X

Întrebuinţarea linguriţei pentru împărtăşirea credincioşilor în Biserica Ortodoxă

Linguriţa o închipuie şi pe Maica Domnului, care a purtat în pântecele ei Pâinea cea cerească

Linguriţa este obiectul liturgic din metal, de regulă argintat sau aurit, folosit în cadrul rânduielii Sfintei Liturghii pentru împărtăşirea credincioşilor.

Modul împărtăşirii euharistice în Biserica primară. Cadrul istoric al apariţiei linguriţei ca obiect liturgic şi motivaţia întrebuinţării ei în cult

Linguriţa este întrebuinţată pentru împărtăşirea credincioşilor nu numai în Biserica Ortodoxă, ci şi la copţi, la etiopieni şi la sirienii occidentali (iacobiţi) – la aceştia din urmă fiind folosită numai pentru împărtăşirea clericilor[1]. Pornind de la aceasta, mulţi liturgişti din trecut au arătat că linguriţa era întrebuinţată în ritul liturgic bizantin, înainte de secolul IV, când comunitățile monofizite copte şi etiopiene s`au rupt de Biserica Ortodoxă, faptul că ele le întrebuinţează până astăzi fiind socotită de aceştia ca o mărturie a faptului că ea era utilizată şi înainte de despărţirea lor de Biserica Ortoodxă, în secolul IV.

Folosindu`se de o informaţie provenită de la Nichifor Calist[2], din sec. IV, liturgiştii din vechime considerau că linguriţa a fost introdusă în cult de către Sfântul Ioan Gură de Aur[3]. Însă, în pofida acestei mărturii, originea uzului litrugic al linguriţei nu putea fi atât de timpurie. Faptul că ea se află în întrebuinţarea liturgică a comunităților vechi-orientale poate fi explicată prin influenţele mai târzii pe care cultul liturgic bizantin le`a exercitat asupra acestor rituri orientale. În favoarea acestei ipoteze vine şi faptul că în riturile necalcedoniene mai conservatoare (armeană, nestoriană şi maronită), linguriţa nu este folosită în cult.

În toate Bisericile creştine din primele şapte veacuri, întrebuinţarea linguriţei nu este cunoscută. În primele veacuri, împărăşirea credincioşilor din Biserică se făcea în acelaşi fel ca şi împărtăşirea clericilor. Astfel, credincioşii primeau Sfântul Trup în palma dreaptă, aşezată cruciş peste cea stângă, iar Sfântul Sânge îl sorbeau direct din Sfântul Potir, care era ţinut de către diacon. Avem în acest sens mărturia Constituţiilor Apostolice, din secolul IV: „Episcopul să dea Sfânta Pâine, zicând: Trupul lui Hristos, şi cel ce primeşte să zică: Amin; iar diaconul să ţie potirul şi, dându`l, să zică: Sângele lui Hristos …”[4].

O altă mărturie o găsim în Catehezele baptismale ale Sfântului Chiril al Ierusalimului:

„Când te apropii deci să te împărtăşeşti, nu te apropia cu palmele întinse, nici cu degetele răsfirate; dimpotrivă, fă mâna stângă tron mâinii drepte, ca una ce are să primească pe Împăratul. Fă`ţi căuş palma, şi primeşte Trupul lui Hristos, răspunzând „Amin”. După ce`ţi vei sfinţi cu multă grijă ochii prin atingerea de Sfântul Trup, împărtăşeşte`te având grijă să nu pierzi ceva din el. Căci dacă vei pierde ceva, este ca şi cum vei pierde unul din propriile tale mădulare. Spunem: Dacă cineva ţi`ar da câteva bucăţele de aur, nu le`ai ţine cu toată gija, ferindu`te să nu pierzi ceva din ele, şi să te păgubeşti? Oare nu vei căuta cu mult mai mult şi cu mai multă grijă să nu`ţi cadă vreo fărâmitură din ceaa ce este mai preţios decât aurul şi decât pietrele preţioase? Apoi, după ce te`ai împărăşit cu Trupul lui Hristos apropie`te şi de potirul Sângelui. Nu mai întinde mâinile, ci pleacă`te şi cu rugăciune şi evlavie rosteşte: „Amin”. Sfinţeşte`te împătăşindu`te din Sângele lui Hristos!”[5].

Altă mărturie similară găsim şi în Scrisorile Sfântului Vasile cel Mare[6].

Rânduiala aceasta a împărtăşirii credincioşilor cu sfântul Trup primit în palmă şi cu Sfântul Sânge, direct din Sfântul Potir, se păstrează până astăzi în ritul liturgic al nestorienilor[7].

În alte părţi, Sfântul Trup era dăruit credincioşilor spre împărtăşire în palmă, fiind însă îmbibat mai înainte în Sfântul Sânge, aşa încât potirul nu mai era îmbiat. Aşa se procedează până astăzi la armeni[8]. Sfântul Ioan Gură de Aur, în Omiliile baptismale ale sale, ne lasă să înţelegem că şi pe timpul său erau în vigoare acelaşi mod de împărtăşire a laicilor, dându`li`se Sfântul Trup în palmă[9].

Spre sfârşitul secolului VII, Sinodul Trulan (Quinisext, 692), în canonul 101, caută să impună această veche practică a împărtăşirii, osândindu`i pe cei care „în loc de mână, pregătesc oarecari vase de aur, sau din altă materie, pentru primirea dumnezeiescului Dar”[10].

Chiar în sec. al VIII-lea, Sfântul Ioan Damaschin recomandă ca „încrucişând palmele, să primim trupul Celui Răstignit”[11].

În acelaşi secol, patriarhul Gherman al Constantinopolului vorbeşte despre labiς[12], însă termenul acesta nu indică obiectul liturgic pe care`l numim astăzi linguriţă, ci cleştele format de degetele mâinii preotului care ţinea trupul lui Hristos, „cărbunele dumnezeiesc”, dăruindu`l credincioşilor spre iertarea păcatelor.

În secolul al IX-lea, canonul X al Sinodului local numit I-II (Constantinopol 861) enumeră printre vasele sfinte folosite la slujirea la sfântul altar şi linguriţa, osândind întrebuinţarea neliturgică a acestui obiect liturgic:

„…Sfântul Sinod a hotărât să se supună caterisirii celei desăvârşite cei ce răpesc spre folosul propriu sau întrebuinţează spre folosire nesfinţită sfântul potir, sau discul, sau lingura, sau cinstita îmbrăcăminte, sau cel ce se zice aer, sau în genere orice dintre cele sfinte din altar, sau din vasele sau veşmintele sfinte …”[13].

Textul acesta este socotit însă de către editorii mai noi ai Pidalionului grecesc ca fiind interpolat[14].

Cu toate acestea, liturgiştii mai noi presupun că folosirea linguriţei pentru împărtăşirea mirenilor trebuie să fi fost introdusă, fie şi numai pe alocuri, încă din sec. al VII-lea, întrucât Sfântul Sofronie al Ierusalimului (+638) arată în Viaţa Sfintei Maria Egipteanca (IV, 34) că avva Zosima a luat, într`un potir mic, Preacuratul Trup şi Sânge al Domnului, amestecate, pentru împărtăşirea Sfintei Maria[15], ceea ce implică folosirea linguriţei pentru împărtăşirea cu Dumnezeieştile Taine. Se pare că pentru întâia dată linguriţa a fost introdusă, după unii liturgişti, în părţile Siriei, prin secolul al VII-lea[16], iar după alţii în Egipt, generalizându`se folosirea ei în tot Răsăritul, începând din sec. X[17].

Explicaţiile practice ale generalizării întrebuinţării linguriţei pentru împărtăşirea credincioşilor sunt două. Prima explicaţie este aceea că se putea întâmpla, fie din neglijenţa preoţilor slujitori, fie a credincioşilor care veneau să se împărtăşească, ca să cadă pe jos fărâmituri din Sfântul Trup sau picături din Sfântul Sânge. O a doua explicaţie era aceea că unii credincioşi păstrau Sfântul Trup care li se dădea în palmă, întreg sau doar o parte din el, folosindu`l în afara locaşului Bisericii, fie în scopuri oculte, în acte magice sau vrăjitoreşti, sau îl puteau duce acasă celor care erau oriţi de la împărtăşirea cu Sfintele Taine, pentru nevrednicia lor. Doar punându`se în linguriţă, atât Sfântul Trup cât şi Sfântul Sânge, fiind consumat îndată de către cei care vin să se împărtăşească, evitându`se neajunsurile enumerate mai sus.

Prima menţiune sigură despre întrebuinţarea liunguriţei în rânduiala împărtăşirii credincioşilor o găsim în Tâlcuirea liturgică a lui Pseudo-Sofronie, din sec. XII-XIII.

Semnificaţia mistico-simbolică a linguriţei ca obiect liturgic

În Tâlcuirea liturgică a lui Pseudo-Sofronie este indicat şi simbolismul acestui obiect liturgic, adică al linguriţei. Astfel, ea simbolizează mai întâi cleştele cu care serafimul din viziunea prorocului Isaia (VI, 6-7) a luat cărbunele de foc, punându`l, din porunca Domnului, în gura proorocului, ca semn al curăţirii lui de păcate şi al misiunii sale profetice. Acest cărbune ceresc închipuie însă pe Hristos cel euharistic, de care ne împărtăşim în cadrul Sfintei Liturghii.

Aceiaşi semnificaţie simbolică a linguriţei o găsim, mai târziu, şi la arhiepiscopul Simeon al Tesalonicului, în secolul XV: „Arhiereul dă cu lingura celor ce vin să se împărtăşească, făcând aceasta după vedenia lui Isaia proorocul”[18].

Linguriţa o închipuie însă şi pe Maica Domnului, care a purtat în pântecele ei Pâinea cea cerească[19]. Amintim în acest sens şi faptul că în Canonul din Rânduiala Împărtăşirii, ultima stihiră a Cântării a 8-a, arată despre Maica Domnului următoarele: „Cu adevărat, Maica lui Dumnezeu, în pântecele tău s`a copt Pâinea cea dumnezeiască a vieţii, păzind nevătămat pântecele tău cel nevinovat”[20]. Într`o astfel de accepţiune, linguriţa care poartă în ea Sfântul Trup şi Sânge al Domnului, fiind o închipuire simbolică a Maicii Preacurate, care L`a purtat în pântecele ei, pe Hristos, Mântuitorul lumii.

Consideraţii practice privitoare la întrebuinţarea linguriţei pentru primirea Dumnezeieştii Împărtăşanii

În actualitate se pot constata tendinţe inovatoare în ceea ce priveşte folosirea linguriţei pentru împărtăşirea credincioşilor cu Sfântul Trup şi Sânge al Mântuitorului. Astfel, în unele zone ale ţării, există cazuri izolate în care pentru împărtăşirea credincioşilor sunt întrebuinţate mai multe linguriţe, sterilizate succesiv în timpul întrebuinţării lor. Aceasta, pornind de la refuzul unor credincioşi de a se împărtăşi cu linguriţa comună, pentru a nu se contamina de unele boli transmisibile.

Astfel de tendinţe, deloc noi, au mai fost înregistrate şi în trecutul Bisericii noastre[21], chiar şi în Biserica Greciei, dând naştere la aprinse controverse şi discuţii[22].

Aşa cum arătam anterior, o parte – neînsemnată numeric, a credincioşilor Bisericii noastre – solicită preoţilor să`i împărtăşească cu linguriţe separate, motivând că există pericolul contaminării lor cu boli transmisibile şi încercând în felul acesta să evite o astfel de îmbolnăvire care poate fi cauzată, în opinia lor, de întrebuinţarea aceleiaşi linguriţe pentru împărtăşirea tuturor credincioşilor care vin la Sfânta Liturghie. Această solicitare a credincioşilor este, din păcate în unele biserici îndeplinită de către preoţi, chiar dacă cei mai mulţi dintre ei nu sunt convinşi de temeinicia acestei practici. Singurul lor argument în faţa unei astfel de practici este grija de a nu`i sminti pe credincioşi şi de a`i ţine aproape de Biserică şi de Sfintele Taine, invocând cuvântul Sfântului Apostol Pavel: „Tuturor toate m`am făcut, ca măcar pe unii să`i câştig”.

În situaţia aceasta, la Sfânta Liturghie sunt folosite două sau mai multe linguriţe, preotul având lângă el un diacon sau un paraclisier care ţine un vas cu apă, în care linguriţa este clătită după fiecare folosire, fiind mai apoi ştersă cu provocovăţul. În timpul acesta, preotul împărtăşeşte pe cel care urmează la Sfânta Împărtăşanie cu cea de`a doua linguriţă, urmând ca mai apoi să fie clătită în apă iar mai apoi ştersă şi aceasta, precum am arătat anterior în cazul primei linguriţe.

Există însă situaţii de`a dreptul exagerate în care credincioşii fie vin fiecare de acasă cu propria linguriţă pentru împărtăşanie, urmând s`o primească îndată după ce s`au împărtăşit – sau sunt folosite de către preoţi linguriţe de unică folosinţă.

Trebuie să precizăm de la început că solicitarea aceasta de a se împărtăşi cu linguriţe separate vine din partea credincioşilor puţin integraţi în viaţa liturgică a Bisericii, prea adesea superficiali şi indolenţi, care de cele mai multe ori vin la biserică doar înaintea Sfintelor Paşti, pentru a se spovedi şi pentru a se împărtăşi, având – atunci când vin pentru Sfânta Împărtăşanie – astfel de pretenţii.

În primul rând trebuie subliniat faptul că Sfânta Împărtăşanie ni se dă „spre sănătatea sufletului şi a trupului” şi în nici un caz primirea ei nu ne poate îmbolnăvi. Că Sfânta Împărtăşanie o primim spre sănătate şi nu spre boală, o subliniază în repetate rânduri şi rugăciunile cuprinse în Canonul Sfintei Împărtăşanii, atât cele de dinaintea împărtăşirii, cât şi cle rostite îndată după primirea ei. Amintim în sensul acesta, textul rugăciunilor a opta şi a zecea dinaintea primirii Sfintei Împărtăşanii cât şi al Rugăciunii Marelui Vasile şi al celei către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, din cadrul Rugăciunior de mulţumire după Dumnezeiasca Împărtăşanie, care arată în mod expres faptul că aceasta se primeşte „spre tămăduirea sufletului şi a trupului”[23], sau „spre sănătatea sufletului şi  a trupului”[24]. Amintim de asemenea şi minunea relatată în Viaţa Sfântului Ioan Maximovici, în care unul dintre preoţii care slujeau în biserica unde slujea şi Sfântul Ioan i`au pus în vinul pe care Sfântul îl folosea pentru potrivirea Sfintelor Taine din Potir, o cantitate conseiderabilă de otravă – fără ca Sfântul Ioan să ştie lucrul acesta. După consumarea acestei cantităţi de vin amenstecate cu otravă, dimpreună cu Sfintele Taine din Potir, Sfântului i s`a făcut rău însă, în ciuda aşteptărilor duşamanilor săi, nu i s`a întâmplat să moară prin otrăvire[25].

Pe de altă parte, linguriţa folosită pentru împărtăşirea credincioşilor nu este un obiect obişnuit, ci este obiect liturgic, binecuvântat şi sfinţit, consacrat slujirii Sfintei Liturghii printr`o rugăciune de sfinţire şi prin stropirea ei cu agiazmă, aşa cum se poate observa din rânduiala prescrisă pentru aceasta în Molitfelnic. În această rugăciune este arătată atât semnificaţia simbolică a acestui obiect liturgic, cât şi destinaţia ei precisă pentru împărtăşirea credincioşilor cu Dumnezeieştile Taine ale Lui Hristos:

Doamne, Dumnezeule atotţiitorule, Cel ce, prin cărbunele cel luat cu cleştele de unul din serafimi, ai curăţit buzele proorocului prin atingere şi aşa ai preînchipuit puterea dumnezeieştilor Taine, a Trupului şi Sângelui Hristosului Tău, caută acum cu milostivire spre rugăciunea noastră şi trimite binecuvântarea Ta cea cerească peste linguriţa aceasta şi o binecuvintează şi o sfinţeşte pe ea, ca să fie vas vrednic spre luarea şi darea preasfântului Trup şi a scumpului Sânge al Hristosului Tău, care se va da prin linguriţa aceasta credinciosului Tău popor, spre curăţirea de toată întinăciunea şi spre iertarea păcatelor …”[26].

[1] S. Salaville, Les liturgies orientales. La Messe, II, p. 63-65, apud Pr. Prof. Dr. Ene Branişte, Liturgica Generală, Editura Institutlui Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortoodoxe Române, Bucureşti, 1993, p. 595.

[2] Nichifor Calist, Istoria bisericească, cartea XIII, cap. 7, apud Pr. Prof. Dr. Ene Branişte, op. cit., p. 595.

[3] A se vedea în acest sens Liturgiarum Orientalium Collectio, Collegit. Eus. Renaudot, ed. secunda, 2 tomuri, Francfurti ad Moenum, vol. I, 1847, p. 195-196; 262 şi J. Goar, Eucologion sive Graecorum, p. 105 şi H. Daniel, Codex liturgicus, t. IV, p. 380.

[4] Constituţiile Apostolice, VIII, 13

[5] Sfântul Chiril al Ierusalimului, Cateheze, Cateheza XXIII, 21-22, trad. Pr. D. Fecioru, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortoodxe Române, Bucureşti, 2003, p. 366.

[6] Sfântul Vasile cel Mare, Epistola 93 (Către nobila Chesaria), P.G., t. XXXII, col 485.

[7] S. Salaville, op. cit. în volcit, p. 63-64, apud Pr. Prof. Dr. Ene Branişte, op. cit, p. 595.

[8] Liturgiarum Orientalium Collectio, vol. I, p. 262.

[9] Sfântul Ioan Gură de Aur, Catheza II către candidaţii la Botez, 2,în P. G. t. XLIX, col. 233.

[10] Arhid. Prof. Univ. Dr. Ioan N. Floca, Canoanele Bisericii Ortodoxe-note şi comentarii-, Sibiu, 1992, p. 160.

[11] Sfântul Ioan Damaschin, Expunerea credinţei ortodoxe (Dogmatica), cartea IV, cap. 13, traducere Pr. Dumitru Fecioru, Editura Scripta, Bucureşti, p.

[12] Sfântul Gherman al Constantinopolului, Tâlcuirea liturgică, în P.G. t. XCVIII, col. 433.

[13] Arhid. Prof. Univ. Dr. Ioan N. Floca, op. cit., p. 311.

[14] C. Kaliniku, Sfântul locaş şi cele ce se săvârşeşsc întrâînsul (în limba greacă), ed. III, Atena, 1969, p. 182.

[15] A se vedea în acest sens Viaţa Sfintei Maicii noastre Maria Egipteanca, scrisă de Sfântul Sofronie, patriarhul Ierusalimului, în Triod, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortoodxe Române, Bucureşti, 2000, p. 751-752.

[16] S. Salaville, Liturgies Orientales. Notions generales. Elements principaux, p. 138; Idem, Liturgies Orientales. La Messe, II, p. 62, apud Pr. Prof. Dr. Ene Branişte, op. cit., p. 596.

[17] C. Kaliniku, op. cit., p. 190.

[18] Sfântul Simeon al Tesalonicului, Tratat asupra tututor dogmelor credinţei noastre ortodoxe, după principii puse de Domnul nostru Iisus Hristos şi urmaşii Săi, volmul I, Editura Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, 2002, p. 154.

[19] Pseudo-Sofronie, Tâlcuire liturgică, cap. V, traducere de Pr. Prof. N. Petrescu, în rev. „Mitropolia Olteniei”, 1960, nr. 5-6, p. 360.

[20] Ceaslovul, Rânduiala Sfintei Împărtăşanii, Canonul, Cântarea a 8-a, stihira de la Şi acum…, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1973, p. 630.

[21] A se vedea în acest sens Pr. Prof. Dr. Ene Branişte, op. cit., p. 597.

[22] A se vedea în acest sens lucrarea Arhitectului Mihai Urzică, Necinstirea Sfintei Împărtăşanii. Abateri, vinovăţii şi necredinţă, Bucureşti, 1930.

[23] Ceaslov, Rânduiala Sfintei Împărtăşiri, Rugăciunea a opta, Rugăciunea Marelui Vasile şi Rugăciunea către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, p. 644, 649, 651.

[24] Ibidem, Rugăciunea a zecea, p. 646.

[25] Pr. Serafim Rose şi Pr. Gherman Podmoşenski, Fericitul Ioan Maximovici -viaţa şi minunile-, traducere şi note de Dana Cocargeanu, Editura Sojia, Bucureşti, 2006, p. 78.

[26] Molitfelnic, Rânduiala sfinţirii vaselor de slujbă: Rugăciunea pentru sfinţirea linguriţei, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1992, p. 587-588.

de preot Lucian Farcașiu

Știrile sunt sub cenzură! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Guvernul nu dorește aflarea adevărului despre plandemia covid-19. Încercăm să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în cea mai mare provocare pe care o trăim. Jurnalismul independent al portalului OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.



Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!
Categorii
Predici, conferințe, interviuri, sfaturi
cuvinte cheie

Articole asemănătoare



Vă rugăm să comentați decent, în duhul Ortodoxiei! Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

5 comentarii

  1. E foarte adevarat tot ce spuneti,numai ca ne-am invatat sa dam vina pe clerul bisericesc si cinul monahal,dar noi in toti acesti ani,cum i-am sustinut? Am fost alaturi de ei? Nu cred,doar i-am pandit si i-am taxat.Fratia ortodoxa a rugat crestinii ortodocsi sa sustina patriarhul,tocmai ca sa nu fie obligat sa faca acest compromis.Oare noi toti unde am fost? pe nimeni nu a interesat nimic.Vad la Sfintele Liturghii cum crestinii nostri stau cu mastile ridicate de le intra in ochi ,se inchina de la distanta,de frica sa nu ia covid de la Sfanta Evanghelie ,sau de la Sfintele Icoane..de fapt suntem intr-un mare iconoclasm voit,pt ca avem ff multe mijloace de informare,si multe rugaciuni de luminarea mintii chiar si acatist.Oamenii nu il mai vor pe Dumnezeu se vede ff bine,iar cei care au mai ramas,sunt formalisti in mare parte,la urmatorul val de prigoana,cad secerati.Crestinii nostri au uitat adevarata credinta…Sa ne rugam pt noi toti,ca Lumina Duhului Sfant si Harul Lui Dumnezeu sa fie cu noi,in toate zilele vietii noastre.Amin.Hristos a Inviat!
    onoclasm

  2. V-am spus-o și v-o mai spun:a discuta cu toți apostatii (inclusiv „ierarhi” și „preoți”), despre ce înseamnă Sfânta Linguriță, este păcat! Exact asa a stat de vorbă Eva în rai cu diavolul și, ați văzut ce a pățit.. Cu aceștia, doar atât :Sfânta Neascultare, rugăciune multă, spovedanie, Împărtășanie și… „mergi înapoia mea satano!”.

    1. Sarut dreapta Sfintite Parinte GABRIEL!
      Total de acord cu ce spuneti.
      Adevarul stiut bine, nu se comenteaza,ci se EXECUTA intocmai.
      Iar cei care sintem mireni si STIM PUTEREA SFINTEI TRIMI SI A CASEI LUI, BISERICA ORTODOXA cu SFINTA LITURGHIE, SFINTUL ALTAR, SFINTUL POTIR, SFINTA LINGURITA, SFINTA IMPARTASANIE, SFINTELE ICOANE SI SFINTELE MOASTE e indicat sa articulam indesat si cite o” sfinta” injuratura celor indobitociti, ca sa stie cit sintem noi de
      SIGURI de ADEVAR !
      Prea mult ne-am ploconit in acesti 30ani ,in loc sa fim EXTREM DE FERMI , SI DE MINDRII PENTRU CA DETINEM CU ADEVARAT ADEVARUL,si nu ne indoim, din contra ne-am lasatINTIMIDATI SI IRONIZATI de cei posedati de draci.
      DOAMNE FERESTE !
      BINECUVINTATI !
      AMIN!

Lasă un răspuns la Duhul Căpitanului Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclamele sunt blocate

Te rog să ne susții, deblocând reclamele.