Aflată în plină bătălia contra noului coronavirus, Rusia și-a limitat manifestările dedicate împlinirii a 75 de ani de la victoria împotriva Germaniei naziste, care a marcat sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, conform Hotnews.
Luna trecută, din cauza pandemiei, președintele Vladimir Putin a dispus amânarea tradiționalei parade militare din Piața Roșie, din Moscova, care este văzută ca fiind elementul central al manifestărilor, prilej pentru ca armata să defilieze cu echipamente militare sofisticate. Nu se știe însă data la care aceasta ar urma să aibă loc.
În trecut, Putin a folosit acest prilej pentru a face o demonstrație de forță, alimentând sentimentul de mândrie națională. Astăzi, pe fondul pandemiei de coronavirus, Putin se confruntă cu cea mai scăzută rată de aprobare din ultimele două decenii, în timp ce economia alunecă pe un trend descendent din ce în ce mai accentuat.
Putin a afirmat că manifestările de Ziua Victoriei sunt sfinte pentru ruși, însă organizarea unui mare eveniment public ridică riscuri mult prea mari din cauza pandemiei de coronavirus, notează Reuters. Este așteptat ca Putin să susțină însă un discurs și să depună flori la monumentul Flacăra Eternă, în apropierea Kremlinului.
De asemenea, vor fi lansate focuri de artificii, iar avioanele armatei vor face un zbor demonstrativ în 47 de orașe.
În același timp, procesiunile de comemorare a soldaților sovietici care au participat la cel de-al Doilea Război Mondial s-au mutat și ele în online, oamenii publicând poze cu rudele care au luptat pe front și spunând povești de război.
Rusia a raportat 198.676 de cazuri confirmate și 1827 decese survenite în urma infectării cu noul coronavirus.
Ba chiar l-a certat pe Lukashenko…
Amin!
Rusia este cazuta de la 1918, nu stiu de ce unii au asa de multe sperante acolo!
Speranța/speranțele VIN din proorociri!
Creștinii ortodocși de la ei ȘTIU că urmează să vină ULTIMUL ȚAR la putere de se vor pocăi și-L vor ruga pe Dumnezeu; Țarul va fi pe linia Romanovilor, din neamul Epativ, cu numele de Mihail ce va fi înscăunat în același timp cu Antihristul; Țarul va da de pământ cu popii ecumenști și va curăța pleava – politică și bisericească ce au bătut palma împotriva Bisericii Lui Hristos prin acceptarea, încurajarea primirii actelor satanice – pentru scurt timp, ortodoxia triumfând….
Sf.Serafim din Sarov a proorocit asta, inclusiv apariția ultimului prooroc mititel – OTROC VEACESLAV.
Citeste mai cu atentie proorocirile. Numai popoarele slave se vor mantui restul vor fi subjugate total de antichrist. Adica rusii si cu sarbii, restul popoarelor nu par a fi eligibile.
Nu pot crede asa ceva, de unde rezulta faptul ca numai slavii se vor mantui?
Scuze, dar e o mare prostie!
Nu exista profetii despre mantuirea exclusiva a slavilor si damnarea celorlalti.