X

Tot mai multe țări se retrag din Convenția de la Istanbul, ce promovează identitatea de gen

În 2011, 46 de țări europene au semnat Convenția împotriva violenței la domiciliu. Dar care este pericolul său pentru familie și Biserică?

Recent, numărul țărilor care și-au declarat retragerea din Convenția de la Istanbul a crescut: Ungaria, Polonia, Turcia și altele. În Bulgaria, sub presiunea Bisericii, convenția nu a fost ratificată. Dar în Ucraina se desfășoară o luptă serioasă pentru ratificarea Convenției de la Istanbul. Biserica se opune puternic, iar organizațiile feministe sunt în favoarea ei. Ce reprezintă această convenție, ce este scris acolo și care este poziția Bisericii?

În ce constă Convenția de la Istanbul și pentru ce a fost elaborată?

Titlul complet al acestui document este: Convenția Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței casnice. Documentul a fost semnat sau, mai degrabă, deschis pentru semnare de către țările Consiliului Europei la 11 mai 2011 în timpul celei de-a 121-a sesiuni a Comitetului Miniștrilor de la Istanbul. La 01 august 2014 documentul a intrat în vigoare pentru țările care l-au semnat și ratificat (aprobat printr-o decizie parlamentară). Până în prezent Convenția a fost semnat de 46 de țări, inclusiv de Ucraina la 11.07.2011 și de Uniunea Europeană în parte. Dar o serie de țări, printre care și Ucraina, nu au ratificat Convenția de la Istanbul.

Protestele din Croația împotriva Convenției de la Istanbul. Imagine: logosinfo.org

Astăzi a început procesul invers: țările care nu au ratificat Convenția au început să declare că nu vor face acest lucru, iar țările care au ratificat-o, intenționează să o denunțe (să o anuleze).

Turcia, prima țară care a ratificat Convenția de la Istanbul la 12 martie 2012, examinează posibilitățile de a se retrage. După transformarea bisericii Sfânta Sofia în moschee, acest pas este o continuare logică a politicii Turciei de abandonare a așa-numitelor valori europene în favoarea islamului.

În mai 2020, Parlamentul Ungariei a votat împotriva ratificării Convenției de la Istanbul.

Combaterea violenței nu înseamnă a învăța câțiva băieți tineri că pot purta rochii și se pot juca cu păpuși.

Viceministrul justiției din Polonia

La 25 iulie 2020 Ministrul justiției din Polonia Zbigniew Zebro a anunțat că țara sa începe procedura de denunțare a Convenției de la Istanbul. Iare adjunctul său Marcin Romanovsky a explicat pe Twitter principalul motiv al acestei decizii: „Combaterea violenței nu înseamnă a învăța câțiva băieți tineri că pot purta rochii și se pot juca cu păpușile. Convenția de la Istanbul <…> este o propagandă neomarxistă care răstoarnă lumea valorilor. <…> Convenția de la Istanbul stipulează că religia este cauza violenței împotriva femeilor. Noi numim acest fapt o tâmpenie în politica egalității de gen…”.

Convenția de la Istanbul și Ucraina

Activiștii solicită ratificarea Convenției în Ucraina: Imagine: dw.com

În ceea ce privește Ucraina, în februarie 2020 petiția electronică depusă de mai multe organizații publice care solicitau ratificarea Convenției de la Istanbul a adunat cele 25.000 de voturi necesare și a fost înaintată Președintelui Ucrainei spre examinare. Urgența examinării problemei ratificării, potrivit susținătorilor Convenției, a crescut semnificativ odată cu introducerea carantinei. Potrivit ONU, în întreaga lume din cauza carantinei are loc o creștere semnificativă a cazurilor de violență casnică, în medie cu 30%. Deși statisticile arată că funcționarea Convenției într-o anumită țară nu afectează dinamica violenței la domiciliu. Astfel, în Marea Britanie, care nu a ratificat Convenția, numărul de plângeri privind violența în familie a crescut cu 50%, dar în același timp în Italia, care a ratificat documentul în 2013, această cifră a fost de 55%.

În Ucraina statisticile sunt destul de ambigue. Pe de o parte, cum a declarat viceministrul Afacerilor Interne Ecaterina Pavlicenko, odată cu introducerea carantinei nu a existat o creștere a numărului de apeluri la poliție din cauza violenței casnice. Pe de altă parte, Dominica Stoianoska, șefa Biroului ONU „Femeile din Ucraina” susține că numărul apelurilor pe linia ferbinte de asistență pentru violența casnică a crescut cu 30% de la începutul carantinei. Potrivit susținătorilor Convenției, absența acelorași rate de creștere în statisticile oficiale ale Ministerului Afacerilor Interne se explică prin faptul că femeile care au suferit din cauza violenței în familie nu ar avea încredere în poliție și preferă să apeleze la organizațiile de genul „Femeile din Ucraina”.

În țara noastră nu există un mecanism eficient de protecție împotriva violenței la domiciliu. Dar dacă Convenția de la Istanbul va fi ratificată, potrivit activiștilor va apărea un asemena mecanism.

Protejarea femeilor sau promovarea egalității de gen?

Consiliul Bisericilor și Organizațiilor Religioase din Ucraina (CBORU) s-a opus ratificării Convenției de la Istanbul și a trimis o scrisoare cu cererea corespunzătoare prim-ministrului Ucrainei. Principalul motiv al acestei poziții, în opinia CBORU, este conceptul de „egalitate de gen”, care în Convenția de la Istanbul nu este definită ca sex biologic, ci ca autoidentificarea persoanei.

Temerile credincioșilor de diferite confesiuni sunt legate de obligația în temeiul articolului 14 din Convenția de la Istanbul de a include materiale privind rolurile nestereotipice de gen în programele formale la toate nivelurile de învățământ. Consecințele negative ale unei astfel de abordări în Convenția de la Istanbul pot fi încurajarea școlarilor din Ucraina să reflecte asupra schimbării sexului („gen”) și popularizarea relațiilor de același sex ca o normă”, se arată în scrisoarea CBORU.

Să analizăm textul art. 14. Se numește „Educația” și prevede următoarele: „Părțile întreprind, după caz, pașii necesari pentru a include material pedagogic privind egalitatea între femei și bărbați, rolurile de gen nestereotipice, respectul reciproc, rezolvarea conflictelor în relațiile interpersonale fără a aplica violența, violența bazată pe gen împotriva femeilor și dreptul la securitatea personală, material adaptat la capacitățile de dezvoltare ale elevilor, inclus în programele oficiale de învățământ la toate nivelurile de educație.

Părțile întreprind măsurile necesare pentru promovarea principiilor enunțate în paragraful 1 în structurile educaționale informale, și totodată în sport, în cadrul evenimentelor culturale, în timpul vacanțelor și în mass media”.

Conform definiției Organizației Mondiale a Sănătății: „conceptul de „gen” este folosit pentru a descrie caracteristicile bărbaților și femeilor care sunt dobândite social, de exemplu normele, rolurile și relațiile existente între ei”. Susținătorii ideologiei de gen numără până la 300 de genuri, inclusiv CisgenderFemale – pre-sex feminin, Trans (asterisk) Male – tranziție la starea sexuală masculină și alte cazuri exotice. În conformitate cu Convenția de la Istanbul, toate acestea sunt „roluri de gen nestereotipice”, al căror studiu trebuie inclus „în programele oficiale la toate nivelurile de învățământ”.

Conform art. 10 din Legea Ucrainei „Despre educație”, în țara noastră există 13 niveluri de învățământ, de la învățământul preșcolar până la nivelul științific al învățământului superior. Convenția de la Istanbul prevede studiul „rolurilor de gen nestereotipice ” la toate aceste niveluri.

Convenția este o „valiză” cu fund dublu sau chiar triplu.

Însă impunerea unei ideologii de gen poporului ucrainean începând de la grădiniță este doar unul dintre momentele care îi determină pe oameni să protesteze împotriva Convenției de la Istanbul.

Convenția este o „valiză” cu fund dublu sau chiar triplu. Se presupune că ea se ocupă de lupta împotriva violenței casnice pe care nimeni dintre oamenii normali nu o poate aproba, dar textul documentului de fapt este elaborat nu numai pentru a combate violența împotriva femeilor. În ea se vorbește și despre susținerea efectivă a migrației ilegale. Acestui fenomen îi este dedicat Capitolul VII care poartă titlul „Migrația și acordarea azilului”. Art. 61 din Convenția de la Istanbul „Refuzul expulzării” prevede: „Părțile vor întreprinde măsuri legislative sau de alt gen pentru a se conforma principiului refuzului expulzarii în conformitate cu obligațiile existente în temeiul dreptului internațional„. Adică un imigrant ilegal trebuie doar să declare despre presupusa persecuție pe bază de gen și el nu va mai putea fi expulzat din țară.

Convenția de la Istanbul impune, fără nicio acoperire, eradicarea tuturor ideilor tradiționale despre rolurile sociale ale bărbaților și femeilor. Articolul 12 vorbește deschis despre acest lucru.

Concomitent cu cererea de a introduce propaganda ideologiei de gen la toate nivelurile educației, acoperită cu o frunză de smochin prin cuvintele „când este cazul”, Convenția de la Istanbul impune fără nici o acoperire eradicarea tuturor ideilor tradiționale despre rolurile sociale ale bărbaților și femeilor. Articolul 12 vorbește deschis despre acest lucru: „Părțile întreprind toate măsurile necesare pentru a introduce schimbări în modelele sociale și culturale de comportament ale femeilor și bărbaților, pentru a eradica prejudecățile, obiceiurile, tradițiile și orice altă practică care se bazează pe ideea de inferioritate a femeilor sau stereotipuri cu privire la rolul femeilor și al bărbaților„.

Aceasta înseamnă că statul care a ratificat Convenția trebuie să interzică ceea ce ne învață Biserica: „Dar voiesc ca voi să ştiţi că Hristos este capul oricărui bărbat, iar capul femeii este bărbatul, iar capul lui Hristos – Dumnezeu <…> Pentru că nu bărbatul este din femeie, ci femeia din bărbat. De aceea şi femeia este datoare să aibă (semn de) supunere asupra capului ei, pentru Îngeri. Totuşi, nici femeia fără bărbat, nici bărbatul fără femeie, în Domnul” (1 Corinteni 11: 3-11). Această doctrină este declarată o prejudecată inacceptabilă și trebuie dezrădăcinată. Acest lucru rezultă din textul Convenției.

Un alt moment alarmant este încurajarea denunțurilor, și aici nu vorbim despre faptele de violență. Puteți să dați frâu liber imaginației – și va fi suficient.

Art. 27: „Părțile vor lua măsurile necesare pentru a stimula oarce persoană – martor ocular al  comiterii unor acte de violență care intră în sfera de aplicare a prezentei Convenții, sau care are motive întemeiate să creadă că un astfel de act putea fi săvârșit sau se pot produce alte acte de violență, să raporteze despre acest fapt organizațiilor competente sau autorităților de stat”. Este inutil să precizăm că dispozițiile acestui articol oferă oportunități nelimitate pentru abuz. În cazul unui dezacord cu soțul, soția sau soacra pot suna la poliție și raporta că „ele au motive întemeiate să creadă că un astfel de act (de violență – n.red.) poate fi comis”. Și cu ajutorul poliției nu numai îi vor demonstra soțului că au „dreptate”, dar vor câștiga și o „stimulare”.

Care trebuie să fie atitudinea credincioșilor față de Convenția de la Istanbul?

Convenția de la Istanbul nu este altceva decât o încercare sub pretextul util de a combate violența casnică, de a impune ideologia genului de la o vârstă fragedă. Iar această ideologie înseamnă răsturnarea temeliilor existenței umane. „Şi a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său; după chipul lui Dumnezeu l-a făcut; a făcut bărbat şi femeie” (Geneza 1:27). În schimb, astăzi ni se oferă până la 300 de genuri diferite.

Mai mult, pe baza textului Sfintelor Scripturi se poate presupune că genul, ca atare, era cunoscut în lumea antică. Cartea Deuteronomului spune: „Femeia să nu poarte veşminte bărbăteşti, nici bărbatul să nu îmbrace haine femeieşti, că tot cel ce face aceasta, urâciune este înaintea Domnului Dumnezeului tău” (Deut. 22: 5).

Biblia emite un verdict fără echivoc ideologiei de gen: este o urâciune înaintea lui Dumnezeu.

Dar vechile imagini iconografice, și nu numai, ale bărbaților și femeilor ne arată că în timpurile străvechi nu exista aproape nicio diferență între îmbrăcămintea bărbaților și a femeilor. Atunci despre ce vorbește cartea Deuteronomului? Putem presupune că este vorba exact despre ceea ce astăzi numim gen, adică despre modul de comportament, rolul social, identitatea de gen. Sfântul Ambrozie din Mediolana interpretează acest verset biblic astfel: „Dacă cercetați cu adevărat, veți vedea un lucru indecent care este împotriva naturii umane. De ce, omule, nu vrei să fii cel ce te-ai născut? De ce îți alegi o altă înfățișare? De ce te prefaci în femeie, sau tu, o, femeie, în bărbat? Natura a înzestrat fiecare sex cu haine corespunzătoare. În cele din urmă, trasăturile, culoarea pielii, mișcările, mersul, puterea sunt diferite, și vocea unui bărbat diferă de vocea unei femei”.

Biblia emite un verdict fără echivoc ideologiei de gen: este o urâciune înaintea lui Dumnezeu.

Respingând adoptarea Declarației de la Istanbul, este necesar să oferim ceva în schimb, niște măsuri de combatere a violenței casnice, care este cu siguranță inacceptabilă din orice punct de vedere. Consiliul Bisericilor din Ucraina a propus ca în locul ratificării Convenția de la Istanbul „să fie dezvoltată legislația națională a Ucrainei privind combaterea violenței casnice și a violenței împotriva femeilor„. Această propunere pare logică, dar ineficientă, pentru că nicio formulare legislativă nu poate reglementa o sferă de relații atât de delicată cum sunt relațiile familiale. Ei pot doar extinde terenul pentru abuz.

***

Pentru a lupta cu adevărat împotriva violenței la domiciliu, este necesar nu să eradicăm „prejudecățile, obiceiurile și tradițiile”, ci mai degrabă să învățăm copiii care trebuie să fie atitudinea tradițională creștină în familie. Întru-n sens larg, aceasta este împlinirea poruncii iubirii față de aproapele, și în sens restrâns, adică în relația dintre soț și soție, este împlinirea cuvintelor Apostolului Petru: „Voi, bărbaţilor, de asemenea, trăiţi înţelepţeşte cu femeile voastre, ca fiind făpturi mai slabe, şi faceţi-le parte de cinste, ca unora care, împreună cu voi, sunt moştenitoare ale harului vieţii, aşa încât rugăciunile voastre să nu fie împiedicate” (1 Petru 3:7).

Dacă fiecare tată îi va insufla fiului său o astfel de atitudine față de viitoarea sa soție, atunci nimeni nu va avea nevoie de Convențiile de la Istanbul.

Știrile sunt sub cenzură! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Guvernul nu dorește aflarea adevărului despre plandemia covid-19. Încercăm să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în cea mai mare provocare pe care o trăim. Jurnalismul independent al portalului OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.



Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!
Categorii
Transgender
cuvinte cheie

Articole asemănătoare



Vă rugăm să comentați decent, în duhul Ortodoxiei! Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

20 comentarii

  1. Nu s au saturat de bataia lui Dumnezeu slugoii greci ai sistemului de la publicatia τα νεα si ii numesc in continuare batjocoritor pe crestinii ortodocsi care au protestat contra mastii in Atena putini dar cei mai multi in Tesalonic unde s a iesit si cu icoane la protestul de ieri 20.09 .2020.Acestia ii numesc pe crestini teoreticieni ai conspiratiei.
    https://www.tanea.gr/2020/09/20/greece/oi-synomosiologoi-ksana-stous-dromous-sygkentroseis-kata-tis-maskas-se-athina-kai-thessaloniki/

  2. Indiferent ce promoveaza”Conventia” NU!
    Nu ai voie sa-ti bati propriul popopor. NU AI V.O.I.E.!!!
    PRICEPI?!? Esti handicapat sau.. Nu AI VOIE!!

        1. Floriane, imi place ce spui de acesti inainteMergatori ai antiHristului !!!!
          Bunul DUMNEZEU ii va zdrobi cand le vine ceasul, care nu-i departe ….

  3. Mai multi parinti s-au strans si dau statul in judecata.
    Astfel, se organizeaza procese colective impotriva statului:
    1. Pentru masurile abuzive din scoli: masti, termoscanare, biocide, plexiglas, distantare
    2. Pentru masurile abuzive din tara: masti, termoscanare
    Taxa de participare proces: 100 RON/proces
    Avocatii:
    Av. Diana Iovanovici Sosoaca
    Av. Marina Alexandru
    Av. Alexandru Iliescu
    Av. Cacescu Gabriel
    Cine doreste sa participe, sa trimita email la: [email protected] cu urmatoarele informatii:
    1. Nume si Prenume
    2. Email
    3. Oras de domiciliu (NU adresa completa)
    4. Telefon
    5. La ce proces(e) doreste sa participe

    Doamne ajuta !

    1. Nume corect:Diana Ivanovici Susagau(avocata).E mereu prezenta la emisiunile Nasultv.

      A aparut o stire recenta,acum o ora in presa greaca interesanta.Asta ca sa vada populatia cat rau face ecumenismul si cat de mult ne „iubesc” islamicii.
      [email protected]
      S a ivit un predicator islamist turc cu grad de general in armata turca,ce ii cere lui Erdogan sa ocupe Larnaca deoarece insotitorul lui Muhammad pe nume Um Haram este ingropat acolo.
      Un jurnalist turc cu sediul in Suedia pe nume Abdullah Bozkurt,seful retelei de monitorizare nordica in serviciul teroristilor islamici a postat pe contul sau de Twitter postarea predicatorului islamist imamul cu grad de general Ishan Sezonak,subliniind ca acest imam predicator este unul dintre liderii Agendei militare a guvernului Erdogan.
      Predicatorul islamist turc postand o fotografie cu marinarii turci pe care scrie „Blue Homeland”(Patria Albastra adica iadul),l a indemnat pe Erdogan sa avanseze mai spre Sud pana in Cipru pt.a „elibera”Tekke de Hala Sultan.Si indeamna astfel:
      „Turcia ar trebui sa ocupe Larnaca(provocator,categoric) in partea de Sud a Ciprului unde este inmormantat insotitorul lui Muhammad,Umm Haram!”A scris predicatorul imam islamist Ishan Senzoak,teolog,educator,scriitor,membru de marca in organizatii ecumeniste ca teolog din partea islamului si scriitor cu adepti fanatici teroristi in toata lumea.

      1. Mai sta bine patriarhul Bartolomeu la Istanbul?Ma indoiesc.O s al curete imamii astia islamici cu care se pupa si de care zice ca el si cu ei au acelasi dumnezeu.
        Daca vrea sa ramana bine ar fi ca din timp,adica cat mai are timp,sa si ia lucrusoarele si ca un politically correct,s-o-ntinda.E un sfat pt batranetile lui.Dar,nu va asculta.Cum sa asculte de aceste verbe unul care a intors Biserica pe dos?Si va avea sfarsit tragic,dupa fapte.Ca toti ierarhii tradatori ecumenisti carora nici inmormantarea n ar trebui sa li se faca pt a nu fi cu pacat.

        1. Romania are coliva pregatita.4o%din populatie va muri,4o%vor fi luati robi pe toata intinderea pamantului iar 20% se vor ascunde in varful muntilor si in crapaturile pamantului.De la Rasaritul apropiat si din Extremul Orient va veni urgia nucleara peste Romania.Apoi romanii spravietuitori viitorului razboi se vor cai si fara sa ceara cuiva din fortele militare ale ac.doua tari Rusia si China de care am spus vor fi repatriati ca sa si continue viata aici mai departe.Romanii repatriati si cei fugiti in munti si crapaturile pamantului vor fi oameni cu credinta fierbinte in Dumnezeu si nu vor fi eretici.Vor scuipa si amintirea ereziei ecumeniste.

          1. De patru ori o sa traverseze tara si de la Est si de la Vest coloane militare de doua ori mai lungi decat Romania.Dupa prima traversare va fi radere de la rusi pe tot teritoriul tarii cu arme nucleare.Dupa a doua traversare de trupe va fi radere nucleara tot de la rusi,cu trupe cu tot.Dupa a treia traversare de trupe va fi radere din partea chinezilor cu 3 bombe de cate 470 megatone fiecare si in trei regiuni:1.regiunea Urziceniului,2.una in regiunea Ramnicu Valcea(orasul) si a treia in regiunea orasului Targu-Mures.In timp ce chinezii vor exploda simultan aceste 3 bombe pe teritoriul tarii cu armate cu tot ei vor zice asa:”Voi romanii sa ziceti BOGDA PROSTE,cum se zice pe limba voastra ca voi ati fost mai cuminti”.Dupa a patra traversare va fi radere nucleara de la anglo-americani care vor potoli razboiul la final dupa ce Constantinopolul va fi dat grecilor.

          2. de unde chestia cu 40% din populatie va muri, 40% vor fi robi si 20% se vor ascunde? din ce sursa ai luat?

          3. Si la noi la manastirea Crasna parintele staret mai spune chestii cu razboiul.Mai mult zice ca vom avea pe timpul razboiului populatie rusa ,sarba si greaca cu multi preoti .Am cautat si eu si n am gasit pe internetul asta si m am lasat pagubas zice ca stie de pe la Athos.Ma iertati,nu ma pricep la d-astea.

          4. Angela, Mihai si cei care mai cititi proorociile lui Dumi, stati linistiti. Ce a scris de la el nu a fost nimic restul a amestecat cu proorocii vechi, scopul fiind acela de a t u l b u r a. Oamenii, unii isi pierd linistea, nu mai reusesc sa se roage sau se roaga foarte gereu pentru ca stau sa pandeasca stiri noi, sa vada ce se mai intampla, si observam ca aceeasi tactica o au astia cu stirile, au retras turcii ORUC REIS, au bagat alt vas…acum se cearta, acum se impaca…in dimineata asta la protv au zis ca rusii au tras 30 de rachete in rebelii sirieni in conditiile in care au semnat ca nu se mai implica dupa care nu am mai vazut stirea….Fratilor, deja traim vremuri grele, vor veni dureri mai mari decat ce zice dumi pe aici, haideti sa ne linistim si sa ne rugam pentru ca altfel…..Pentru cei cu copii pe care t r e b u i e sa-i hraneasca, care stau in orase cred ca este foarte greu dar sa se gandeasca ca pot face naveta, se nevoiesc un pic dar totusi parca sunt mai feriti…..Fratilor avem Apocalipsa, si proorocii Adevarate sunt suficiente poate nu vine totusi maine razboiul, poate poimaine, azi si maine haideti sa avem inimile sus….In rest, ce sa zic, am fost la proteste dar nu cu gandul ca vom realiza ceva ci pur si simplu pentru a nu fi complici, p a r t a s i, pentru a nu avea mainile murdare de sange pentru toti cei care au murit si care vor mai muri din indiferenta noastra. Fereste-ne Doamne de partasie!!!

          5. Ilioara,foarte bine spui.Asa trebuie spus.Crestinul trebuie sa fie optimist.Nu va fie frica.Razboiul il aduce Dumnezeu stie El cand,ca sa distruga ecumenismul si raul.Nu va fie teama de vietile voastre.Uite,cum mai schimba Dumnezeu macazuri,de exemplu:primul ministru rus,Mihail si nu mai stiu cum ii zice are covid.Acum la 19.56 presa greaca zice ca face o vizita neoficiala la Athos(doar la Russikon ul rusesc si la Karyes).Nu lucreaza Dumnezeu pt binele ortodoxiei?Ma gandesc ca poate rusii,dupa mintea mea,sa le mai puna niste hop uri ecumenistilor de la Athos sau pro-schismaticilor ucraineni de acolo.Poate iese ceva bun pt. ortodoxie vizita astuia pe acolo.
            Va rog,nu va imputinati de ce se intampla acum cu mastile in scoli si cu covidul.Cand o incepe razb.turc grec atunci vorbim de dictatura cu adevarat pt ca vor fi anulari ale libertatii cetateanului in numele securitatii:cybernetice,nationale,securitatii cetateanului,securitatii gospodariilor,ale tuturor sectoarelor societatii AMENINTATE DE TERORISM.Faceti in asa fel incat ,atunci,de dragul copiilor si ale sotiilor ,sa nu aveti de a face cu acuzatia de terorism,terorist pt ca va fi nenorocire pe bietele familii.Acuzatie de terorism va fi din absolut orice:daca esti prins la furat,vei fi terorist;daca vei fi prins fara buletin cu cip,vei fi terorist s.a m.d.Individul o data captusit cu acuzatia de terorism(din absolut orice posibil)va fi un chin interminabil pt familie:anchete peste anchete chiar extinse nu numai la familie,ci si la cunostinte.Si aceasta va fi adevaratul calvar.Pt asta sa ne pregatim sufleteste.Nu mergi cu sistemul;nu mergi la slujbe la bisericile ecumenistilor,vei fi terorist pt ca urasti pacea in general.

          6. Nu trebuie sa se nelinisteasca nimeni din cei care sunt smeriti cu inima.Toate butoanele razboiului se intorc doar asupra celor care sunt la originea raului din lume ca sa fie distrusi.Pe fiecare ii va urmari butonul rasucit al razboiului.Aici pe lista sunt si indiferentii cand s a strigat contra cipurilor dar si indiferentii care stau pasivi si indolenti cand intreaga Biserica e cuprinsa de erezie.Cum sa te temi tu ca si crestin ortodox de razboi cand stii ca faci ce trebuie pt sufletul tau si pt ortodoxie?Si 500 de razboaie nucleare de ar fi fost tot nu constituie temeri pt un crestin care nu va pati nimic pt ca-l apara Dumnezeu.De ce e pus cerul la treaba?Degeaba?Chiar nu e credinta ca sfintii sunt alaturi de crestinii mai ales de cei care fac ce trebuie?

    1. Pt majoritatea celor care nu au discernamant in probleme ecumeniste si iau de bun tot ce semneaza si fac ierarhii eretici mai aducem o data in fata ereziile pt care ei au semnat.De exemplu ierarhul Teofan al Moldovei cand era episcop vicar patriarhal a semnat documentul de unire cu monofizitii care s au despartit de Biserica Ortodoxa si nici pana azi nu renunta la erezie dar s a gasit IPS Teofan sa semneze unirea cu ei fara ca ei sa renunte la erezia lor.Iata erezia lor si cat de eretic e IPS Teofan care a semnat unirea cu ei:
      https://groups.google.com/g/ortodoxia/c/GzNOslhibw8/m/zRYu1K0rF64J?pli=1

  4. dumitru, explica de ce ar fi bombardata nuclear Romania de 4 ori ?!?!?
    daca nu poti, ar trebui sa fii blocat de la a mai delira pe acest blog !

  5. 470 de mega tone?! dumitru, nu stiu de unde scoti cifrele astea. 3 bucati de 470 mega tone fiecare?!
    nu spun ca e imposibil, dar cea mai puternica bomba detonata vreodata pe pamant a fost bomba tarului si a avut in jur de 50 de megatone, iar caldura exploziei s-a simtit pana la 250km de epicentru.
    stralucirea exploziei s-a vazut de la peste 900 de km.
    nemaipunand la socoteala ca pe 50-60 de km patrati de epicentru a nivelat tot.
    din datele de pana acum rds-220, adica bomba tarului, a fost cea mai puternica bomba testata vreodata ea fiind detonata in octombrie 1961.
    la 3 bucati de 470 de megatone cum scrii tu dumitru, se topesc si muntii.
    in fine, nu stiu ce acoperire sta in spatele vorbelor tale.
    cert este ca dupa ce un teritoriu este trosnit cu armament nuclear, nu mai are sens sa fie din nou lovit, pt.ca nu mai ramane nimic de distrus pt. a doua oara sau a treia oara, el fiind distrus si contaminat din prima pt. f. multi ani dupa aceea.
    ar mai fi bombele cu neutroni care pot distruge tot ce are viata, dar nu distrug cladirile in general. dar aici e alta discutie si n-am prea inteles chestiunea cu cele 3×470 de megatone fiecare.
    ce stim sigur, este ca vom pleca oricum de aici, cu totii.
    bine ar fi sa ne straduim a nu muri in timpul vietii.
    iar despre ce urmeaza dincolo, cineva spunea: ca nu ma tem de moarte, ci de vesnicia ei.
    adica mare atentie, cati in Hristos v-ati botezat, in Hristos v-ati si imbracat. iar Hristos este viata vesnica si sa fim atenti cand plecam, sa plecam dornici si convinsi de nadejdea invierii.
    si altcineva spunea: mancav-ar raiul!
    sa ne ajute Bunul Dumnezeu sa ne vedem cu totii in rai, restul e can-can…pentru ca INDRAZNITI, EU AM BIRUIT LUMEA, asa zice Domnul.

Lasă un răspuns la dochia Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclamele sunt blocate

Te rog să ne susții, deblocând reclamele.