X

UE, în faza de finalizare a unui proiect pentru un încărcător de telefon universal

Sandberg

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

Comisia Europeană dă „tuşa finală” unui proiect de reglementare pentru impunerea unui încărcător de telefon universal , a declarat luni vicepreşedinta sa însărcinată cu politica de concurenţă, Margrethe Vestager, relatează AFP, potrivit agerpres. 

„Să ai un încărcător universal care se poate cumpăra independent de marca telefonului permite economisirea de resurse şi simplificarea lucrurilor”, a declarat comisarul european pentru Franceinfo.

Copiii cu vârste cuprinse între 12 şi 15 ani din Marea Britanie vor fi vaccinaţi începând cu săptămâna viitoare

„Ne aflăm în ultima linie dreaptă pentru a da tuşa finală acestui proiect. Nu cunosc calendarul cu exactitate, dar credeţi-mă, suntem în ultima fază”, a adăugat ea.

În ianuarie 2020, eurodeputaţii au adoptat o rezoluţie neconstrângătoare în favoarea unui încărcător universal pentru telefoanele mobile în Europa, în numele drepturilor consumatorilor şi mediului.

Ei au cerut atunci o legislaţie europeană în termen de şase luni, dar s-au lovit de mari reticenţe din partea industriei, cu Apple în frunte.

„Acest tip de normă este genul de lucruri la care putem şi trebuie să ne aşteptăm în Europa, noi toţi cetăţeni europeni şi utilizatori ai acestor diferite echipamente”, a mai spus Margrethe Vestager luni, insistând asupra cantităţii mari de încărcătoare depăşite stocate în gospodării.

Italia ar putea organiza un referendum privind liberalizarea consumului de canabis

Întrebată despre intrarea în vigoare a planului european pentru impunerea de noi constrângeri marilor giganţi din domeniul digital, comisarul european a afirmat că îşi pune speranţele în preşedinţia franceză a UE, în primul semestru a lui 2022.

„Avem afaceri juridice în curs în mai multe ţări”, a declarat ea, citând „probleme” cu Google, Amazon şi Apple. „Nu este suficient, trebuie ca reglementarea să acţioneze înainte chiar de a exista o suspiciune privind orice ilegalitate”, a adăugat ea.

Reclame

Sistemul vrea să ne reducă la tăcere! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum ajutorul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.



Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button