Înalta Curte de Casație și Justiție a evitat astăzi să se pronunțe cu privire la obligativitatea purtării măștii în exterior pe teritoriul României, măsură decisă de Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU).
Curtea Supremă a admis recursul DSU față de o decizie a Curții de Apel.
Minuta ședinței:
7332/2/2020 – Admite recursul declarat de pârâtul Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă împotriva sentinţei nr. 1454 din data de 23 decembrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal. Casează în parte sentinţa recurată cu privire la cererea completatoare formulată de reclamanta Ion Minodora şi, rejudecând:
Admite excepţia lipsei de interes a cererii completatoare, invocată din oficiu.
Respinge acţiunea în anulare a prevederilor art. 4 pct. 15 din Ordinul Şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă nr. 4660427/17.12.2020, ca fiind lipsită de interes. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 05 ianuarie 2021.
Reamintim că avocata Minodora Ion a câștigat în primă instanța anularea obligativității purtării măștii. La aflarea veștii de azi, ea anunță că va constesta la CEDO decizia ÎCCJ prin care acțiunea ei în instanță a fost anulată.
„O veste trista!
ICCJ a admis recursul formulat de DSU .
Curios ca ICCJ ( din oficiu) a considerat ca nu aveam interes sa formulez actiunea ;adica fiecare decide cum vrea , iar noi nu avem dreptul sa spunem nimic.
Concret, ICCJ nu s-a pronuntat daca masura era legala sau nu , ci ca nu aveam interes sa formulez actiunea.
Adica CAB a considerat ca aveam interes, mi-a si admis actiunea si dintr-o data nu mai am interes…
Imi pare rau sa spun, dar o consider o decizie politica. .
Voi merge la CEDO!
Va multumesc pentru sustinere!”, scrie avocata pe Facebook.
Iesiti afara si uitati-va. Toti poarta masca. Lumea s-a obisnuit. Mai mult, daca zici ca nu ai pus masca, unii te fac inconstient, criminal, etc.
Sa vedeti ca masca va intra in cultura noastra si o vom pune si fara sa ni se mai ceara
nu pun masca decat la magazin si sunt bine. am gasit si o biserica care nu te obliga sa pui masca. masca sa-si puna cei care merg la carnaval, in fata lui Dumnezeu nu te arati cu masca si morcov in cur, trebuie sa ai respect si teama, nu iti bati joc de El, ca nu esti la spectagol lgbt in Casa Domnului. cei care ne obliga impotriva legilor naturii sa purtam masti sunt blestemati si vor merge in iad. UN principiu fondator al dreptului spune ca „libertatea ta se opreste unde e incalcata libertatea mea”. Ti-e frica? Puneti 3 masti, poti sa-ti iei si tub cu oxigen, dar nu il obliga pe altul sa isi schimbe metabolismul si sa se sinucida incet respirand prin punga de la aspirator. NU exista lege sa nu poti sa vietuiesti astfel incat sa se perpetueze specia umana.Trebuie putina intelepciune sa pui problema juridic, dar vad ca nu prea sunt luptatori, marile case de avocatura se ascund, semn ca sunt mari case de securisti sub juramant militar.
E trist ca nu avem judecatori independenti, astia care judeca in modul asta viclean vor merge si ei in iad negresit, pocainta lor nu ajuta dupa ce au fost distruse mii si mii de suflete.
Doamne ajuta!
Si eu merg la biserici care nu te obliga sa pui masca. Sunt multe. Cum sa-ti acoperi chipul in biserica???? Iar pe strada nu am purtat niciodata. Am citit ce a scris Radu Piperea, am bagat la cap si …gata. Am vorbit si cu judecatori (impreuna cu prietena mea, am vorbit cu 6 judecatori) si au zis – toti- ca nu au primit contestatii la PV pentru nepurtare de masti, dar daca ar primi le-ar anula imediat! Insa oamenii poarta in continuare masti. Chiar si avocatii! Nu prea inteleg, dar in fine, fiecare face cum vrea!
@vlahul,fii vlah pana la capăt!