Politico
Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, a salutat miercuri numirea lui Mark Gitenstein în calitate de viitor ambasador al SUA la Uniunea Europeană, pe care a făcut-o marţi preşedintele american Joe Biden, transmite EFE, potrivit agerpres.
„Salut nominalizarea lui Mark Gitenstein făcută de @POTUS de a deveni reprezentantul SUA la UE. Avem de pus în practică o agendă transatlantică şi globală amplă. Avem nevoie de implicarea tuturor şi abia aştept să lucrez cu el, atunci când va fi confirmat” în funcţie, a scris Michel pe contul oficial Twitter.
Bilanţul inundaţiilor din centrul Chinei creşte la 71 de morţi
Mark Gitenstein urmează să fie confirmat de Senat, unde democraţii deţin majoritatea.
EFE aminteşte că Gitenstein a fost ambasador al SUA în România în timpul mandatului fostului preşedinte democrat Barack Obama şi, după cum a amintit marţi Casa Albă, în ultimii zece ani a lucrat la proiecte în Europa Centrală şi de Est.
Navalnîi le cere simpatizanţilor săi să se mobilizeze după blocarea celor 49 de site-uri legate de mişcarea sa
Ca ambasador, Gitenstein s-a concentrat pe lupta împotriva corupţiei şi pe apărarea instituţiilor democratice, demersuri pe care le-a continuat şi în timpul activităţilor sale în cadrul unor organizaţii neguvernamentale.