Vasile Zărnescu, fost locotenent colonel în Serviciul Român de Informaţii, a fost condamnat, joi, de Judecătoria Sectorului 3 la un an şi o lună de închisoare cu amânarea executării pedepsei pentru infracţiunea de negare a Holocaustului.
Potrivit minutei deciziei, Vasile Zărnescu a fost condamnat la 6 luni pentru fapta din 28 aprilie 2013, respectiv publicarea articolului intitulat “Falsitatea noţiunii de holocaustolog” pe site-ul www.altermedia.info, la 9 luni închisoare pentru articolul ”Înşelătoria secolului XX” din data de 11 februarie 2014 şi la 6 luni închisoare pentru cartea “Sabin Orcan Suporter”, publicată la editura Tempus Bucureşti, expusă spre vânzare la librăria Eminescu din Bucureşti în data de 24 noiembrie 2017.
Potrivit RFI, Vasile Zărnescu, fost locotenent colonel în Serviciul Român de Informații, a publicat în 2016 cartea ”Holocaustul – Gogorița diabolică – Extorcarea de ‘bani de holocaust’ ”. Lansarea cărții, care fusese programată pe 8 aprilie 2016 la Librăria Mihai Eminescu, a fost contramandată.
″În temeiul art. 38 al. 1 rap. la art. 39 alin. 1 lit. b Cod. pen. contopeşte pedepsele aplicate, astfel că stabileşte în sarcina inculpatului Vasile Zărnescu pedeapsa cea mai grea, de 9 luni închisoare, la care se adaugă un spor de 4 închisoare, reprezentând 1/3 din cumulul celorlalte pedepse stabilite, în final inculpatul având de executat pedeapsa de 1 an şi o lună închisoare”, se arată în minută.
Instanţa a stabilit totodată amânarea aplicării pedepsei închisorii cu un termen de supraveghere de 2 ani, care se calculează de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, Zărnescu urmând să respecte o serie de măsuri de supraveghere. Instanţa i-a atras atenţia acestuia că, în cazul nerespectării măsurilor şi obligaţiilor impuse şi al săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere, se poate dispune revocarea amânării aplicării pedepsei.
Muraru: Un mesaj foarte puternic al justiției
„Prima condamnare în România pentru negarea Holocaustului este un mesaj foarte puternic al justiției, un îndemn ferm la respectarea legii, este o probă pe care justiția o trece, în sfârșit, după ce numeroase astfel de cazuri, investigate de parchete, s-au finalizat fără rezultat. Este, în același timp, un semnal de alarmă important către instituțiile statului, că fenomenul antisemitismului este prezent și că acesta trebuie combătut cu fermitate, cu toate instrumentele instituționale existente”, a declarat Alexandru Muraru reprezentantul special al Guvernului pentru Promovarea Politicilor Memoriei, Combaterea Antisemitismului și a Xenofobie.
- În baza art. 396 alin. 1, alin. 4 Cod. proc. pen. rap. la art. 83 Cod. pen., stabile?te pedeapsa de 6 luni închisoare în sarcina inculpatului ZĂRNESCU VASILE(…), pentru săvârșirea infracţiunii de negare a holocaustului, prev. de art. 6 alin. 1 din O.U.G. 31/2002, cu aplic. art. 5 din Codul penal(fapta din 28.04.2013, site www.altermedia.info, articol intitulat „Falsitatea noţiunii de holocaustolog”).
- În baza art. 396 alin. 1, alin. 4 Cod. proc. pen. rap. la art. 83 Cod. pen., stabile?te pedeapsa de 9 luni închisoare în sarcina inculpatului ZĂRNESCU VASILE, pentru săvârșirea infracţiunii de negare a holocaustului, prev. de art. 6 alin. 1 din O.U.G. 31/2002, cu aplic. art. 5 din Codul penal(fapta din data de 11.02.2014, site www.altermedia.info, articol intitulat „Înşelătoria secolului XX”).
- În baza art. 396 alin. 1, alin. 4 Cod. proc. pen. rap. la art. 83 Cod. pen., stabile?te pedeapsa de 6 luni închisoare în sarcina inculpatului ZĂRNESCU VASILE, pentru săvârșirea infracţiunii de negare a holocaustului, prev. de art. 6 alin. 1 din O.U.G. 31/2002, cu aplic. art. 5 din Codul penal(fapta din 24.11.2017, cartea intitulată „Sabin Orcan Suporter”, publicată la editura Tempus Bucureşti, expusă spre vânzare la librăria Eminescu din mun. Bucureşti).
- În temeiul art. 38 alin. 2 Cod. Pen, constată că infracţiunile au fost săvâr?ite în concurs real. În temeiul art. 38 al. 1 rap. la art. 39 alin. 1 lit. b Cod. pen. contopeşte cele două pedepse aplicate, astfel că stabileşte în sarcina inculpatului ZĂRNESCU VASILE, pedeapsa cea mai grea de 9 luni închisoare, la care se adaugă un spor de 4 închisoare, reprezentând 1/3 din cumulul celorlalte pedeapse stabilite, în final inculpatul având de executat pedeapsa de 1 an şi o lună închisoare. În baza art. 83 alin. 1 Cod. pen. amână aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere de 2 ani, stabilit în condiţiile art. 84 alin.1 Cod penal, care se calculează de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
- În baza art. 85 alin. 1 Cod. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a. să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bucureşti la datele fixate de acesta; b. să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c. să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d. să comunice schimbarea locului de muncă; e. să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
- În baza art. 86 alin. 1 din Cod. pen., pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. 1 lit. c) – e) din Cod penal se comunică de către inculpat Serviciului de Probaţiune Bucureşti. În baza art. 404 alin. 3 Cod. proc. pen., atrage atenţia inculpatului asupra faptului că, în cazul nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi al săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere, se poate dispune revocarea amânării aplicării pedepsei. Ia act că persoana vătămată Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România Elie Wiesel, cu sediul în …, nu s-a constituit parte civilă în procesul penal. În baza art. 274 alin. 1 Cod. proc. pen., obligă inculpatul la plata sumei de 1500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea minutei penale. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 04.02.2021. Document: Hotarâre 62/2021 04.02.2021
18 Comments