X

IARTĂ-I, DOAMNE, CĂ NU ȘTIU CE FAC: Grecia-Vaccinările în fața bisericilor încep astăzi – Extinderea vaccinării obligatorii pe masă

După încheierea rugăciunilor în biserici, guvernul, cu tactica sa infailibilă, a decis să-i zdrobească pe credincioșii nevaccinați, așa că înființează unități mobile în fața bisericilor. 

Mai precis, echipele mobile vor efectua vaccinări în Atena și Salonic în fața bisericilor amplasate în piețele publice (nu cele de legume/fructe)   începând de astăzi, a anunțat ministrul sănătății Vassilis Kikilias.

„Ca și în alte țări avansate, cu cât se va vaccinează mai mulți cu atât mai repede vom reveni la normal și va trebui să existe un control prin testarea concetățenilor noștri care întârzie să se vaccineze, astfel încât să nu ne asumăm riscuri. Așa este legitim”, a clarificat el.

Ministrul Sănătății a spus că programul va fi extins la zonele din exteriorul bisericilor cu cooperarea preoților și a Sfântului Sinod, reamintind sprijinul practic acordat programului de vaccinare de către Preafericitul Arhiepiscop Ieronymos și membrii Sfântului Sinod, în timpul întâlnirii pe care au avut-o în iulie.

Pe masă se mai află și extinderea obligativității vaccinării și a altor  categorii, în afara profesioniștilor din sănătate și a farmaciștilor, și chiar a întregii populații.

www. warnews247.gr

Știrile sunt sub cenzură! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Guvernul nu dorește aflarea adevărului despre plandemia covid-19. Încercăm să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în cea mai mare provocare pe care o trăim. Jurnalismul independent al portalului OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.



Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

Articole asemănătoare

3 comentarii

  1. Pe ăștia doar focul iadului îi mai satura de închinare la satana (eusofor ) Uciga l ar Crucea …atunci la cazanele de smoala , foc și pucioasa de pe talpa iadului sa meargă !
    ,,mai bine le era lor sa și lege o piatra de moara , de gât și să se arunce în mare decât să smintească pe cei mici ,,
    ,,vai vouă cărturarilor și fariseilor că nici voi nu intrați în împărăția Cerurilor și nici pe alții nu i lăsați să intre ,,ne spune însăși HRISTOS MARELE ARHIEREU , DOMNUL DUMNEZEU .
    ,, cozile de topor, cu arhierei cu tot la iad vor merge …înapoi la Sfintele Canoane ,,
    Părintele Arsenie Boca.
    Si într-adevăr așa se va întâmpla …
    MAICA DOMNULUI Apară ne și Păzește Gradina Ta .

  2. Eiii… „Nu stiu ce fac…”. Ba stiu foarte bine, de aceea si fac. Ca o sfidare, sa vada cat de molăi sunt oamenii, crestinii si cat mai accepta bataia de joc si urmeaza orbeste toate prostiile lor ca oile

  3. Adevarul este ca masurile dracesti luate de slugoii stanisti de la conducerea Greciei , ar fi avut mici sanse de reusita, daca marea majoritate a populatiei elene a fi refuzat vaccinurile ucigase si s-ar fi solidarizat, trecand inediat la rezistentza activa! In plus, marii ierarhi ai Bisericii Ortodoxe, i-au tradat si ei! Astfel ca, grecii de azi arata exact ca o turma debusolata si confuza, ce este dusa de urgentza la taiere!

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button