X

Scenariu sumbru de la BNR: “Vom ajunge chiar şi la foamete! Va trebui să facem sacrificii cu toții”

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

Preţurile la energie nu vor reveni niciodată la nivelul de dinaintea pandemiei, este avertismentul specialiştilor BNR. În plus, ei cred că o criză alimentară majoră este inevitabilă din cauza scumpirilor din ultimele luni.

“Sacrificii va trebui să facem cu toții, pentru că parametrii de acum nu sunt sustenabili.

Prețurile la energie nu vor mai ajunge la nivelul scăzut de dinainte de pandemie și nici nu ar fi de dorit să revină, dacă vrem ca planeta să mai fie locuibilă peste 30 sau 50 de ani”, spune Valentin Lazea, economist-șef la BNR, potrivit profitnewstv.

Deja românii primesc notificări de la furnizorii de energie în care sunt avertizaţi că tarifele vor crește chiar și cu 400%-500%.

Sindalimenta: “Există riscul ca unele afaceri mai mici să se închidă”

Şi preţul alimentelor de bază a crescut foarte mult anul acesta. De exemplu, pâinea albă s-a scumpit cu 25%, uleiul cu 24%, iar mălaiul cu 17%. Specialiștii spun că e inevitabilă o criză alimentară accentuată.

“Pe o parte, oamenii vor avea câștiguri mai mici pentru că vor scădea vânzările. Asta înseamnă mai puțini bani la fermieri, cât și la partea de procesare de industrie alimentară, deci există riscul ca unele afaceri mai mici să se închidă”, spune Dragoş Frumosu, președinte Sindalimenta.

Producătorii de carne spun că în prezent majoritatea abia mai supraviețuiesc din rezerve, pentru că vând kilogramul de carne la prețul de anul trecut.

BNR vine şi cu un scenariu sumbru în privința crizei alimentare. Din cauza încălzirii globale și epuizării resurselor, vom ajunge chiar și la foamete.

“În primul rând, foamete. Într-un scenariu de creştere a temperaturii cu patru grade Celsius, zonele cu secetă ar crește de la 15% suprafaţă la 45%.

Valentin Lazea, BNR: “Într-un scenariu de creştere a temperaturii cu 4 grade, zonele cu secetă ar crește de la 15% la 45%”

Va crea mișcări mari de populație, războaie pentru hrană, ca în Evul mediu, pentru că o mare parte din căldură e stocată de apa oceanului, ceea ce duce la acidificare.

Până la 90% din viața marină ar putea să dispară, care e hrană pentru miliarde de oameni”, atrage atenţia Valentin Lazea, economist-șef la BNR.

Sfârșitul anului nu aduce o ameliorare a prețurilor, iar previziunile Băncii Naționale a României arată că inflația va ajunge la 7%.

Reclame

Sistemul vrea să ne reducă la tăcere! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum ajutorul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.



Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

7 comentarii

  1. Idioti – slugi marxiste!

    “…. intr-un scenariu de creştere a temperaturii cu patru grade Celsius”
    “jumătate de grad în doar un deceniu” zice Putin recent, …
    4 grade ar fi – pentru Rusia, ce mai “rapida”! – cam 80 de ani… pentru ceilalti…
    DE fapt, zice ca in Rusia e de 2,5 ori mai rapid, ceea ce inseamna pentru ceilalti 80 x 2,5 = 200 de ani.
    De cate ori a fost media anuala constanta 200 de ani? (din reconstituiri banuite mai mult…)
    … si pana acum, fara interventia omului au crescut si scazut temperaturile!
    A fost pe Pamant si mai cald decat atat…

    Ca asa “da bine” ideologiei unora, ramane totusi sa ne lamurim:
    Pana atunci nu gasim “alta rima” decat genocidul?

  2. La ce se gandesc ei acum, la “incalzire globala” cu 4 grade. Se observa 2 minciuni grosolane in aceasta expresie “incalzire globala”. Sa fie oare a globului ocular ?

  3. Mizerii malthusiene: “multumiti-va cu putin, ca vine foamea!”
    Stimate domn Lazea, sa se multumeasca cu putin, sa faca sacrificii si foamea cei nascuti in tari fara resurse (vezi multe tari din Vest care huzuresc de bunastare) nu cei nascuti intr-o tara din care stapanii vostri scot anual zeci de miliarde de euro. Probabil slugarnicia deplina in fata acestora este explicatia faptului ca unii dintre voi supravietuiesc cu zecile de ani in posturi din care nu ii poate urni absolut nimic in lumea asta, vezi cazul lui Isarescu.
    Lazea e un nemernic care lanseaza regulat scenarii apocaliptice si face aprecieri care in mod normal ar trebui sa duca la testarea sanatatii sale mintale. Susnumitul ne explica nu demult de ce vom avea painea la fel de scumpa, desi avem productie record de ceteale, iata imaginea unui alt satrap adresandu-se coloniei si explicandu-i binefacerile si necesitatea saraciei.
    De aceea au fost tinuti acolo dinozaurii BNR, ca sa urle ca din gura de sarpe cand vine vorba de cresterea salariilor (deci a bunastarii celor multi) dar sa fie apostolii cresterilor aberante ale preturilor (deci ale profiturilor realizate aici de oligarhia capitalista).
    Domnu’ Lazea, pentru miile de miliarde de euro si dolari ascunse prin paradisuri fiscale de bogatani (vezi Panama sau Pandora Papers), sunt “sustenabili” parametrii?

  4. Apel umanitar pentru o familie în dificultate , o bunică și adolescenții orfani, locuiesc din nou într-o casă părăsită. Câțiva oameni milostivi i-au ajutat să închirieze 3 luni o cameră cu chirie, apoi s-au întors la casa părăsită. Părinții copiilor s-au îmbolnăvit la plămâni acum câțiva ani, după ce au fost evacuți dintr-o locuință revendicată cu legea 10.

    Rugăciune la Sfântul Ierarh Nicolae, ocrotitorul familiilor sărace și îndemn pentru cei care vor să facă pocăinţă cu fapta…

    În cazul bunicii Valerica și al nepoților săi copii orfani, fără părinți, lucrurile s-au complicat puțin. Mihaela, nepoata care are acum 16 ani a rămas însărcinată iar tatăl micuțului ce se va naște nu vrea să se mai implice în viața lor… Era un adolescent și el, coleg de clasă. Din păcate școlile de azi sunt adevărate tărâmuri ale desfrâului. Bine că Mihaela i-a acordat micuțului ei o șansă la viață și va naște, prin mila și îngăduința lui Dumnezeu în februarie. Am auzit că IPS Teodosie are in vedere să le dea un canon familiilor care au făcut avorturi să aibă grijă de mamele sărace să nu facă avort și să se implice în viitorul copiilor din familii sărace. O să încercăm să îi scriem la adresa [email protected]. Dacă știți de asemenea familii din București care ar vrea să boteze copilul, poate ar fi de folos.

    Mă impresionează acești copii adolescenți, nepoții bunicii Valerica. Deși au trăit în condiții grele își doresc foarte mult să rămână alături de bunica lor și să nu ajungă în sistemul de protecție socială. Ei locuiesc tot în locuința părăsită, câțiva frați și surori i-au ajutat să își cumpere sobă și combustibil pentru o vreme și le este bine că e mai cald… Mai sunt ceva promisiuni de la niște persoane și de sărbători ne gândim să închirieze o garsonieră pentru a fi pregătiți pentru venirea pe lume a micuțului.
    De asemenea, dacă cineva ar putea să se implice in viitorul băieților Narcis, care e la liceu acum si are tot 16 ani și Nicolas, 18 ani, care nu a fost deloc la școală, poate din cauză că familia a trecut prin multe, sărăcia, lipsa adăpostului, boala părinților și trecerea lor la cele veșnice.

    Numai bine și multă sănătate!

    Sfântul Nicolae să ne ocrotească pe toți în aceste vremuri grele!
    Las și o adresă a mea de email : [email protected]

    Bunica Valerica și nepoții pot fi contactați la 0786 638 346

    Dumnezeul nu îi uită pe cei săraci!
    Să ne ajutăm unii pe alții, așa vom supraviețui duhovnicește în vremurile antihristice. Și bunica Valerica este împotriva vaccinării antihristice. Are multe icoane acasă, se roagă cu credinţă. A încercat să o învețe pe nepoata Mihaela să fie cuminte, dar se întâmplă atât de multe lucruri astăzi… Lumea de azi e in păcat și se promovează peste tot… Măcar să nu mai fie uciși prunci nevinovați și să nu ne facem părtași la ucidere prin vaccinurile acestea cladite pe suferinta celir nevinovati, pe uciderea copiilor nevinovați!

Dă-i un răspuns lui Petru Strainul Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button