X

Pandemia nevaccinaților, o teorie mincinoasă

Is it Really a Pandemic of the Unvaccinated?

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

Unii oficiali din domeniul sănătății din SUA se referă la COVID-19 ca la o „pandemie a celor nevaccinați”, întrucât 97% dintre americanii care au fost spitalizați cu simptome ale bolii sunt nevaccinați.
În timpul unui briefing de presă de la Casa Albă din 16 iulie 2021, directorul Centrelor SUA pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CDC), dr Rochelle Walensky, a indus teoria că persoanele nevaccinate reprezintă mai mult de 97% din spitalizările din Statele Unite.

În mod absolut previzibil, acest procent a fost preluat de mass-media și de către asociații medicale din toată țara și citat ca dovadă că lumea trece în acest moment prin „pandemia celor nevaccinați”.

Așadar, cum am putea combate această concluzie care se bazează pe statistici furnizate de o sursă autorizată cum este directorul CDC?

În primul rând, cifrele pot fi uneori înșelătoare sau chiar manipulate. Astfel, Dr. Walensky, a omis să spună la briefingul de presă că procentul de 97% se bazează pe datele colectate în perioada ianuarie-iunie 2021. Iar la un alt briefing de presă de la Casa Albă din 5 august, Dr. Walensky a spus că datele obținute cu procentul de 97% erau: „date care provin din analize în mai multe state din ianuarie până în iunie și nu reflectă datele pe care le avem acum din varianta Delta.”

Problema utilizării acestor date, pentru a transmite mesajul că 97% dintre americanii spitalizați cu COVID sunt nevaccinați, este că sugerează că doar trei la sută dintre americanii internați cu COVID sunt vaccinați. Acest fapt induce în eroare publicul în ceea ce privește creditarea vaccinurilor COVID, întrucât creează falsa idee a unei discrepanțe uriașe între rata de spitalizare a nevaccinaților și cea a vaccinaților, care la rândul ei duce la concluzia inevitabilă și nerealistă cum că vaccinurile trebuie să funcționeze aproape la perfecțiune.

Această concluzie ar putea fi valabilă dacă ar exista un număr relativ egal de persoane nevaccinate în comparație cu persoane vaccinate în SUA, în perioada ianuarie-iunie. Doar în acest caz am putea face o comparație echitabilă și echilibrată între cele două categorii. Dar această „egalitate” nu a existat.

Începând cu 1 ianuarie 2021, doar 0,5% din populația SUA fusese complet vaccinată. Până la 1 februarie, cifra a crescut la 1,8% din populație. Până la 1 martie, acesta era de 7,6%. Până la 1 aprilie, acesta era de 16,8%. Până la 1 mai, aceasta era de 30,9%. La 1 iunie, 40,6% din populația SUA fusese complet vaccinată. Până la sfârșitul lunii iunie, acest procent era de 46,3%.
Cu siguranță au fost mult mai mulți oameni nevaccinați spitalizați pentru COVID în perioada ianuarie-iunie 2021 întrucât pentru fiecare dintre cele șase luni pentru care CDC a colectat date despre internările COVID, au existat pur și simplu mult mai mulți oameni nevaccinați decât vaccinați.

Iată un exemplu. La 1 ianuarie, când doar 0,5% din populație fusese vaccinată, în SUA erau 125.047 de persoane spitalizate pentru COVID. Aproape toate persoanele spitalizate erau cel mai probabil nevaccinate. De ce? Pentru că doar 0.5% din populația Americii se vaccinase la acel moment. La 1 februarie, când doar 1,8% din populație fusese vaccinată, în SUA erau 93.536 de persoane spitalizate pentru COVID. De ce? Din același motiv, rata mică de vaccinare din acel moment.

Așadar, în perioada în care CDC, a strâns datele cu care susține că ne confruntăm cu o „pandemie a celor nevaccinați” mare parte a americanilor erau într-adevăr nevaccinați, iar nu mai susceptibili decât cei vaccinați în a ajunge în spital cu forme grave de COVID.

traducere de Nicoleta C.

Reclame

Sistemul vrea să ne reducă la tăcere! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum ajutorul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.



Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

5 comentarii

  1. De la ascultare la supunere…

    Cu niște ani în urmă, am citit cartea ,,Comori duhovnicești”, o carte ce cuprinde scrisorile și omiliile Starețului Efrem din Athos. Deși eram destul de nepricepută în cele ale vieții călugărești, ceva mi s-a părut suspect în această carte. Prea se accentua nevoia de ascultare a călugărului. Ascultarea de om, firește… Despre ascultarea de Dumnezeu nu se pomenea prea mult…

    Apoi, după câțiva ani, am citit textul Super- Memorandumului de la Strasbourg, redactat în 2014, și l-am întâlnit printre semnatari și pe acest stareț Efrem din Athos! Unii spun că acest Super-Memorandum este un produs al teoriei conspirației și că niște personalități precum cele menționate acolo nu aveau cum să semneze astfel de enormități. Și totuși… Apar noi elemente de legătură care ne justifică suspiciunile.

    De curând, același stareț Efrem de la Mănăstirea Vatoped, profitând de imaginea publică favorabilă, a lansat un atac dur asupra celor care se opun vaccinării și un îndemn la supunere față de propriile afirmații de felul acesteia:

    ,,Cu toții trebuie să fim vaccinați, deoarece așa trebuie să ne ocupăm mai bine de acest virus, de această pandemie, astfel încât să putem contribui cu devărat la binele comun.”

    Se observă că starețul folosește de două ori într-o frază cuvântul ,,trebuie”. De ce ,,trebuie”? Pentru că așa a primit ordin sau din vreo convingere? Cum argumentează că, din punct de vedere medical, acest fapt chiar servește ,,binelui comun”? Pentru cine vaccinarea reprezintă un ,,bine comun” din moment ce unii oameni mor din cauza vaccinului, iar alții sunt nenorociți pe viață? Din moment ce vede că specialiștii în domeniu se împart în două tabere diametral opuse, de ce a ales să fie corect politic și nu pe placul lui Hristos Care a făcut ascultare și Care a cerut ascultare în vederea mântuirii omului, nu din alte motive? El de cine ascultă? Dacă el nu ascultă de Dumnezeu, de ce pretinde ascultare? Un astfel de om nu poate pretinde ascultare, ci doar supunere!

    Cum demonstrează că vaccinarea nu înfluențează mântuirea când există atâtea dovezi care susțin contrariul? De ce omului să-i fie dat dreptul de a interveni în creația lui Dumnezeu prin modificarea genetică a semenilor săi? De ce să se introducă în corpurile noastre celule de fetuși avortați? De ce să se introducă în corpurile noastre enzima luciferaza și nanoroboți cu hydrogel pentru a facilita controlul total de la distanță, influențarea comportamentului uman și pecetluirea cu semnul fiarei? Negarea a cuvintelor Apocalipsei nu scutește pe nimeni de pedeapsa veșnică: nici pe cei care sfătuiesc greșit, nici pe cel cei care îi ascultă pe astfel de povățuitori!

    Și atunci, mai este o virtute să ascultăm orbește de oamenii care nu ne conduc spre mântuire? Eu cred că nu!

    1. Cu totul de acord.
      În urma cu aproape 3 ani ma aflam singur în masina cu un duhovnic cu mult har de la Dumnezeu. În discuția noastră a ajuns, oarecum tangential si “intamplator” la atitudinea altădată plină de trezvie si marturisitoare a Sfântului Munte legată de momentele delicate ale timpului, din perspectiva eshatologica. Am fost șocat când la un moment dat duhovnicul sfânt a spus doar atat despre un celebru staret aghiorit: “Si uite asa l-au câștigat ecumenistii….”. Apoi a tăcut ca si cum i-ar fi părut rau de “judecata” facuta. La vremea aceea nimeni nu punea umbre pe acel nume. Iata ca, încet încet arama se da pe fata….
      Întâi un atac de cord in drumul spre slujirea cu schismaticii din Ucraina, apoi o lună și jumătate la terapia intensivă cu Covid, striga si Dumnezeu săracul sufletelor noastre rătăcite. Vai mie cel mult păcătos. Nu ma părăsi Doamne si primește pocainta mea….

    2. Toata aceasta “filozofie” este menita sa te faca sa nu asculti de tine insuti, adica sa iti cheltuiesti atentia si energia pe lucruri inutile, intr-un cuvant: sa iti pierzi vremea. Si acest lucru este indus prin: TV, 5G, radio, ziare, chimicale, falsi invatatori etc. Sa te distraga de la propia stare de echilibru, naturala. Pentru ca atunci cand esti in starea de adevar, vei stii instantaneu cine se afla in adevar si cine nu

  2. Asta este ce am comentat pe Mercola.com anul trecut: “The real danger is that the frequency range of 5G technology is also used in the energy-informational warfare (or psychotronic warfare), which means that a certain emotional state or a certain type of behavior can be induced using brain frequencies. Hence, a large mass of people will find that ‘they want’ to be vaccinated for ‘no reason’, ‘magically’ overnight.” (26 May 2020)…

    Se intampla acum: WORDS IN YOUR HEAD – HOW THEY ARE TELLING YOU TO ‘GET THE VACCINE’ –
    https://www.bitchute.com/video/gVKJAVwqsSYk/

Dă-i un răspuns lui Mircea Serban Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button