X

Justiția din Marea Britanie a decis că poliția folosește ilegal recunoașterea facială, încălcând viața privată

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

Curtea de Apel din Londra a decis marţi că poliţia britanică utilizează ilegal recunoaşterea facială şi încalcă astfel viaţa privată, transmite AFP, citată de Agerpres. ro.

Instanţa s-a pronunţat în procesul intentat de militantul pentru drepturile civile Ed Bridges, în vârstă de 37 de ani. Reclamaţiile acestuia fuseseră anterior respinse de mai multe ori, iar procesul era urmărit cu atenţie de cei care se opun tehnologiei de recunoaştere facială.

Bridges a arătat că i-a fost scanată faţa, la Cardiff, în Ţara Galilor, de două ori: în 2017, când făcea cumpărături de Crăciun, şi în 2018, cu ocazia unei manifestaţii. De ambele dăţi, s-a folosit tehnologia automată de recunoaştere AFR Locate, care utilizează camere de supraveghere semnalate ca atare pentru scanarea feţelor trecătorilor. Fotografiile obţinute astfel sunt comparate cu cele dintr-o ‘listă de supraveghere’ în care pot fi incluşi suspecţi, persoane dispărute sau care prezintă interes din alte motive.

Magistraţii au apreciat marţi că utilizarea recunoaşterii faciale nu este suficient reglementată, însă nu s-au pronunţat împotriva tehnologiei în sine. În schimb, ei au decis că ”prea multe sunt lăsate la aprecierea fiecărui agent de poliţie” şi că nu există prevederi clare privind locurile unde poate fi utilizată tehnologia, nici privind adăugarea unei persoane pe lista de supraveghere. De asemenea, Curtea a considerat că poliţia galeză nu a făcut tot ce se putea pentru a verifica dacă software-ul respectiv nu are tendinţe rasiste sau sexiste; conform deciziei de marţi, poliţiştii nu au evaluat corect impactul tehnologiei asupra protecţiei datelor.

Bridges s-a declarat ”încântat” de verdictul împotriva ”instrumentului invaziv şi discriminatoriu” de ”supraveghere în masă”. La rândul său, organizaţia neguvernamentală Liberty, care l-a susţinut, a salutat ”o victorie importantă” şi a cerut autorităţilor ”să recunoască pericolele grave” ale instrumentului care ţine de ”distopie”.

Poliţia din Ţara Galilor a declarat că nu va face apel împotriva deciziei.

Regatul Unit, unde există un număr ridicat de camere de supraveghere – 420.000 doar la Londra – prezintă condiţii bune pentru implementarea recunoaşterii faciale. S-au efectuat deja mai multe teste în acest sens în capitală, la Manchester, la Liverpool şi la Sheffield.

Reclame

Sistemul vrea să ne reducă la tăcere! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum ajutorul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.



Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

2 comentarii

    1. REMRCA POSTATĂ ESTE “O SIMPLĂ PĂRERE” MENITĂ “DOAR” A CREȘTE VÂNZAREA MĂȘTILOR VULNETABILE LA PRAF-NU DOAR LA VIRUȘI, NU-I AȘA??? DEOARECE CUNOAȘTEM CĂ ACESTE MĂȘTI CHINEZEȘTI INTERZISE TOTAL ÎN ÎTREG SPAȚIUL EUROPEAN PENTRU TOTALA LOR PERMISIVITATE LA AGENȚII VIRALI, CONSTITUIE BANII POLITICI DIN PUȘCULIȚELE DE PARTID AL CELOR CARE AU CONTRACTE VLARE DE MULȚI ANI (A SE CITI “ANGAJAMENTE FERME CU GARANȚII CLARE) FAȚĂ DE ENTITĂȚI PRECUM GLAXON, BIG PHARMA, PASTEUR, OMS, PATRONATE DE ROCKEFELLER, BILL GATES, SOROSI, ETC. CHIAR NU PUTEȚI FACE O POSTARE CU ANTIPRESPIRANTE CARE SĂ ASTUPE MIAZMA SUBLIMINALELOR???

Dă-i un răspuns lui ANGHEL CURTY JR. Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button