Mărturii emoţionante despre Sărbătoarea Învierii, petrecută în temniţele regimului comunist, au fost lăsate posterităţii de mai mulţi foşti deţinuţi politic.
Preotul Gheorghe Calciu Dumitreasa (1925 – 2006), disident anticomunist, a relatat o întâmplare emoţionantă din timpul Paştelui celebrat într-o celulă a închisorii Aiud, în 1982.
„Mă întorc acum la întâmplarea mea de Paşti. Mă pregăteam pentru sărbătoare. Îmi purificam sufletul pe cât puteam, eram surd la insulte, insensibil la lovituri, blindat împotriva foamei, încălzit de o rugăciune interioară. În noaptea în care ştiam că este noaptea de Paşti, la ora 12 noaptea, am auzit clopotele din Aiud bătând. Vuietul lor pătrundea foarte… spiritual. Adică nu era un vuiet ca şi când ai fi lângă el, ci pătrundea prin ziduri. Era ca un mesaj pe care lumea de afară îl trimitea, lumea aceea care sărbătorea Învierea Domnului. Şi am cântat „Hristos a înviat!“. La început în gând, pe urma am simţit nevoia să-l cânt nu cu voce tare, dar să mă aud eu însumi. Era o linişte mormântală şi orice mişcare din celule era reflectată în afară, pe culoar şi, sigur, gardianul m-a auzit cântând şi a venit la mine şi m-a insultat. Şi am hotărât să încetez să mai cânt ca să nu tulbur noaptea aceea Sfântă a Învierii”, relata preotul.
FAŢĂ ÎN FAŢĂ CU TORŢIONARUL
În Duminica Paştelui, la apelul de dimineaţă, în pragul celulei sale a apărut unul dintre cei mai temuţi gardieni. „Era unul din oamenii care găseau o plăcere din a-i tortura pe ceilalţi. În dimineaţa aceea când a deschis el uşa, eu mă rugasem toată noaptea la Dumnezeu. Poate am spus de sute, de mii de ori «Hristos a înviat din morţi cu moartea pe moarte călcând şi celor din mormânturi viaţă dăruindu-le». De mii de ori poate. Ca să intre în mintea şi în inima mea adânc adevărul Învierii. Am stat cu faţa spre uşă când a intrat el, i-am spus «Hristos a înviat!». Gardianul s-a uitat la mine, a întors capul şi s-a uitat la cei care erau în spatele lui. S-a întors din nou la mine şi-a spus «Adevărat a înviat!». A fost pentru mine ca o lovitură în creştetul capului. Şi am înţeles atunci că nu el mi-a spus «Adevărat a înviat!», ci că a fost îngerul Domnului. Acela, care stând la mormânt, a spus femeilor mironosiţe: «Pentru ce căutaţi pe cel viu între cei morţi? Iată a înviat. Veniţi să vedeţi locul unde-l puseseră». Prin gura lui îngerul mi-a confirmat Învierea, pentru că aveam nevoie de această confirmare si pentru ca Dumnezeu a vrut să-mi confirme prin gura vrăjmaşului meu adevărul acestei Învieri. Celula mea s-a umplut de lumină. Şi bucuria mea a fost aşa de mare, încât cele 5-6 ore până la prânz, când venea mâncarea, au fost în lumină şi bucurie spirituală”, relara preotul Gheorghe Calciu Dumitreasa.
PAŞTI ÎN ÎNCHISOAREA PITEŞTI
Fostul deţinut politic Traian Popescu a relatat despre Noaptea Învierii petrecută în 1949, în închisoarea Piteşti, locul unuia dintre cele mai monstruoase experimente din timpul regimului comunist: „reeducarea prin tortură” a deţinuţilor politici.
„Şi iată noaptea de Înviere. Odată cu bătaia clopotelor care răzbea până la noi, au început să apară lumânări aprinse în stradă, dincolo de casele lipite de zidul închisorii. Acest decor, care pentru noi luase proporţii cosmice, avea însă şi semnificaţia mesajului spiritual al acelor care nu ne uitaseră şi care acum doreau să ştim că sunt împreună cu noi sufleteşte. Nu le-am putut răspunde decât cu un Hristos a înviat! care a început discret, apoi s-a dezlănţuit din cele aproximativ 800 de glasuri. Dacă cineva ar fi putut asista la acel moment, l-ar fi asemuit cu o imensă catedrală în care sutele de lumânări din stradă împreună cu glasurile noastre marcau Învierea Domnului, cu moartea pre moarte călcând. Totul vibra: aerul, ferestrele, uşile, dar mai ales inimile noastre, fără a ne imagina ce cataclism va veni peste ele nu după mult timp. Când s-a aşternut liniştea, ostaşul din post a spus: Adevărat a înviat!”, scria acesta în volumul „Experimentul Piteşti” (Editura Criterion, Bucureşti, 2005).
NOAPTEA ÎNVIERII ÎN MINA CAVNIC
Preotul Liviu Brânzaş (1930 – 1998), fost deţinut politic, a relatat despre Noaptea Învierii petrecută în minele de plumb de la Cavnic, în 1951.
„Noaptea Învierii! Ne risipim pe galerii, la locurile de muncă, dar aproape nimeni nu lucrează. Spre sfârşitul timpului de muncă, toţi ocnaşii ne apropiem de corfă. Acolo, în spaţiul din faţa corfei, vast cât o catedrală, este o mare de oameni. În această noapte, în ocnă, impresia de catacombă este mai reală ca oricând. Pe margini sunt oameni care ţin atârnate sfredele de diverse dimensiuni. La mijloc, un grup de preoţi, cei care s-au întâmplat să fie în mină în această noapte, se pregătesc de săvârşirea marii Slujbe a Învierii. Ca la o comandă, lămpile se sting, una câte una. La sfârşit îşi sting lămpile şi gardianul şi civilul de la corfă, care stinge şi becul electric. Întuneric absolut. Linişte suprafirească. Brusc se aprinde o lampă. Lumina ţâşneşte parcă din infinitul beznei. Se aude vocea preotului: – Veniţi de luaţi Lumină! Şi lumina trece din lampă în lampă, din suflet în suflet. La fiecare cântare, de pe margini, răsună glasul metalic al sfredelelor lovite de ciocane. Sunt clopotele ocnei! Niciodată nu am auzit dangăte mai vibrante şi mai tulburătoare. Totul este ameţitor. Nimic nu lipseşte din majestatea Nopţii Sfinte: lumini, cântări, clopote… Cine a trăit o asemenea noapte trebuie să devină un alt om! Aici, în adâncul acestei catacombe, cu întunericul ei copleşitor, răsare o rază de lumină de care nu te poţi împărtăşi nicicând şi nicăieri în altă parte. Raza din catacombă! Ce fericire! A meritat să suporţi toate chinurile de până acum, numai să te învredniceşti de un asemenea har!”, scria preotul Liviu Brânzaş în „Raza din catacombă”.
Reclame
Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum ajutorul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.
Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!
Ce vi se pare nou ? Nu știți încă istoria românilor ? Român pe român s-au masacrat de sute de ani
Nimic mai adevarat, si totul pentru asigurarea unei vieti traite pe mai departe in frica si tradare continua pana in ziua de azi. Din pacate staruim in aceleasi rele metehne . Ce ar mai fi de facut pentru a ne mai reveni ?
ASUMAREA! ASta ne lipseste!
Suferinta crunta,platita ptr.adevar si libertatea cuvantului.Sa fie o lectie ptr.noi si sa fim prudenti , ca parca simt printre degete cum se scurge demacratia noastra
Sacrificiu uman:
https://www.mediafax.ro/externe/cine-este-autorul-celui-mai-mare-masacru-din-istoria-canadei-barbatul-care-lucra-ca-dentist-a-avut-o-o-iesire-violenta-ce-povestesc-vecinii-despre-el-19083953
“Oamenii care locuiau lângă clinica dentară unde atacatorul lucra au fost uimiţi de vestea că acesta ar fi ucis cel puţin 16 oameni, iar ulterior a fost împuşcat mortal de poliţişti.
„Sunt foarte foarte şocată să descopăr că o persoană pe care o ştiu de atâta timp, un vecin bun, care sărea în ajutor, foarte generos, ar comite o asemenea tragedie”, spune Lilian MacCormack, vecină a bărbatului, potrivit Atlantic CTV News.
Wortman, deghizat în poliţist, a început să împuşte, sâmbătă seară, oamenii dintr-o casă, din zona rural a Portapique, potrivit poliţiei. Atacatorul locuia în zonă şi deţinea trei proprietăţi în oraş. Presa locală scrie că, pe lângă aceste proprietăţi, acesta mai avea încă trei case în Dartmouth, iar într-una era amenajată clinica unde lucra ca dentist, potrivit The Independent.”
“Every year there is the Feast of Moloch. This is a 13 day “festival” with the first day falling on April 19-20. On this date (((they))) like to inact some schoolshooting or something similar which in fact is just a covered ritual sacrifice.
April 19, 1993 – Last Siege on Waco, 76 persons killed.
April 19, 1995 – Oklahoma City bombing – 168 people killed.
April 20, 1998 – TAME Boeing 727-200 chartered by Air France crashes into Cerro El Cable mountain after takeoff from Bogotá, Colombia, killing 53.
April 20, 1999 – Columbine High School Massacre – 13 people murdered, 21 injured.
April 20, 2007 – Johnson Space Center Shooting: A man with a handgun barricades himself in NASA’s Johnson Space Center in Houston, Texas before killing a male hostage and himself.
April 20, 2010 – The Deepwater Horizon drilling rig explodes, killing 11 and causing the rig to sink, causing a massive oil discharge into the Gulf of Mexico and an environmental diaster
April 20, 2012 – 40 people are killed and 27 injured after a tractor trailer collided with a bus in Alamo, Mexico, also Plane crash near Islamabad, Pakistan, kills 127 people
April 16, 2013 – Boston Marathon Explosions – 3 killed; 107 injured. Suspect caught on April 19
April 19 2015 – Shipwreck killing ~700 migrants”
Iisus în celulă
Azi noapte Iisus mi-a intrat în celulă.
O, ce trist și ce-nalt părea Crist!
Luna venea după El, în celulă
și-L făcea mai înalt și mai trist.
Mâinile Lui păreau crini pe morminte,
ochii adânci ca niște păduri.
Luna-L bătea cu argint pe veștminte
argintându-I pe mâini vechi spărturi.
Uimit am sărit de sub pătura sură:
– De unde vii, Doamne, din ce veac?
Iisus a dus lin un deget la gură
și mi-a făcut semn ca să tac.
S-a așezat lângă mine pe rogojină:
– Pune-mi pe răni mâna ta!
Pe glezne-avea urme de cuie și rugină
parcă purtase lanțuri cândva.
Oftând și-a întins truditele oase
pe rogojina mea cu libărci.
Luna lumina, dar zăbrelele groase
lungeau pe zăpada Lui, vărgi.
Părea celula munte, părea căpățână
și mișunau păduchi și guzgani.
Am simțit cum îmi cade capul pe mână
și-am adormit o mie de ani…
Când m-am deșteptat din afunda genună,
miroseau paiele a trandafiri.
Eram în celulă și era lună,
numai Iisus nu era nicăieri…
Am întins brațele, nimeni, tăcere.
Am întrebat zidul: nici un răspuns!
Doar razele reci, ascuțite-n unghere,
cu sulița lor m-au străpuns…
– Unde ești, Doamne? Am urlat la zăbrele.
Din luna venea fum de cățui…
M-am pipăit… si pe mâinile mele,
am găsit urmele cuielor Lui.
de Radu Gyr
„Părintele Eugen Berza a fost o flacără care a ars şi s-a mistuit pentru om şi pentru mântuirea lui”
Scris de Petru C. Baciu
Categoria părinte: Mărturisitori
Categorie: Pr. Eugen Berza
În ziua de 15 august 1996 adoarme întru veşnicie Părintele Eugen Berza. În această sfântă zi “Adormirea Maicii Domnului”, Dumnezeu trimiţând îngerii lui, înalţă la cer sufletul său înlăcrimat, curmându-i durerile trupului chinuit şi vărguit de plumbii cruntului “roşu”. […]
Puţini cunosc lupta Părintelui Eugen Berza – lupta Neamului pentru salvarea fiinţei sale naţionale ameninţate cu pieirea. Nu cunoaştem adevărul pentru că el ne-a fost ascuns, ieri ca şi astăzi, pentru că au domnit în acel timp şi încă domnesc minciuna, fărădelegea şi ocara, ocara împotriva adevărului şi a slujitorilor lui. Şi astăzi aceşti slujitori sunt traşi pe roata infamiei.
Într-o lume a răului; a teroarei şi a crimei organizate (de stat), Părintele Eugen Berza nu numai că şi-a păstrat curăţenia şi puritatea sufletească, dar el a luptat cu arma în mână împotriva cotropitorilor bolşevici, pentru apărarea pământului străbun şi a legii strămoşeşti – Biserica lui Hristos. În această luptă inegală cu un duşman perfid şi criminal, Părintele Eugen Berza a fost capturat în munţi, la Uturea-Solonţ, jud. Bacău, de batalioanele Securităţii. Încercuiţi fiind, criminalii securişti aşează în faţa sa doi camarazi, scuturi umane. În această situaţie, echipa de luptă a Părintelui Eugen Berza nu s-a mai putut apăra pentru a nu-şi ucide camarazii, alegând captivitatea. Aşa începe calvarul negru şi drama sa. Supus unor anchete dure şi sângeroase, bătut sistematic la plămâni, la tălpi, la ficat şi testicole, torturat până la starea de semidecedat, trezit apoi la viaţă prin aruncarea găleţilor cu apă peste trupu-i mutilat, era apoi pus la şocuri electrice de către nişte anchetatori cruzi şi răzbunători, străini de neam şi ucigaşi de Dumnezeu. În aceste ateliere ale morţii, Părintele Eugen Berza nu de puţine ori şi-a văzut sfârşitul, chiar şi l-a dorit atunci când puterile răbdârii l-au părăsit (şi chiar şi l-a provocat tăindu-şi venele de la mâini). A urmat pelerinajul negru al închisorilor. Ca toată studenţimea română din temniţe, Părintele Eugen Berza, a avut destinul tragic să treacă prin cele mai crunte închisori. El a trăit drama închisorilor Piteşti şi Gherla, apoi a fost coborât în adâncul pământului la minele de plumb de la Cavnic şi Baia-Sprie, orbecăind şi trudind peste trei ani. Părintele Eugen Berza a fost o flacără care a ars şi s-a mistuit pentru om şi pentru mântuirea lui. El nu s-a temut de moarte. […]
Părintele Eugen Berza a acceptat şi a purtat cu stoicism crucea sa şi a neamului său. Neamul românesc s-a născut creştin. Istoria lui mereu a fost trasă pe roată, iar aspiraţiile sale au fost împlinite numai prin jertfă, martiraj şi răstigniri. “Arde ţara de morminte, cum arde cerul de făclii”, ne spunea în versuri poetul martir legionar Radu Gyr. […]
Părintele Eugen Berza a trecut şi prin temuta închisoare Aiud, temniţa marilor pătimiri româneşti. Aici a fost decimată elita neamului şi căpetenia Oştirii Române. În locul tricolorului românesc, comuniştii au înălţat obiala roşie cu secera şi ciocanul, semnul crimei, semnul fiarei apocaliptice. În acest asalt drăcesc asupra fiinţei umane, de nimicire fizică şi morală, Părintele Eugen Berza şi-a păstrat o puritate sufietească pe care o întălnim numai la sfinţi, imprimând şi celor din preajma lui aceeaşi ţinută de înaltă dârzenie, câştigându-le respectul şi admiraţia. Părintele Berza şi-a lăsat în temniţe cei mai frumoşi ani ai tinereţii (peste 17). Nu i-a regretat şi nu şi-a renegat convingerile, nu s-a lepădat de Dumnezeu. […]
Dragă. Eugen! ţi-am fost şi mi-ai fost cel mai apropiat şi cel mai sincer şi devotat camarad şi prieten. Am servit împreună cauza Neamului nostru şi a lui Hristos, aşa cum ne-au învăţat părinţii noştri, aşa cum au făcut-o înaintaşii noştri – camarazii martiri – aşa cum au făcut-o şi cei care au mers împreună cu noi şi dorm în ţarina de sânge a părnântului românesc, fără cruce şi fără mormânt. Cu tine împreună am urcat “muntele suferinţei”, cu tine împreună am înfruntat “pădurea cu fiare sălbatice”, cu tine împreună am biruit “mlaştina deznădejdii”, Dumnezeu ridicându-ne deasupra infernului roşu, îmbrăcându-ne sufletele iarăşi cu Lumina lui cea neapusă. Ne despărţim acuma dar numai pentru puţin timp! Gândul noştru se apleacă înaintea sufletului tău de mucenic şi te îmbrăţişează cu evlavie şi cu recunoştinţă. Fără tine în sufletele noastre ar fi fost noapte. Ţi-am greşit, poate, iartă-ne! Trimite de acolo de unde eşti, inspiraţii mântuitoare neamului tău, iar nouă tărie în a-ţi urma faptele. Dumnezeu să te odihnească! Amin!
(Petru C. Baciu – Răstigniri ascunse. Mărturii, Editura Fundației Culturale Buna Vestire, București, 2004, pp. 375-378)
Părintele Eugen Berza, ”un mistic îndumnezeit, un erou creștin, un sfânt”
Scris de Pr. Nicolae Grebenea
Categoria părinte: Mărturisitori
Categorie: Pr. Eugen Berza
Pe părintele Eugen Berza l-am cunoscut mai bine după eliberarea din temnițele comuniste, în 1964. Auzisem de lupta lui și-l admiram pentru curajul intrării în această luptă plină de primejdii. Trebuia să ai un mare spirit de luptă și de jertfă ca să intri într-o astfel de acțiune. Când l-am cunoscut personal era preot, slujitor al Domnului. Dar nu un preot oarecare, ci un preot ales, mai rar întâlnit cu o tărie profund creștină, cu respectarea strictă a tuturor rânduielilor sfintei noastre Biserici, pentru a aduce în ea chipul lui Hristos, Dumnezeul nostru pentru a-l așeza pe Mântuitorul nostru în inima lui.
Luptătorul de pe baricadele naționale pentru apărarea Patriei și a legii străbune a trecut acum în arena de luptă pe tărâm interior, spiritual, ca să înfrângă orice patimi care l-ar îndrepta de Dumnezeu. Lupta cu sine însuși.
Era de-acum un mistic îndumnezeit, un erou creștin, un sfânt. Nu-i plăcea să vorbească despe sine, era reținut și rezervat. Dar, privindu-l ca slujitor, înțelegeai de îndată ce-i în inima lui.
Se ridicase pe un piedestal înalt și cucerea prin smerenie și prin pietatea lui. Un aer mistic se degaja din toată ținuta lui care producea un fior sfânt la cei din apropierea lui. Impunea nu numai prin fapte, ci și prin tăcere. Dar oratoria lui era oratoria faptei.
A întemeiat o familie și a reușit să introducă aici un aer de puritate, de sfințenie cum puțini preoți reușesc să o facă. Un preot pe drumul suferinței a reușit să așeze pe același drum pe soție și pe fiica sa. Aceasta arată că lucrarea lui a fost temeinică și binecuvântată de Dumnezeu.
(Pr. Nicolae Grebenea, fragment din scrisoarea rostită la comemorarea unui an de la moartea părintelui Eugen Berza – Petru C. Baciu, Răstigniri ascunse. Mărturii, Editura Fundației Culturale Buna Vestire, București, 2004, pp. 379-380)