X

Legea împotriva propagandei LGBT la minori a trecut de Senat

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

Senatul a adoptat tacit un proiect de lege depus de șapte parlamentari UDMR în care se prevede „protejarea copilului împotriva difuzării prin orice mijloace de conținuturi privind devierea de la sexul stabilit la naștere sau popularizarea schimbării de sex sau a homosexualității”.

Inițiatorii susțin, în expunerea de motive, că:

„în societățile țărilor din vestul Europei asistăm în zilele noastre la un asalt al unor noi ideologii, precum teoria genului, ce pun în pericol valorile tradiționale, bazate pe creștinism, și însuși nucleul de bază al societății, familia creștină”.

În viziunea lor copiii sunt categoria cea mai vulnerabilă, iar acest lucru poate fi „diminuat cu ajutorul legislației prin definirea cât mai exactă a identității copiilor la naștere și asigurarea păstrării acestei identități până la împlinirea vârstei de 18 ani și dobândirea capacității depline de exercițiu”.

Proiectul vizează modificarea Legii nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului.

Potrivit inițiativei, sexul este element al identității la naștere și se stabilește de medicul care a asistat la naștere, neputând fi decât masculin sau feminin.

De asemenea, inițiatorii propun ca părinții să poată refuza, în scris, participarea copiilor la orele de educație pentru sănătate sexuală.

Cei șapte parlamentari UDMR propun, totodată introducerea în lege a protecției față de difuzarea prin orice mijloace a conținutului privind „devierea de la sexul stabilit la naștere” și „popularizarea homosexualității”.

„Copilul are dreptul de a fi protejat împotriva abuzului, neglijării, exploatării, traficului, migrației ilegale, răpirii, violenței, pornografiei prin internet, difuzării prin orice mijloace de conținuturi privind devierea de la sexul stabilit la naștere sau popularizarea schimbării de sex sau a homosexualității, precum și a oricăror forme de violență, indiferent de mediul în care acesta se află: familie, institutii de invațământ, medicale, de protectie, medii de cercetare a infracțiunilor și de reabilitare/detenție, internet, mass-media, locuri de muncă, medii sportive, comunitate etc.”, se arată în propunerea legislativă.

Inițiatorii proiectului de lege sunt parlamentarii UDMR Zakarias Zoltan, Kulcsar-Terza Jozsef, Benedek Zacharie, Seres Denes, Konczei Csaba, Biro Rozalia-Ibolya, Gal Karol.

Ce prevede legea anti propagandă LGBT din Ungaria

Ungaria a adoptat anul trecut un text de lege care interzice „promovarea” homosexualităţii în rândul minorilor, provocând îngrijorarea apărătorilor drepturilor omului, pe fondul înmulţirii restricţiilor impuse de către guvernul condus de Viktor Orban persoanelor LGBT.

„Pornografia şi conţinutul care reprezintă sexualitate sau promovează o abatere de la identitatea de gen, schimbarea sexului şi homosexualitatea nu trebuie să fie accesibile celor cu vârsta sub 18 ani”, se arată în textul consultat de AFP, care îşi propune să „protejeze drepturile copiilor” .

În practică, programele educaţionale sau reclamele marilor grupuri solidare cu minorităţile sexuale şi de gen, precum reclama Coca-Cola prezentând un cuplu de bărbaţi care a declanşat apeluri la boicot în 2019, nu vor mai fi autorizate. Acelaşi lucru va fi valabil şi pentru cărţi, cum a fost o colecţie de poveşti şi legende care minimizează homosexualitatea şi care a atras nemulţumirea guvernului în toamna anului 2020.

Serialele precum “Friends” sau filmele precum “Bridget Jones”, “Harry Potter” şi “Billy Eliot”, în care este menţionată homosexualitatea, ar putea fi interzise minorilor.

Comisia Europeană, ce colcăie de pederaștri, a anunţat că a declanşat proceduri de infringement împotriva Ungariei, în legătură cu legea ungară care interzice promovarea în rândul minorilor a homosexualităţii, boală a celor cu dereglări sexuale.

Preşedinta Comisiei Europene, corupta Ursula von der Leyen, a calificat drept o „ruşine” această lege, însă guvernul ungar a respins criticile şi cererile executivului european.

Reclame

Sistemul vrea să ne reducă la tăcere! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum ajutorul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.



Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

8 comentarii

    1. In Ungaria se poate să apărăm copiii de devierile grupurilor lgbtq. Mă bucur că UDMR a avut această inițiativă. Dar la Camera vor fi probleme. Grupurile corupte ale unor partide care nu reprezintă interesele românilor (evit sa le menționez…) vor respinge legea cu ordin de la Bruxelles. Daca totuși va trece, avem un alt iubitor de patrie care trebuie sa promulge. Vedeți de ce in Ungaria se poate și în RO nu? Avem prea multi iubitori de patrie plătiți nu din buget, ci de alții, sau momiți cu funcții europene/euroatlantice.

  1. Am ajuns de rasul lumii, au ajuns ungurii sa ne propuna legi de normalitate, noi fiind popor ortodox si ales de Dumnezeu in dreapta credinta, ne meritam soarta de sclavi degenerati si lasi. Mare minune daca nu vom fi nimiciti in razboiul care bate la usi, ar fi bomboana de pe coliva.

  2. În sfârșit și o bună inițiativă. Nu știu la ce va folosi însă pentru că niște descreierați din justiție au hotărât că legislația ieoropeană prevalează asupra legislației naționale. Faptul că doi bărbați se împerechează (evident în vederea reproducerii) este considerat a fi „valoare europeană” de către onorabila Comisie Europeană.

  3. Jos propaganda LGBT! Nu există discriminare, ci privilegii pe care le vor LGBT-iștii!
    Nimeni nu intră în dormitorul cuiva să vadă ce face! Așadar: LGBT, gura închisă!

  4. A trecut de Senat, dar a trecut degeaba. Iohannis o va respinge sau o va trimite la CCR. El este o slugă a extremei stângi.

Dă-i un răspuns lui Roland Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button