Formularul este pentru cei care doresc să conteste amenzile primite abuziv pentru așa zisa încălcare a prevederilor ordonanțelor militare, pe care Curtea Constituțională le-a declarat ilegale.
Potrivit decretului 195/2020, art. 41, termenul de depunere a acestor contestații începe cu 15 mai 2020. Aşadar, fiecare român amendat este în termen pentru a putea contesta amenda, chiar dacă aceasta a fost plătită. Formularele pot fi depuse până pe data de 30 mai.
Important: Contestarea amenzii se depune la judecătoria în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția.
Descărcați varianta PDF..
Românii vor fi loviți aspru pentru apostazie căci singuri s-au lovit căci sa împlinit cuvântul Sf Părinte Iustin Pârvu, referitor că : este plan de băgare în iad a unei națiuni de 20 milioane de oameni. Și sa împlinit.