X

Putin ia în obiectiv Basarabia! Moscova acuză că rușii din Transnistria sunt în pericol din cauza românilor

Pentru prima dată de la declanșarea invaziei în Ucraina, Rusia recunoaște că Republica Moldova este unul din urmatoarele sale obiective. Înainte de Paști, armata rusă a anunțat oficial că intenționează să ocupe regiunile din sudul Ucrainei și să ajungă în Transnistria. Declarația a fost făcută zilele trecute de comandantul-adjunct al trupelor din regiunea Centrală, Rustam Minnekaev, anunță agenția TASS.
Acesta a declarat că, în cadrul celei de-a doua etape a „operațiunii speciale” (sic!) desfășurate în Ucraina, armata rusă trebuie să obțină întregul control asupra regiunii Donbas și regiunilor din sudul Ucrainei, pentru a crea un coridor terestru către Crimeea, dar și către Transnistria. În legătură cu regiunea separatistă creată de rusofoni pe teritoriul Moldovei și intitulată „Republica Socialistă Sovietică Nistreană”, înaltul oficial rus a afirmat că, „de asemenea sunt afectate drepturile populației vorbitoare de rusă”, anunță Timpul.md.
„Se pare că noi acum luptăm cu întreaga lume, așa cum a fost pe timpul Marelui Război de Apărare a Patriei”, a spus Minnekaev, într-un evident ton de autovictimizare. „Toată Europa, toată lumea era împotriva noastră. Și acum e la fel, ei nu au iubit Rusia niciodată”, a continuat el.
„Marele Război de Apărare a Patriei” este denumirea oficială sovietică a celui de-al Doilea Război Mondial, iar după începerea invaziei din Ucraina, oficialii ruși în frunte cu Vladimir Putin, invocă insistent memoria acestui război, după cum glorifică de ani de zile amintirea și simbolurile defunctei Uniuni Sovietice, pe care Putin dorește să o reînvie, conform propriilor sale declarații.

Chiar când scriu aceste rânduri, aflu că explozii au afectat in Transnistria obiective strategice ruse. Experții militari afirmă că ar fi virba de diversiuni ale forțelor ruse, care încearcă astfel să își justitifice atacarea teritoriului Republicii Moldova. Și este cel mai plauzibil, câtă vreme și în 1992 rușii au folosit aceleași metode de diversiune pentru a-și justifica agresiunea militară de pe Nistru.

Care e de fapt situația din Transnistria?

Afirmațiile lui Minnekaev sunt cu atât mai revoltătoare cu cât, după războiul provocat în 1992 de rusofoni și de Armata a 14-a Rusă (care ocupă și astăzi acea zonă), precum și după declararea ilegitimei republici separatiste de pe Nistru, care cuprinde inclusiv Tighina lui Ștefan cel Mare, regimul prorus de la Tiraspol duce o politică sistematică de persecutare și asimilare etnică a românilor din zonă.
În ultimii 30 de ani, învățământul în limba română a fost restrâns, iar cadrele didactice de naționalitate română supuse intimidărilor. Forțele ruse de ocupație, pe care Moscova refuză să le retragă, au declanșat de multe ori incidente cărora le-au căzut victime etnicii români. În așa numita republică nistreană, de fapt o enclavă separatistă pro-rusă, sunt menținute la rang de cinste toate simbolurile sovietice, însuși serviciul secret local purtând denumirea KGB.

Puțină istorie dureros de recentă

În 1991, pe fondul procesului de destrămare a Uniunii Sovietice, Republica Moldova își declara independența, România recunoscând prima oficial noul stat care în 1992 devenea membru al ONU.
În Republica Moldova se manifesta un puternic curent favorabil reunificării acestui teritoriu românesc cu Patria Mamă, România. Ca reacție la unionismul autohtonilor români, au apărut în rândul populației rusofone, aduse de sovietici în Basarabia după 1945, mișcări secesioniste care pledau pentru despărțirea de Moldova a unor regiunilor în care aceștia erau majoritari: Transnistria și Găgăuzia.
Trebuie spus că politica lui Stalin a fost aceea de a sparge unitatea etnică a teritoriilor acaparate de URSS, prin deportarea în Siberia și Kazahstan a unui număr mare de autohtoni, în locul acestora fiind colonizate populații rusofone aduse din alte spații ale imperiului. Astfel au fost create adevărate enclave etnice, care în situații defavorabile Uniunii Sovietice urmau să fie fidele Moscovei și să zădărnicească refacerea situației teritoriale dinainte de 1940. Hrusciov a continuat această politică, jucându-se cu teritoriile, acordând Republicii Sovietice Socialiste Ucrainene teritorii care nu îi aparținuseră vreodată, precum sudul Basarabiei și nordul Bucovinei, luate de la RSS Moldovenească, și acordând în schimb acesteia fâșia din stânga Nistrului, cu orașul Tirapol, luată de la Ucraina.
Revenind la 1991, stimulați și înarmați de Moscova, rusofonii din Transnistria au constituit forțe separatiste, recurgând la provocări armate și proclamând unilateral independența teritoriului respectiv, sub titulatura RSS Nistreană. Ei au cerut ajutor Moscovei, susținând etnicii ruși ar fi supuși purificării etnice de către “fasciștii” români, o retorică folosită și în anii celui De-al Doilea Război Mondial. Cum era firesc, au urmat ciocniri armate, soldate cu morți și răniți, între trupele de ordine ale Republicii Moldova și milițiile rusofone comandate de la Tiraspol. Pe 2 martie 1992 în regiunea Nistrului avea să se declanșeze un adevărat război. De partea separatiștilor a intervenit, la ordinele Moscovei, Armata a 14-a Rusă, adevărată armată de ocupație menținută pe teritoriul statului Moldova și după obținerea independenței acestuia. De asemenea, alături de separatiști au luptat trupe de mercenari din Rusia. Condusă de un regim prorus, Ucraina a avut atunci o poziție antiromânească, intervenind alături de Armata Rusă. Intervențiile separatiștilor și armatei ruse au provocat un mare număr de pierderi de vieți omenești în rândul civililor, comunități întregi fiind nevoite să se refugieze în regiuni mai liniștite ale Moldovei.
Singuri în fața uriașei Armate Ruse, în iulie 1992 moldovenii au fost nevoiți să semneze o convenție cu Federația Rusă. Aceasta a menținut până azi forțele de ocupație pe Nistru, sub pretextul că acestea ar fi, de fapt, trupe de menținere a păcii, sprijinind autoritățile separatiste de la Tiraspol și împiedicând constant autoritățile statului Moldova să își exercite suveranitatea în acel ținut. Regimul de la Tiraspol este unul prin excelență comunist, care supune etnicii români la o adevărată teroare, ceea ce determină o pronunțată asmiliare etnică a lor.

Ce va face România acum? Dar naționaliștii români?

Este evident că, pentru România, orientarea obiectivelor Rusiei către Transnistria presupune o schimbare radicală a semnificației războiului din Ucraina.
În față ni se deschide o perspectivă similară cu aceea din 1940, când Rusia sovietică a ocupat Basarabia și nordul Bucovinei în urma unui ultimatum, precum și cu aceea din 1992, când Republica Moldova a fost agresată de forțele ruse, pentru a zădărnici o eventuală unire cu România.
Și în 1992, dar mai ales în 1940, România a adoptat o atitudine vinovată, aș îndrăzni să spun chiar lașă. Dreptul istoric al unei națiuni asupra unui teritoriu este dat în primul rând de măsura în care a fost capabilă să și-l apere. Indiferent de sacrificiile pe care apărarea le-ar fi necesitat. În vara lui 1940, am căzut la acest examen al Istoriei. Invocarea oricăror argumente strategice și diplomatice nu constituie decât scuzele pe care încercăm să ni le găsim.
Dacă Republica Moldova va fi din nou atacată, iar declarațiile înaltului oficial militar rus citat mai sus ne fac să credem că așa va fi, România va trebui să se implice. Sunt mai multe motive care pledează pentru această opțiune. Primul ar fi acela că statul român are obligația de a apăra etnicii români, majoritari în Republica Moldova, și din care o mare parte au și cetățenia română. Un alt motiv este acela că s-ar putea să fie ultima ocazie în care România să-și mai poată exercita dreptul istoric asupra pământului Moldovei dintre Prut și Nistru. După atâtea cedări rușinoase, o intervenție inclusiv armată ține de un prestigiu național elementar și de reafirmarea unui adevăr imuabil: acela că Basarabia a fost și este pământ românesc!
Cei care nu contenesc să invoce neprietenia ucrainenilor din ultimele decenii trebuie să înțeleagă un lucru. Aici nu este vorba de Ucraina. Este vorba de România și de rana ei de la Est: Basarabia. Iar avansul Rusiei și restabilirea influenței acesteia în regiunea Odessa și pe Nistru va însemna o evoluție nefastă asupra cursului și așa anevoios al românilor din Basarabia spre o unire cu Patria Mamă. În ultimii 30 de ani, Rusia a acționat prin toate mijloacele, de la cele militare până la cele de intelligence, pentru evitarea acestui fericit deznodământ.
Din păcate, forțele politice care alcătuiesc establishmentul politic de la București, în frunte cu impotentul Președinte al României, sunt predispuse la o politică de remorcă a NATO și UE. Iar defetismul care a fost cultivat în societatea românească de corectitudinea politică cultivată atâția ani a diluat major sentimentul național atât de necesar în astfel de vremuri. Acum e momentul ca poziția noastră de stat membru al alianței nord-atlantice și partener strategic al SUA să încline balanța în favoarea împlinirii unui deziderat național. Evoluțiile din Ucraina au arătat cât de importantă a fost cultivarea naționalismului în cristalizarea unei națiuni atât de tinere. Toată forța de mobilizare și rezistență a ucrainenilor, care a uimit lumea, are ca piesă de rezistență naționalismul, pe care guvernele de la Kiev l-au tolerat și chiar stimulat, spre deosebire de politicienii de la București, care de ani de zile supun la adevărate persecuții pe naționaliști.
Pe de altă parte, naționaliștii din România vor trebui să se mobilizeze în situația în care românii din Basarabia vor avea nevoie de ajutor, sprijinindu-i. Iar dacă politicienii vor ezista, riscând să irosească și această poate ultimă șansă de afirmare a drepturilor noastre în Basarabia, atunci naționaliștii vor trebui să pună presiune pe autorități, obținând răspunsul așteptat de Istorie. Iar statul român va trebui să își amintească faptul că are nevoie de naționaliști în momente de cumpănă ale Istoriei.
Întrebarea care se pune acum este: vom ști să răspundem examenului pe care Istoria e posibil să-l pună în față generației nostre? Răspunsul depinde numai de noi.

Știrile sunt sub cenzură! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în cea mai mare provocare pe care o trăim. Jurnalismul independent al portalului OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.


Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

Articole asemănătoare

11 comentarii

  1. Dacă e vorba de politologul rus Alexandrovici Markov și afirmațiile acestuia că România urmărește să atace, în viitorul apropiat, Transnistria și că au în plan anexarea Republicii Moldova…
    Din nefericire „colonia România este o carpa pe care occidentalii își sterg picioarele? Cum să vrea colonia așa ceva? Colonia nu vrea nimic; ea este o slugă și atat. Vedeți pe cineva dintre politicienii de azi, bătând cu pumnul în masă și cerând ceva pentru țară?”
    Cu ce poate deranja românii pe ruși? Că armată nu mai avem!
    N-a mai rămas decât un regiment de jenerali dintre care un specimen n-a știut să deosebească un joc video de realitate. Pariez că majoritatea au pașapoartele împrospătate gata de ducă la primul semnal nasol …! Că doar n-o să renunțe ăștia la viața de huzur, ca s-o facă pe soldatul cu ranița în spate și să sape tranșee …
    Tehnică de luptă, ioc! Că doar s-a văzut prin „teatrele de operatii” etc penele prostului… Că avioanele se prăbușesc nelovite, pe timp de pace …
    Așa că nu ține vrajeala cu invadarea Transnistriei de către români.
    Dar asta ar trebui s-o știe rușii prea bine! Că România e la mila lui Dumnezeu!
    Poate alții să invadeze sub steag fals, că tot e la modă, ca apoi sluga România să fie ciuca bătăilor. Că ar fi făcut și a a dres…

    1. Noi vrem pace nu razboi. Neutralitatea Romaniei. Pacea de la Bucuresti. Romania nu are nevoie de un razboi si nici nu trebuie sa se implice. Chiar daca Rusia intra in Moldova. Ce sa facem noi? Un razboi nu aduce nimic bun. Moldovenii si ucrainieni sa-si rezolve singuri problemele cu Rusia. Si nici nu trebuie sa sustinem cu armament. Moldova sau Ucraina. Cu ajutoare umanitare da, dar numai pentru romanii care au cetatenie.

    2. Romania nu trebuie sa intre in razboi pentru un teritoriu care nu ii mai apartine de mult timp și unde sunt majoritari rusi. Pentru că riscul si pierderile sunt mai mari decât castigul.

  2. In acest razboi Romania e carne de tun. Nu avem nici macar un singur argument ca vom scapa cu bine din aceasta stransoare. Tara e tradata din interior de politicieni care agita continuu batul prin gard la ursul de la rasarit. Concret, trimitand si facilitand transmisia de tehnica militara catre armata ucraineana ne implica DIRECT in razboi, ca tara beligeranta. Trebuia sa jucam cartea neutralitatii daca voiam sa speram la ceva minim favorabil noua,tinerea razboiului in afara granitelor. Va aduceti aminte cand Dodon primea de la Putin harta Moldovei intregi?! Ei , ghici ghicitoare ce vom pati…exact, ursul de la rasarit va veni sa „elibereze” Moldova de sub „ocupatie” romana, daca suntem tara beligeranta, ostila Rusiei, iar Transilvania, ar putea fi si ea „eliberata”, cu Ungaria de partea Rusiei. Nu avem armata, nu avem capacitati tehnice de aparare, nu avem aliati(suntem strict colonie pentru resurse), nu avem o populatie educata in spirit nationalist, nu avem constiinta civica si simt patriotic(nu discutam de exceptii aici), urmeaza timpuri foarte grele, sa fim pregatiti psihic, sa nu ne surprinda mersul evenimentelor. Macar atat, fiindca tara, este foarte probabil pierduta, si nu se mai poate face nimic, fiind mult prea tarziu. Ceea ce se poate face este sa ne unim in jurul valorilor si idealurilor comune, care in timp se pot concretiza prin reunificarea teritoriilor pe care Romania le va pierde in acest razboi. Si fiindca vorbim de reunificare, cea cu Basarabia se poate realiza intr-un singur mod: anularea pactului Ribbentrov-Molotov. Orice alta varianta ne plaseaza pe un un curs de coliziune cu Rusia. Cu Dumnezeu inainte!

  3. Și în Rusia s-au trimis multe arme până acum. Să nu ne facem iluzii. Agenda este comună. Rusia, la fel ca și SUA, urmărește sărăcirea teritoriilor cucerite, generarea crizei și impunerea identității electronice. Păpușarii conduc lucrurile în așa fel, încât să-i domine pe toți. Sigur că se inventează pretexte aparent rezonabile pentru a ataca orice țară…

  4. De ce sa nje implicam noi intr-un razboi care nu ne priveste. Daca Moldova voia s afaca parte din Romania ar fi facut acest pas. Nu vor asta. Si atunci pentru ce se murim noi pentru ei? de ce sa ne implicam intr-un razboi absurd si sa starnim al treilea razboi mondial pentru ca NATO va rofita de ocaize ca sa se implice. Vca rog sa fiti mai atent ce afirmatii tampite faceti. Nu

    Teritoriile acelea nu ne mai apartin de mult. Trebuiie sa ne gandim la ce este acum nu la ce a fost cei care traiesc in trecut vor avea mereu probleme. Nu avem nicio obligatie si nicio datorie fata de nimeni. Trebuie sa traim in prezent, nu in trecut. Unii traiesc cu niste vise absurde, care nu mai au nicio legatura cu realitatea.

  5. Mă, noi chiar suntem un neam de proști în cele mai delicate momente istorice??? !!!
    Chiar avem o tendință bolnavă de a ne așeza de partea greșită a țevii puștii istoriei, cum am făcut-o de nenumărate ori ??!!
    În 1883 Karl Zephirnus Primo ne bagă(în secret) cu gâtul în jugul Puterilor Centrale, că, na, erea neamul lui pe care-l susținea;
    în 914 arătăm ceva mai multă minte, ținind cu dinții de neutralitate vreme de doi ani; apoi pariem pe o Antantă de la mii de km contra celor de peste munți, pierzând trei sferturi din Regat în următoarele 6 luni;
    în 938 priapistul de Karl Secundo se rățoiește la Hitler și în următorii doi ani pierdem – la manevrele Reichului Milenar- o treime din teritoriul Țării;
    În 941 *învingem cu Axa ori cădem cu Axa*,risipindu-ne oasele prin stepele sovietice, apoi în trei ani, Sovietele ne pun jugul *frățesc* pentru 4 decenii și mai bine;
    în 968, Ceașcă cel Viteaz și Politica lui Independentă cu Pumnul În Piept ne duce la un foc de pușcă distanță să fim *călcați* iar de Soviete;
    în 989 ne-o trag serviciile *țărilor frățești*, făcându-ne să ne împușcăm între noi ca orbeții aflați la mitralieră;
    din 007 încoace scuipăm și huiduim un urs adormit, de multe ori infrânt dar niciodată invins militar- Kașai ordenu* pe unitate; ca să împlinim și ultima profeție cu sfâșierea Țării de Urși, CocoșiCuPeneVerzi și de Cefele Groase, toți *frățești* odinioară;
    în 022 pariem pe un cal mort, cum este țara din bucăți *de la margine*, dându-le gioarsele de aveoane sovietice în schimbul băgării în linea-ntâi, să crăpăm iar pentru alții.
    Kbăă, chiar ești pro, Române ???!!!!

  6. Articolul ăsta are un puternic iz zionist! Noua Khazarie ar vrea ceva mai mult teritoriu, NU se mulțumește cu Ucraina (cea deja depopulată!) ci tânjește și la plaiurile mioritice!!! Planul ăsta mișelesc e mai vechi mărturie stând depopularea prin emigrație masivă și prin distrugerea sistematică a industriilor și implicit a Economiei și Societății românești intocmai spre a provoca (prin cele Loji ale Zidarilor ,,Luceafărului Dimineții” alias Sarsailă!) acest exod canceros , România devenind peste noapte o vacă de muls ce consumă fân mucegăit de import plătit cu preț de sânge (peste 6 milioane de români aflați in sclavie prin cea ,,Diasporă”) și visând ,,ca boul” la cel nutreț și ‘ăl tain al traiului ,,pe vătrai” ce s-a dus demult ,,pe copcă” chiar și in Occidentul putred și (cândva!) bogat! Vrasăzică ‘mnealui, autorul ,,materialului” (didactic și intrinsec Ideologic!) vrea să ne ridice coada (neamului) blegită spre a ne pierde apoi capul mergând ca vitele la tăiere/abator impinși de la spate de aceiași stăpâni care după ce ne-au muls de secole (de-am ajuns aproape sterpi și … stârpiți!) au decis acum că a sosit vremea să ne valorifice și carnea/carcasa !!! Ce nu vrea ‘mnealui ca noi să vedem e că celelalte vaci din vremelnicul staul Zzionist și-au ascuțit coarnele și se opun Marii Resetări alegând Lupta și nu Abatorul Globalist Trans(h)uman! Ce vom face noi, oare? Vom alege ,,cu Măcelarul” (alias n.a.t.o.) sau ne vom alătura celor de-o suferință cu noi dar cu coarnele deja bine ascuțite ce ,,impung” deja Regatul Satanic Occidental? A (mai) fi sau a NU (mai) fi? Eu aș alege Rusia Ortodoxă delimitându-mă rapid de Sodoma și Gomora (Babilonul Occidental)! Rusia de astăzi nu e URSS-ul de ieri după cum Germania de astăzi nu-i aceeași cu al treilea Reich nazist! Paradoxal, vântul Libertății adie astăzi dinspre Moscova in timp ce taifunul Totalitarismului face ravagii in Occident (fost tărâm al Făgăduinței!)!! Cine NU vede asta ar face bine să incuie TV-ul in debara și să ,,rupă” Netul in căutarea surselor de informații independente și credibile! NU v-a ajuns Minciuna Kovidioată și Kriminală? Incă mai credeți in ,,independența” și ,,imparțialitatea” ce sălășluiesc/domnesc in/peste mass-media oficială? Forța Rusia, scapă-ne de tiranii ăștia sataniști și genocidari dependenți de Adrenochrome, sacrifică-ți din nou tinerii intr-un război Davidiano-Goliatian din care, din nou Bunul Dumnezeu il va ridica pe David (Rusia) și-l va detrona pe Goliat (tirania zionistă ce domnește prin Masonerie și n.a.t.o), un conflict inceput intr-o ,,regie” hilară cu călăii in rol de victime (ucrainienii) dar ce va avea un happy-end de magnitudine planetară: redobândirea Libertăților cu care ne-a creat și binecuvântat Dumnezeu și pe care inaintemergătorii lui AntiHrist ni le-au confiscat in incercarea lor de a grăbi venirea și domnia/Regatul spurcatului peste o Lume Trans(h)umană și desacralizată!

  7. Nărozii ăștia din palatele puterii bucureștene își îndeplinesc cu sârg ordinele primite, băgând pe români într-un război care nu ne privește, carne de tun pentru interese globali$$t – $$atanist- $$ioniste, care au centrul de comandă la orașul de pe Potomac.
    Iar noi stăm ca oile tâmpe și ne uităm cum ne îmbracă în uniforme și ne expediază în gura Ursului, ca să scăpăm țara vecină neprietenă nouă de cînd s-a înființat ea.
    Mai ține minte cineva tratatul secret de asistență reciprocă în caz de război semnat de Yoianus cu ucrii în 2019 (dk nu mă înșel asupra anului)…adeca înainte de lansarea showului Operațiunea Specială ucria ??!!
    Pe vremea aia, ne întrebam câțiva de ce mama dreak face preșul nostru chestia aia??!! Uite că făcea parte din planul cincinal $$__ist 2020-2024 ! ! !

  8. „Cine-și va păzi sufletul său, acela și-l va pierde, dar cine-și va pierde sufletul său pentru Mine(adevăr) și pentru Evanghelia Mea, acela și-l va câștiga”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și reclamele, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul nostru. De asemenea, împărtășim informații despre utilizarea de către dvs. a site-ului nostru cu partenerii noștri de rețele sociale, de publicitate și de analiză. View more
Cookies settings
Accept
Politica de confidențialitate
Privacy & Cookies policy
Cookie name Active
Save settings
Cookies settings