X

Rabinul Elie Kaufman despre teroriștii de la Institutul „Elie Wiesel”:  „În România nu există antisemitism, dar antisemitismul aduce bani”

Rabinul Eli Kaufman spune lucrurilor pe nume
Jurnalistul constănţean Codruţ Burdujan l-a avut invitat în emisiunea sa, „În Arenă”, pe Rabinul Eli Kaufman, istoric evreu născut în România, emigrat în Israel şi cu studii în Marea Britanie şi Statele Unite, pentru a discuta despre conflictul din Gaza, dar şi despre conflictele inventate din România. Şi iată ce a spus Rabinul, printre altele: „Adevărul este că aici nu este nici un antisemitism”. Adică exact ce a afirmat şi fostul şef al SRI, ambasadorul George Maior. Şi multe altele, adevărate bombe pe capul neo-bolşevicilor care activează sub acoperire de evrei (deşi sînt mai mult unguri). Iată mai jos extrase din emisiunea publicată on-line.

„Pentru noi, evreii religioşi, comunismul a fost mai extremist decât fascismul” 

Rabinul Eli Kaufman: „(…) Mulţi evrei aduşi din Uniunea Sovietică în Israel spun că sînt evrei; dar nu sînt evrei. Aşa au început şi în România! Iar comunitatea evreiască de aici era toată de foşti comunişti. Şi să ştiti că pentru noi, evreii religioşi, comunismul a fost mai extremist decât fascismul. Ce era Stalin, Ana Pauker… Iar ăştia (cu scandalul) sînt oamenii lui Ana Pauker! Şi deodată, când a căzut Ceauşescu, Vainer, care tot timpul se reprezenta ca neamţ, deodată s-a făcut evreu. Ei sînt cei mai extremişti, oameni foarte cinici, nu le pasă de viaţa omului… Şi-atunci poate să spună la o emisiune că viaţa unui copil evreu valorează mai mult… la moarte/în faţa morţii toţi valorează la fel! Un om care poate să spună aşa ceva ca Vainer, asta e un rasism şi un fascism. În Israel numai cel mai extremist poate spune aşa ceva ca dl. Vainer. Evreii din România nu cunosc nimic, cultura, credinţa noastră, sînt manevraţi de foşti comunişti, care nu ţin religia… Aduc un rabin-păpuşă, Rafael Shaffer, un idiot din Israel, care pentru bani face totul. Vă dau un exemplu: au inventat o sărbătoare care nu există – Ziua Ierusalimului. Cît despre extremist, să vă mai spun ceva: este aici o doamnă, Maia Morgenstern; doamna asta joacă aici un rol! Sînt aici oameni ca Marco Maximilian Katz, care cică luptă contra fascismului, contra antisemitismului… Totul este o minciună! Eu le-am adus odată un caz din Iaşi, cu un evreu care făcea comerţ pe oseminte. Nu au făcut nimic! Dar dacă spune un român ceva, atunci ei se iau de el! Iar cu doamna Maia Morgenstern… nici nu-i căsătorită şi are doi-trei copii, unul din afara căsătoriilor ei, şi o pui să reprezinte iudaismul?! Sînt mulţi care zic că sînt evrei şi nu sînt evrei…”.

Românii au salvat evreii, iar comunitatea evreiască de azi activează holocaustul pentru bani 

Codruţ Burdujan întreabă ce părere are Rabinul despre „piromanul-pompier” de la Institutul „Elie Wiesel”, care are cîteva „acţiuni imbecile, cum ar fi denigrarea unor mari valori ale culturii şi religiei noastre”. Codruţ Burdujan: „Institutul Elie Wiesel duce o politică aş spune constantă de provocare a majorităţii românilor şi de umilire şi de jignire, cît şi de întreţinere a unei stări de conflict. Credeţi că sînt evrei care au nevoie de aprinderea scînteii de anti-semitism? Şi de ce?”.
Rabinul Eli Kaufman: „Comunitatea evreilor din România nu prea au ce face în cultură şi religie, pentru că sînt asimilaţi şi atunci ei trebuie să arate activismul, iar activismul lor este holocaustul – ei primesc bani peste bani pentru asta. În Ungaria este înmormîntat cu fast Horthy, dar lui Wiesel îi e frică să facă ce face în România în Ungaria lui Horthy. Acum mai este ceva, ce am auzit: Wiesel este acuzat de un evreu din Ungaria că el nici n-a fost la Auschwitz. (…) Să vă spun o poveste din Dej, pentru că nici statistica nu e adevărată, că în România nu au murit aşa de mulţi la holocaust, pentru că o parte din România era Transilvania de Vest şi de Nord, sub Ungaria, şi acolo ungurii i-au omorît pe evrei. Şi toată familia asta din Dej, hasidică, a fost salvată de la moarte de români. Au fost scoşi din Ungaria si aduşi în România. Mulţi evrei au fost salvaţi de români. Cineva a scris despre asta? Unde este povestea aceasta? Sînt fonduri pentru altceva…”.

Adrian Cioflâncă, de la Comisiile Elie Wiesel,
şi Tismăneanu, în prezent la CNSAS,

a inventat un pogrom anti-evreiesc 

Codruţ Burdujan: Dar cine are interesul acesta, să întreţină această stare şi a se provoca reacţii împotriva evreilor?
Rabinul Eli Kaufman: Am să vă spun acum: eu am văzut asta şi la Iaşi! Este un profesor acolo, care a scos nişte oseminte să arate că este un pogrom [anti]evreiesc, dar este un pogrom al unor români, nu de evrei. Noi toţi am fost împotriva acestei poveşti, cu dezgropatul… E acest profesor în Iaşi, Ciofalcă sau Cioflâncă, parcă, şi el a făcut toată povestea asta, pentru că este antiromânească. Pentru că a primit fonduri, de la organizaţii din America… Aşa ca de multe ori evreii susţin! Băsescu! Băsescu a dat un premiu unui rabin-păpusă care batjocoreşte toată România în străinătate. Poate Băsescu nu  ii88i8i9pl9okia ştiut, comunitatea i l-a propus… Ăştia aduc ură între români şi evrei. Eu am avut sediu aici şapte ani, vin aici în România, merg îmbrăcat aşa, cao998evreu (ortodox). Niciodată nu am văzut antisemitism! Am făcut prima ieşire de Tora în stradă de la Razboi! Nu am văzut niciodată antisemitism în România. Jos pălăria! Ei, [cei de la] comunitatea evreiască spun că e antisemitism, pentru că ei vor să fie antisemitism, pentru că antisemitismul ăsta le aduce bani. Unde merg banii, nu ştiu! De opt-nouă ani renovează Templul Coral şi încă nu s-a terminat. Ei au fonduri şi fonduri. Acum: cînd strigă că este antisemitism, inima evreiască din America plînge. Şi-atunci le dau bani. Dar adevărul este că aici nu este nici un antisemitism. Un evreu religios ca mine este mai atacat în Tel Aviv decît în Bucureşti”.
Știrile sunt sub cenzură! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Guvernul nu dorește aflarea adevărului despre plandemia covid-19. Încercăm să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în cea mai mare provocare pe care o trăim. Jurnalismul independent al portalului OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.



Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

Articole asemănătoare

One Comment

  1. Toate respectele mele acestui rabin evreu cinstit, care recunoaste 3 lucruri esentiale:
    1. romanii, nu doar ca nu au luat parte la uciderea evreilor, ba din contra, ca niste adevarati crestini, au salvati pe multi dintre ei, punandu-si astfel, vietile in pericol;
    2. marsavia escrocilor si impostorilor din Institutul „Elie Wiesel”, care, platiti din multi bani publici romanesti, isi permit sa-i denigreze si sa-i eticheteze cum vor ei pe romani(antisemiti, retrograzi, extremisti, etc) si in plus, contribuie la masluirea Istoriei nationale, cu concursul Iudelor mizerabile si a cozilor de topor de la conducerea tarii;
    3. pt multi evrei de astazi , Holocaustul este un excelent mod de a stoarce bani fara numar de la fraierii si amarastenii din Coloniile de joasa spetza(cum e si cazul Romaniei), fiind in realitate un Holocash!

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button