X

Guvernul României și prefectura Iași, date în judecată pentru încălcarea libertății religioase a românilor și cere anularea hotărârii care interzice participarea credincioșilor la evenimentele religioase (Document)

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

Luni, 12 octombrie, a fost depusă la instanța de contencios administrativ a Curții de Apel București o cerere de chemare în judecată a Guvernului României și a Instituției Prefectului Județului Iași, prin care avocatul Daniel Ionașcu solicită suspendarea hotărârilor și constatarea nulității actelor prin care a fost interzisă participarea credincioșilor la evenimentele religioase.

​Respectivele hotărâri sunt nelegale, fiind emise cu încălcarea dispozițiilor legale imperative, a drepturilor și libertăților fundamentale garantate atât constituțional, cât și prin Tratatele la care România este parte, susține avocatul Daniel Ionașcu.
​Guvernul nu poate să restrângă exercițiul libertății religioase, printr-o ordonanță dată în baza unei legi de abilitare, așa cum impun Constituția României și jurisprundența Curții Constituționale.
​Avocatul apreciază că cele două hotărâri încalcă grav dispozițiile legale privind organizarea Bisericii Ortodoxe, dar și drepturile la libertate individuală și libertate a conștiinței. De asemenea, interzicerea participării la evenimente religioase este una vădit discriminatorie, în acest fel aducându-se o gravă atingere libertății religioase.
​Restricționarea accesului credincioșilor la sărbătoarea Hramului Sfintei Cuvioase Parascheva, în condițiile în care organizatorul – Arhiepiscopia Iașilor, cu sprijinul autorităților locale, a luat toate măsurile de siguranță ce se impun pentru respectarea de către pelerini a normelor sanitare și de distanțare, în vederea prevenirii și combaterii răspândirii epidemiei de COVID-19, este o măsură nejustificată și abuzivă.

​Redăm, mai jos, câteva fragmente din acțiunea depusă la instanță:

​Articolul 29 din Constituția României prevede că ”Libertatea credinţelor religioase nu poate fi îngrădită sub nici o formă”. Credințele religioase sunt acele sentimente și acte pe care o persoană le raportează la lumea înconjurătoare și la existență. Libertatea religioasă implică atât o latură interioară cât și una exterioară de manifestare. Din perspectiva laturii interioare, ce presupune dreptul persoanei de a avea sau adopa, în forul interior, o credință, libertatea religioasă are un caracter absolut, în sensul că statul nu poate să o restrângă. Din perspectiva laturii exterioare, presupunând dreptul persoanei în a-și exterioriza respectiva credință, prin participare la slujbe, procesiuni etc., libertatea are un caracter relativ, statul putând să o restrângă, însă doar pe cale de excepție, deoarece regula o constituie imposibilitatea îngrădirii credințelor religioase”.
(…)
​„În ceea ce privește Hotărârea 35/06.10.2020 apreciem că este nelegală, neintemeiată, discriminatorie și abuzivă. Această hotarâre încalcă drepturile fundamentale ale cetațenilor, ale credincioșilor ortodocsi impunând un criteriu discriminator pentru a putea participa la una dintre cele mai importante sărbători religioase – pelerinajul ocazionat de sărbatorirea Hramului Sfintei Cuvioase Parascheva, în municipiul Iași.
Apreciem ca suntem în prezenta unei grave discriminări ce are ca efect restrângerea și înlăturarea exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor garantate de Constituție si Tratatele Internaționale.
​Măsurile prin care se limitează drepturile și libertățile fundamentale trebuie sa aibă o temeinică fundamentare, sa aibă ca scop protejarea cetățenilor, in ansamblu și individual, și nu sa duca la excluderea din viața și cultul religios. Ori limitarea accesului la o sărbătoare atât de importanta pentru orice creștin ortodox, fara un temei legal sau o argumentație pertinenta, nu este altceva decât un abuz de putere, o încălcare flagrantă a drepturilor și libertaților fundamentale”.
(…)
​”În concluzie, dispozițiile cuprinse in cele doua hotărâri atacate, respectiv art 2 din Hotărârea nr. 47/05.10.2020 privind lista țărilor/zonelor de risc epidemiologic pentru care se instituie măsura carantinei asupra persoanelor care sosesc în România din acestea și stabilirea unor măsuri în domeniul sănătații publice, adoptată de Comitetul Național pentru Situații de Urgența din cadrul Guvernului Ronaniei si Hotărârea nr. 35/06.10.2020 privind măsurile adoptate în cadru sedinței extraordinare a Comitetului Județean pentru Situații de Urgența Iași sunt nelegale, motiv pentru care solicitam anularea acestora”.

(Clik aici pentru a citi documentul complet)

Reclame

Sistemul vrea să ne reducă la tăcere! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum ajutorul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.



Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

3 comentarii

  1. Un articol foarte bun în același sens:

    “Ideea principală a acestui material este că atunci când o libertate constituţională ne este interzisă sau restrânsă, dispoziţia efectivă este transpusă într-un limbaj juridico-birocratic, iar răspunsul nostru, manifestarea efectivă a dezacordului, trebuie să fie formulată în acelaşi limbaj.

    Prin urmare, trebuie invocat caracterul „vădit ilegal” al dispoziţiilor, nu „solipsismul moral”, nu „dispreţul superior”, nu „autarhism deciziţional”, nu alţi termeni care nu au semnificaţie procedurală şi care nu răspund abuzului pe care noi îl reclamăm. Nimic din toată această gălăgie de cuvinte nu are relevanţă juridică pentru o situaţie în care, juridic, Biserica este constrânsă la alterarea adevărului de credinţă.”

    Sursa: https://theodosie.ro/2020/10/13/nevoia-urgenta-de-cuvinte-si-fapte-civice-autentice-solipsism-moral-vs-dispozitii-vadit-ilegale/

  2. Dar de ce doar domnul Ionascu e cel care face acest demers? Eu eram aproape sigura ca aceasta initiativa/actiune, in instanta, o va face Patriarhia! Cum se poate ca institutia cu cea mai mare sustinere sociala din tara, in spatele carora stau milioane de romani, sa nu isi ridice nu numai glasul dar si faptele impotriva unei hotarari fara precedent in istoria Romaniei? Se ataca Biserica si credinciosii ei cu o tarie si o cruzime inimaginabila pana la izbucnirea acestei plandemii, si biserica nu riposteaza? Pai daca ACUM nu se adopta o atitudine ferma, aratand celor de la Guvernare ca totul are o limita , si ca nu se va admite ca sufletul poporului asta, si asa amarat si ingenuncheat continuu, sa nu fie lasat macar sa-si venereze sfintii si pe bunul Dumnezeu, datorita caruia si ei detin azi puterea, pai atunci cine sa ne mai apere? Nici macar Ceausescu n-a indraznit o asemenea actiune impotriva poporului roman! Si daca intr-adevar s-ar face acest pas in justitie, cu siguranta Patriarhia ar castiga! Pt ca, intr-adevar, e un act Major de discriminare pe Motive religioase ! Nu e nici o tagada in aceasta situatie, iar dovezile care sa sprijine aceasta actiune sunt zdrobitoare! Iar avocatii buni nu ne lipsesc! Si cred ca numai facand acest lucru, Patriarhia ar fi intr-adevar credibila in fata credinciosilor. Pt ca nu ajunge doar sa te plangi in stanga si-n dreapta, victimizandu-te , ci ACUM trebuie actionat! Pt ca mai tarziu, s-ar putea sa fie deja prea tarziu!!! Viteza cu care ei actioneaza de la o sapt. la alta, de la o ingradire la alta, e uluitoare! Si cu cat mai multe actiuni in instanta, cu atat mai mare sansa de succes! Deci eu chiar ma astept ca Patriarhia sa reactioneze demn, in numele poporului credincios pe care il reprezinta! Doamne ajuta!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button