X

Iohannis a semnat legea PSD-PNL-USR care impune reeducarea elevilor cu falsa temă a holocau$tului din România

 

Istoria românilor nu se mai studiază în școli, se consideră a fi inutilă. S-au făcut tot felul de materiale alternative căci poate, poate ne uităm trecutul.

Mihai Viteazu, Burebista sau Mircea cel Bătrân nu își mai găsesc acum locul în manualele de istorie.

Dar ce să vezi, dacă tot nu studiem istoria românilor s-a făcut loc să studiem Istoria Evreilor. Istoria Holocaustului. În plus, va fi ca și disciplină obligatorie.

Sigur că în Israel nu se studiază Istoria Românilor. Istoria ocupației sovietice sau cum se spune la noi: „Holocaustul românesc”, adică cum Rusia a trimis aici o armată de agenți sovietici, în majoritatea lor evrei comuniști, și care a exterminat o generație de intelectuali.

Totul va fi după indicațiile Institutului Elie Wiesel, o asociație antisemită care încearcă să învrăjbească pe români și evrei propunând tot felul de idei idioate. Spunem antisemită deoarece are un singur scop: să aducă în România antisemitismul.

Alianța Toxică PNL-PSD-USR a trecut în acest sens o lege prin parlament în regim de urgență și cu încălcarea mai multor proceduri parlamentare.

Klaus Iohannis a semnat legea fără să comenteze, ca o mare slugă ce este.

Citiți și: În România nu a fost Holocaust! Pogromul de la Iași este un fals, dovedit istoric. Masacrul de la abatorul din București – o escrocherie a ocultei sioniste

Știrile sunt sub cenzură! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în cea mai mare provocare pe care o trăim. Jurnalismul independent al portalului OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.


Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

Articole asemănătoare

4 comentarii

  1. E și asta o strategie: să pozezi în victimă pentru a obține avantaje și chiar pentru a domina! O strategie perversă care trebuie demascată!

  2. Pai da, ca sa iti ascunzi adevaratele scopuri si origini te dai victima si pozezi in cel mai umil de pe planeta… Daca mai si şchiopăți un pic, e la fix: nimeni nu isi da seama ce intentii ai… :))) Acesti pseudoevrei vor sa impuna o istorie falsa ca sa poata sa isi stearga urmele si faptele: adica faptul ca nu sunt evrei adevarati ci kazari si ca au trecut la decimarea israelitilor adevarati si la distrugerea invataturilor si scolilor rabinice autentice. Sa presupunem ca acest genocid s-ar fi petrecut cu adevarat… dar de ce nu studiem, daca tot suntem atat de sadici, masochisti si perversi, genocidul indienilor nativi americani facut de catre colonistii europeni? Sau pe cel savarsit de catre conchistadori in America Centrala si de Sud? Ca acolo au murit sute de milioane. Aaa… nu e interesant si nu slujeste interesele… „Evreii” sunt niste oameni deosebiti si merita toata atentia noastra de zi-cu-zi… Prin ce sunt asa de ‘deosebiti’ sau de ce ar fi ei mai importanti decat altii ?! Hmm ?! Ia explica-ne, Iohannis ! Am inteleesss acum ! Deci sunt niste interese…

  3. Plavanul si „Romania lui Educata”, prin spalarea creierelor elevilor romani cu Holocash-ul evreilor! Evident, totul platit din banii romanilor, ca intr-o Colonie bananiera de ultima spetza!

  4. PS: ati uitat sa adaugati in titlu cuvantul >forțată< mult mai lamuritor pentru toata lumea: 'Iohannis a semnat legea PSD-PNL-USR care impune reeducarea FORȚATĂ a elevilor cu falsa temă a holocau$tului din România'… Acum suna perfect! Nu mai trebuie adaugat nimic. E foarte clar

Dă-i un răspuns lui Apa trece, pietrele rămân Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Back to top button
Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și reclamele, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul nostru. De asemenea, împărtășim informații despre utilizarea de către dvs. a site-ului nostru cu partenerii noștri de rețele sociale, de publicitate și de analiză. View more
Cookies settings
Accept
Politica de confidențialitate
Privacy & Cookies policy
Cookie name Active
Save settings
Cookies settings