X

În urma vaccinărilor în masă, au prins curaj: Comisiile reunite juridică şi de sănătate au aprobat cu majoritate amendamente la obligativitatea certificatului verde la locul de muncă

Comisiile reunite juridică şi de sănătate au acordat, marţi, cu majoritate de voturi, raport de admitere cu amendamente la propunerea legislativă prin care personalul unor unităţi publice şi private este obligat să prezinte la locul de muncă certificatul digital privind COVID-19,  informează Agerpres.

Şedinţele celor două comisii, care s-au desfăşurat iniţial separat, au fost întrerupte de parlamentari de la AUR. Şedinţa a fost reluată, la ea participând fizic senatori PNL, USR şi UDMR. De asemenea, AUR a participat la şedinţa comună a celor două comisii cu un grup de deputaţi şi senatori.

Potrivit formei iniţiatorilor, parlamentari de la PNL şi UDMR, propunerea legislativă stipulează că certificatul atestă îndeplinirea uneia dintre următoarele condiţii: trecerea a cel puţin 10 zile de la vaccinarea cu schema completă împotriva virusului SARS-CoV-2; trecerea prin boală şi încadrarea între a 15-a şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu acest virus şi rezultatul negativ certificat al unui test RT-PCR (valabilitate 72 ore) sau antigen rapid (48 de ore).

Proiectul de act normativ prevede că personalul în cadrul unităţilor sanitare publice şi private, aflate în subordinea sau coordonarea Ministerului Sănătăţii, din cadrul caselor de asigurări de sănătate, Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, Inspectoratului General de Aviaţie al Ministerului Afacerilor Interne şi unităţilor subordonate, precum şi din cadrul laboratoarelor de analize medicale, este obligat să prezinte certificat digital al UE privind COVID-19.

Printr-un amendament, a fost adăugat şi personalul din cadrul unităţilor de asistenţă medicală profilactică şi curativă şi persoanele fizice care activează ca furnizori de servicii medicale, de dispozitive medicale şi de medicamente.

„Dispoziţiile (…) se aplică şi autorităţilor, instituţiilor publice şi de interes public, de utilitate publică şi celorlalte unităţi publice, centrale şi locale, regiilor autonome, operatorilor economici care îşi desfăşoară activitatea în clădiri de birouri private cu mai mult de 50 de persoane simultan. În cadrul entităţilor publice şi private, obligaţia prezentării certificatului digital al UE privind COVID-19 revine membrilor Camerei Deputaţilor şi ai Senatului, persoanelor care ocupă funcţii publice sau de demnitate publică, precum şi tuturor categoriilor de personal care îşi desfăşoară activitatea în cadrul respectivelor entităţi”, se arată în amendamentele adoptate de cele două comisii.

Preşedintele Comisiei juridice, Iulia Scântei, a menţionat că şi vizitatorii acestor instituţii trebuie să se supună aceloraşi reguli.

Senatorul AUR Sorin Mateescu a apreciat că prin propunerea legislativă dreptul la muncă este îngrădit şi că testele trebuie să fie suportate de la bugetul de stat.

Preşedintele Comisiei de sănătate, Adrian Streinu-Cercel, şi-a exprimat nemulţumirea, într-o intervenţie online, că situaţia persoanelor care au trecut prin boală ca asimptomatici nu este reglementată în lege.

Știrile sunt sub cenzură! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Guvernul nu dorește aflarea adevărului despre plandemia covid-19. Încercăm să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în cea mai mare provocare pe care o trăim. Jurnalismul independent al portalului OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.



Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

Articole asemănătoare

5 comentarii

  1. Excelent !!!
    Toti cei care lucreaza undeva sa fie vaccinati sau sa fie dati afara de la locul de munca !!!
    Cei care nu vor sa-si de intilnire in 21 Decembrie in Piata Palatului !!!

  2. Ce avem noi acum in Colonie este o Dictatura securist-medicala satanista, care incalca cele mai elementare drepturi ale omului, precum mobilitatea, libertatea si dreptul la munca! Șparlamentarii si scursurile demente si criminale care ne conduc, au ajuns sa trieze romanii in functie de vaccin, la fel ca nazistii cu evreii la Auschwitz, in „solutia finala”! Atata timp cat Constitutia Romaniei si drepturile romanilor sunt rupte in bucati de catre aceste bestii criminale si sataniste, regimul lor nu mai are nici o legitimitate in fatza poporului roman, care trebuie sa il dea jos prin orice mijloace, pana nu e prea tarziu! De aceea, sustin cu fermitate, orice Revolutie populara, lovitura de stat militara sau de orice fel, gherile de strada, Insurectie armatain urma carora sa rezulte un regim national-suveran-ortodox, care sa scoata imediat Romania din structurile demonice UE si NATO, si care sa dea sentinta capitala concomitent cu confiscarea tuturor bunurilor, pt toate Iudele din Statul securistic subteran care au vandut dupa ’89, tara si neamul romanesc si s-au urcat cu bocancii peste romani! Altfel, anii ’50 o sa ni se para cat de curand, parfum de trandafiri!

    1. @ Țepeș
      Ce te faci însă că românii nici nu se pocăiesc, nici nu vor să ia aminte la cele pe care le zici aici, adică nu vor să lupte. Ei vor doar drepturi și libertăți doar pentru că, cică, li se cuvin. În atari condiții mulți români vor merge, din păcate, la „tăiere”. Se împlinesc sub ochii noștri cuvintele Scripturii:”Cine își va apăra sufletul său, acela și-l va pierde, iar cine-și va pierde sufletul său pentru Mine(Adevăr) și pentru Evanghelie, acela și-l va câștiga”. Deci cine nu va lupta, va cade prin urmările propriei decizii.

    2. Cu ce sa lupti, Vlade: Cu bricege si pixuri?! Cu cine sa faci trupe de asalt: cu dependenti de smartfoane si drogati cu fastfood?!

      1. Acum asa este, dupa cum spui tu! Dar gandeste-te ca avand Economia distrusa, falimente pe banda rulanta ce vor urma, cresteri de preturi exponentiale la tot si la toate, concedierea tuturor celor care nu vor sa-si injecteze „moartea din seringa”, in iarna asta sau in primavara anului viitor, situatia politico-economico-sociala va fi exploziva in Colonie, iar cand romanasul nu va mai avea bani cu ce sa-si plateasca traiul de zi cu zi si nu va mai putea pune in farfurie mancarea pt copilasii sai, o sa uite de orice teama de moarte, pt ca atunci nu va mai avea nimic de pierdut! Situatia va fi similara cu situatia taranilor care au declansat Rascoala din 1907!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Avem nevoie de ajutorul dvs. pentru a menține OrtodoxINFO online VĂ RUGĂM SĂ NE SPRIJINIȚI!