Cei care vor rămâne creștini până la capăt vor fi puțini, dar vor fi mai hotărâți și mai statornici în credință

Eu nu mă pot lupta cu lumea ca să fie de acord cu mine. Eu îmi fac datoria de creştin. Că toată lumea știe cum să facă un bine, dar nu-i convine totdeauna aceasta pentru că asta obligă la niște sacrificii, iar omul este dispus să rezolve cât mai simplu problemele vieții. Dacă masoneria îţi va da un număr cu care vei putea cumpăra orice, vei putea să mănânci, vei putea să te îmbraci, să petreci, să călătorești unde vrei, foarte multă lume va fi de acord: „Gata, dragă, mulțumesc!”.

Atunci lumea va fi împărțită: fiecare îşi va alege ceea ce-l va interesa. Cei care vor alege să sufere orice numai să fie alături de Hristos vor fi o turmă mică, aşa cum spune Scriptura. Este un cuvânt în Evanghelie în care Mântuitorul se întreabă dacă va mai fi credinţă pe pământ…

– Când va veni Fiul Omului, va mai găsi credinţă pe pământ?

– Da, da… Toate aceste probleme vor fi, dar mântuirea, credința și atașamentul față de Mântuitorul vor rămâne la alegerea fiecăruia.

– După 1990 au apărut în limba română două cărţi scrise de monahi atoniți: La apusul libertății și Apocalipsa 13. În esenţă, în ele se susţine că toate aceste procese de creare a Noii Ordini Mondiale sunt de fapt semnele evidente ale instalării treptate a unei dictaturi globale, iar această dictatură va culmina în cele din urmă cu întronarea Antihristului. Cei doi monahi atoniți ne atenţionează pe baza unor argumente în general pertinente că lucrurile evoluează spre un control deplin al întregii populaţii prin tehnicile moderne şi sofisticate ce stau la baza reţelelor de supraveghere. Adică ne îndreptăm spre cea mai cumplită şi subtilă înrobire a oamenilor care a existat până acum în istorie. Vi se par exagerate asemenea afirmaţii?

– Nu! Nu mi se par exagerate!

Omenirea, prin felul cum gândeşte şi se comportă astăzi, merge către un sfârşit. Dezordinea care există acum în lume Îl supără pe Bunul Dumnezeu. Mă gândesc în primul rând la necredinţă, la lepădarea de Dumnezeu în care ne aflăm, ca şi la faptele noastre, păcatele noastre înnoite, păcate pe care Biblia le condamnă total şi pe care guvernul le aprobă.

S-ar mai putea amâna sfârşitul dacă ar începe o mare pocăinţa şi îndreptare, ceea ce însă este mai greu, nu se vede aşa ceva.

Eu nu cunosc prea bine toate dedesubturile politice, dar fără îndoială că în lumea de acum, care merge pe calea cea largă a plăcerilor şi a patimilor, trebuie să existe cineva, un fel de conducător, care îi antrenează pe oameni la această grabă spre autodistrugere. Există instituţii care nu spun pe față că politica lor este distrugerea umanităţii, fiindcă atunci nu ar mai asculta nimeni de ele. Aceste instituţii conduc popoarele către dezastru, dar spun că le conduc spre libertate (o libertate aşa cum o înţeleg unii oameni, nu aşa cum este ea în realitate).

Încă o dată spun: lumea s-ar putea reînviora dacă am face un efort să ne pară rău cu adevărat pentru păcatele noastre; dacă ne-am pocăi cu toţii, de la rege până la ultima slugă, aşa cum s-a petrecut cu cetatea Ninive din Vechiul Testament.

– Sunt şi alte semne care să arate că vremurile de astăzi ar putea fi cele de pe urmă?

Nu mai este nevoie de alte semne din moment ce există în zilele noastre acest marș către rău. De aceea, cred că au dreptate cei care au scris cărțile despre care ați întrebat.

– Cu alte ocazii, la aceleași întrebări ați dat niște răspunsuri mai rezervate…

Între timp s-au schimbat mai multe lucruri.

Eu cred că, cu cât vom înainta spre sfârșitul lumii, cu atât Dumnezeu va interveni mai mult în partea aceasta, unde vor rămâne puțini cu El. La început or să fie mulți habotnici și mulți tineri care se vor apropia de El, dar până la urmă vor rămâne foarte puțini de partea Domnului Hristos. Cei care vor rămâne creștini până la capăt vor fi puțini, dar vor fi mai hotărâți și mai statornici în credință. Va fi multă dispută, multă îndoială, multă nesiguranță și lepădare de Dumnezeu. Mulți vor da toate pentru una, adică vor renunța la averi, la mașini pentru a-și păstra credința.

Ei nu vor mai avea decât atât cât le va trebui ca să supraviețuiască, ca să nu moară de foame; iar alții vor trăi în huzur. Creștinii vor fi scormoniți, iscodiți, ca să se știe totul despre ei. O să fie multă intimidare și multă frică, dar în rândurile celor care-L vor mărturisi pe Hristos până la sfârșit va fi și optimism și mult curaj.

extras din Smerenia şi dragostea, însuşirile trăirii ortodoxe, de arhimandrit Sofian Boghiu