X

Agenda secretă a reuniunii de la Davos!

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

După doi ani de concediu, Forumul Economic Mondial își reintră-n pâine. Peste două mii de lideri mondiali vin, în aceste zile, în orașul elvețian, nu doar pentru a lua lumina de la Gurul globalismului, Klaus Schwab, ca să și pună temeliile celei de-a patra revoluții industriale. Nimic rău, doar că totul pleacă de la crearea Omului nou. Dar există și o agendă secretă a reuniunii.

Nu vom cădea în capcana comentării discursului lui Volodimir Zelenski, care a luat locul lui Vladimir Putin în deschiderea lucrărilor. Nici că a cerut mai marilor lumii asprirea sancțiunilor la adresa Rusiei. E mai puțin important că instituțiile de stat ruse și companiile private n-au mai fost invitate. Că unele dintre cele mai sclipitoare petreceri cu tartine de caviar negru, șampanie vintage și foie gras, nu vor mai avea loc la „Casa Rusiei”, transformată de adepții cultului resetării în „Casa Crimelor de Război Ruse.” Printre altele fie spus, artiști ucraineni au expus pe gardul clădirii imagini cu dezastrul produs de războiul din Ucraina.

Sigur că invazia rusă va domina reuniunea de la Davos. În programul oficial, fiind prevăzute dezbateri cu privire la diferite subiecte, cu plaje largi pe care vor defila delfinii schimbărilor climatice, iar pe terase, miliardarii lumii se vor căina de explozia preţurilor la energie, fără a recunoaște că și-au triplat averile de pe urma crizei facturilor. Se vor jeli cu lacrimi de crocodili de criza alimentară mondială, fără a discuta despre mărirea cifrei pământenilor care trăiesc cu 1,9 dolari pe zi, de la 160 de milioane, la 800 de milioane! Precis că paneluri speciale vor aborda teme legate de inegalităţile dintre sexe, fotbal sau metavers.

Dacă Zelenski a vorbit despre punctul de răscruce al omenirii, la Davos (care nu e o nouă Yalta n.a.), gurul globalismului Klaus Schwab, despre punctul nodal (axis mundi), în care pe spuzele celei de-a patra revoluții industriale se va prefigura cum va arăta Omul nou, altul decât cel visat de Hitler sau de Stalin. „Agresiunea Rusiei va fi văzută în cărţile de istorie ca prăbuşirea ordinii apărute după cel de-al Doilea Război Mondial şi Războiul Rece,” a spus Klaus Schwab, cu prilejul unui briefing de presă, care a avut loc în cursul acestei săptămâni, asigurând că Davosul va face tot posibilul pentru a susţine Ucraina şi reconstrucţia sa.

Prezent la Davos, fostul secretar de stat al SUA, Henry Kissinger, a spus tranșant că Ucraina ar trebui să dea teritoritoriile înapoi Rusiei pentru a găsi o soluție pentru viitorul acord de pace. Fragmentul din discurs a fost cenzurat de site-ul oficial al Forumului Economic Mondial.  Nu ne vom ocupa despre ce se ascunde în spatele atelierelor de proiectare a metaversului. Nu avem specializări în chiromanții. Nu citim în stele. Doar debrifăm ascunzișurile și mânuitorii umbrelor din noua peșteră digitală.

Am demonstrat de mai multe ori că “platforma-program” (o tautologie permisă în lumea politică n.a.) a liderului ascuns în grota de la Davos are idei eminamente neomarxiste. Repetăm doar unul singur, expus în doctrina sa: “nu veți mai avea nimic și veți trăi fericiți.” Poate că cititorii noștri, sătui de minciunile luate doar din “surse oficiale,” vor să deslușească misterul marii reununi a liderilor lumii. Reuniunea pare umanistă, în descrierile din mainstream. Dar în esență e un loc diavolesc în care liderii lumii, grupați în jurul Gurului neomarxist, Klaus Schwab, vor decide etapele de acțiune ale noii revoluții industriale.

Poate că nu întâmplător a apărut variola maimuței, promovată atât de asiduu de presa de regiment, exact în zilele desfășurării summit-ului greilor lumii. Recent, Yuval Noah Hararti, consilierul special al lui Schwab, a recunoscut că dresajul pandemiei a ținut. Oamenii au acceptat să fie monitorizați, iar “supravegherea a pătruns și sub piele.” Să nu uităm că Bill Gates a vorbit, acum șase luni, despre viitoarea pandemie cu variola maimuței. Zis și făcut. OMS, o agenție galantă cu Big Pharma, discută în același timp despre vaccinul “smallpox” – deja pregătit să intre în producție de masă.

Pe seama terorii medicale și a închisului oamenilor în casă, strategii de la Davos pregătesc creditul social, pașapoartele biometrice, controlul total al individului pe baza gadget-urilor. Noi aplicații vor raporta lui Big Brother datele biologice, astfel încât metadata să poată construi profilul fiecăruia. Creditul social, enunțat încă din iarnă, nu e altceva decât o parte a acțiunii de punere a omului în lesa digitală. Pentru cei care nu-și mai aduc aminte, noua găselniță de uz bancar ar fi o acțiune de control total.

Inteligența artificială va raporta comportamentul tău – fie acasă, fie în comunitate. Iar dacă marele înțelept din computer va stabili că ai țipat prea tare sau nu ai pus nisip nou la pisică, vei fi penalizat și vei plăti mai mult. În plus, noua gândire neomarxistă spune răspicat despre capitalismul social, în care nu fiecare animal va fi la fel de egal cu celălalt. Marea Resetare, gândită de Schwab, este de fapt un plan neomarxist radical, un instrument pus în mâna elitelor globale, care vor putea decide, pe baza datelor biometrice, cine să trăiască și cine să moară, metaforic vorbind.

Știința și tehnologia au evoluat extrem de mult. Doar că unii se gândesc cum să o folosească în sens de stăpânire, nu de îndulcire a vieții pământenilor. Ideile lui Schwab sunt de fapt soluții globale pentru ca unii să devină și mai bogați și săracii lumii și mai săraci, ca să se îndeplinească profeția lui Christine Lagarde: trebuie redusă populația lumii la un miliard.

Marius Ghilezan

Reclame

Sistemul vrea să ne reducă la tăcere! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum ajutorul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.



Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

Un comentariu

  1. Cu resursele planetare pe care le avem, cu educatie, cu mancare sanatoasa si respectarea principiului “ce tie nu iti place altuia nu-i face”, cu intentia de bine (good deeds) – a incerca sa respecti acele 10 porunci, care, dupa parerea mea, ar trebui sa faca parte din educatia data de parinti copiilor si nu in sens “religios”, dar in sens uman, cu dragoste si intelegere fata de orice forma de viata (pentru ca toti am fost creati aici cu un scop), daca oamenii ar fi ajutati de roboti, de pilda in agricultura, in constructii, industrie etc, nimeni nu ar mai fi nevoit sa sufere, sa fie infometat si sa moara in chinuri. Ceea ce se intampla insa acum, imbraca forme de ideologie care nu au nici o legatura cu bunele intentii, ci numai cu controlul totalitarian asupra rasei umane si genocidul celor numiti de schjgheab “useless eaters”. Cred ca trebuie sa ne trezim. Cred ca trebuie sa ne aparam drepturile fundamentale si Tara. Numai prin lipsa de acceptare exista posibilitatea sa opresti raul. Cu raul NU se negociaza. NU este NU.

Dă-i un răspuns lui marin Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button