Sistemul a cedat: Sfânta Împărtășanie se dă doar cu lingurița comună

Sa nu uitam de acest eveniment ce va avea loc saptamana aceasta, care urmeaza:
http://mantuireaorg.blogspot.com/2020/05/o-lectie-despre-curaj.html
Distribuiti la cat mai multi oameni, ca Dumnezeu sa ne ajute pe toti sa ne recapatam curajul de a ne opune antihristului si diavolilor lui si de al marturisi pe Hristos!

Sf. Paisie de la Neamț (Velicicovski). Nu i-a numit pe papistași și uniați „biserică” și nu le recunoștea botezul, dându-i anatema!
https://ortodoxinfo.ro/2018/11/15/sf-paisie-de-la-neamt-velicicovski-nu-numit-pe-papistasi-si-uniati-biserica-si-nu-le-recunostea-botezul-dandu-anatema/

Unia este veninul aducator de moarte, in chip de miere, ce pierde sufletele. Unia este mladita inainte-mergatoare a antihristului, ce ademeneste cu magulire pe cei mai nestiutori intru pierzanie. Unia este prapastia iadului pentru cei ce nu au parte de cuget. Unia este Iuda, ce cu lingusitorul sarut a vandut Credinta Pravoslavnica . Unia este ca si ramlenii (catolicii) eretici.

Preot Dan Bădulescu – Se închină toți oamenii la același Dumnezeu?

https://marturieathonita.ro/se-inchina-toti-oamenii-la-acelasi-dumnezeu/
https://csf.md/se-inchina-toti-oamenii-la-acelasi-dumnezeu/

Preot Dan Badulescu

Experiența pastorală din mediul urban arată preotului atent la mișcările și mutațiile petrecute în sufletele păstoriților săi o serie de fenomene de apostazie ce ar trebui să provoace o adâncă îngrijorare.

Unul dintre acestea este cel întâlnit tot mai des sub presiunea intensei propagande pro-ecumeniste la care suntem supuși în ultimii ani: anume afirmația și deci concepția potrivit căreia „există un singur Dumnezeu”, deci toți oamenii se închină (cred, se roagă) la același Dumnezeu. Acest fenomen ne duce tot mai mult gândul la situația întâlnită la începutul sec. al IV-lea în special în eparhia Alexandriei. Acolo, treptat-treptat s-au răspândit ideile eretice propovăduite de către Arie, potrivit căruia Fiul era o creatură, e drept că cea mai desăvârșită și inițială, dar prin aceasta nu de aceeași ființă cu Tatăl. La început, cel care a propovăduit erezia a fost Arie însuși, dar cu timpul el și-a creat ucenici și „zvoneri și răspândaci”, așa cum se numesc ei în ultima vreme într-un limbaj șugubăț. Aceștia au răspândit pe diferite căi de la om la om, așa cum o fac și în zilele noastre, ideile respective, ce au atins la un moment dat un prag critic de influență în rândul credincioșilor, nu numai din Alexandria, dar și din Constantinopol și regiunile răsăritene ale Imperiului Roman. Se știe că Sfinții acelei vremi au trebuit să ia de urgență cele mai aprige măsuri de stăvilire a acestui „cancer” duhovnicesc ce amenința să răvășească prin întinderea sa organismul încă tânăr al Bisericii creștine. La fel s-a întâmplat desigur și cu nestorianismul, monofizismul, monotelismul și iconoclasmul, ca să numim doar ereziile combătute de către Sinoadele Ecumenice.

Credem că ne aflăm deja în fața unui fenomen asemănător – o, ce n-am da să ne fi înșelat! – ce se desfășoară la vedere în fața ochilor noștri începând cu 1990.

Monoteismul contemporan

„Cred într-Unul Dumnezeu”. Așa începe mărturisirea de credință a bine-credincioșilor, drept-slăvitorilor (măritorilor) creștini ortodocși. Nu comentăm acum faptul că pentru cele mai multe nașe (nași) aceasta rămâne necunoscută integral, ci ne limităm la aspectul monoteist.

În zilele noastre pericolul politeismului pare a fi cu desăvârșire exclus. și atunci tatăl minciunii cel viclean, vrăjmașul (satana) dă oamenilor următoarea sugestie după logica sa drăcească. Precum în Rai, el înfiripă în mintea oamenilor „slabi de înger” un dialog ca acesta:

– Câți dumnezei există?

– Unul singur!

– Este acest Dumnezeu creatorul tuturor oamenilor?

– Da!

– Deci cui se închină (se roagă, cred) toți oamenii?

– Acestuia, aceluiași Dumnezeu!

și noul șarpe se retrage fericit pentru victoria obținută asupra acestor suflete înșelate ce cad astfel în cel mai greu păcat: blasfemia, hula împotriva Duhului Sfânt.

Lipsiți de cunoașterea celor mai elementare noțiuni ale credinței în care sunt botezați, a Sfintelor Scripturi și ale învățăturilor Părinților, cufundați cu totul în preocupările și aspirațiile umaniste ale acestei lumi, credincioșii ce se numesc pe sine „ortodocși” nu sesizează ilogica acestei concepții „fie ea chiar și cea a bunului simț”.

Reluăm ecuația:

Dacă există Un Dumnezeu, atunci:

– El a creat universul

– în univers un singur corp ceresc locuit: pământul (aceasta este până în prezent singura certitudine, restul sunt simple speculații nedovedite)

– pe ea o singura specie umană („rasele” umane fac parte din aceeași singură specie) ce alcătuiesc laolaltă Omul (generic).

Legătura dintre Dumnezeul unic și Om se cheamă religie (credință, închinare). și atunci cum poate să fie altfel decât:

Un Dumnezeu, „un Om”, o credință (religie, închinare).

Această unică, singură Credință este cea revelată (descoperită) de către Însuși Dumnezeu aleșilor Săi, păstrată și propovăduită până la sfârșitul veacurilor de către Sfânta Sa Biserică Sobornicească, Apostolească și Ortodoxă.

Pluralism religios

„și atunci cum rămâne cu celelalte religii (credințe)?” Să punem mai departe această întrebare Duhului Sfânt, „Carele a grăit prin prooroci”, adică exact în Scripturile Vechiului Testament:

„Să nu fie ție alți dumnezei afară din Mine!” (Ieșirea 20, 2).

„Cum așa? Dar ce, mai pot exista și alți dumnezei?”

Păi se vede treaba că da, altfel de ce s-ar mai dat întâia porunca în Decalog? De altfel, și aici ignoranța este la locul ei, peste 80% din credincioși nu cunosc toate poruncile, ci cel mult 5-6. Fiind întrebați, ei încep de obicei cu: „să nu ucizi”, „să nu furi”, „să nu minți”, „să nu preacurvești”, și nu știu că aceasta este prima și cea mai importantă dintre ele!

Poporul ales primește odată cu tablele legii, și poruncile, legiuirile și rânduielile ce au urmat, dreapta și unica religie (credință) a lui Dumnezeu:

„Cela ce jertfește dumnezeilor să piară, fără numai Domnului.” (Ieșirea XXII, 20)

„Toate câte am grăit către voi, păziți-le, și de numele altor dumnezei să nu vă aduceți aminte, nici să se auză din gurile voastre.” (Ieșirea XXIII, 13)

„Pentru că va merge îngerul Meu, povățuitorul tău, și te va aduce către amorei, și hetei, și ferezei, și hananei, și gherghesei, și evei, și evusei, și voi sfărâma pre ei dinaintea fețelor voastre. Să nu te închini dumnezeilor lor, nici să slujești lor, să nu faci după faptele lor; ci cu surpare să surpi capiștile lor, și zdrobind să zdrobești stâlpii lor.” (Ieșirea XXIII, 23-24)

„Căci toți dumnezeii limbilor sunt demoni” (Psalm 95, 5)

Cum ar suna astăzi poruncile acestea înfricoșate în cadrul unui „dialog ecumenic” gen „San Egidio” sau cele de la Asissi? Dar în „Charta Ecumaenica”?

„Nu vă faceți cumpănindu-vă într-alt chip cu cei necredincioși, pentru că ce însoțire are dreptatea cu fărădelegea? și ce împreunare e luminii către întuneric? și ce tocmire este lui Hristos către Veliar? Au ce parte e credinciosului cu cel necredincios? și ce împreunare este Bisericii lui Dumnezeu cu idolii?” (2 Corinteni VI, 14-16)

Creștinism, iudaism, islam: același Dumnezeu?

În ultimii ani în țara noastră, ca și în Occident de altfel, au pătruns tot mai mulți oameni de afaceri evrei și musulmani (turci, arabi), ce au deschis tot felul de întreprinderi mixte și au contractat, cum era de așteptat și mariaje mixte. Pe lângă aceasta, evenimente cum au fost doborârea turnurilor din septembrie 2001 și răpirea ziariștilor din Irak au fost intensiv mediatizate pe toate canalele de televiziune. În nenumărate talk-show-uri au apărut diverși musulmani și „creștini” ce au purtat un frățesc dialog pe teme religioase, manifestând ideea „închinării” la același Dumnezeu. Pentru românașii direct interesați în afacerile (mai mult sau mai puțin legale) și mariajele cu musulmani ce le aduc oarece bunăstare „pe praful acesta”, ca și pentru marea masă de ignoranți într-ale religiei, ideea prinde deja rădăcini.

Nu numai aceasta, dar, mașinăria de propagandă a Vaticanului (Opus dei și altele de acest fel) a lansat și acest „virus” teologic: cele 3 trei religii monoteiste și avraamice. Cu tristețe, propaganda s-a răspândit și în mediile noastre ortodoxe la diferite nivele și din ele de către diferite persoane cu diferite motive.

Perdeaua aceasta de fum papistașo-masonică ar fi foarte ușor de destrămat pentru orice credincios laic (mirean) serios. Să zicem că pornim de la cele 3 mărturisiri monoteiste. Sa începem noi, creștinii:

„Cred într-Unul Dumnezeu”

Până aici și iudeul și musulmanul subscriu protocolului

„Tatăl, Atotțiitorul,”

Deja, cum se spune, aici „s-a rupt filmul”. Dumnezeul Tată nu este nicidecum, așa cum cred naivii înșelați de propaganda ecumenistă, acel Iahve al iudeilor sau Allahul musulmanilor. Căci, pentru a fi cineva „tată” trebuie obligatoriu să aibă „fiu” (fii), ori atât iudeul, cât și musulmanul socotesc blasfemie până și a gândi că Dumnezeu ar fi putut avea un Fiu, și astfel să poată fi „Tată” în adevăratul sens al cuvântului.

Ca să fie clar odată pentru totdeauna, să auzim ce spune iarăși Duhul Sfânt, de data asta în Legea harului, Noul Testament, în care suntem botezați noi, cei care potrivit propriului legământ de bună voie și nesiliți de nimeni ne-am lepădat de 3 ori „de satana și de toți slujitorii lui” și ne-am unit cu Hristos, crezând Lui ca unui Împărat și Dumnezeu:

„N-am scris vouă căci nu știți adevărul, ci căci știți pre el și căci toată minciuna din adevăr nu este. Cine este mincinos, fără numai cela ce tăgăduiește că Iisus este Hristos? Acesta este antihrist, cela ce se leapădă de Părintele și de Fiul. Tot cel ce se leapădă de Fiul, nici pre Tatăl nu are. Deci voi, care ați auzit de-nceput, întru voi rămâie; de va rămânea întru voi ceea ce de-nceput ați auzit, și voi în Fiul și întru Tatăl veți rămânea. și aceasta este făgăduința cărea El au făgăduit vouă: viața vecinica. Aceasta am scris vouă pentru cei ce înșală pre voi.” (1 Ioan II, 21-26)

Despre evrei și religia lor actuala iudaismul – nu credem ca mai trebuie făcută vreo demonstrație: sunt urmașii celor ce L-au contestat pe Domnul Iisus ca fiind Hristos (Mesia) și L-au osândit la răstignire pentru „hula” de a Se fi socotit pre Sine Fiul lui Dumnezeu.

Să vedem acum ce zice așa-numita „carte sfântă” ,„Coranul”, despre Iisus Hristos, Dumnezeu-Fiul:

„Allah Preaînaltul a grăit în această privință: „O, voi oameni ai Cărții! nu exagerați în privința religiei voastre și nu spuneți despre Allah alta decât numai adevărul! Mesia Isus, fiul Mariei, este trimisul lui Allah, cuvântul Său pe care El l-a transmis Mariei și un duh de la El. Credeți, așadar, în Allah și în trimișii Săi! și nu spuneți „Trei!” Opriți-vă de la aceasta și va fi mai bine pentru voi! Allah nu este decât un Dumnezeu unic! El este prea înalt pentru a avea un fiu!” (4, Surat An-Nisa. : 171).

„și a mai grăit Allah preaînaltul: „Necredincioși sunt aceia care zic: „Dumnezeu este Mesia, fiul Mariei”. Spune: „Cine L-ar putea împiedica pe Allah dacă ar voi să-i facă să piară pe Mesia, fiul Mariei, ca și pe mama lui și pe toți care se află pe pământ?” (5, Surat Al-Ma. ida: 17).”

Capitolul VI continuă cu șirul blasfemiilor antihristice ale mincinosului profet – de trei ori anatema (blestemată) fie „învățătura” lui diavolească!

și pentru ca nu cumva să vi se pară că vorbele de mai sus sunt ieșiri fanatice ale vreunui „fundamentalist”, „extremist” (intolerant, habotnic, etc.) ortodox, să auzim ce făceau Sfinții Mari Mucenici, de ex. cei 42 pomeniți la data de 6 martie: Teodor, Constantin, Calist, Teofil și Vasoiu cu însoțitorii lor, care au pătimit în Amoreea (845-847).

„Aceștia au trăit în zilele împăratului Teofil, luptătorul împotriva Sfintelor icoane (829-842) toți viteji creștini, din oastea împăratului. și era pe vremea când turcii cucereau cetate după cetate, apropiindu-se de Constantinopol și, ajunseră, acum, lângă cetatea Amoreea, din Frigia, cetatea de naștere a împăratului Teofil.”

Deci, intrând turcii în cetate, s-a făcut multă vărsare de sânge și au nimicit cu foc toată cetatea, iar poporul creștin, care a scăpat de foc și de sabie, a fost vândut în robie. și au fost prinse cele patruzeci și două de căpetenii trimise de împărat, întru apărarea cetății, poruncind turcul să fie păziți în temniță, ferecați în lanțuri, cu picioarele în butuci, voind cu foame și cu sete să-i omoare și zicându-le că nu vor fi eliberați decât dacă vor trece la necurata credință a lui Mahomed. și vreme de șapte ani, din când în când, trimiși de-ai căpeteniei turcilor, venind în temniță, îi tot ispiteau cu tot felul de momeli pe luptătorii lui Hristos, dar nimic n-au izbândit, ci dimpotrivă, aceștia se întăreau și mai mult în credință, cântând neîncetat psalmii lui David și petrecând ziua și noaptea în rugăciuni.

Deci, venind ziua lor cea din urmă, nu pentru frică, nici pentru dragostea de viață, nici pentru slăbiciune, nici pentru pătimirea cea rea ce au suferit vreme de mulți ani în robie, luptătorii Domnului nu și-au schimbat credința lor în Hristos. Ci cu socoteală bărbătească și cu vitejia sufletului luptându-se, au blestemat pe Mahomed și întru liniștea bucuriei stând, au mărturisit vitejește, toți credința în Hristos și s-au încununat, tăindu-li-se capetele. Dumnezeului nostru slavă! (Proloagele)

și acum să vedem cine îndrăznește să îi facă pe acești Sfinți Mari Mucenici „fundamentaliști”! Sau poate că s-or găsi inimi mai cucernice și iubitoare față de „frații noștri musulmani”?

Aici e momentul de făcut o distincție esențială: aceea între Sfânt Mucenic (Martir) si fanatic religios. Sfântul Mucenic își dă viața pentru credința în Hristos, în vreme ce fanaticul religios ia viața altora (chiar dacă în anumite cazuri gen kamikaze și comando sinucigaș și-o dă și pe a lui) pentru credință. Deci vedem clar că aceștia nu ar trebui să fie niciodată confundați și nici măcar alăturați.

Mult mai grav a fost faptul că de multe ori la televiziune reprezentanți ai Ortodoxiei (nu vrem să le dăm numele spre nu-i face mai de ocară), în loc să apere credința în felul Sfinților Părinți și Mărturisitori, adică duhovnicește și nepătimaș, s-au miorlăit în fața telespectatorilor, arătând cât de prieteni, dacă nu chiar frați, pot fi creștinii și musulmanii, ce ar avea chiar precepte religioase comune!

Frați români, clerici și credincioși! Oare Sfinții Mucenici Brâncoveni și o sumedenie de alți creștini necunoscuți, în zadar și-au vărsat sângele lor?

„Cel ce pentru dreapta Credință și pentru neam, te-ai învrednicit a suferi moarte de martir, împreună cu fiii tăi: Constantin, ștefan, Radu, Matei și cu Sfetnicul Ianache, dreptcredinciosule voievod Constantine roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.” (Troparul Sfinților Martiri Brâncoveni)

Să auzim încă o dată ce le grăiește Mântuitorul, mai întâi jidovilor din vremea Sa, apoi urmașilor lor iudaiști, și apoi și musulmanilor:

„Eu cele ce am văzut lângă Tatăl Meu grăiesc; deci și voi care ați văzut lângă tatăl vostru faceți.

Răspunseră și ziseră Lui: Părintele nostru, Avraam este. Zise lor Iisus: De ați fi fost feciori lui Avraam, lucrurile lui Avraam ați face. Iară acum încercați să Mă omorâți pre Om carele adevărul vouă am grăit, carele am auzit de la Dumnezeu; aceasta Avraam n-a făcut.

Voi faceți lucrurile părintelui vostru. Deci ziseră Lui: noi din curvie nu ne-am născut, pre un părinte avem, pre Dumnezeu.

Zise lor Iisus: de ar fi Dumnezeu Părinte vostru, doară M-ați iubi pre Mine, pentru că Eu de la Dumnezeu am venit și viu, pentru nici că de la Mine am venit Însumi, ci Acela M-au trimis. Pentru ce graiul Meu nu-l cunoașteți? Nu puteți să auziți cuvântul Meu?

Voi din tatăl diavolul sunteți, și poftele tatălui vostru vreți să faceți. Acela ucigător de oameni era di-nceput, și întru adevăr n-a stătut, căci nu este adevăr întru el. Când grăiește minciuna, dintru ale sale grăiește, căci mincinos este, și tatăl lui. Iară Eu căci adevărul zic, nu credeți Mie.

Cela ce este de la Dumnezeu, graiurile lui Dumnezeu aude; pentru aceea voi nu auziți, că de la Dumnezeu nu sunteți…” (Ioan VIII, 38-47)

Dar măcar toți „creștinii” se închină la același Dumnezeu?

„Părinte, am înțeles cât de cât cu evreii și musulmanii, dar ce ne mai spui atunci despre frații noștri catolici și armeni (anglicani, luterani, reformați, etc.)? Ei Îl recunosc pe Iisus ca Hristos și Mântuitor, ba chiar cred și sunt botezați ca și noi în numele Sfintei Treimi!”

Cum să nu spui acestea, atunci când nu cunoști nici dogmele, canoanele și liturgica ortodoxe și nici rătăcirile celorlalți, ale „răucredincioșilor creștini”, eterodocșii de toate felurile!

O, Doamne Duhule Sfinte, ce ne răspunzi aici?

„Un Domn, o credință, un Botez” (Efeseni IV, 5)

„Cred într-una Sfânta, Sobornicească și Apostolească Biserică, mărturisesc un Botez întru iertarea păcatelor”

Iarăși, același scurt-circuit logic diavolesc ecumenist. Deci, cum vor putea mai multe „biserici” diferite ce mărturisesc diferite credințe și au diferite botezuri, și clerul și credincioșii lor să creadă și să se închine aceluiași Dumnezeu?

De pildă, armenii, copții și unii sirieni fiind monofiziți, mărturisesc un Hristos cu o singură natură, voință și lucrare. Așa făcând, s-au rupt de Biserică și au fost dați anatemei de către patru Sinoade ecumenice!

Închinarea noastră a ortodocșilor măcar, așa cum învață și copii la școală, arată prin degetele inelar și cel mic de la mâna dreaptă că noi credem și mărturisim Un Domn, cu două naturi, voințe și lucrări (divină și umană)! Este Acesta același Hristos cu al monofiziților?

Catolicii, sau mai bine zis papistașii, spun așa: „Spiritul (Duhul) Sfânt carele din Tatăl și din Fiul (filioque) purcede”, iar închinarea lor, mărturisind aceasta „dogmă” blestemată, se face invers, și după ei urmează cu aceeași închinare anglicanii și protestanții.

Frate creștine ortodox, Același Dumnezeu se mărturisește aici? Aceeași Sfânta Treime?

Privește o clipă și trez(v)ește-te!:

https://teologie.net/wp-content/uploads/2014/03/filoque.bmp

Ar reieși două triunghiuri de relație echilaterale: cel ortodox cu vârful în sus, iar cel (papistaș) eretic răsturnat! Inversarea oare nu este procedeu magic, adică satanic?

Gândește-te si trez(v)ește-te!:

Ortodoxie

Tatăl naște și purcede

Fiul este născut

Sfântul Duh este purces din Tatăl

Papistași

Tatăl naște și purcede

Fiul este născut, dar purcede și El!

Sfântul Duh purcede și din Tatăl și din Fiul!

Acum, vezi bine că Fiul și Duhul Sfânt nu sunt aceiași! și nu numai atât, nici Tatăl nu este același: la ortodocși El este unica sursă a purcederii!

Atât și ar fi fost de ajuns ca să vedem că nu ne închinam la același Dumnezeu. Cine vrea mai multe deosebiri, să se ostenească și să caute și va găsi că începând de la 1054 și până astăzi deosebirile dogmatice, canonice și liturgice s-au înmulțit necontenit, ajungând la câteva zeci, și nu sunt mici și neînsemnate, ci chiar mari și decisive!

Ne întrebăm: dacă s-ar uni cele două triunghiuri, așa cum se preconizează, adică fiecare să-și păstreze intactă structura, ce ar rezulta?

În încheiere, să lămurim turma noastră cuvântătoare (înțelegătoare), ce fel de „dumnezeu” este acela la care se închină toți oamenii și cine sunt aceia care-l propovăduiesc:

Care este atunci „religia asupra căreia toți oamenii au căzut de acord?” Este oare vorba despre creștinism? Să-l urmărim pe masonul francez Albert Lantoine care scria: „Părerea generală este că fondatorii francmasoneriei au vrut sa creeze o punte de legătura între culte”.

Să reținem faptul că în jurul anului 1730, numeroși evrei sefarzi intră în lojile londoneze. De altfel, se știe că Anderson nu se opunea admiterii musulmanilor sau adepților hinduismului. Suntem îndreptățiți să presupunem că religia asupra căreia toți oamenii au căzut de acord este „religia naturală la care poate subscrie orice om cu bunăvoință.”

„Religia naturală, pe care omul luminat o descoperea datorită rațiunii sale, excludea dogmele, teologia, autoritatea oricărei Biserici.”

Citind aceste opt criterii, remarcăm faptul că masoneria considerată legitimă și autentică este înainte de toate teistă, iar pentru a intra în rândul acesteia, trebuie să credem într-un Dumnezeu care și-a revelat voința oamenilor și să depunem jurământ pe cartea sfânta a religiei de care aparținem: Biblia pentru creștin, Coranul pentru musulman etc.

Atrăgând în rândurile sale adepți ai diverselor religii, masoneria „voia să pună pe picior de egalitate toate formele religioase.”

„Viziunea francmasonilor asupra lumii este marcată de subiectivism și relativism. Relativitatea oricărui adevăr atrage respingerea fundamentală a tuturor pozițiilor dogmatice și este incompatibilă cu conceptul catolic de „adevăr”. Marele Arhitect al Universului este un concept deist nedeterminat, deschis oricărei puteri de înțelegere. Toate religiile sunt puse pe picior de egalitate.”

„Religia asupra căreia toți oamenii au căzut de acord, religia naturală la care poate subscrie orice om cu bunăvoință, religia pe care omul luminat o descoperea datorită rațiunii sale, care exclude dogmele, teologia și autoritatea oricărei Biserici” nu este nimic altceva decât ceea ce s-ar dori a fi cel mai mic numitor comun între toate religiile, confesiunile și credințele: legea morală naturală, cu preceptele ei înscrise în inimile tuturor oamenilor: să nu furi, să nu ucizi, etc. Iată de ce doar acestea sunt cunoscute de cea mai mare majoritate a credincioșilor noștri. Dar, în treacăt fie spus, aceste legi păgâne sunt și ele călcate în mod curent: cine nu minte? Cine nu fură? Cine nu (prea-)curvește, în fel și chip? și chiar: câte femei de azi nu ucid pruncii prin avorturi și anticoncepționale?

Legea adusă de Moise poporului ales a adus și primele 4 porunci. Reluați-le frați credincioși creștini, căci, iată, am văzut „pe teren” că nu se cunosc! Ele nu fac parte din această lege naturală, și, evident, ele nu se găsesc înscrise în inimile tuturor oamenilor. De aici și citatele scripturistice care cereau imperios iudeilor să se separe de toate celelalte neamuri idolatre ale vremii lor. Am găsit destui credincioși care cereau întoarcerea la această morală și renunțarea la dogme și canoane, ziduri și obstacole de netrecut în calea acestei uniri dorite în chip nesăbuit pentru interese pur omenești și lumești, păcătoase, ca afacerile și dragostea – firească și nicidecum duhovnicească.

Noi, creștinii ortodocși, ar trebui să știm fără șovăială că atât legea morală naturală, cât și Legea Vechiului Testament, chiar de ar fi ținute întocmai și fără abatere, nu duc la mântuire și cu atât mai puțin la Împărăția lui Dumnezeu, ci eventual la un trai cuviincios și demn în această lume. Dar pe cine mai interesează Raiul?

și dacă erau de ajuns aceste legi naturale, Moise de ce a mai trebuit să aducă tablele Legii? și, mai mult, pentru ce a mai venit Iisus Hristos?

Acum, dacă așa stau lucrurile, cum și stau, cine ar putea fi acest „dumnezeu” la care se închină toți oamenii și toate religiile? Nimeni altul decât însuși Antihristul, conducătorul guvernului mondial, dar și capul religiei mondiale ce se preconizează. El va primi orice fel de închinare, dogme, cult, etc., cel puțin în primă fază, „dar cu o singură condiție: aceea de a te închina lui! Iată câtă toleranță și înțelegere „iubitoare” către toate religiile și confesiunile. și atunci, chiar că toate cărările și căile vor duce către același pisc al muntelui, dar acolo stă cocoțată urâciunea pustiirii!

Așa că, frate creștine ortodox, cleric, sau mirean, ori-ori! Nu se poate sluji la doi stăpâni!