X

Camera Deputaţilor a respins proiectul privind parteneriatul civil / USR-gay+ s-a pronunțat „pentru”


Camera Deputaţilor a respins, marţi, propunerea legislativă privind parteneriatul civil. S-au înregistrat 229 voturi împotriva proiectului, 57 pentru şi 6 abţineri.

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

Proiectul avea ca obiect de reglementare stabilirea regimului juridic al parteneriatului civil, prin instituirea principiilor, a efectelor încheierii acestora, precum şi a procedurilor ce urmează a fi aplicate de organele competente în privinţa încheierii şi încetării parteneriatelor civile.

La dezbateri, deputaţii USR PLUS s-au exprimat pentru reglementarea parteneritatului civil, cei ai AUR şi PSD au fost împotrivă, în timp ce liderul deputaţilor PNL Gabriel Andronache a precizat că în cadrul grupului sunt două opinii.

„USR PLUS este pentru parteneriatul civil”, a afirmat deputatul USR PLUS Simina Tulbure.

„Hai să ne revenim, să fim în UE! De ce să fim codaşii Europei? Dacă vrem să creştem natalitatea, atunci vom reglementa şi parteneriatul civil. USR PLUS este pentru reglementarea parteneriatului civil, pentru că România trebuie să fie o ţară care se dezvoltă”, a spus Tulbure.

Deputatul AUR Ilie Alin Coleşa (AUR) a afirmat că „parteneriatul civil nu se adresează culpurilor heterosexuale, ci de acelaşi sex”.

„Ni se spune că natalitatea ar fi în pericol dacă nu adoptăm parteneriatul civil. Natalitatea este distrusă şi de acest concept prin care familia tradiţională este bagatelizată, lovită, distrusă în mod sistematic. Această iniţiativă are scopul de distrugere a familiei tradiţionale. Trebuie să păstrăm familia tradiţională, este copyright-ul nostru”, a declarat Coleşa.

Gabriel Andronache (PNL) a precizat că în cadrul grupului există două opinii cu privire la acest subiect, dar votul va fi pentru respingerea propunerii legislative din motive tehnice. „Iniţiatorul a semnat alte iniţiative având acelaşi obiect de reglementare care sunt în aşteptare. Mai sunt 3 iniţiative. Strict din această perspectivă tehnică, susţinem respingerea”, a spus Andronache.

Deputatul PSD Dumitru Coarnă a susţinut că acest proiect nu este prioritar.

„Nu este prioritar pentru societatea românească o discuţie de acest tip. Din perspectivă religioasă, familia se întemeiază între un bărbat şi o femeie. Eu cred că trebuie să ne concentrăm pe principalele probleme: criza sanitară”, a afirmat Coarnă.

Deputaţii au mai respins, marţi, alte şapte proiecte, printre care propunerea legislativă care prevede înfiinţarea Institutului de Politici Parlamentare, Parlamentarism şi Proceduri Legislative, sub coordonarea Parlamentului, sau cea care prevede crearea spaţiilor destinate colectării, depozitării şi evacuării separate pe fracţii a deşeurilor menajere, în clădirile cu mai multe locuinţe.

Camera Deputaţilor este for decizional pentru aceste proiecte.

România, sub amenințarea unei proceduri de infringement din partea Comisiei Europene pentru nerespectarea drepturilor LBGT

Comisia Europeană a declanșat în 2020 procedura de pre-infringement împotriva României, în urma unei plângeri formulate de asociația Accept, care a acuzat statul român că nu respectă deciziile CJUE și CCR pronunțate în cazul Coman-Hamilton.

Acesta este un prim pas prin care Comisia Europeană încearcă să clarifice problemele cu statele membre pentru a evita, dacă este posibil, declanșarea procedurii de infringement.

Adrian Coman şi Robert Clai Hamilton s-au căsătorit în 2010, în Bruxelles. Ei au cerut ca uniunea lor să fie recunoscută şi pe teritoriul României, fiind vorba despre cetăţeni europeni cu drepturi egale.

Curtea de Justiție a Uniunii Europene a decis pe 5 iunie 2018, răspunzând unei întrebări adresate de CCR,  că un cuplu căsătorit format din două persoane de același sex este recunoscut ca atare în orice țară din Uniunea Europeană în ceea ce privește libera circulație.

CJUE a statuat că, deși statele membre sunt libere să autorizeze sau să nu autorizeze căsătoria homosexuală, ele nu pot împiedica libertatea de ședere a unui cetățean al Uniunii prin refuzul de a acorda soțului său de același sex, cetățean al unei țări non-UE, un drept de ședere derivat pe teritoriul lor.

După decizia CJUE, și Curtea Constituțională din România a decis, în iulie 2018, că statul trebuie să recunoască dreptul de ședere în România al persoanelor de acelaşi sex căsătorite, dacă unul dintre membrii cuplului este cetățean UE.

Reclame

Sistemul vrea să ne reducă la tăcere! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum ajutorul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.



Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

3 comentarii

  1. “„Hai să ne revenim, să fim în UE! De ce să fim codaşii Europei? Dacă vrem să creştem natalitatea, atunci vom reglementa şi parteneriatul civil. USR PLUS ” parca pi…dosnicii ar putea creste natalitatea cumva.

  2. Mai nenorocitilor…NU AVETI FRICA DE DUMNEZEU??? Mai ,părinții voștri ce zic? Vă susțin in dobitocia voastră? Măi, voi vreti sa ascultați de stăpânul lumii aceasteia? Sau de Stăpânul Unicul DUMNEZEU??? Vai de voi si mai ales vai de părinții voștri care vor da socoteala, si voi si ei ,in fata lui Dumnezeu la timpul potrivit!!!! DUMNEZEU Nu ramane dator!!! Asta e timpul lui satana acum, si isi face de cap pt ca a nimerit timpul potrivit in care omenirea zace si se scalda in pacate! Dar va trece si faza asta! Si va veni ziua plății!!!!! Slava Tie Doamne pt toate, căci nimic in lumea asta nu se intampla fara motiv si Judecata Ta a venit cu motiv întemeiat peste noi toată omenirea ,datorita păcatelor noastre! ?????

Dă-i un răspuns lui marian Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button