[VIDEO] Încă o dovadă că transplantul se face doar de la persoane vii: Un tânăr de 18 ani declarat mort de către medici s-a trezit cu câteva ore înainte să-i fie donate organele

Parlamentul a votat in iunie 2014 toata metodologia de declarate a „mortii” cerebrale pentru a veni in ajutor mafiei de transplanturi umane si NU bolnavilor muribunzi.

ESTE O CRIMA SA OMORI UN PACIENT SI SA-I IEI PRIN ÎNSELĀCIUNE ORGANELEVDĀ LE DAI LA ALTUL BOGAT !!!

Doctori si „profesori” doctori din Románia au pus umārul lor, mai mult sau mai putin academic la stabilirea legislatiei antihristice , cu ajutorul cāreia, zeci de mii de románi sunt mācelariti, injectati si omorâti in spitale pentru mafia legala si ilegala de transplanturi!!!!

„””Declararea morţii cerebrale este un subiect extrem de sensibil spun majoritatea specialiştilor care operează cu aceste noţiuni. Poate acesta este şi motivul pentru care mulţi au şi evitat discuţii pe această temă. Sunt însă şi oameni care au anumite poziţii referitoare la modul cum poate fi pus un asemenea diagnostic, câţiva dintre aceştia încercând să-şi argumenteze opinia în rândurile de mai jos.

La finalul lunii iunie a.c. a trecut prin Parlament actul normativ care modifica mai ales organizatoric legea transplantului aflată atunci în vigoare. Au fost abrogate şi anexele la lege, în care erau cuprinse şi criteriile de declarare a morţii cerebrale. Cele noi au fost publicate de câteva săptămâni, în Ordinul ministrului sănătăţii nr. 1.170 din 22 octombrie 2014, care stabileşte ca alternative la electro­ence­falogramă, angiografia celor patru axe vasculare ori scintigrafia cerebrală cu techneţiu sau angio-CT.

EEG, doar ca investigaţie suplimentară

„Practic, eu am fost cel care, acum zece ani, am introdus în lege criteriile de declarare a morţii cerebrale“, mi-a spus prof. dr. Dan Tulbure, fost şef al Centrului de ATI din Institutul Clinic Fundeni. „Sunt criterii extrem de precise, dar obligativitatea EEG de multe ori duce la pierderea potenţialului donator, din motive absolut prozaice: că, ştiu eu, electroencefalograful nu este disponibil sau nu este prezentă asistenta care trebuie să facă treaba aceasta“. Când există un diagnostic exact, pus imagistic, cu mijloace moderne, şi demonstrează foarte clar că este distrus creierul, nu ar mai fi necesară încă o explorare în plus, iar EEG ar rămâne doar pentru situaţiile în care nu se ştie exact contextul cauzei respective.
Transplantul reprezintă un domeniu foarte important al activităţii medicale, iar specialiştii ATI din România au contribuit enorm la dezvoltarea acestei activităţi, arată prof. dr. Dorel Săndesc, preşedintele Societăţii Române de Anestezie şi Terapie Intensivă (SRATI). Există o reţea, stabilită prin ordin de ministru, de medici responsabili cu identificarea şi managementul donorului aflat în moarte cerebrală. După înfiinţare, anul trecut, aceasta a determinat o creştere spectaculoasă a numărului de donori: „România are cea mai mare creştere procentuală din lume la numărul de donatori în moarte cerebrală“. Profesorul timişorean consideră că avem o legislaţie bine pusă la punct, în care diagnosticul morţii cerebrale, foarte clar standardizat, exclude orice risc de eroare.
Conf. dr. Natalia Hagău, şefa Secţiei ATI a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj-Napoca, spune că, deşi în lume există ţări care pun diagnosticul de moarte cerebrală doar din punct de vedere clinic, „noi am pus în plus un alt element, EEG“. Şi în România, iniţial, diagnosticul se pune clinic, dar după aceea se apelează şi la EEG sau la alte modalităţi de diagnostic.
Cadavrul viu

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECOMANDĂRI
DOSAR
Viața Medicală
Consimţământul informat al pacientului minor adolescent în stomatologia pediatrică
Pentru tratarea pacienţilor minori este necesară obţinerea acordului părinţilor. Uneori, însă, medicul se confruntă cu situaţii care impun o altă abordare.
DOSAR
Viața Medicală
Noi studii despre radioterapia cu doză redusă în infecţia cu SARS-CoV-2
Efectul antiinflamator al radioterapiei cu doză redusă, în cazul pacienţilor cu COVID-19 cu afectare pulmonară severă, continuă să fie evidenţiat în tot mai multe studii clinice.

Odată trunchiul cerebral mort, clar eşti în moarte cerebrală, spune prof. dr. Sanda-Maria Copotoiu, şefa Secţiei ATI a Spitalului Clinic de Urgenţă Târgu Mureş. Odată întrunite toate criteriile clinice şi de investigaţie pentru diagnosticul de moarte cerebrală, acel pacient se poate declara mort. În acel moment, EEG este izoelectric: „Acesta este diagnosticul şi indiferent cine (din personalul medical) ar opri suportul ventilator, nu comite o crimă, pentru că nu poţi omorî un mort. Acel corp, în care încă bate inima, este de fapt un cadavru viu, dacă e să-l citez pe Eminescu. Respectivul pacient nu-şi va reveni niciodată; în continuare, va fi într-un declin ireversibil“. După ce este declarat în moarte cerebrală şi familia şi-a exprimat dezacordul în legătură cu donarea, el poate fi ventilat mecanic în continuare, dar nu va mai fi dializat dacă dezvoltă insuficienţă renală. De fapt, nici nu apucă să moară de insuficienţă renală, pentru că va muri de disfuncţia multiplă de organe care se instalează rapid: „La noi, recordul de supravieţuire după un asemenea diagnostic a fost de zece zile, în condiţii deosebite de întreţinere“.
Tabloul clinic este foarte important în diagnosticul de moarte cerebrală, dar, adaugă specialista mureşeană, „eu aş propune o investiţie – care nu este posibilă deocamdată la noi – în efectuarea potenţialelor evocate de trunchi cerebral, potenţiale auditive. De ce nu e posibil? Pentru că interpretarea acestor potenţiale este apanajul neurologului şi nu toate centrele universitare fac aceste lucruri“. Potenţialele evocate de trunchi cerebral reprezintă una din metodele cu rezultate precise. Chiar dacă persoana respectivă se află sub influenţa unei anumite medicaţii (barbiturice, relaxante de placă neuromusculară etc.), acesta este un element de siguranţă suplimentar, dar, dacă a fost exclusă totalmente existenţa unor tratamente sau ingestii accidentale de substanţe străine, potenţialele evocate nu mai sunt necesare. „Singura situaţie în care asemenea potenţiale ar fi irelevante este dacă persoana în cauză este surdă.“
Prof. dr. Sanda Copotoiu mărturiseşte că nu s-ar baza foarte mult pe EEG, în schimb, „mi-ar conveni dacă aş putea să fac nişte teste toxicologice, dar rezultatele lor – cele mai precise fiind prin cromatografie – vin în 24 de ore, un interval de timp destul de lung“.
Omogenizarea legislaţiei europene

Legislaţia din România conţine un set extrem de drastic de condiţii pentru a declara moartea cerebrală, arată conf. dr. Ioana Grigoraş, şefa Clinicii ATI de la Institutului Regional de Oncologie Iaşi – „Poate chiar mai drastic decât în alte ţări europene, dar, pentru moment, cred că acest lucru este foarte bun, pentru că este un element de siguranţă ce dă publicului încrederea că nu se fac greşeli, iar nouă, liniştea interioară să luăm aceste decizii, deloc uşoare“. Dacă omul este obişnuit să recunoască moartea în momentul în care se opreşte inima şi respiraţia, este tulburător că medicina modernă vorbeşte despre moarte atunci când este oprit creierul definitiv şi iremediabil. „Ideea este să folosim acest lucru – în măsura în care pacientul a dorit în cursul vieţii să fie donator sau familia este de acord – pentru binele altuia; este o formă de minunat altruism. Dacă nu doreşte să fie donator, asta nu schimbă cu nimic diagnosticul de moarte cerebrală.“
Conf. dr. Ioana Grigoraş consideră că o armonizare a legislaţiei din fiecare ţară şi acceptul unui set unic de modalităţi de a judeca realităţile sunt foarte utile, „aceasta fiind şi direcţia în care se îndreaptă medicina europeană“. În acelaşi timp însă, Europa este departe de a fi un ţinut omogen. Există diferenţe foarte mari de la nord la sud şi de la est la vest, însă „orice om înţelept ştie să ia generalul ca având foarte bună putere de expresie, dar să preţuiască şi particularul, pentru că până la urmă combinaţia înţeleaptă dintre cele două condiţionează succesul oricărui tip de acţiune“. Pentru moment, trebuie ţinut cont de particularităţile locale, opinează aceasta, sperând că într-un viitor cât mai apropiat realităţile europene se vor omogeniza şi atunci nu vom mai discuta de particularităţi locale, deci nici de necesitatea de a ţine cont de ele.
Dr. Florin Rusu, şeful Secţiei ATI a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Grigore Alexandrescu“ Bucureşti, spune că, la copii, procedurile de declarare a stării de moarte cerebrală sunt similare cu cele de la adulţi: „Se întrunesc comisii, ca la adulţi, cu neurolog, cardiolog, anestezişti, şi se încep procedurile de desfăşurare a actului de declarare – evaluarea clinică, EEG succesiv, diagnostic“. Suplimentar, se mai pot face investigaţii CT, IRM, dar, ca prim pas, medicul ar merge pe ideea evaluării EEG: „Este foarte greu să declari o moarte cerebrală şi nu poţi s-o faci superficial. Trebuie să găsim cât mai multe căi de a demonstra că acel creier este mort – o rezonanţă magnetică, de exemplu, care arată cât de distrus este creierul, ce elemente de tromboză sunt, una pe sistemul cav superior poate lăsa creierul fără activitate electrică. Sunt, de asemenea, investigaţiile CT, care arată tumorile mari. La copii sunt hidrocefaliile, o mare catastrofă pentru ei, deoarece hidrocefalia distruge toată masa cerebrală şi rămâne practic o cavitate plină cu lichid“.
Chirurgii de transplant

Activitatea de transplant în România a cunoscut o dezvoltare spectaculoasă în ultimul an, la fel şi prelevarea de organe şi ţesuturi de la donatorii aflaţi în moarte cerebrală. Pacienţii chirurgilor care fac transplant de organe şi ţesuturi sunt beneficiarii direcţi ai gestului profund umanitar al donatorului aflat în moarte cerebrală. Cu ajutorul organelor prelevate, chirurgii dau şanse la viaţă altor paci­enţi cu afectare ireversibilă a unor organe. Nu se poate spune însă că tot ei sunt şi cei în măsură să se pronunţe asupra criteriilor de stabilire a diagnosticului de moarte cerebrală, pentru că „există un conflict de interese“, după cum precizează prof. dr. Irinel Popescu, şeful Cen­trului de chirurgie generală şi transplant hepatic „Prof. dr. Dan Setlacec“ din Institutul Clinic Fundeni, totodată şi preşedintele Academiei de Ştiinţe Medicale. Diagnosti­carea morţii cerebrale este apa­najul neurologilor, specia­liştilor ATI, eticienilor etc. „Subiectul morţii cerebrale – spune preşedintele AŞM – este unul deosebit de sensibil, întrucât, de-a lungul timpului, a fost de mai multe ori contestat de diverse persoane fizice, asociaţii sau secte religioase; de aceea, orice afirmaţie în legătură cu acest diagnostic şi criteriile după care se stabileşte trebuie făcută doar de persoane calificate.“
Acad. Ioanel Sinescu, şeful Centrului de chirurgie urologică, dializă şi transplant renal Fundeni şi rectorul UMF „Carol Davila“ Bucureşti, spune, de asemenea, că: „De­cla­rarea morţii cerebrale revine, în mod firesc, neuro­logilor, neurochirurgilor şi reanimatorilor, ei având com­petenţe în această privinţă; părerea mea, a unuia care se ocupă de transplant dar nu stabileşte diagnosticul de moarte cerebrală, este că legea pe care o avem este verificată de Consiliul Europei şi este în regulă, ceea ce mă face să am încredere în ea. Adăugiri, fără îndoială, se pot face, odată cu evoluţia ideii de moarte cerebrală, peste tot în lumea medicală“.
Important este că mijloacele de diagnosticare a morţii cerebrale s-au sofisticat, crede prof. dr. Radu Deac, chirurgul care a executat primul transplant de cord din România, directorul executiv al Agenţiei Naţionale de Transplant (ANT). „În prezent, cea mai banală EEG este cumva depăşită, trebuie să trecem la mijloace mai precise, mai de profunzime, de diagnosticare a morţii cerebrale.“ Concret, „toate ţările lumii încearcă să adauge, pe lângă EEG, care s-a dovedit a nu fi cea mai precisă investigaţie, angio-IRM sau angio-CT şi ecografie Doppler. Sunt mult mai concrete, ele arătând edemul cerebral şi o serie de alte elemente foarte importante. Asta este ceea ce am dorit noi să se adauge în legislaţie.“
Trebuia completat protocolul de diagnosticare a morţii cerebrale, ne explică şi dr. Victor Zota, coordonatorul naţional al ANT, nevoia de actualizare a legislaţiei, în sensul în care examinarea paraclinică cu electroencefalograful să aibă alternativă prin alte investigaţii, deoarece EEG nu se poate efectua corect întotdeauna. „În cazul unui traumatism craniocerebral, de exemplu, când substanţa osoasă lipseşte şi nu ai cum să pui electrozii, nu toate spitalele din ţară au electroencefalografe performante, care să certifice linia izoelectrică; există posibilitatea artefactării EEG câteodată chiar cu bătăile inimii. Apoi, nu toţi neurologii din România au competenţă pentru a interpreta EEG în vederea declarării morţii cerebrale, în special la copii. Şi, ce este cel mai important, din punctul meu de vedere, EEG este un test necesar în momentul în care adopţi conceptul de moarte a întregului creier. Majoritatea ţărilor au adoptat conceptul de moarte a trunchiului cerebral, mult mai corect şi mai precis în identificarea şi diagnosticarea morţii cerebrale.“
Moartea cerebrală şi decesul legal

Legislaţia românească în materie de moarte cerebrală este foarte bună, mai ales datorită activităţii de transplant, declarăprof. dr. Vasile Astărăstoae, medic legist, preşedintele Colegiului Medicilor din România şi rectorul UMF „Gr. T. Popa“ Iaşi. Din punct de vedere medico-legal, în momentul declarării morţii cerebrale, persoana în cauză este considerată decedată şi i se întocmeşte certificatul de deces, iar dacă şi-a manifestat intenţia de a dona organe şi familia este în continuare de acord cu acest lucru, din acel moment se pot preleva organe. Odată cu publicarea noilor anexe la Legea transplantului, în protocolul de declarare a morţii cerebrale se completează explicit momentul declarării morţii cerebrale, precizare care nu exista în forma veche a legii. „Dacă familia nu este de acord cu prelevarea de organe, se întrerupe totul, deci nu mai este asistat şi, după 24 de ore, i se eliberează certificatul“, precizează medicul ieşean.
Certificatul constatator se întocmeşte doar după declararea decesului, noţiune diferită de declararea morţii cerebrale, spune prof. dr. Dan Perju-Dumbravă, de la Institutul de Medicină Legală Cluj-Napoca. „Persoanele aflate în moarte cerebrală pot fi menţinute la aparate, pe secţiile de terapie intensivă, de cele mai multe ori în vederea prelevării de organe pentru transplant. Frecvent, cazurile în care s-a declarat moartea cerebrală sunt cazuri medico-legale, accidente rutiere cu traumatisme craniocerebrale grave, în care, conform legislaţiei, se impune efectuarea de necropsie medico-legală. În aceste situaţii, certificatul constatator al decesului se completează şi se eliberează doar după efectuarea necropsiei, chiar dacă în prealabil a avut loc prelevarea de organe“, adaugă medicul clujean.
Prof. dr. Vladimir Beliş, fost director al Institutului Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici“ Bucureşti, în prezent coordonatorul Departamentului de jurisdicţie profesională şi litigii al Colegiului Medicilor din Municipiul Bucureşti, precizează că, atâta timp cât celelalte funcţii fiziologice (respiraţia, circulaţia) sunt menţinute artificial prin aparatură de protezare, individul nu poate fi declarat mort, pentru a i se putea întocmi certificat medical de constatare a morţii. „În medicina legală, îl numim în moarte biologică, pentru că, practic, nu mai este un individ cu integritatea funcţiilor cerebrale, fără de care omul nu poate fi considerat om, ci un cadavru viu; este un fel de paradox”.

Sursa : viata-medicala.ro

TREZITI-VA LA REALITATE!
JOS GUVERNUL!

ÎNDEPĀRTAREA DE HRISTOS V-A ADUS AICI! NU MAI VEDETI ADEVARUL!