X

Vaccinarea ar putea deveni obligatorie! Se încearcă adoptarea legii propuse de masonul Mihai Tudose

Proiectul de buget al Ministerului Sănătății conține un paragraf ce arată că sunt efectuate demersuri pentru adoptarea Legii Vaccinării. Conform informațiilor respective, legea respectivă obligă ministerul să stabilească un calendar de vaccinare și să cumpere seruri.

Vaccinarea ar putea deveni obligatorie! Trebuie menționat că Legea Vaccinării a fost trimisă în Parlament în anul 2017 de către Guvernul Tudose. Ulterior, aceasta a fost adoptată de Senat și se află în dezbatere la Camera Deputaților, unde au fost introduse zeci de amendamente.

De asemenea, paragraful respectiv apare în proiectul de buget al Ministerului Sănătății, la secțiunea priorități strategice.

Vaccinarea ar putea deveni obligatorie

Una dintre precizările ce vizează Legea Vaccinării arată că aceasta „va cuprinde obligativitatea vaccinării populației”.

În contextul informațiilor respective, Ministerul Sănătății a fost întrebat dacă susține vaccinarea obligatorie a copiilor sau a populației generale în situații epidemiologice aparte, precum actuala pandemie, conform stirileprotv.ro.

Drept răspuns, purtătorul de cuvânt Bogdan Oprea a transmis că „vaccinarea copiilor și a populației generale în situații epidemiologice speciale se dovedește importantă mai ales astăzi, în contextul pandemiei SARS-CoV-2. Trebuie să ținem cont că mai există și alte boli infecto-contagioase care ucid oameni.

Ca să luăm doar exemplul rujeolei, o boală ce poate fi prevenită prin vaccinare, în primul semestru al anului trecut, în România au existat peste 20.000 de îmbolnăviri și 64 de decese. Ministerul Sănătății susține existența unei legislații protectoare pentru sănătatea publică în concordanță cu recomandările Organizației Mondiale a Sănătății și a altor instituții naționale și internaționale”.

Legea Vaccinării

În expunerea de motive a Legii Vaccinării, trimisă în Parlament în 2017 de Guvernul Tudose, guvernul de atunci susținea că vaccinarea este obligatorie în 11 din cele 28 de state membre al UE și că admiterea la școală se face numai pe baza dovezii de vaccinare.

Legea a fost adoptată de Senat și se află în dezbateri la Camera Deputaților. În forma adoptată de Senat, articolul 6 prevede că vaccinarea este obligatorie pentru copii cu vaccinurile prevăzute în calendarul național de vaccinare.

De asemenea, vaccinarea este obligatorie și pentru adulți sau pentru o parte dintre ei, în cazul situațiilor epidemiologice speciale, arată legea respectivă.

Conform dezbaterilor de până acum, în cazul copiilor ar fi vorba de vaccinurile clasice: hepatita B, difterie, tetanos, poliomelită, rujeolă, oreion sau rubeolă. Trebuie menționat că ar urma să fie exceptați toți copiii care au contraindicații la vaccinare confirmate de un medic.

Legea respectivă a fost dezbătută anul trecut în comisiile din Camera Deputaților. Totuși, au fost depuse foarte multe amendamente și nu s-a ajuns la un vot final. Una dintre schimbări a fost realizată în Comisia Drepturilor Omului, când a fost eliminat articolul care prevedea pedepse pentru cei care refuză să se vaccineze și răspândesc o boală contagioasă.

În cazul Comisiei de Sănătate, a fost modificat un alt amendament astfel încât să nu fie interzis accesul copiilor nevaccinați în unitățile de învățământ.

Știrile sunt sub cenzură! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Guvernul nu dorește aflarea adevărului despre plandemia covid-19. Încercăm să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în cea mai mare provocare pe care o trăim. Jurnalismul independent al portalului OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.



Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

Articole asemănătoare

36 comentarii

    1. Cand cauti justificare la intrebarera: De ce te vei vaccina?” postezi si raspunsul: „Pentru ca vaccinarea ar putea deveni obligatorie.”
      Sunteti precum niste mere atinse de putregai care asteapta prima adiere de vant ca sa se prabuseasca. V-ati nascut sclavi si veti muri sclavi. Mergeti sa va vaccinati: pentru voi vaccinarea a devenit obligatorie.

  1. Deoarece cei mai multi dintre romani nu vor sa si faca harakiri cu asa zisul vaccin pentru guvid(dupa mine sunt cel putin 85%din adultii tarii),este posibil acest lucru

    1. Nu esti foarte bine informat. 70 la suta se vaccineaza si 30 nu. Daca mai stam un pic cred ca 85 la suta se vaccineaza si 15 la suta nu…

  2. Javrele de la ProTv formuleaza manipulator in favoarea tiraniei, fara sa precizeze nimic despre modul AMBIGUU in care sunt formulate paragafele despre obligativitate si sanctiuni – Familiile urmand a fi chemate la sedinte de propaganda si interogatorii pe la DSP-uri unde li se va impune cu AMENZI acea „recuperare” la termen prin otravirea copiilor !!.
    Nenorocitii si-au lasat portitele de modificare ulterioara si in sensul CONFISCARII COPIILOR !

  3. Trebuie sa facem orice sacrificiu ca sa indepartam actualul Guvern , altfel ne vor imbolnavi si asasina conform agendei ! Imediat sa organizam noi proteste cu actiune directa impotriva acestor banditi – Exemplul grecilor si al francezilor !

    1. Protestele nu rezolva nimic, nesupunerea la autoritati, sa ne unim si nu ne supunem, suntem fiinte suverante care avem drepturi de la Dumnezeu,

      1. Canaliile au tactica si proceduri – Vor face in asa fel incat sa nu-i dune pe toti in acelasi moment, riscand sa le ofere posibilitatea sa se uneasca si sa nu-i poata intimida .
        Eu nu ma supun oricum si ii iau cu mine in mormant daca nu am incotro, insa UNITATEA se vede in strada la portile si birourile lor de la Bucuresti .

  4. Da, este foarte posibil ca vaccinarea sa devina obligatorie in Romania. Si stiti de ce? Pentru ca romanii sunt un popor slab, fara „sange-n pix” (cum se spune in popor); si conducatorii stiu asta, stiu ca pot face orice vor cu poporul roman fara ca sa intampine vreo rezistenta. Asadar?

  5. In acest caz va fi razboi civil. Romania va fi Siria 2! Asta vor, asta vor avea! Crestinii adevarati iubesc moartea pentru Hristos, nu viata in aceasta lume iluzorie si trecatoare! Privegheati si va rugati! Fiti gata de lupta contra fortelor intunericului! Sangele martirilor, samanta crestinilor! Pregatiti-va, nu vom ceda fara lupta! Cu Dumnezeu inainte!

    1. Se observa foarte clar ca, Iudele care ne conduc, nu ne lasa alta alternativa decat cea a Revolutiei sau a Razboiului civil! Adica ori ei, ori noi!

        1. Nu e vorba de nicio revolutie! Este vorba de auto-aparare. Apararea credintei, a neamului, a istoriei, a spiritualitatii, a valorilor in care credem. Niciodata noi, romanii, crestini-ortodocsi, nu am atacat pe nimeni, dar a trebuit sa ne aparam mereu! Sus sa avem inimile!

          1. Ca sa fie vorba de auto-aparare, ar trebui sa avem
            credinta, constiinta si solidaritate de neam, ceea ce nu este cazul in zilele de azi! Asa ca, daca vor avea loc revolte puternice in Romania, acestea vor evolua spre Revolutie sau Razboi civil, mai degraba ultima varianta, dupa cum spune si profetia pustnicului Zosima din Rarau!

  6. Rugam OrdodoxInfo sa faca apel la toate ONG-urile si asociatiile crestine pentru stabilirea unui protest . De acolo sa mergem la ministerul paduchelui Voiculescu si la Guvernul borfasilor indiferent de reactia si lupta cu fortele de represiune ! Trebuie sa dam un semnal clar !

  7. ROMANII CARE SUNT REZISTENTA AR TREBUI SA SE UNEASCA SI SA FORMEZE REZISTENTA, lasati restul sa se vaccineze, insa NOI SA NE OPUNEM. Aceasta natiune nu e unita de aceea reusesc sa faca ce vor, asa ca daca nu ne unim fiecare pe cont propriu se lupta.

  8. Protestele nu rezolva nimic, nesupunerea la autoritati, sa ne unim si nu ne supunem, suntem fiinte suverante care avem drepturi de la Dumnezeu,

  9. Intotdeauna m-am intrebat: Cum de gaseste tara atatia prosti care sa puna in aplicare astfel de stupiditati? Dar cred ca acum exista, in sfarsit, o explicatie pentru cresterea alarmanta a numarului de cazuri de ‘combustie spontana’, nu numai in Romania dar si pe alte planete…

  10. Doamne ajuta! In prima faza si eu am gandit, ca gata, este de iesit in strada si provocat un război civil,”dar”, după aceea am stat mai bn si m.am gandit ca „””papusarii”””, exact asta vor#!!varsare de sânge , ca la revolutie, si tot nimic nu se va rezolva! Din contra, vor muri oameni nevinovati! Totuși exista cea mai buna soluție, si anume””” POSTUL SI RUGACIUNEA””””!!!!Cele mai puternice arme impotriva a intregului rău de pe pământ!!! Dar rugaciunea aceea ,care mută munții din loc!! Aia in care inima arde si lacrimile lasa ochii uscați , aceea in care este ca un stalp de foc la cer, aceea in care face ca Dumnezeu sa isi schimbe planul intr.o clipa in favoarea omenirii, exact ca cei din NINIVE, cand DUMNEZEU a vrut sa piarda intreaga cetate pt pacatele oamenilor, si dupa ce ,aceia, s.au imbracat in sac si cenusa ,in frunte cu împăratul acelei cetati, au postit ei si animalele si apoi s.a îndurat Domnul si nu i.a mai pedepsit asa cum deja hotărîse! Numai asa dragilor putem INVINGE acest rau care a cuprins planeta si care se pare ca zilnic ia amploare! Doamne ajuta! Si Sfanta Treime si Maica DOMNULUI și toti Sfinții sa ne miluiasca si sa ne ajute in ceea ce va veni! ?????

    1. hai sa nu mai fim farisei: cati dintre noi, care zic ca trebuie sa ne rugam permanent, cu lacrimi, cu suspine, cu zdrobire de inima, in genunchi, chiar o fac? cati tin post aspru, zi de zi, si isi pun cenusa in cap ptr pacatele poporului? cati se roaga ptr dusmanii lor si ai tarii? cati se roaga neincetat, asa cum se cuvine, ptr intoarcerea poporului roman la Dumnezeu? Majoritatea nici pravila personala nu si-o fac (daca au asa ceva), d apai sa se roage cu durere si ptr altii…sa nu ne mai prefacem, noi nu mai avem masura duhovniceasca a Parintilor din trecut (Sf. Iustin Popovici, un mare luptator anti ecumenist, spunea la un moment dat: azi m-am rugat putin, am facut doar 2.000 de metanii!!! Multi nu facem 2000 de metanii in intreaga viata). Cum spunea parintele Paisie Aghioritul, in ziua de azi suntem crestini de paie, foarte buni la dat sfaturi, dar ultimii la pus in practica…Ca urmare a acestei decaderi duhovnicesti, eu sunt convins ca Romania, din pacate, isi va spala pacatele prin sange, nu altfel…Doar Dumnezeu daca va vrea va putea schimba asta in mare mila Sa, si nu ptr rugaciunile noastre seci, facute fara luare aminte, ci datorita rugaciunilor si lacrimilor Maicutei Sfinte ptr noi, ca popor…

      1. Asa e ai dreptate! A fost doar o idee, nu luata de la mine care sint o simpla pacatoasa, un nimeni in drum ,ci din scrierile sfintilor părinți si din sfaturile duhovnicului meu! Nici eu nu am reusit sa fac asta , ….tot ce ai spus tu!sint un fariseu…?

        1. nu soro, nu e vorba despre tine, ci despre noi toti, cu mine in frunte. noi toti care, asa cum scrie si in rugaciunea catre Sf. Inger, „vrem sa traim dupa voia lui Dumnezeu dar facem numai voia noastra”, noi toti care suntem mari crestini pana vine primul necaz peste noi, noi toti care si la Sf. Liturghie ne zboara gandurile in toate partile si ni se pare ca dureaza prea mult, noi toti care imediat judecam pe altul, pe noi insine niciodata etc, etc Suntem ca niste oi ametite care se izbesc zanatic cu capul de gardul tarcului incercand sa gaseasca un drum care sa duca undeva… Suntem praf in adevarata credinta, dar stii ceva? Ne mai ramane o sansa. Care anume? Cea despre care vorbea parintele Tudor Ciocan: „(…)De-acuma, pentru noi este și un timp al mântuirii și dăm slavă lui Dumnezeu pentru acesta. Nici măcar nu trebuie să facem sute de mătănii. Nu trebuie să facem cine știe ce mari eforturi ascetice, ci este suficient să păstrăm în sufletul nostru, în mintea noastră, în inima noastră mărturisirea de credință aceasta, că Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu celui Viu, este Mesia cel Adevărat. Să mărturisim aceasta, credința noastră chiar cu prețul oprobriului public. Și dacă credem cu adevărat că Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu, Mesia cel Adevărat, nu vom mai aștepta mântuire din altă parte (…)”

        2. “Să vă purtați numai în chip vrednic de Evanghelia lui Hristos, fără să vă înfricoșați întru nimic de cei potrivnici. Ceea ce pentru ei este un semn de pierzare, iar pentru voi de mântuire, și aceasta este de la Dumnezeu. Căci vouă vi s-a dăruit, pentru Hristos, nu numai să credeți în El, ci să și pătimiți pentru El…” (Sf. Ap. Pavel, Epistola către Filipeni, Cap 1, vers. 27-29)

  11. Să ne rugăm Maicii Domnului. Are acatiste, paraclise, Psaltirea.
    Un preot cu darul înainte-vederii le vorbea cu însuflețire credincioșilor despre aceste vremuri. O creștină a fost foarte impresionată. Noaptea se întreba în vis ce se va întâmpla cu creștinii în acele vremuri. A visat că Maica Domnului i-a spus așa:
    – ,, Învață-i să citească Psaltirea Maicii Domnului!” Părintele respectiv a confirmat că acest vis este de luat in seamă. Adică ne vom izbăvi/ mântui doar printr-o credință puternică, prin rugăciune insistentă. Nu sunt preot, dar aș propune să citim Psaltirea Maicii Domnului, fiecare cât poate, timp de 40 de zile. Cine poate să o citească pe toată zilnic, iar cine nu, atât cât poate cu bucurie. În fiecare zi să fie citit pomelnicul de la sfârșit. Să ne rugăm să se îndepărteze duhurile căzute de la conducătorii noștri și de la poporul român și să-i ajute Dumnezeu să facă voia Sa.
    Dacă facem așa, după 40 de zile, vom atrage mila lui Dumnezeu și vom fi cumva ajutați. Fie vom mărturisi cu mai mult curaj, fie vom reuși să schimbăm ceva. Doamne, ajută!

  12. gunoi! dar legea de atunci nu era decat pt cateva vaccinuri (vreo 7-8) pt copii!
    acum au facut pt TOATE vaccinurile? adica si pt cel de covrig? sinagoga satanei ce mai e si parlamentul, doar indraciti

  13. Pingback: Ce spun Legile: Vaccinarea obligatorie încalcă integritatea fizică și consimțământul liber și informat al omului! – OrtodoxINFO

Dă-i un răspuns lui Mircea Serban Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Avem nevoie de ajutorul dvs. pentru a menține OrtodoxINFO online VĂ RUGĂM SĂ NE SPRIJINIȚI!