X

PSD vrea să introducă „certificatul de boală”, în locul certificatului verde. Ce ar prevedea noul act normativ

PSD dorește anularea PLX – 545, celebra lege a certificatului verde la locul de muncă, inițiată de PNL – Cîțu și în coaliție s-a decis să se vină în Parlament cu un proiect nou.

Conform Antenei 3, nu s-ar mai numi „certificat verde”, ci „certificat de boală”. Conform noului act normativ propus de Ministerul Sănătății, certificatul de vaccinare nu ar fi obligatoriu pentru toată țara, ci doar pentru regiunile, județele, orașele în care rata de incidenta este mai mare de 1,5 la mie pe o perioada de 3 săptămâni.

Liberalii nu sunt încântați de proiect și doresc să vină cu amendamente, precizează Antena 3.

Reamintim că PLX – 545 prevedea, inițial, obligativitatea certificatului verde (de vaccinare) pentru cadrele medicale și cele didactice. Amendamente depuse de Florin Cîțu și Raluca Turcan (PNL) aplicau obligativitatea majorității angajaților de la stat și privat.

Proiectul a fost respins la Senat și a rămas în dezbaterea Camerei Deputaților.

Împotriva obligativității certificatului verde la locul de muncă s-au pronunțat sindicatele din Poliție. De asemenea, zece episcopi ai BOR s-au solidarizat cu o declarație publică a peste 70 de personalități din societate împotriva obligativității.

Au existat numeroase proteste stradale împotriva acestui act normativ, susținute de AUR.

Știrile sunt sub cenzură! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Guvernul nu dorește aflarea adevărului despre plandemia covid-19. Încercăm să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în cea mai mare provocare pe care o trăim. Jurnalismul independent al portalului OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.



Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

Articole asemănătoare

3 comentarii

  1. „doar pentru regiunile, județele, orașele în care rata de incident”
    Romania nu are „regiuni”…
    Si pe rand, pot fi puse in categoria „rea” toate orasele, judetele…. astfel incat sa fie fortata masura pentru tot yteritoriul si toti romanii, …. ma rog – locuitorii din Romania.
    Sa-si faca certificate pentru cluburile private – ca sint primiti doar dintre aceia curvari, hoti, mincinosi, tradatori, falsificatori, bolnavi la cap sau cu boli sexuale… sa lase oamenii in pace!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Avem nevoie de ajutorul dvs. pentru a menține OrtodoxINFO online VĂ RUGĂM SĂ NE SPRIJINIȚI!