurări că monitorizează îndeaproape armamentul pe care-l primeşte din Occident şi că acest lucru este o “prioritate” a Guvernului lui Volodimir Zelenski. Ucraina acuză Rusia de faptul că este cea care difuzează o propagandă pe tema proliferării contrabandei cu armament. Armament uşor este tot mai dsponibil pe teritoriul ucrainean, începând din 2014, când rebeli separatişti ucraineni proruşi susţinuţi de Moscova au făcut secesiune, în două regiuni din bazinul minier Donbas (est), şi au declanşat un război cu armata ucraineană.

Reclame

Sistemul vrea să ne reducă la tăcere! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum ajutorul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.



Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button