UE intervine în scandalul Catedralei ‘Sfânta Sofia’: Cere Turciei să anuleze decizia de transformare în moschee

Mai nou domnul Mihai Silviu Chirila il face pe ereziarhul Dan Ciobotea eretic serghianist, ori caderea pseudopatriarhului, cat si a celor ce-l urmeaza, este mult mai grava.
Imediat dupa momentul Creta cei care sustin acele hotarari au tinut sa „arate” ca n-au fost aduse innoiri doctrinare, n-au fost acceptate dogme eretice: „documentele aprobate de Sfântul şi Marele Sinod nu formulează dogme noi, ci reprezintă o reafirmare a continuității în mărturisirea credinței ortodoxe a bisericii celei una, sfântă, sobornicească şi apostolească, adică în continuitate cu învăţătura de credinţă propovăduită de Sfinţii Apostoli şi de Sfinţii Părinţi ai Bisericii, în continuitate cu cele şapte Sinoade Ecumenice, dar şi cu Sinoadele ortodoxe care au urmat acestora”. In parte aceast neadevar a fost acceptata de unii care se considera oponenti ai ereziei ecumeniste, un ex.: „La Sinodul din Creta s-a menționat că Biserica Ortodoxă a păstrat adevărul de credință nealterat, pe când ereticii s-au abătut de la el. Deci s-au delimitat de toți ereticii. Ecumenismul [aprobat in Creta] este o erezie nouă… e o erezie de sorginte protestantă care privește Biserica drept o asociație de comunități/Biserici ce nu ar fi în comuniune între ele, ba ar aparține de ea în diferite grade, deplin sau mai puțin”.
In afara acceptarii dogmei mincinoase a eclesiologiei protestante s. a. rataciri, in Creta s-a cazut si in erezii mai vechi, condamnate de catre Sinoadele Ecumenice. In documentele Sinodului din Creta se sustine ca: „Dialogurile întreprinse de Biserica Ortodoxă nu implică niciodată compromisul în materie de credință”(Mesajul Sfântului și Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe 3), sau ca „Dialogurile multilaterale purtate de Biserica Ortodoxă nu au însemnat, nu înseamnă și nici nu vor însemna niciodată un compromis în materie de credință. Aceste dialoguri sunt o mărturie despre Ortodoxie”(Enciclica Sfântului și Marelui Sinod 20). Prin aceasta Sinodul din Creta si-a insusit, ca „o mărturie despre Ortodoxie”, si compromisurile dogmatice ce au urmat dialogurilor cu monofizitii si papistasii, compromisuri bazate pe minimalism dogmatic, cazand astfel sub condamnarea Sinoadelor Ecumenice. Spre ex. acordurile cu monofizitii, Anba Bishoy-1989 şi Chambesy-1990, iata ce se spune in aceste hotarari doctrinare, despre care in Creta s-a considerat ca nu „însemna niciodată un compromis în materie de credință”: „Am mostenit de la Parintii nostrii [printre care Sever de Antiohia si Dioscor] credinta si traditi apostolica cea una, desi ca Biserici am fost despartiti unii de ceilalti timp de secole”; „In lumina Declaratiei noastre Comune asupra Hristologiei si a afirmatiilor comune de mai sus, am inteles acum in mod clar ca ambele familii au pastrat intotdeauna cu fidelitate aceeasi Credinta Hristologica Ortodoxa autentica si continuitatea ei neitrerupta a traditiei apostolice”(Sunt anticalcedonienii ortodocsi?).
Monofizitii de azi, numiti de unii si miafiziti, nu urmeaza linia doctrinara a ereziarhului Eutihie, ci pe cea a asa-zisilor monofiziti moderati, ca Dioscor de Alexandria si Sever de Antiohia. Hristologia acestor ereziarhi asa-zisi moderati este cu totul straina de Ortodoxie, fapt aratat de Sfintii Parinti in scrierile lor si de Sinoadele care au condamnat respectivele invataturi ratacite. De aceea ecumenistii „ortodocsi”, care au incheiat respectivele acorduri cu monofizitii, sustinand ca invatatura monofizitilor asa-zisi moderati este „ortodoxa”, ca au „pastrat intotdeauna cu fidelitate aceeasi Credinta Hristologica Ortodoxa autentica si continuitatea ei neitrerupta a traditiei apostolice”, se impotrivesc Sinoadelor Ecumenice, insa se impotrivesc acestor Sinoade si cei care urmeaza Sinodului din Creta, in a carui documente se sustine ca asemenea acorduri dogmatice nu „însemna niciodată un compromis în materie de credință”, ba chiar ar fi „mărturie despre Ortodoxie”.
Doctrina monofizita a lui Dioscor si cea a lui Sever se opune in mod clar Sinodului IV Ecumenic si urmatoarelor Sinoade Ecumenice, iar ecumenistii „ortodocsi”, aproband o asemenea doctrina ca „ortodoxa”, intra sub incidenta condamnarii Sinoadelor Ecumenice, fiindca cei care nesocotesc acele Sinoade se pun pe ei insisi sub anatemele date impotriva ereticilor anatematizati de catre acele Sinoade. Despre caderea sub anatema, inainte de condamnarea nominal de catre un sinod, vorbeste Sfantul Atanasie cel Mare (De decretis Nicaenae synodi 5), dar si Sfantul Grigorie Palama, care scriind impotriva patriarhului Caleca, ce s-a alaturat “acum lui Achindin si celorlalti varlaamiti”(Desfiintarea scrisorii lui Caleca 7), spune despre acesta ca este “mostenitor al pedepsei osanditilor acelora [Varlaam si Achindin fiind anatematizati sinodal in 1341] si cu adevarat cazut din Biserica si strain de ea” (Ibidem 12), intr-un mod asemanator exprimandu-se arhiereii care erau atunci de partea Sfantului Grigorie, tinuti in recluziune de Caleca: “a cazut din insasi buna-cinstire/dreapta-credinta si s-a rostogolit in ratacirea cacodoxiei, s-a pus pe sine insusi sub anateme scrise, nesocotind deciziile si hotararile pentru buna-cinstire/dreapta-credinta ale acelui sinod [din 1341]… asa cum sinodul impotriva lui Arie ii condamna pe toti arienii care se vor ivi candva”(Raportul arhiereilor catre Ana Paleologhina, la Sfantul Grigorie Palama, Tomusuri dogmatice, pg. 212); Caleca avea sa fie anatematizat in Sinodul din 1347.

Pentru ca semnatarii si sustinatorii Sinodului din Creta se impotrivesc Sinoadelor Ecumenice, cei care vor sa ramana ortodocsi in credinta nu pot fi in comuniune cu acestia; Sfantul Maxim Marturisitorul, cerandu-i-se sa intre in comuniune cu cei din Constantinopol, a refuzat comuniunea cu ereticii, socotind-o tradare a credintei: „Atunci eparhul (prefectul) i-a spus:
– Eşti în comuniune cu Biserica de aici, sau nu?
[Sfantul Maxim] – Nu.
– De ce?
[Sfantul Maxim] – Pentru că a respins Sinoadele Ecumenice.
– Dacă a respins Sinoadele Ecumenice, cum se face că ele sunt menţionate în diptice (la Liturghie)?
[Sfantul Maxim] – Şi care e folosul unor nume dacă sunt respinse dogmele?”, iar
putin mai incolo Sfantul Maxim le-a zis: „Vreţi ca… să vin să mă cuminec în Bisericile care propovăduiesc aceste lucruri şi să intru în comuniune cu cei care respingând, chipurile, pe diavolul, resping de fapt pe Dumnezeu? Să mă ferească Dumnezeu… eu nu voi intra nicicând în comuniune cu cei ce primesc unele ca acestea” (Actele procesului și interogatoriilor Sfântului Maxim Mărturisitorul); aceasta arata ca ereticii prin credinta lor ratacita sunt cu diavolul, luptand impotriva lui Dumnezeu, respingand invatatura apostolica aparata de Sfintii Parinti si Sinoadele Ecumenice care invedereaza credinta in Dumnezeul adevarat: „aşa cum cel care primeşte pe adevăraţii apostoli, proroci şi învăţători primeşte pe Dumnezeu, tot aşa şi cel care primeşte apostoli, proroci şi învăţători mincinoşi primeşte pe diavolul” (Ibidem). Astfel sfantul Maxim urmand predecesorilor sai, adevaratilor învăţători ai Bisericii, ii respinge pe învăţători mincinoşi, neavand nici o comuniunea cu cei care au respins Sinoadele Ecumenice.
Sfantul Vasile cel Mare ii scria calugarului Urbikios sa nu aiba comuniune cu ereticii apolinaristi: “sa stai departe de comuniunea cu ereticii” (PSB 12, Epist. 262), in acea vreme apolinaristii nu erau condamnati sinodal.
Asa cum spune Sfantul Chiril al Alexandriei, sa ne ferim de osanda comuniunii cu ereticii, ca este „o nelegiuire si intinare ce cade sub osanda varsarii de sange vointa de-a se aduna cu ereticii in aceleasi lacasuri si de a primii comuniunea cu ei” (PSB 39). Sfantul Chiril in timpul controversei cu Nestorie, dupa ce i-a aratat acestuia eroarea in care se afla si l-a avertizat sa renunte la erezie, iar ereziarhul si-a aratat staruinta in erezie, a indemnat clerul si credinciosii simplii sa rupa comuniunea cu Nestorie: „sa nu fiti in comuniune cu cel mai sus amintit [Nestorie], nici sa-i dati atentie ca unui invatator, daca el ramane lup in loc sa fie pastor” (P.G. 77, 125). Printre cei care au rupt comuniunea cu Nestorie aflandu-se si Sfantul Patapie, aceasta din momentul in care a aflat ca Nestorie e eretic a rupt comuniunea cu el.
Sfantul Teodor Studitul spune in Epistola 41: „Mi-ai spus că te-ai temut să-i faci observaţie preotului tău să nu-l pomenească pe ereziarh. Nu găsesc ce să-ţi spun acum despre asta. Decât numai că Cuminecătura este întinată doar din aceea că-l pomeneşte, nemaiputând fi ortodox cel care pomeneşte”; „Ἕφης δέ μοι, ὅτι δέδοικας εἰπεῖν τῷ πρεσβυτέρῳ σου, μὴ ἀναφέρων τὸν αἱρεσιάρχην. Kαὶ τί περὶ τούτου εἰπεῖν σοι τὸ παρόν, οὐ καθορῶ. Πλὴν ὅτι μολυσμὸν ἔχει ἡ κοινωνία ἐκ μόνου τοῦ ἀναφέρειν, οὐκ ἂν ὀρθοδόξος εἴη ὁ ἀναφέρων”, (Φιλοκαλία των νηπτικών…, Vol. 18G, Tesalonic, 1999, pg. 514; PG 99, 1089B); Exista insa o alta varianta a textului in care in loc de: „οὐκ ἂν ὀρθοδόξος εἴη ὁ ἀναφέρων”, este scris: „κἂν ὀρθόδοξος εἴη ὁ ἀναφέρων” (Μοναχοῦ Καλλίστου Βλαστοῦ, Δοκίμιον ιστορικόν περί του σχίσματος… pg. 109), care inseamna: „chiar dacă ortodox ar fi cel ce pomeneşte”. Ceea ce arata ca, cel putin in acest loc, Epistola 49 a Sfantului Teodor a fost modificata.
Sfantul Grigorie Palama a avut aceeasi atitudine fata de patriarhul Caleca dupa ce acesta a trecut de partea ereticilor: „Este imposibil ca cineva să fie în comuniune cu patriarhul şi să fie ortodox…, pe cînd acel ce s-a îngrădit este unit cu dreapta credinţă”( EPE 61, Tesalonic, pg 692), Caleca nefiind condamnat sinodal la aceea data.

Acceptarea „panortodoxa”, din Creta, a dialogurilor ecumeniste, unele din trecut cu rezultate concrete, ca cele cu monofizitii si papistasii, este o acceptare oficiala si a modalitatilor de dialog, bazate pe minimalism dogmatic, care au dus la grave compromisuri dogmatice. Asemenea dialoguri nu au nici o legatura cu teologia ortodoxa, ci tin mai degraba de pseudoteologia protestanta in care dogmele nu sunt percepute ca o conditie sine-qua-non pentru existenta Bisericii; Ori, asa cum arata Sfantul Maxim Marturisitorul, „fără de ele [dogme] nu este cu putinţă însuşi faptul de a exista o Biserică” (Actele procesului și interogatoriilor Sfântului Maxim Mărturisitorul).
Aceasta relativizare a dogmelor, care este din ce in ce mai accentuata in protestantism, implicit si in ecumenism, este definitorie pentru relatiile dintre gruparile pseudocrestine din organizatiile ecumeniste.
Prin Sinodul din Creta minimalismul dogmatic, specific protestatismului, a ajuns in mod oficial normativ in credinta pentu „ortodocsii” care aproba hotararile acestui Sinod, pentru acestia minimalismul dogmatic nu reprezinta “un compromis în materie de credință”, de aceea ei si cei care-i urmeaza sunt si prin aceasta eretici, situandu-se in afara Bisericii lui Hristos.