X

Ministrul de Interne despre participarea ortodocșilor la slujba de Sfintele Paști: “Nu pot să vă spun acest lucru în acest moment”

lumina ierusalim

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

Ministrul de Interne, Lucian Bode, a făcut marți afirmații într-o notă optimistă legată de participarea credincioșilor la noaptea de Înviere, el oferind exemplul Crăciunului, când la slujbe s-a permis participarea credincioșilor în Biserici cu respectarea unor condiții de prevenire a împrăștierii virusului.

„Exista scenarii pe care lucram, urmarim evolutia (pandemiei), sunt absolut convins ca masurile pe care le luam vor duce la scaderea numarului de cazuri si imi doresc, eu, crestin ortodox, spun eu practicant, asa m-am nascut si asa vreau sa mor, sunt convins ca asa cum la Craciun am avut o colaborare foarte buna cu toate cultele, evident cu BOR foarte important, am avut structuri in teren mobilizate pe compententa de prevenire, pentru ca inca o data spun, rolul nostru nu este de a sanctiona cetatenii, rolul nostru este acela de a preveni respandirea pandemiei, si cu o colaborare asa cum am avut la Craciun, Anul Nou, Boboteaza, cand nu ati mai vazut spectacole cu exceptia unuia singur de la Constanta, cu siguranta asa ne vom descurca si la Sfintele Sarbatori de Paste, printr-o colaborare cu Biserica Ortodoxa, printr-o delimitare foarte clara a responsabilitatilor fiecarui partener”, a declarat Lucian Bode.

Întrebat dacă vor putea merge sau nu creștinii la slujba de Înviere, el a răspuns: ‘Nu pot sa va spun acest lucru în acest moment’.

Reclame

Sistemul vrea să ne reducă la tăcere! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum ajutorul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.



Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

7 comentarii

  1. Ce vorbește Bode? El este ortodox? E practicant? Vorbe goale. Participă la genocidul Romaniei. Inchizitor alături de trădătorii poporului. Slugi ale lui Antihrist.

  2. Nu trebuie sa punem nici o valoare pe declaratiile si asigurarile pe care ni le fac acesti slugoi ai globalistilor(inclusiv acest Bodeproste), pt sunt convins ca au primit ordinele din afara Romaniei ca sa nu-i lase pe romani nici in 2021 sa sarbatoreasca Sfanta Inviere a lui Hristos, ci ceea va conta in mod deosebit, va fi atitudinea conducerii BOR fatza de imixtiunea nepermisa in treburile Bisericii, a statului satanist! Daca Sinodul BOR va decide ca romanii trebuie sa vina la marea slujba de Inviere, tinand bisericile deschise, indiferent de interdictiile slugoilor, atunci sunt convins ca romanii vor veni in numar mare, iar autoritatilor le va fi extrem de greu sa-i impiedice! Daca, in schimb, BOR va ceda inca o data in fatza autoritatilor anticrestine, ca in aprilie 2020, atunci Marea Sarbatoare nu se va putea tine, iar marii ierarhi vor fi la fel de vinovati, ca si elitele sataniste, in opinia mea!

  3. ⚠️ *Apel către cetățenii României* ⚠️

    Semnează:

    Prof. Univ. Vasile Astărăstoae – medic
    Acad. Eugen Mihăescu – artist plastic
    Conf. Univ. Răzvan Constantinescu –medic
    Anca Nițulescu – medic
    Cristian Vântu – medic
    Prof. Univ. Radu Baltasiu
    Conf. Univ. Costel Stanciu
    Alexandru Petria – scriitor
    Rodica Oltean – jurnalist
    Corneliu Vlad – jurnalist
    Denis Dinulescu – scriitor, dramaturg
    Sorin Lavric – scriitor
    Conf. Univ. Costel Stanciu – economist
    Ing. Pompiliu Diplan – manager
    Iulian Capsali – publicist, regizor
    Dan Chitic – avocat
    prof. Irene Mariana Tătaru – antreprenor
    Ing. Mihai Mârțu – manager TV
    Eugen Popescu – jurnalist
    Florin Marius Secalean – psiholog
    Radu Cujbă – editor carte
    Camelia Leonte – scriitor
    Claudiu Târziu – jurnalist
    Horia Țigănuș – artist plastic
    Theodor Mugurel Panait – inginer
    Ing. Nicolae Mușat – președinte ASCIOR”
    Cosmina Cerva – avocat”
    Dan Bătinaș – Bioterapeut ”

    Si lista este deschisă…

    Cine este de acord cu acest *APEL* îl distribuie *în toată țara*, acest apel la NORMALIZAREA VIEȚII… A fost trimis și la autorități… Este cea mai pașnică manifestare de trezire, evidențierea faptului că *NU pot face ei ce vor cu noi*….Că suntem aici și ne pasă de viața noastră! Doamne ajută!

    În această perioadă de criză sistemică la nivel global, când, în mai toate democrațiile lumii, sub pretextul „ _siguranței colective_”, *atacul asupra libertăților individuale este fără precedent*, considerăm că este de datoria noastră să *lansăm un apel către toți românii de bună credință*.

    Evoluțiile de până acum arată că *lupta împotriva _epidemiei Covid-19_ a devenit un ALIBI pentru încălcarea drepturilor inalienabile ale cetățenilor, precum și pentru restricționarea nejustificată și disproporționată a libertăților lor fundamentale, inclusiv exercitarea libertății religioase, de expresie și de mișcare*.

    Nu negăm în nici un fel existența noului virus, însă _credem că măsurile luate pentru combaterea acestei *epidemii* au fost în mare parte arbitrare și/sau abuzive și au produs numeroase efecte colaterale negative atât pentru economia românească, cât și pentru sănătatea multora dintre concetățenii noștri_.

    *Sănătatea publică* nu trebuie și nu poate fi invocată ca argument pentru încălcarea drepturilor a milioane de români, și nici pentru distrugerea economiei și a țesăturii sociale a României.

    Pe zi ce trece, în *întreaga lume apar îndoieli tot mai mari cu privire la contagiozitatea, pericolul și rezistența acestui virus*.
    Tot mai multe voci cu autoritate din lumea științei și medicinei internaționale confirmă faptul că *isteria mediatică în legătură cu Covid-19 este nejustificată*.
    Avem motive să credem, pe baza datelor oficiale privind incidența bolii în raport cu numărul de decese, că această epidemie (pandemie) este în fapt instrumentalizată pentru a impune, pe termen lung, forme inacceptabile de *control social și de îngrădire a drepturilor și libertăților democratice*.

    Considerăm, de asemenea, că, în numeroase cazuri, *măsurile de izolare* adoptate au precipitat o criză profundă care a distrus deja sectoare întregi ale economiei.
    Acest fapt are repercusiuni sociale și politice grave.

    *Guvernul și Parlamentul României, precum și toți actorii responsabili au datoria să oprească aceste forme de inginerie socială, luând măsuri pentru a proteja cetățenii pe care îi reprezintă și în interesul cărora sunt obligați să acționeze*.

    La fel, este de datoria acestora să ajute *familia, celula societății*, nepenalizându-i și nediscriminându-i pe cei slabi și vârstnici, inclusiv prin despărțirea dureroasă de cei dragi.

    *Internarea forțată și tratamentul în spitale a persoanelor asimptomatice trebuie, de asemenea, să înceteze imediat*.

    Suntem printre puținele țari din lume care au recurs la o astfel de *măsură abuzivă și nedemocratică*.

    Nici măcar *OMS*, care este la originea multor decizii greșite luate de diferite state, *nu recomandă asemenea abordare extremă*, experții fiind de acord inclusiv ca persoanele cu simptome medii sa fie tratate ambulatoriu.

    *Cerem comunității științifice și medicale să își exercite vigilența, astfel încât să fie oferite tratamente pentru Covid-19 cu onestitate, pentru binele comun*.

    *Este necesar să existe garanții* că interese economice obscure nu influențează deciziile celor aflați acum la conducerea României.

    *Ceea ce trebuie sa primeze este sănătatea cetățeanului*, nu garantarea profiturilor companiilor farmaceutice spre îmbogățirea rapidă a „mafiei clientelare” transpartinice.

    *Achizițiile publice, chiar și în situații de urgență, trebuie să fie transparente, nu secrete*.

    Subliniem, de asemenea, că *este inacceptabilă din punct de vedere moral, legal si medical, folosirea unor vaccinuri care nu au fost suficient testate, sau care încalcă principii de bioetică* – de exemplu, vaccinuri derivate din materiale provenite de la fetuși avortați.

    Cerem ca *sistemul medical sa revină la normal*, configurarea stabilită în perspectiva și în timpul acestei pandemii dovedindu-se una falimentară.
    Zeci de spitale au stat goale două luni de zile în așteptarea cazurilor grave de Covid-19, în detrimentul pacienților cu boli cronice, degenerative, cardiace, oncologice, rare mai ales, a pacienților cărora, fiind amânați de la spitalizare, boala li s-a agravat, unii chiar sucombând. *Un asemenea tratament frizează crima împotriva umanității*.

    *Cerem restabilirea libertății religioase, care potrivit Constituției „nu poate fi limitată sub nici o formă”*.
    Ingerința autorității publice în viața liturgică, ca și hărțuirea unor ierarhi, trebuie sa înceteze de îndată.
    Până în prezent biserica a fost supusă unor rigori care nu s-au aplicat nici magazinelor alimentare. Suntem îngrijorați că hrana spirituală a fost considerată a fi neesențială de către decidenți, în timp ce esențial a fost stabilit arbitrar doar accesul la hrana materială.

    *Solicităm anularea tuturor amenzilor aplicate pe durata stării de urgență* pentru nerespectarea restricțiilor de circulație, pe care *CCR le-a declarat ca fiind lipsite de bază constituțională*.

    *Solicităm și retragerea derogării de la Convenția Europeană a Drepturilor Omului notificată de România*.
    Lipsită de orice argument care să îi susțină necesitatea, *această derogare trezește serioase temeri că ceea ce se dorește în realitate nu este combaterea unui virus, ci instaurarea unui regim politic autoritar*.

    *Cerem încetarea practicilor totalitare de supraveghere și control care afectează dreptul la demnitate și la protecția datelor personale ale cetățenilor*.
    Luând în considerare informațiile oficiale cu privire la starea de sănătate a populației și la evoluția infectării cu virusul Covid-19, considerăm că multe din așa zisele *măsuri profilactice, vizează mai degrabă supravegherea populației decât sănătatea ei*.

    *Trebuie contracarată impostura flagrantă a celor care, fără nicio legitimitate politică sau socială, susțin politici de control drastic al populației recomandându-se ca salvatori ai umanității*

    Responsabilitatea politică a celor care reprezintă poporul nu poate fi în niciun caz lăsată pe mâna unor „experți” sau funcționari naționali si internaționali care, pe deasupra, mai apoi vor pretinde imunitate în fața legii.

    Solicităm, de asemenea, furnizarea gratuită de către stat a echipamentului de protecție a cărui purtare este impusă în anumite spații publice sau private.
    Este injust și inacceptabil ca populației să i se impună obligativitatea purtării de măști, cât timp nu i se acordă și mijloacele necesare achiziționării lor. Aceasta cu atât mai mult cu cât numărul celor care și-au pierdut locurile de muncă a crescut simțitor.

    *Denunțăm transformarea presei, prin subvențiile guvernamentale oferite din bani publici, într-un mijloc de manipulare și înspăimântare a cetățeanului, pus în slujba susținerii unor masuri arbitrare, fără o dezbatere publică reală*.

    Îi îndemnăm cu tărie pe *cei care lucrează în mass-media să furnizeze informații exacte* și să nu cenzureze, penalizeze, calomnieze și demonizeze pe cei care critică politicile guvernamentale, așa cum se întâmplă în prezent, din păcate, pe scară largă în social media, în presa scrisă și la posturile tv.

    *Numai oferirea de informații corecte permite cetățenilor să evalueze prin filtrul propriu faptele, fără a fi manipulați în favoarea unor interese partizane*.
    O dezbatere democratică și onestă, care să asigure participarea vocilor nealiniate, este cel mai bun antidot în fața riscului de a impune forme mai mult sau mai puțin subtile de dictatură, care pot degenera ușor în tiranii mai grave decât cele pe care societatea noastră le-a cunoscut în trecutul recent.

    Ne dorim ca *experți în economie, fără partizanat politic, să caute soluții care să transforme enormele împrumuturi făcute de Ministerul Finanțelor în ultimul timp în investiții de infrastructură, energie, în proiecte de reindustrializare a țării, în finanțarea industriei alimentare, în orice proiect care ar putea aduce plusvaloare și ar putea integra forța de muncă plecată din țară, denumită generic „diaspora”*.

    Prioritară va trebui să fie *preocuparea pentru asigurarea hranei populației*, în contextul în care experți ai ONU vorbesc despre *„o foamete de proporții biblice”* în urma unei teribile crize economice anunțate post-pandemie.

    Considerăm necesară stabilirea urgentă a unui *calendar concret al procesului electoral indispensabil oricărui regim democratic*.
    În secțiile de votare se poate asigura cel puțin regimul de siguranță sanitară din supermarketuri.

    Se impune, de asemenea, sancționarea tuturor celor care au comis abuzuri în gestionarea stării de urgență, de la aplicarea unor sancțiuni fără o bază legală conformă Constituției, la răspândirea de informații false cu privire la numărul persoanelor infectate sau vindecate (a se vedea cazul județului Suceava) și a rezultatului dezastros ce a urmat deciziei de a bloca spitalele, care au fost inaccesibile pacienților cu afecțiuni grave.

    Îi invităm pe toți oamenii de bună credință să nu se sustragă datoriei de a coopera pentru binele comun și de a proteja sănătatea publică.

    Dorim și susținem o astfel de cooperare, care nu poate ocoli, însă, respectarea Constituției României și a drepturilor și libertăților individuale.

    Îndatoririle civile la care sunt datori cetățenii implică recunoașterea de către Stat a drepturilor lor.
    (Cine mi-a trimis lucreaza la Fundeni)

    *Exista tratament, foarte ieftin, pentru acest virus, covid19, covid21, etc, fara vaccinare*.
    Acesta se numeste:
    *IVERMECTINA*, 100% eficient in toate fazele evolutiei virusului, administrat medical, conform producatorului.

    *De ce s-a retras de pe piața noastra acest medicament?*
    Pentru ca este:
    – cel mai ieftin,
    – cel mai eficient tratament
    – aprobat oficial in America, inca din 14 ianuarie 2021, in combaterea virusurilor.

    – oare ce se urmărește, v-ati întrebat?
    Cert, nu vindecarea populatiei, ci vaccinarea ei an de an, daca nu semestrial contra cost, (pana la disparitia ei) …
    – ati inteles care este bătaia lungă a acestei _campanii “gratuite”?_
    Precum mafioții, prima doza ti-o ofera gratuit, apoi trebuie sa-o plătești dacă doresti să trăiești. Proiectul “Mega Big Farma” in mileniul III.

    —-

    Acum a sosit “vaccinul”, … ce ușurare nu? ?

    Întelege însă cineva…
    *CE NI SE VA INJECTA DE FAPT?*

    Dacă citiți *vestea “uriașă” din stirea de mai jos*, apărută în toată presa ( _servilă și bine plătită_), veți înțelege poate mai mult decât și-ar fi dorit autorii.

    Veti înțelege, precum spune Rafila, că sunt *”vaccinuri” de tip nou, avansat, și care nu au mai fost folosite până acum!?*

    Că *vaccinarea trebuie făcută foarte repede, intregii populații, imediat cum sosește transportul!?*
    Că este foarte termosensibil și se transportă doar la minus 70-80 de grade Celsius!?
    Că trebuie făcută și a doua doză după 30 sau 60 de zile!?

    Însă *CEL MAI IMPORTANT*,
    spune că *aceste vaccinuri au la bază ARN-Mesager, care este o moleculă de ARN* (Acid Ribo Nucleic) *ce are rolul de a copia informația genetică a unei catene de ADN, proces numit transcripție*.

    Rețineți deci termenul: *”ARN-transcriptază”*.

    ✅ ACUM ÎNSĂ VINE ȘOCUL:
    – este absolut incredibil ce se ascunde în spatele “vaccinului”!

    Să pornim de la *cum funcționează acest virus*.

    Pe românește, *acest virus nu are ARN transcriptază*.
    Atunci el trebuie să folosească după ce intră în organism, ARN-ul transcriptază al gazdei, al corpului nostru.

    Și astfel, din “no-self” (fără-sine), devine “self” (de-sine-stătător), *începând să se mascheze, mai bine zis să se camufleze*.

    *În acest moment anticorpii nu-l mai văd însă îl miros, îl simt și reacția inflamatorie continuă ridicând temperatura corpului*.
    Astfel, hipertermia își preia rolul de a împiedica atât *replicarea virusului cât și coagularea proteinelor*. Practic, îl gătește, îl coace. Este de ajuns să-l amețească și astfel să-l vadă macrofagele care apar și îl devorează.

    În cazul în care virusul se lasă greu, atunci vor intra în joc *interleukinele care sunt sistemul nostru de securitate* și îl vor cauta în organism.

    CONCLUZIE❗

    *Toate expresiile academice despre “vaccin” din articol nu fac altceva decât să ascundă realitatea*.

    Realitate este dezastruoasă: *sub pretextul vaccinarii te injectează de fapt cu ARN-transcriptază – așa cum și spune foarte clar în articol – și astfel virusul devine AUTONOM*.

    Cum am spus mai sus, *virusul NU are ARN-transcriptază*. Acum *cu ajutorul “vaccinului” va avea!!!*

    Virusul devenind autonom, *noi devenim imediat nu doar un rezervor de infectare dar și agenți transportori către alți potențiali “clienți”, familie, colegi, prieteni, practic oricine cu care intrăm in contact si care sunt încă necolonizati de catre acest virus*

    Nu sună a vaccin, nu-i așa?

    *ESTE DE FAPT UN POTENȚATOR DE INFECTARE ȘI DE RĂSPÂNDIRE A VIRUSULUI*.

    Cum este posibil să se creeze și distribuie o așa monstruozitate?

    *Este un act criminal*.
    De ce?
    Pentru ca *abia DUPĂ această “VACCINARE” vom putea vorbi de o PANDEMIE*.

    *O pandemie de data aceasta 100% reală!*

    P.S.
    *Lumea trebuie să afle adevărul*. Cei care vor înțelege, vor actiona corect drept consecință a conștientizării pericolului.

    ? DISTRIBUIȚI dacă simțiți la fel.

  4. Ce zice?
    “… rolul nostru este acela de a preveni respandirea pandemiei …”
    Mai dobitocule – te platim sa faci ce iti cerem noi, nu ce iti zice altcineva!
    Iti cerem sa anulezi toate restrictiile si sa iti dai cu parerea pentru cine vrea sa te bage in seama!

  5. Cum adica “Întrebat dacă vor putea merge sau nu creștinii la slujba de Înviere.”? Cea mai idioata intrebare. Cand intrebi, inseamna ca dai putere de decizie si accepti raspunsul, asa cum vine. Tot nu inteleg de ce dam putere politicului, peste credinta?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button