X

Orice cetățean al UE poate candida la alegerile din România. Nu ne-am lămurit cu sașii, nemții și ungurii, cât anti-români sunt?

Cetățenii statelor UE pot candida la alegerile din România. Candidati din Ungaria si Austria pot lua cu asalt primariile din Transilvania

Cetățenii din cele 26 de state membre ale Uniunii Europene vor putea candida la alegerile din România, pentru orice fel de funcție.  Senatul a adoptat o hotărâre prin care își exprimă acordul față de o propunere de Directivă europeană, care ar sprijini, astfel, o participare largă și favorabilă incluziunii cetățenilor mobili ai UE. Totodată, viitorii membri ai Parlamentului European pot candida în orice țară din UE.
Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

Uniunea Europeană a mai făcut un pas important către globalizare. Astfel, orașele și regiunile din țările UE vor putea fi avea la conducere cetățeni de pe întreg teritoriul UE, fără ca aceștia să dețină cetățenia țării în care candidează. România pare a fi cea mai vulnerabilă la acest capitol, dat fiind multitudinea de personaje de altă etnie decât cea română aflate în funcții cheie ale țării sau care s-au perindat prin aceste funcții, scrie National.

Mai mult, finanțarea puternică a campaniilor electorale ar putea face ca, într-un viitor nu prea îndepărtat, românii să fie o raritate prin aceste funcții. Senatul României a adoptat, la începutul acestei luni, o Hotărâre referitoare la propunerea de Directivă a Consiliului de stabilire a dispozițiilor detaliate de exercitare a dreptului de a vota și de a candida la alegerile locale de către cetățenii Uniunii care își au reședința într-un stat membru a cărui cetățenie nu o dețin.

Astfel, Senatul a constatat că propunerea de Directivă a Consiliului de stabilire a dispozițiilor detaliate de exercitare a dreptului de a vota și de a candida la alegerile locale de către cetățenii Uniunii care își au reședința într-un stat membru a cărui cetățenie nu o dețin respectă principiile subsidiarității și proporționalității.

Potrivit Hotărârii Senatului, măsura ar facilita dreptul cetățenilor mobili ai UE de a alege și de a fi aleși la alegerile locale în statul membru de reședință și ar face parte din drepturile aferente statutului de cetățean al Uniunii, consacrate în partea a doua din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.

Totodată, prin această decizie, s-ar sprijini o participare largă și favorabilă incluziunii cetățenilor mobili ai UE la alegerile locale în statul membru de reședință, astfel că Senatul României, conform avizului Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări, a considerat oportună consolidarea mandatului experților naționali din grupurile de lucru la nivelul instituțiilor Uniunii Europene. Propunerea de directivă presupune, în egală măsură, și participarea românilor din străinătate la alegerile din țările în care muncesc, însă este puțin probabil ca aceștia să aibă vreo șansă de a fi votați.

O altă propunere de Directivă validată de Senatul României a fost și cea care stabilește dreptul de a vota și de a candida la alegerile pentru Parlamentul European de către cetățenii Uniunii care își au reședința într-un stat membru și care nu sunt resortisanți ai acestuia. Și în acest caz, Senatul României constată că propunerea de Directivă a Consiliului respectă principiile subsidiarității și proporționalității, subliniind importanța consolidării libertății de circulație a cetățenilor UE și folosirea unei limbi vorbite la scară largă de acești „cetățeni mobili” rezidenți.

De asemenea, Senatul a apreciat fundamentarea dreptului de a alege și de a fi ales în Parlamentul European și a dreptului la buna administrare. Având în vedere că un europarlamentar ar trebui, teoretic, să reprezinte interesele propriei lui țări, universalizarea acestei funcții nu pare să aducă niciun beneficiu. Probabil însă că această măsură este o pregătire pentru un viitor parlament european unic, ai cărui membri vor fi votați de toate cele 27 de state ale UE.

Reclame

Sistemul vrea să ne reducă la tăcere! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum ajutorul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.



Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

6 comentarii

  1. Pai, ce pot face altceva, slugoii, hotii si tradatorii din Șparlamentul Romaniei, decat ce le cere Bruxellul? Daca Bruxellul le-ar cere sa stea in limba, sunt absolut convins ca slugoii s-ar conforma de indata! Oricum, prin deciziile lor antinationale si in general, ale intregii clase politico-securiste dambovitene, se consfinteste statutul de Colonie de ultima spetza al Romaniei!

  2. Ar fi foarte interesant de vazut ce spune Constitutia Romaniei referitor la acest subiect, iar in alta ordine de idei ar fi interesant de vazut cam cum ar arata Germania, Franta, Italia si Spania, unde avem comunitati mari de romani, cu foarte multi romani in functii cheie si care, ca orice alogen, sa actioneze in intereseul tarii din al carei etnii provine ? Cam ce ar avea de spus popoarele, constitutiile si serviciile acelor state?

  3. Domnul Larry Finn, CEO BlackRock a spus că ieoropenii trebuie învățați și educați ca să aleagă și să voteze pe cine trebuie în instituțiile publice de la orice nivel. Nu pe cine vor cetățenii ci pe cine li se indică prin propaganda controlată. Suntem cetățeni ieoropeni și avem drepturi.

  4. Mi se pare cumva de inteles. Urmatorul pas ar fi sa apara o directiva care sa interzica cetatenilor romani sa candideze la alegerile din Romania, pentru ca Fritz-ii, Clotilde-le s.a.m.d. care dori vrea sa ocupe vreo functie publica in Romania sa nu fie jenati de concurenta miticilor autohtoni. Va urez numai bine, dragii mei connationali si somn usor!

Dă-i un răspuns lui Wolf Edmond Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button