X

VESTE BUNĂ: Racla cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva se scoate în baldachin

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

Comitetul Național pentru Situații de Urgență, condus de Ludovic Orban, a decis interzicerea pelerinajelor, iar asta a afectat evenimentul de la Iași, de Sfânta Cuvioasă Parascheva. Pentru că la pelerinaj nu mai au acces credincioșii care nu sunt din municipiul Iași, mitropolia a hotărât să nu mai scoată racla cu moaștele Sfintei, ca în anii precedenți, cu câteva zile înainte de ziua de 14 octombrie.

Constantin Sturzu, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Iașiului, a anunțat că la Sfânta Liturghie de miercuri vor participa cel mult 15 preoți, cu tot cu ierarhii din cadrul Mitropoliei. Racla cu moaște va fi scoasă în această noapte sau miercuri dimineața.

”Mâine se va sluji Sfânta Liturghie începând cu ora 09.00 pe podiumul amenajat pe Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt în dreptul Catedralei Mitropolitane din Iași. Soborul de ierarhi, preoți și diaconi va fi unul restrâns, cel mai probabil nu mai mult de 15 persoane. Nu vor fi ierarhi din străinătate sau din alte zone din țară, ci doar din zona Moldovei.

În zona din fața acestui podium vor fi amplasate scaune plasate la doi metri unul de celălalt pe toate direcțiile, scaune ce vor marca locul unde vor sta credincioșii. Din păcate, având în vedere restricția impusă la nivel național, doar cei care au reședința în municipiul Iași vor putea pătrunde în acest spațiu, după principiul primul venit, primul care ocupă un loc. Tot aici, pe aceste scaune din fața podiumului, vor sta și cei aproximativ 50 de invitați ai Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, reprezentanți ai unor instituții sau personalități din domenii precum medicina, cultura sau educația. Cei care nu vor putea pătrunde în acest perimetru vor putea să urmărească momentul solemn al Sfintei Liturghii pe două ecrane mari amplasate pe Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt – unul cu orientare spre Piața Unirii, celălalt spre Palatul Culturii. Slujba va fi transmisă în direct de Trinitas TV și de portalul doxologia.ro.

Astăzi, în jurul orei 18.00, va începe împodobirea cu flori a baldachinului din curtea Catedralei Mitropolitane de aceeași familie jertfelnică din București, care îl înfrumusețează în fiecare an. Cel mai probabil în această noapte sau mâine dimineață devreme se va scoate racla cu sfintele moaște ale Sfintei Cuvioase Parascheva și va fi depusă în acest baldachin. E un moment tradițional, datând de dinainte de 1989, ca măcar în ziua de 14 octombrie racla să fie scoasă din Catedrala Mitropolitană. În anii anteriori, racla era scoasă afară mai devreme de momentul prăznuirii, întrucât rândul pelerinilor era atât de mare încât nu putea fi gestionat doar în interiorul lăcașului de cult și în curte.”, a precizat preotul Constantin Sturzu.

Reclame

Sistemul vrea să ne reducă la tăcere! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum ajutorul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.



Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

6 comentarii

  1. Frati CRESTINI ! Maine toata tara sa vina la Iasi ! Ne asteapta Sfanta Parascheva sa ne dea BINECUVANTARE !!!! Lasati pentru o singura zi totul si veniti la Iasi !
    SA FIM UNITI !!!! Doamne reuneste tu poporul tau !

    1. Tot ma face sa cred ca nu papusarii hotarasc in gospodaria Cuvioasei Parascheva ,ci Cuvioasa insasi.La dorinta ei toate se plinesc DACA cei prezenti acolo fac demersuri pentru ca ierarhii eretici sa declare public ca renunta la semnatura din Creta.Nu faceti indreptarea credintei,pt ca acesta este mesajul Cuvioasei cu restrictiile va fi o dovada ca poporul nu vrea sa se indrepte si va veni urgia lui Dumnezeu.Pe pancardele afisate acolo nu se vede nimic ,nici macar un protest cu referire la apoatazia din Creta.Sfanta nu are nevoie de flori si de minciuna.Ce vedeti in clipul de mai jos e o dovada a totalei lipse de cainta.Ereticii slujesc spre blestem mai departe.Veti vedea in imagini ca lucrurile se petrec acolo ca si cum nu e nicio napasta a eresului in BOR.La Iasi Sfanta a dat un semnal de pedepsire a ereticilor.Vedem ca nici clerul si nici poporul nu se indreapta.Cei care vor merge la Cuvioasa,sa sileasca conducerea eretica sa renunte la erezie,nu sa ceara anularea restrictiilor.Asta vrea Sfanta.Sa nu va imaginati ca Sfanta e suparata pe restrictii.Nu.Sfanta a adus aceste restrictii ca sa arate ca sfintenia Bisericii Ortodoxe nu are nimic in comun cu erezia.Sfanta a tras un semnal impotriva ecumenismului si tot Sfanta avertizeaza ca daca nici acum la intrunirea de la hramul ei nu se va face intoarcere la ortodoxie public cu ierarhi cu tot,va veni fara intarziere urgia razboiului pentru a se arata ca Dumnezeu nu Este de calcat in picioare cu prefacatorii si lamentari.
      https://youtu.be/5sLH5mRUbbU

      1. Dumnezeu cu siguranță că va reuni poporul Său, numai că va trebui ca poporul Său să ceară ierarhilor să-și retragă semnăturile de pe actele Sinodului tâlhăresc din Creta(iunie 2016). Altfel cum să ne unim când unii trag în dreapta iar ecumeniștii(legiferați prin semnăturile ierarhilor apostați) trag în stânga? Până nu se va rezolva cu ecumenismul, adică cu trădarea ierarhilor, nu cred că vom mai avea acces la Sfintele Moaște. De ce? Pentru că ecumenismul la care a aderat Biserica Ortodoxă Română cea oficială va împiedica accesul la cinstirea Sfinților. Ăsta este adevăratul motiv al interzicerii accesului la Sfintele Moaște, dar cine să vadă? Sfinți n-au fost ecumeniști. Sunt sigur de ceea ce afirm aici. Deci, când vor înțelege românii care-i cauza și când vor acționa în consecință de cauză, abia atunci se va restabili normalitatea, până atunci este o zbatere din care să rezulte cauza opririi accesului către cinstirea Sfinților. Deci mai întâi trebuie pornită lupta pentru curățirea Bisericii Ortodoxe și abia apoi vor urma rezultatele dorite azi.
        Hai că nu-i prea greu de înțeles toate acestea, căci țin de bunul simț ortodox!
        Doamnr ajută!

Dă-i un răspuns lui slava Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button