În plină criză la granița ruso-ucraineană, omenirea vede cum un alt conflict se ridică în Pacific. Trupele lui Putin, comasate lângă frontiera cu Ucraina, testează în primul rând vigilența NATO, alianță care se sprijină mai ales pe puterea militară a Americii. Însă, în același timp, SUA au parte de o altă provocare, poate la fel de mare – China este pregătită să invadeze Taiwanul, la cum arată acumularea de forțe din Pacific!
Jocurile pe care Vladimir Putin le face în Europa sunt privite cu mult interes de către un alt lider mondial important. Este vorba despre Xi Jinping, care are și el, de asemenea, o nemulțumire geopolitică în vecinătatea sa – Taiwan, insulă bogată și o rotiță foarte importantă pentru economia globală (este cel mai mare producător de microcipuri din lume).
De ani buni Beijingul insistă că Taiwanul este și trebuie să facă parte din China. La fel ca Putin, și președintele Xi se îngrijorează că o fostă bucată din imperiul țării sale se apropie de Statele Unite ale Americii.
Desfășurarea ostilităților în Ucraina capătă o importanță majoră, căci modul în care Xi Jinping interpretează acțiunile Federației Ruse și răspunsul NATO ar putea influența dacă, dar mai degrabă cum pregătește China reunificarea cu Taiwanul.
Întreaga situația are implicații în securitatea și stabilitatea Asiei de Est, tocmai de aceea criza ruso-ucraineană devine un test crucial al puterii globale americane.
Supremația SUA, pusă la îndoială
Pe măsură ce Vladimir Putin, Xi Jinping și alți autocrați își intensifică eforturile de a răsturna supremația Americii, Washingtonul se confruntă cu cea mai dură provocare a primatului său global de la căderea Uniunii Sovietice.
Patru ani de „America First” (doctrina politică a ex-președintelui Donald Trump) și apoi un răspuns eșuat la pandemia Covid-19 au alimentat percepția că SUA sunt o superputere ce-și trăiește ultimele clipe de glorie. Din exterior, America pare divizată, suprasolicitată și pur și simplu fără chef în a-și mai susține angajamentele externe. Această teorie, pe care fuga din Afganistan doar a întărit-o, pare să fi prins rădăcini la vârful Partidului Comunist Chinez, devenind o temă obișnuită a propagandei oficiale.
Soarta Ucrainei este în joc, dar miza merge mult dincolo, până la viitorul democrației în lume. Dacă Joe Biden rămâne ferm pe poziție și abil, cu puțin noroc și o serie de noi discuții purtate între Rusia, SUA și liderii UE se va ajunge la un compromis, evitându-se o invazie rusă în Ucraina. Potul cel mare nu este aderarea Ucrainei la NATO, nici vreo altă „linie roșie” trasată de Putin, ci sfârșitul supremației Americii în lume, contestat fățiș de Federația Rusă.
Ce vrea Beijingul
Acum, Xi Jinping vede și el o oportunitate în situația de la granița ruso-ucraineană.
Strâmtoarea Taiwan, care separă insula de continent, a fost un punct fierbinte pe harta geopoliticii în ultimele șapte decenii. De doi ani, însă, tensiunile au crescut semnificativ, după ce Xi a trimis constant escadrile de avioane peste spațiul aerian al Taiwanului și a organizat exerciții militare aproape de insulă. Totul, ca parte a unui plan bine pus la punct, de hărțuire și intimidare a guvernului pro-american de la Taipei.
În mod repetat, președintele Xi vorbește despre o eventuală unificare pașnică, dar interesele americane în regiune sunt altele și urmăresc să țină Taiwanul în sfera de influență a Washingtonului. Astfel, nu-i de mirare că Beijingul vede cum insula revendicată se îndreaptă într-o direcție dăunătoare intereselor naționale ale Chinei, la fel cum Ucraina s-a îndepărtat tot mai mult de orbita Moscovei.
Apropierea Taiwanului de America este evidentă. Președintele Tsai Ing-wen a încercat să reducă dependența economică de China și a consolidat legăturile cu SUA și partenerii recomandați de Casa Albă. Ca o dovadă a relațiilor strânse, Joe Biden l-a invitat pe Tsai Ing-wen la Washington, în decembrie, la un summit pentru democrație, tratând Taiwanul ca și cum și cum ar fi fost orice altă țară.
Taiwan, mai mult decât o insulă
În lumina tuturor acestor lucruri, Xi Jinping examinează situația din Ucraina, de unde caută să extragă informații utile despre instrumentele pe care Joe Biden le poate folosi pentru a presa Rusia. China urmărește să vadă cât de mult este dispusă să cedeze America într-un potențial compromis cu Rusia și cât de eficient lucrează președintele Biden cu aliații săi din NATO. Cu alte cuvinte, liderul chinez vrea să măsoare nivelul de hotărâre american.
Calculele, însă, se pot dovedi greșite fiindcă SUA au mai multe motive să lupte pentru Taiwan decât pentru Ucraina. În primul rând, micuța insulă joacă un rol major în economia mondială, prin monopolul pe piața semiconductorilor. Apoi, trebuie avută în vedere și dorința Americii de a arăta lumii că rămâne puterea numărul 1 în Pacific.
Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum sprijinul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.
Iată noua realitate a conducerii Biden: disputata insula Taiwan, chiar lângă continentul chinez și revendicată ca provincie de către Republica Populară Chineză, a devenit convertită într-un aliat militar de facto al Statelor Unite! Metoda de acțiune (după principiul anaconda) a Washingtonului e vizibilă de pe Stația Spațială Internațională, scopul fiind stoparea ascensiunii Chinei pentru a se asigura astfel supremația permanentă a Americii în regiunea Indo-Pacific.
China NU va prelua în mod ostil Taiwanul, oricât ar încerca să evidențieze – într-o manieră tendențioasă – acest aspect mașinăria propagandei occidentale. Remarcăm cu ușurință (dacă ne uităm pe-o simplă hartă a lumii) că sunt inițiative disparate ale Casei Albe, stipulând un lanț neîntrerupt de state santinelă înarmate de SUA – care se întinde de la Japonia și Coreea de Sud în nordul Pacificului până în Australia, Filipine, Thailanda și Singapore în sud, inclusiv India pe flancul estic al Chinei – toate, dar absolut toate, menite să încercuiască China. Deși pare destul de amenințător, Taiwanul este inclus în rețeaua proiectată.
Cum vor reacționa liderii chinezi la toate aceste provocări? A spus-o Xi Jinping acum ceva timp într-un discurs care a marcat 100 de ani de la înființarea Partidului Comunist Chinez: „Nu vom permite niciodată vreunei forțe străine să ne agreseze, să ne asuprească sau să ne supună”.
Oricine ar încerca să facă acest lucru – aș mai adăuga eu – se va găsi pe un curs de coliziune cu peste 1,4 miliarde de chinezi.
Trebuie reținut, că economia americană nu s-a „decuplat” de cea a Chinei și ar fi nerealist să ne așteptăm ca Beijingul să inițieze propria „decuplare” de Washington în cazul în care tensiunile cresc. Totuși vizarea Rep. Populare ar putea reprezenta un proiect dezastruos din punct de vedere economic pentru întreaga lume, deși China se dovedește a fi mult mai rezistentă decât economiile occidentale, datorită sistemului său socio-economic și de guvernare. Orice conflict cinetic prin calcul greșit ar putea NU neapărat să pună capăt lumii, dar ar putea distruge total Asia de Nord-Est, Est și Sud-Est. Or, acest lucru ar putea șterge o bucată uriașă din umanitate, chiar dacă s-ar putea ca americanilor și europenilor să nu le pese.
Observațiile mele sunt, desigur, insensibile, dar am ales s-o fac deliberat pentru a-i încuraja pe toți să-și dea seama de enormitatea a ceea ce este în joc în ambele scenarii.
Aș încheia cu un fragment dintr-un discurs al ministrului adjunct de externe chinez Le Yucheng din luna ianuarie a acestui an, discurs care mi s-a părut extrem de reprezentativ pentru subiectul din materialul de față: „ Lăsați cei 1,4 miliarde de chinezi să trăiască o viață bună, pentru că acesta este țelul Partidului Comunist din China. E necesar să cunoașteți că mai există încă 1 miliard de oameni în China care nu au călătorit niciodată cu avionul, iar peste 200 de milioane de familii chineze nu au toalete. Proporția chinezilor care au obținut o diplomă de colegiu sau chiar mai mult este de doar 4%, comparativ cu 25% în Statele Unite. Acesta este un fenomen căruia ar trebui să i se acorde o mare importanță și pe care e cazul să ne străduim să schimbăm. Chiar dacă PIB-ul nostru arată foarte bine, prețuim ideologia, capacitatea noastră de guvernare și contribuția pe care o aducem în lume pentru a o ajunge din urmă și pentru a o depăși, străduindu-ne să fim cât mai avansați și mai competitivi”. Sună amenințător? America și amenințarea Chinei prezintă în detaliu fundalul și prim-planul dinamismului dintre SUA și China: temerea că imperiul american îi constată ascensiunea neîncetată și REFUZUL acestuia de a o accepta. Pentru majoritatea observatorilor (chiar și a celor nepricepuți ca mine) este un fapt împlinit! SUA se pot chinui să-i stopeze ridicarea, evoluția, sau pot colabora cu ea. Volens nolens, China va continua să urce!
Așa că… bine ați venit în noul Război Rece din secolul al XXI-lea pe o planetă care are nevoie disperată de altceva!