X

Luați cu forța: Israelul îi caută pe cei care nu s-au vaccinat

formular

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

Parlamentul israelian a autorizat miercuri Ministerul Sănătăţii să comunice altor autorităţi identitatea persoanelor nevaccinate împotriva noului coronavirus, suscitând îngrijorări în ceea ce priveşte respectarea vieţii private a cetăţenilor care refuză să se vaccineze, informează AFP.

Legea le dă autorităţilor locale, directorului general al Ministerului Educaţiei şi unor membri ai Ministerului Afacerilor Sociale posibilitatea de a cere să le fie comunicate numele, adresele şi numerele de telefon ale persoanelor nevaccinate.

Scopul acestei legi, valabilă trei luni sau până când pandemia va fi declarată încheiată, este de a “permite acestor organisme să încurajeze oamenii să se vaccineze, adresându-se lor personal”, potrivit unui comunicat al parlamentului israelian.

Israelul a administrat cele două doze de vaccin Pfizer/BioNTech unui număr de trei milioane de persoane, o treime dintre cei aproximativ nouă milioane de locuitori ai săi.

În cadrul dezbaterilor parlamentare de miercuri, lidera Partidului Laburist, Merav Michaeli, l-a acuzat pe premierul Benjamin Netanyahu că “neagă dreptul cetăţenilor la confidenţialitate asupra informaţiilor lor medicale”.

Comunicatul Knessetului (parlamentul) afirmă că informaţiile personale nu pot fi utilizate în alte scopuri decât cel de a-i încuraja pe oameni să se vaccineze.

Deputatul Haim Katz, din partidul de dreapta Likud al premierului, a apărat legea, descriind-o drept “un mijloc de a promova vaccinarea”.

Statul israelian şi-a redeschis duminică centrele comerciale şi comerţul stradal pentru întreaga populaţie, în cadrul celei de-a treia ieşiri din carantină de la începutul epidemiei de COVID-19. Însă, dacă anumite locuri sunt deschise pentru toţi, altele sunt accesibile doar persoanelor dotate cu o “insignă verde”, semn că ele au primit a doua doză de vaccin în urmă cu cel puţin o săptămână sau că s-au recuperat după boala COVID-19.

Însă această preţioasă “cheie de acces” este criticată de o parte a populaţiei, care vede în aceasta o formă de discriminare a persoanelor nevaccinate.

Peste 760.000 de cazuri de COVID-19 au fost înregistrate oficial în Israel de la începutul pandemiei, dintre care mai mult de 5.600 de decese.

Reclame

Sistemul vrea să ne reducă la tăcere! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum ajutorul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.



Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

15 comentarii

  1. Vedeti aici ce se intampla imediat dupa o “vaccinare” – Poate mai gasiti ceva detalii despre acest caz si ce s-a intamplat ulterior cu acel tanar…

    https://halturnerradioshow.com/index.php/en/news-page/world/terrifying-instant-bloody-convulsion-from-covid-vaccine

    The video below is likely to be one of the most horrifying 15 second videos you will ever watch. It shows the INSTANT reaction some people have to the man-made mRNA genetic manipulation which government is CALLING a “vaccine” against COVID-19.
    If you take this shot, this could be you

  2. …hai ca-mi vine sa râd…niste simpatici evreii astia…cu siguranta, cei care nu s-au vaccinat la ei vor fi sunati la usa, li se va cere frumos scuze ptr ca au fost deranjati, li se va explica ce bine e sa te vaccinezi si li se va inmana eventual si un pliant, nu-i asa? ha, ha, ha…buna gluma…bai romani care mai sunteti pe acolo, plecati cat mai puteti caci acolo va fi iadul pe pamant in curand…

  3. In state precum Iran, Afghanista, Siria este parfum pe langa dictatura totala din Israel, care poate fi comparata doar cu cea din Coreea de Nord! Si cand te gandesti ca Iudele din fruntea Israelului, ii acuza pe neevrei de antisemitism!

  4. Imi pun urmatoarea intrebare: călugării care sunt in Tara Sfântă ce vor face? Vor pleca toti in țările din care au venit? Gata cu monahismul din Israel?

  5. A început vaccinarea profesorilor cu astrazeneca,unii spun că e făcut prea repede,că au comorbiditati,că acest vaxin are cele mai multe reacții adverse și cu toate astea unii se duc la Romexpo sa se vaccineze știind că pot muri,pai asta e sinucidere curata…

    1. Inainte de a fi sinucidere curata e prostie curata…cei care merg benevol la centrele de ucidere lenta, unde primesc si certificatul de condamnare la moarte pe care unii il mai si pun zambitori pe FB, sunt oameni intunecati de propriile patimi, oameni care nu mai disting binele de rau, oamenii acestei lumi cazute care din cauza pacatelor spun albului ca-i negru si negrului ca-i alb…sa ne ajute bunul Dumnezeu sa nu cadem si noi!

      1. Trist! Ce pot spune altceva? Acesta este rezultatul celor 30 de ani de asa-zisa democratie si libertate prost intelese, in care spalarea pe creier prin media total vandute intereselor straine a facut mai mult rau decat cei aproape 45 de ani de comunism! Acesta este rezultatul pacatelor personale dar si de neam, nespovedite si neiertate, care au adus dupa sine orbirea mintii si a inimii majoritatii romanilor. Romani care refuza efectiv sa mai gandeasca cu propriu creier, sa caute, sa cerceteze, sa se informeze, accepta doar ceea ce li se spune zi de zi pe canalele oficiale si atat, nu vor sa mai depuna niciun efort ptr a afla adevarul, nu vor sa mai vada ce este in spatele cortinei. Cum spunea si paarintele Petrniu Tanase, Dumnezeu sa-l odihneasca, “lumea de azi e atat de strambata si indepartata de Dumnezeu incat lucrurile crestinesti i se par nebunie”.

        “Ce ne facem cu milioanele de avorturi, cu homosexualii și cu toate formele de depravare de care s-a îmbolnăvit întreaga țară creștină ortodox-românească? Cei ce se îndeletnicesc cu aceste treburi drăcești sunt căzuți deja sub stăpânirea diavolului și împreună-moștenitori cu acesta ai muncilor iadului, dacă nu se trezesc, dacă nu se pocăiesc. Dar cine să-i trezească? Ce fac cei rânduiți la aceasta de Dumnezeu, Care a pregătit pentru cei ce cred în El, împărăție veșnică și fericită?”, îi scria parintele Petroniu parintelui Iustin Parvu.

    2. RUXY,
      nu unii se duc ci acum in primul val se duc mai mult de jumatate. Ba chiar se duc si dintre cei ce initial s-au trecut pe lista ca nu vor vaccinarea. Pana m ai ieri, pana sa inceapa vaccinarea profesorilor, toti de prin invatamant cautau ca nebunii locuri libere spre vaccinare. Daca deschideai vreo tema pe efectele negative ale acestora, implicatiile duhovnicesti ce decurg de aici se uitau la tine ca broasca la bordura, te compatimeau chiar, cum ca esti cam dus cu pluta.
      Revin, nu unii se duc, ci toti se vor duce, initial poate 50% apoi pana in toamna ….. ma tem ca aproape toti.

  6. Am auzit ce au spus mulți profesori la online,că se duc sa scape mai repede ,dar va urma rapelul ,vaccin pt noile tulpini deci nu se va termina niciodată,gripe covrig vor exista mereu deci nu se va termina repede deloc,azi mulți profesori de la sc copilului s au dus să se vaxineze deoarece spun că vor scăpa mai repede de plandemie dar se înșeală…

  7. N am sa comentez asupra vaccinarii in sine. Fiecare decide pentru el. Ce ma intriga, e “pasiunea” evreilor pentru insigne. Nazistii i au marcat cu stelute galbene, in mod obligatoriu… La atata timp distanta au socotit, de buna voie, ca i bine sa diferentieze categoriile de oameni cu insemne similare, dar altfel colorate? Or fi avand obsesia de a fi insemnati?

Dă-i un răspuns lui RUXY Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button