X

Elvețienii au „ales” dictatura: 63% au votat pro certificat c0vid

Elveţienii au pus “da” legii privind combaterea COVID-19 ce a permis instituirea certificatului sanitar, potrivit primelor estimări publicate duminică de institutul sondage gfs.bern, informează AFP.

Opozanţii faţă de certificatul sanitar, care au iniţiat referendumul, au pierdut prin urmare scrutinul.

Potrivit primelor estimări, legea a fost susţinută de 63% dintre elveţienii care s-au prezentat la vot, cu o marjă de eroare de trei puncte procentuale.

Sondajele realizate înainte de referendum au dat tabăra favorabilă acestei legi ca fiind majoritară. Doar partidul de dreapta populist UDC, prima formaţiune politică a ţării, i-a îndemnat pe elveţieni să voteze împotriva acestei legi.

Referendumul a avut loc în contextul apariţiei noii variante Omicron a coronavirusului, depistată în Africa de Sud şi declarată ”îngrijorătoare” de Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi a impus stare de alertă în toată lumea.

Semn al unor tensiuni neobişnuite în Elveţia, poliţia a înălţat bariere în jurul sediului guvernului şi Parlamentului de la Berna, în faţa unor posibile manifestaţii de protest.

Campania pentru referendum din Elveţia a fost marcată de numeroase manifestaţii, uneori interzise şi marcate de violenţe, însă departe de scenele de revoltă extrem de violente care au avut loc în Ţările de Jos. Cu toate acestea, amplificarea tensiunilor în Elveţia, ţară reputată pentru a sa cultură a dialogului şi compromisului şi unde referendumuri sunt organizate de mai multe ori pe an într-un climat de linişte, a avut un efect de electroşoc.

Numeroşi politicieni, inclusiv ministrul sănătăţii Alain Berset, care de doi ani este un personaj marcant al luptei împotriva COVID-19 în această ţară, au fost ameninţaţi cu moartea şi sunt plasaţi de atunci sub protecţia poliţiei.

Duminică, elveţienii au spus “da”, cu un procent de 61%, şi unei iniţiative populare privind îngrijirile medicale prin care se cere Confederaţiei să garanteze o “remunerare corespunzătoare” pentru servicii. O majoritate de cantoane trebuie de asemenea să o aprobe pentru ca aceasta să treacă.

Contrar altor ţări, care se confruntă cu o agravare a pandemiei, guvernul elveţian a refuzat până acum să înăsprească măsurile de luptă din planul naţional, informând că paturile de la terapie intensivă sunt ocupate de pacienţi cu COVID-19 în proporţie de numai 20%. Se pare însă că majoritatea populaţiei elveţiene doreşte măsuri mai ferme.

În condiţiile în care noua variantă Omicron de răspândeşte, preşedintele Confederaţiei, Guy Parmelin, a lansat un nou apel la vaccinare, publicat duminică în presă.

Cu o rată de vaccinare cu schemă completă de circa 65%, Elveţia se află în ceea ce priveşte vaccinarea în urma altor ţări din Europa de Vest.

Știrile sunt sub cenzură! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Guvernul nu dorește aflarea adevărului despre plandemia covid-19. Încercăm să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în cea mai mare provocare pe care o trăim. Jurnalismul independent al portalului OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.



Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

Articole asemănătoare

8 comentarii

      1. Fals…f fals….in zilele noastre ” a vota” este doar o afacere a serviciilor de info si a STS-ului…Obligatoriu TREBUIE REFUZAT REFERENDUMUL caci rezultatul este manarit

    1. ”Lumina lămpii nu va mai lumina în tine şi nu se va mai auzi în tine glasul mirelui şi al miresei, pentru că negustorii tăi erau mai-marii pământului, pentru că toate neamurile au fost amăgite de vrăjitoria (Pharmakeia – în original) ta…” Apocalipsa 18:23

      Aceasta este o profeție care se împlinește efectiv sub ochii noștri.
      1. Faptul că lumina lămpii nu va mai lumina indică spre faptul că se va instala un întuneric beznă (pentru cei care au ales să rămână în Babilon).
      2. Dacă nu se mai aude glasul mirelui și a miresei întărește și mai mult ideea întunericului beznă. Mirele este Domnul Isus Hristos, iar mireasa este biserica Sa. Dacă nu se mai aude glasul lui Isus Hristos și nici glasul bisericii Sale înseamnă că cei rămași în Babilon nu mai au nicio modalitatea de a distinge între bine și rău, între adevăr și minciună, între lumină și întuneric.
      3. Negustorii Babilonului ajung să dețină puterea politică globală (chemându-i la raport pe președinții și prim-miniștrii țărilor) și își vor căuta să-li impună voința la scară globală.
      4. Toate neamurile (și elvețienii, și românii, și americanii, și rușii, și chinezii, și francezii, etc) vor fi amăgite de Pharmakeia Babilonului.

      Ce înseamnă Pharmakeia? Este un cuvânt din care derivă binecunoscutul cuvânt românesc ”farmacia”. Iată și ce spune Concordanța Strong:
      – pharmakeia: the use or administration of medicine, drugs or spells (utilizarea sau administrarea medicamentelor, stupefiantelor/narcoticelor sau a poțiunilor magice).

      Întrebare de final:
      ”Vei fi și tu, cel care citește aceste rânduri, printre cei amăgiți?!”

  1. S-o stăpânească sănătoși. O vor, pentru ca n-au avut-o niciodată si nu știu cum e. Li s-a urat cât de bine au trăit pana acum.

    1. Mai mult ca sigur ca a fost fraudat…ce convenabil pentru nenorocitii astia ca sa instaureze o dictatura ; vor spune : ” este vointa poporului!! ” De aceea dupa experientele traite la referendumul de demitere a lui Basescu cand STS & Securitatea ( SRI) a fraudat votul ca jidanul Basescu sa ramina la butoane eu numai dau nici 2 scuipati pe referendum si pe vot in general. In zilele noastre e un fleac sa fraudezi asta ( votul) . Doar niste retardati mai pot avea incredere in vot. Singura solutie este moartea acestor javre .Doar dupa ce poporul le va da cu toporul in cap la TOTI POLITICIENII atunci avem o mica sansa de normalitate

  2. Dacă putem, să ne implicăm să ajutăm o bunică și trei adolescenți orfani

    Ei locuiesc într-o casă părăsită de pe teerenul unui centru comercial dezafectat. Pot locui aici din mila patronilor, iar părinții copiilor au murit. Familia a trecut printr-o traumă după ce au fost evacuați acum câțiva ani dintr-o locuință revendicată cu legea 10.
    Mihaela are 16 ani și este în luna a șaptea de sarcină.
    Lui Narcis îi place foarte mult să învețe, a luat note bune în clasa a opta și își dorește să lucreze ca ajutor de bucătar prin practica pe care o va face dacă se va înscrie pa școala profesională.
    Nicolas nu a fost deloc la școală, dar Narcis vrea să îl convingă să învețe și el în sistemul fără frecvență.
    Băieții lucrează cu ziua prin piețe sau pe șantier, când pot.
    Între timp, reușit bunica Valerica să închirieze o garsonieră pe 6 luni, cu contract de închiriere, 1000 de lei pe lună fiind chiria. Le-a fost foarte greu, au încercat în mai multe locuri. Proprietarii nu sunt deloc agreabili cu familiile sărace și cu mulți membri.
    Bunica Valerica a spus că proprietara o va primi doar pe Mihaela să stea acolo, este în luna a șaptea de sarcină și e bine să evite condițiile grele de trai, frigul, iar bunica Valerica și ceilalți 2 nepoți vor rămâne la căsuță, unde au primit ajutoare pentru a cumpăra o sobă, lemne, le e destul de greu, dar rezistă cu mila lui Dumnezeu. Copilul Mihaelei va avea și o nașă, care s-a bucurat foarte mult.
    Cine vrea să sprijine această familie din București să ia legătura cu bunica Valerica la telefon 0786638346. Să ne ajutăm unii pe alții!
    Las și o adresă a mea de e-mail : [email protected]
    Bunica Valerica este antivaccin și anti-sistem. Are multă nădejde și credință.
    Merge cu nepoții săi și se inchina la Sfintele Moaşte, la Sfintele Icoane și se roagă lui Dumnezeu pentru toți cei care o ajută. Și un sfat, o incurajare sunt de multe ori pentru ea un ajutor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Avem nevoie de ajutorul dvs. pentru a menține OrtodoxINFO online VĂ RUGĂM SĂ NE SPRIJINIȚI!