X

AZI, „declarațiile pe propria răspundere”, MÂINE „Certificatele imunitare”, fără de care nu vom putea ieși din casă nevaccinați

Nu vor fi reintegrați social decât cei care au imunitate: Prin boală sau... prin vaccin. Trăiască libertatea bazată pe anticorpi!

See the source image

Aceste așa numite DECLARAȚII PE PROPRIA RĂSPUNDERE sunt, după cum v-ați convins cu toții, foarte absurde și inutile. Însă ele pregătesc mentalul oamenilor încât să-i facă să accepte următorul pas despre care se vorbește în diferite părți ale globului, de către persoane cheie ale Sistemului:

Miliardarul Bill Ackman:

„S-ar putea imagina o lume în următoarele luni, în care toată lumea este testată și, cu excepția celor compromiși imunitar, toți se întorc la o viață mai normală, dar mai distanțată social.
Purtăm brățări sau avem un certificat de telefon care indică statutul nostru și urmărește infecțiile acolo unde apar…”

Certificate de imunitate în întreaga lume vor fi probabil emise de guverne în primul rând pentru cei vindecați și pentru cetățenii care au dezvoltat rezistență la COVID-19.

Pentru persoanele care au contractat virusul și care s-au recuperat, şi care, în mod normal, dezvoltă anticorpi pentru a combate virusul, ar putea fi biletul lor de aur pentru a scăpa din regiunile care au măsuri și blocaje sociale stricte.

Imaginați-vă doar că certificatele de imunitate acordate de guverne persoanelor care s-au recuperat sau au dezvoltat rezistența la virus ar putea fi considerate pașapoarte speciale care le vor permite să călătorească liber în state, țări și sau în lume — în timp ce toți ceilalți rămân înghesuiţi în casele lor sau în buncărele lor apocaliptice.

Unele dintre primele discuții în acest sens au început în Regatul Unit. Guvernul ar putea introduce pașapoarte de imunitate în rândul britanicilor care au contractat virusul și s-au recuperat pentru a putea reintra în economie, a informat The New York Times.

(Un certificat de imunitate) este un lucru important pe care îl vom face și la care ne gândim …., a declarat ministrul sănătății, Matt Hancock, la o conferință de presă organizată de Downing Street.

E prea devreme pentru ca stiinţa să fie capabilă să ofere claritate în acest sens. Aș dori să nu putem decât să ne putem baza pe faptul că știința nu este încă suficient de avansată„, a afirmat Hancock.

Purtătorul de cuvânt al primului Ministru Boris Johnson a declarat că Marea Britanie a făcut toate eforturile necesare pentru a determina cât de fezabile vor fi pașapoartele de imunitate.

Hancock a afirmat că un test de sânge este în curs de dezvoltare, care ar putea testa dacă oamenii aveau deja virusul sau aveau anticorpii care i-ar face rezistenți la infecție.

În Germania, cercetătorii pregătesc un studiu pentru a vedea dacă persoanele care sunt deja imune la virus ar putea reintra în câmpul muncii și ar putea primi pașapoarte de imunitate.

În Italia, președintele conservator al regiunii Veneto din nord-estul țării a propus un pașaport de imunitate pentru persoanele care posedă anticorpi care demonstrează că sunt rezistente la virus.

Fostul prim-ministru, Matteo Renzi, a numit-o „Legitimația Covid” pentru cei neinfectați care se pot întoarce la viața lor normală.

Pașapoartele de imunitate și „blocările intermitente” ar putea deveni realitate în lunile, trimestrele sau cel puțin în următorii câțiva ani – deoarece virusul ar putea rămâne mult mai mult decât au anticipat mulți.

Discuțiile despre aceste pașapoarte speciale au apărut săptămâna  trecută în politica americană, când președintele grupului democrat din Camera deputaților, Mike Stewart, a cerut guvernatorului din Tennessee Bill Lee să implementeze un „certificat de imunitate” pentru primii vindecaţi și pentru angajaţii din domeniul sănătății.

Stewart a spus că persoanele care au anticorpi și sunt imune la virus ar trebui deplasate în prima linie.

Trebuie să obținem resursele necesare pentru a testa toți lucrătorii din domeniul asistenței medicale, astfel încât să știm care dintre ei pot lucra fără teama de COVID-19 și care dintre ei au nevoie de protecție maximă împotriva VIRUSULUI, a declarat Stewart.

Și ca o confirmare mai mare ca pașapoartele de imunitate vor fi următorul mare lucru in lumea occidentala, sau poate peste tot in lume îl avem pe Bill Gates în 24 martie, oferind un interviu de 50 de minute lui Chris Anderson, curatorul de la TED, ong care organizează  TED Talks.

La minutul 34:14, Gates discută despre cum va fi viitorul într-o lume post-corona. El a declarat:

În cele din urmă, ceea ce ne trebuie este să certificăm cine este o persoană recuperată, cine este o persoană vaccinată…
…Pentru ca nu vrei ca oamenii să se plimbe printr-o lume în care vei avea unele ţări care nu-l vor avea sub control, din nefericire.

Nu vrei să blochezi complet capacitatea oamenilor de a merge acolo și de a se întoarce și de a se deplasa.
Astfel, în cele din urmă, va exista această dovadă a imunității digitale care va facilita redeschiderea globală.

traducere de Paul Ghițiu

Știrile sunt sub cenzură! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Guvernul nu dorește aflarea adevărului despre plandemia covid-19. Încercăm să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în cea mai mare provocare pe care o trăim. Jurnalismul independent al portalului OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.



Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!
Categorii
Big brotherCipuri
cuvinte cheie

Articole asemănătoare



Vă rugăm să comentați decent, în duhul Ortodoxiei! Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

33 comentarii

  1. Nici nu se pune in discutie asa ceva. Nu se accepta si vom iesi din casa cu declaratie pe proprie raspundere oriunde am merge. Astia nu fac altceva decat sa isi bata joc de ma-sa care i-a nascut si crescut fiecare in parte si uite ce au ajuns, niste lepre. Astia vor trebui sa isi omoare mamele tatii fratii surorile si toate rudeniile prin aceste masuri sataniste si la urma inainte sa isi dea ei insisi duhul vor vedea Raul pe care l-au provocat. Am vazut multe filme de astea.
    Pacat mare pacat!

    1. dar declaratia pe proprie raspundere nu este un instrument introdus recent de ei?

      solutia nu este de a gandi in referentialul lor dement ci in cel al firescului pe care l-a lasat Dumnezeu. daca nu se poate asa, atunci incerci sa traiesti smerit la periferia societatii asumandu-ti tot ce presupune asta si nadajduind la Domnul.

  2. Am publicat un avertisment si pe blogul lui Saccsiv, comentariile mele nu mai apar acolo, am crezut ca e filtrul spam, dar am publicat si cu alta adresa email si tot n-a aparut comentariul. Nu conteaza, postez aici.

    Faptul ca politistii si jandarmii au inceput sa loveasca cetateni pasnici, pe fondul unei crize care se adanceste, seamana izbitor cu militienii si uslasii din ’89.
    Cine a trait timpurile alea nu are cum sa nu vada asemanarea.
    Oameni pasnici provocati, oameni amendati in curtea Bisericii, batrani saraci amendati ca ies la cumparaturi, preturi care cresc incontrolabil la alimente, venituri reduse, hartuirea cetatenilor cu niste hartii nesemnificative, mesaje de linistire a populatiei promovate in mass media, implicarea armatei, etc.

    Cred ca ne indreptam spre evenimente violente. Se vorbeste din ce in ce mai clar despre o schimbare de paradigma. O spun deja vocile autorizate din UE, iar ce se discuta in Romania la nivel politic, e un chitait nesemnificativ vizavi de ce au hotarat marile puteri.
    Istoria ne invata ca schimbarile de paradigma sunt intotdeauna evenimente violente.
    Si tot istoria ne invata ca in Romania nu exista schimbari fara evenimente sangeroase. La romani e intotdeauna cu mult sange. Sa nu uitam ca in ’89 atat militia, cat si armata, dar si securitatea au deschis focul impotriva propriei populatii sub pretextul circului cu teroristi. Iar acum avem din nou armata pe strazi. Armata nu e scoasa pe strazi doar ca sa dea amenzi si sa pazeasca un spital.

    Da vor veni cu certificate, vor veni cu vaccinuri (e de comentat si aici) dar elitele nu actioneaza cu jumatati de masura la un eveniment de o asemenea anvergura. Cred ca actuala criza e abia la inceput, se va ajunge la lucruri mult mai grave, precum violentele, si se va creste temperatura in mod constant ca populatia sa fie dispusa sa accepte orice.

    Urmariti cu atentie preturile la aprozare si in piete. Preturile sunt un argument ce nu il poate nega nimeni. Daca mancarea devine inaccesibila pentru 1 milion de oameni vom avea violente fara discutii. Nici nu cred ca e nevoie de 1 milion de oameni adusi la disperare, e doar o aproximare grosiera.

    Comentariul meu este adresat in special celor care au fost martori ale evenimentelor din ’89.

    1. Din punctul meu de vedere, care evident poate avea fisuri uriase nedescoperite inca, sa nu va mire situatia cu blogul mentionat ! Am impresia ca pe acolo pelerinele din piele de oaie au cautare si nu este din cauza Sfintelor Paști !
      In legatura cu mesajul pe care il transmiteti ,este corect dar nu stim cand se va „desavarsi” planul lor , nu stim cand vor termina sa-si sape singuri groapa in totalitate ! Tinand cont ca suntem romani, probabil cat mai curand si cat mai din pacate, sangeros ! Ahhh….pardon ,uitasem ca suntem romani in timp ce scriam ca suntem romani, scuzati ..eu ,simplul ,vedeam situatia din punct de vedere istoric, cand Romanii erau Oameni si Romani , acum insa, cand o situatie asa de cumplita va izbucni, din punctul meu de vedere, sange va fi, ocazional , dar comparativ cu alte periode ale trecutului va fi aproape INEXISTENT !
      Ca si cum ai zice ca te-ai spalat pe dinti numai uitandu-te la periuta !
      Mai umil, servil , pupator de papuci pt. un cuvant fals de „apreciere” cum este NOUL roman, eu personal nu prea am vazut, si am avut ceva vechime din pacate pe alte meleaguri !
      Sa nu asteptati minuni de la conationali, doar de la Dumnezeu, dar ce poate face Dumnezeu cand noi L-am tradat !? Sa ne bage cu forta smerenia si dragostea in suflet !? Nu prea cred, sau sa zicem ca poate ceva de genul ar mai fi fost posibil, dar ce te faci cand noi nu mai suntem oameni ci purtatori de demoni si asta literal !?
      Daca Dumnezeu ne-ar ajuta ca sa fie lucrurile asa cum visam unii dintre noi, Bunul Dumnezeu ar trebui teoretic si practic sa ajute niste demoni, ceea ce este peste puterea mea de a intelege, crede ! Dar poate tocmai pentru asta sunt si minunile ,dar ma indoiesc, ca sa nu zic …NU CRED ASTA !
      Poate ca noul roman isi v-a da sangele si eu ma voi insela, dar numai daca v-a fi pacalit ( Revolutia nu prea a fost revolutie,ori asta ori atentatele din 11/09/2001 au fost reale si eu nu ar trebui sa ies sub nici o forma din casa din cauza acestui virus EXTREM DE MORTAL dom’le SI PERICULOS !) sa o faca si nu din dragoste de Dumnezeu ,Neam si Țară cum se mai proceda asa…ocazional ( cateodata chiar de mai multe ori pe AN !!! ) , candva !
      Să fim seriosi, chiar credem ca ne putem imbata cu apa de fantana pentru ca de fatada asa ar putea parea !? Nu stiti vorba aia …afara-i vopsit gardu, inauntru-i leopardul !? Asa este si realitatea inconjuratoare …o SPOIALA, un strat de var dat pe putregai ,dar care nu o sa mai existe in curand ! Putregaiul isi v-a arata fata, pentru ca …dehhh…mândria !!!
      Doamne Ajută !

      1. Unde mergi Doamne.?Merg.sa ma rastignesc .ca la poporul.romin a.murit curajul.Numai.avem elite de Eroi.numai avem revolutionari.ci.baligi moi.
        Ce ne.rsmine de facut.Noi Tradatori.de.Lut.Ajuta ne Doamne sa.fim in.casa.sa ne caim.si.sa-ti cerem.Mila.

      2. Deja se vad minciunile si ca suntem masa de manevra, pentru ca mii de romani sunt pe aeroporturile internationale. Vorba aia, n-ai voie la Arhanghel dar e voie la sparanghel.

        In Romania, Merkel e mai tare ca Dumnezeu!

    2. Ai remarcat foarte bine. Acesta este urmatorul pas in scenariul lor. Scenariul spune ca vor fi violente si sange in strada.

      Din pacate romanii nu vor fi suficient de destepti ca sa evite faza asta. Rau oricum ne va fi pentru ca nu avem loc de intors. Oricum am da-o tot acolo ajungem insa am evita:
      – instituirea legii martiale si preluarea controlului de catre trupe straine (pregatite deja sa ne „sar…a” in ajutor);
      – implementarea cu rapiditate a unor masuri draconice de control al populatiei;
      – blocarea completa a economiei si asa muribunde asociata cu un impact social infiorator.

      Este nevoie de opozitie. Indiscutabil. Cat mai ferma si cat mai vocala. Dar NU in strada pentru ca acolo nu va actiona logica celor bine intentionati care vor avea cerinte rezonabile ci diversiunea creata de profesionisti in instigare la violenta.

      Nu sunt cuvinte pentru a descrie suferintele care vor urma insa haideti sa facem ce sta in puterea noastra pentru a le atenua si, mai ales, pentru a nu le amplifica.

      1. E nevoie de opozitie dar nu ai cu cine! Cand unul nu mai calca in Biserica si mii sunt la aeroport, cu cine te intreb? Cu cine vrei tu sa faci opozitie?
        ESTE PRIMA OARA CAND NU SE POATE LUA LUMINA IN ISTORIA CRESTINISMULUI ROMANESC.

        Dar scria cineva pe blog, ca vai, sa nu fugim, sa nu fim lasi. Mai sa fie, dar cu miile alea de pe aeroport cum e?
        Cand am aratat calculul salarial din Romania dintr-o data s-a facut liniste.
        Brusc!

        Deci noi sustinem financiar un sistem care nu ne reprezinta interesele nationale. Dam aproape 3 sferturi din castigurile lunare statului care inchide Biserica si sa luptam cu statul verbal? :)))))))

        E o nebunie, e ca si cum le-ai da turcilor 3 sferturi din castiguri bir si vrei sa scapi de ei verbal! :)))) Fix la fel!
        Tu crezi ca hotilor le pasa?
        Cum am scapat noi de turci? Cu vorba sau cu arma in mana?

        Exista doar o singura forma de a scapa de hoti si aia presupune sange. E cu arma in mana. Dar am vie experienta „revolutiei” in minte. Oamenii au vazut o ocazie de a scapa din comunism. Si au fost manipulati, mintiti, folositi, omorati si TRADATI de romani. Sa ne intelegem bine, cei care au tras in manifestanti erau romani. Cand Iliescu a fost ales, cei care l-au ales numindu-i golani pe cei ce doreau sa scape de nomenclaturisti, erau romani.
        Doar cu numele! Ca acum nici cu numele nu mai sunt, vezi ce nume poarta copiii romanilor in ultima vreme.
        La Referendumul Pentru Familie cati s-au prezentat? 24% nu? Deci ipotetic 76% au fost tradatori nu? Ca sa nu ii numim pe toti, poate unii n-au putut fizic sa se prezinte. Dar cei ce NU AU VRUT au fost multi.

        Romania? Tara mama? Romania este pusa la pamant de hiene care o mananca deja de vie. Iar hienele sunt romani (cu buletinul doar).

        1. Esti lipsit de orice urma de discernamant. Tavalugul care matura acum lumea veche ne va lua pe toti pe sus. Nu scapa nimeni. Nu ai cum. Tot acolo ajungi. Numai ca daca iesi in strada le faci jocul si masurile se vor aplica si mai repede. Asa am mai avea cateva luni de relativa acalmie.

          Foametea si razboiul vor urma negresit. N-au cum sa mai fie evitate de acum in colo. Insa nesupunerea sociala si anarhia vor aduce la putere conducatori din afara sustinuti de trupe straine care de pe acum se afla in tara si asteapta sa intervina.

          1. Ce vorbesti? WW2 a fost peste tot la fel? Nicicum!
            O groaza de tari nici macar nu au stiut ca a fost WW2.
            Razboi „mondial” e doar pentru marketing, mondialul nu e chiar mondial.

            Doar ca in Romania va mai rau ca in alte tari. Asta e un adevar care trebuie spus.

            Si da, am mai mare incredere in discernamantul meu decat in al altuia. Ca am trait lucrurile astea.

    3. Cat priveste postarea pe Saccsiv … nu stiu ce sa spun dar acolo ai dat-o in bara rau de tot cand ai aruncat cu rahat in Romania. Te tot indreptateai ca ai pleca unde vezi cu ochii pentru ca tara nu este condusa, ca este jefuita etc etc etc.

      Asa ceva nu se face. e cam de porc si chiar nu-l poti acuza pe Saccsiv daca te-a bannat.

      1. Stai sa ne intelegem, nu am acuzat pe nimeni de nimic! Daca spui ca am acuzat, arata-mi si mie unde am acuzat.

        NU SCRIE MINCIUNI DESPRE CEEA CE NU AM SPUS!
        ARATA-MI TE ROG UNDE AM ACUZAT!

        1. Nu ai acuzat ci ai ARUNCAT cu …

          Tara asta a trecut prin multe. A cazut si s-a ridicat. A cazut datorita tradatorilor si cozilor de topor si s-a ridicat datorita adevaratilor barbati. A cazut pentru indepartarea de Dumnezeu si s-a ridicat apropiindu-se de El.

          A pleca din tara pentru ca este greu e maxima lasitate si multe altele. Daca Dumnezeu considera ca esti de folos in alta parte te nasteai francez, rus, chinez sau afgan. Dar esti … roman. Asta este.

          Stiu ca acum iti poti schimba si genul dar daca intram in paradigma lumii cazute ne ducem direct in iad.

          1. Te sucisi ca n-am acuzat! E bine ca recunosti dar trebuie sa recunosti si ca am dreptate. Se vede de pe luna, oricat nu ti-ar placea.

            Tara asta nu se mai ridica. E pe jos si hienele o mananca de vie. Iar hienele sunt tot romani.
            Daca tu crezi ca hotii care sunt platiti de noi vor pleca de buna voie de acolo, asa pe vorbe frumoase, discernamantul meu imi spune ca esti naiv rau de tot. Ai putina experienta de viata, sigur ai sub 35 de ani.

            Daca Romania ar fi aratat ca Bulgaria poate s-ar fi putut face ceva:
            https://www.activenews.ro/externe/In-tara-care-nu-inchide-bisericile-parlamentarii-si-membri-ai-guvernului-au-salariile-SUSPENDATE-de-la-1-aprilie-Decizia-va-dura-pana-la-sfarsitul-crizei-160960
            Daca ma mut in Bulgaria sunt tradator? Cand sunt tradator, cand nu pot sa merg la Biserica sau cand le platesc bani celor care nu ma lasa sa merg la Biserica?

            Altfel Romania ar avea nevoie de o minune. Dar atata timp cat 3 sferturi de romani au stat in casa la Referendumul Pentru Familie nu cred ca vom vedea o minune prea curand.
            CRED CA PEDEAPSA ROMANIEI ABIA INCEPE…

            Nu cred nici macar ca pot fi goniti hotii printr-o revolutie.
            DAR CRED CA EXISTA O SINGURA SOLUTIE PRIN CARE PUTEM SCAPA DE HOTI! SA PLECAM TOTI DIN TARA MACAR 1 AN.

            Tara asta fara oamenii muncii nu va mai putea sa sustina toti gandacii aia puturosi care sug munca romanilor.
            Daca nu au incasari la buget sa vedem:
            Cine le plateste salariile?
            Cine le plateste deplasarile si vilele de protocol?
            Cine le mai spala drumurile?
            Cine le mai ia gunoiul?
            Cine le mai plateste pensiile speciale?
            Cine mai inghite rahatul varsat la tv?
            Cine le mai plateste salariile astora de bat oameni pe strada?

            Asta e cea mai buna solutie sa plecam din tara 1 an toti care muncim. Sistemul ar colapsa si hotii nu ar mai sta daca nu se mai poate fura.

            Asta e solutia pe care o propun eu!

          2. Andrei, esti baiat inteligent si cu bun simt, nu ai cu cine sa vorbesti, acest Grigore e pierdut in propria mandrie si mult inselat ca mare parte din romani. Ai mare dreptate, si eu zic zilnic ferice de cei ce nu inteleg ce se intampla (sau nu le pasa) ca ma doare inima in fiecare secunda, si nu pentru mine ca ca nu am nimica pe lumea asta de care sa imi para rau, ci dupa oamenii peste care va veni tavalugul si isi vor pierde sufletul ca in reeducarea de la Pitesti. Eu de o chestie nu imi dau seama pana la capat, daca mai intai va veni foamea (in 1-2-3 luni?) sau macelul de al 3-lea razboi mond, sau uraciunea pustiirii? sau toate 3 deodata?

          3. @mario

            Toate sunt in mana Domnului. Cu cat vom fi mai aproape de El cu atat mai bine ne va fi.

            Ca si opinie personala cred ca toate se vor petrece pe parcursul a cativa ani. Acum este abia inceputul durerilor. Mai este mult pana departe cand oamenii vor ajunge efectiv la disperare si-l vor imbratisa pe nenumitul.

            Singur Dumnezeu ne poate intari sa trecem prin toate incercarile. Socotelile omenesti n-au nici o valoare de acum in colo oentru ca omeneste nu va fi posibil sa rezistam. Numai Domnul va randui cele de folos pentru cei care i-o vor cere cu credinta.

    4. Comentariul dumneavoastră ridică principalele probleme ale viitorului apropiat. .. Personal înclin tot mai mult să cred că totul este un spectacol mondial, regizat si orchestrat de persoane&grupuri pe care doar le putem bănui. .. Asa cum bine ati spus, la noi autoritatea este mai degrabă dispusă la brutalitate decât la tolerantă, la violentă decât la soluții pașnice. .. De management eficient nici măcar nu are sens să amintim. .. De aceea, după ce ne-am furat-o, firesc ar fi ca si ortodocsii din România să avem o fortă politică care să ne susțină interesele. .. Lideri cred că există … Deocamdată zic să dăm cinste acestei zile triste si mărețe în același timp … Sărbători cu liniște si lumină în suflet!

  3. Andrei mama esti cam prostut. Grigore are dreptate, cu lozinci nu rezolvi nimic.
    Atata timp cat platim si tinem in viata sistemul care ne-a nenorocit ne meritam soarta.
    Tu de ce vrei sa ii platim in continuare, esti bugetar si ti-e frica ca nu mai poti sa tai frunza la caini pe 50 de milioane?

    1. Cand va veti da seama in 2 luni ca munca de la birou nu creste de mancare ci ca aceasta creste tot pe camp si din munca fizica si va veti da in cap unul la altul pt o bucata de paine sau mai rau sa va mancati intre voi o sa ii dati dreptate lui Andrei, sa tineti minte aceste cuvinte!

      1. @mario

        Multumesc pentru sustinere dar … astia suntem. Ma doare cand vad ca pe zi ce trece oamenii se radicalizeaza iar conduatorii, deloc intamplator, fac tot ce trebuie pentru a creste tensiunile. Cateva luni de relativa acalmie ar fi binevenite inainte de o noua runda de nebunie in toamna dar se pare ca vor reusi sa explodeze mamaliga si sa ne arunce mai repede in haos.

        Mila Domnului!

    2. @Mihaela nu e ok sa il faci prostut pe Andrei, dar atata timp cat noi platim sistemul sa ne asteptam la alt rezultat, asta chiar e o prostie. Nimic nu sperie mai rau sistemul decat ideea de a nu mai le plati taxele din care ei isi colecteaza salariile. In practica e imposibil sa se intample asta, dar acum sunt timpuri speciale si o sa lucreze afara din ce in ce mai multi oameni.

      Oamenilor sistemului care sunt aici le spun ca o sa urmeze taieri salariale (s-au anuntat deja) si in curand disponibilizari. Stiti ce trist e un militian care nu stie sa lucreze altceva?

      @Andrei in urma acestei discutii un lucru a fost ca un gong, vorba ta ca l-as acuza pe Saccsiv ca m-a banat. De ce ai spune asta? Te asteptai cumva ca sa incep si eu sa spun ceva nasol despre el?
      Sa stii ca nu te-am uitat, cu tine am mai vorbit. Imi aduc aminte ca tot asa, incepusei s-o lovesti de garduri. Daca tot te doare sa vezi cum oameni ca mine se radicalizeaza nu o mai freca aiurea cu comentarii deviate de la subiect si raspunde direct:
      1. E bine sa platim taxe unui stat care vrea sa ne cipeze?
      2. Daca ma mut in Bulgaria ca sa pot merge la Biserica si sa sustin un stat care nu inchide Biserica, atunci sunt tradator?

      1. 1. Platesti taxe pt ca: ai o proprietate / esti angajat / detii actiuni etc. Daca TU alegi sa ai aceste relatii cu statul, oricare ar fi el, nu vad de ce sa nu respecti regulile acelui stat. Daca nu ai nimic nici nu platesti nimic (in masura in care consideri ca statul iti impune ceva impotriva constiintei si nu te mai reprezinta cred ca vei inceta orice relatii cu el; asa ar fi normal, cred; parintele Justin spunea ca in vremurile din urma vor fi multi traistari care vor merge din loc in loc).

        Ce am spus mai sus este valabil deocamdata. Atunci cand se va impune taxa pe aer vei fi dator doar pentru ca existi iar aici nu mai este in regula sa fii obligat sa platesti.

        2. Dumnezeu ti-a dat o cruce in Romania. Este libertatea ta de a o accepta sau de a o schimba. Indiferent ce ai face tot al Domnului esti si, la fel ca toti ceilalti, vei da socoteala la Dreapta Judecata. Intreaba-ti constiinta daca ceea ce faci este bine (in fond ea te va judeca). Nu uita insa ca puterea de indreptatire a omului este nelimitata iar Dumnezeu este nemitarnic.

  4. Event 201 a fost in 2019
    COVID19 =
    Certificate
    Of
    Vaccination
    ID
    Se explica deoarece programarea umana se face cel mai usor prin cuvintele noastre, de-aia am fost si programati prin MSM si Hollywood in ultimii ani pentru asa ceva de au ajuns 3 miliarde de oameni sa stea in casa pentru ca le zice asta un televizor (TELL-A-VISION).

  5. Andreii ăștia … suntem peste tot, ie’ mulți domne’ . Trebuia să mă fi personalizat cu M-ul ăsta de când am început să comentez în articole ca să nu fie confuzie. Mai zi-ne și nouă, admin !

    E tragic se se întâmplă, dar pe merit. Câtă vreme românii preferă comuniune în patimi decât virtuți … doar Bunul Dumnezeu îi poate scoate din somn și proasta creștere, deciziile personale greșite. Să le spargă bula domol cât să nu-i frângă prea tare și să-i întoarcă pe calea bună în joc. Naivitatea și-o cere, prin simplul fapt că ai punct orb, vrăjmașul are drept să pună la încercare și ispitească, prin natura existenței (cu îngăduința lui Dumnezeu) cred că-i zice iconomie. Să tragem nădejde și să ne rugăm că TFL-iștii (tinerii „frumoși și liberi”) și hashtaggerii lozincari vor începe să-și asculte inimile și să cugete asupra legilor, drepturilor și iubirii omului pentru om, de la om, și ale lui Dumnezeu pentru om. Adică Noul Testament, codurile penal, civil, fiscal, administrativ, al muncii, o carte de anatomie, niște transdiciplinarite și asociere identitară cu coloana istorică românească, specifică (pentru cine are duhul ăsta frumos … și nu e un păcălici de fraierică geamantan românaș saltimbanc clovnangiu subsersiv și ignorant care-și freacă mâinile servil și oportunist, carismatici inutili). Să realizeze sminteala și deșertăciunea acestei lumi în contrast cu Hristos și să fie ființe demne și eclectice.

    La cât de frenetică și vehementă e viața tinerilor de acum, își vor toci celula într-un timp relativ scurt (vorbesc și din experiență proprie) și se vor orienta către sisteme de valori și trăiri pătrunse de sens, ceea ce cultura consumului nu nutrește. Frumusețea e că la Dumnezeu întoarcerea e cu totul și nimic nu se risipește, râvna se păstrează, chiar amplifică. N-ai ce să faci, să pleci sau să fii nihilist, decât să încerci a fi exemplu, să înduri și să aștepți înțelepțește până cedează și raliezi ăsta este și farmecul ortodoxiei.

    Nasol cu tâmpeala asta de cap și izolarea frustrantă. Tare obositor cum ca o minge de ping pong oscilăm între surse și cifre, declarații și atitudini care te stafidesc în dezgust (ca să nu zic cringe). Totul cu mascarada asta politically correct și pedanterie pudică dar și isterică din partea unor ipocriți, fățarnici și mai ales puțin sau deloc credincioși. Îmi pare rău dacă am fost rău dar am simțit nevoia să dau drumu’ la supape. Doamne ajută tuturor !

  6. Nu va mai certați degeaba. Un lucru este foarte clar: începutul sfârșitului lumii anul 7500 (1992) – vedeniile Sf. Nifon si Sf. Calinic de la Cernica.

    Doamne ajută!

  7. Fraților, e clar ca bună ziua ca, la anul pe timpul asta(când cred că va începe vaccinarea obligatorie) , noi deja trebuie să fim ieșiți din orașe!

    1. De maine va incepe la televizor o campanie de „constientizare” a romanilor ca noi toti ne inchinam la acelasi dumnezeu. Va fi cu preoti ortodocsi, cu catolici, cu musulmani, tot ghiveciul.

  8. Știa diavolul de venirea lui Hristos, dar nu știa când va fi; pentru aceasta ispi-
    tea pe toți drepții. Că și Antihrist va veni la sfârșitul veacului acestuia, cu chipul
    blând și smerit și milostiv și va petrece în pustiu, în post și în rugăciuni, cu chipul
    numai (fățarnic) și morți va învia și leproși va curăți, însă toate le va face cu nălu-
    ciri. Pentru că din pustiu va veni, și, de acolo, se va umple de toată puterea satanei,
    care va locui într-însul, după cum zice Sfântul Efrem Sirul; atunci se va dezlega sa-
    tana din iad și va locui într-însul.
    Numai atunci a cunoscut satana că a venit Hristos, când a îndemnat pe jidovi
    de L-au răstignit pe cruce și a murit și S-a pogorât în iad și a surpat puterea satanei;
    și, de atunci, mereu caută și ispitește totdeauna să vadă dacă nu cumva a venit vre-
    mea lui Antihrist. Că și dracii mărturisesc singuri, că nu găsesc vreun om care să i
    se închine lui satana, că i-ar da să împărățească peste toată lumea. Numai atunci ar
    stăpâni toată lumea, după cum i s-a dat, ca să supună pe toți oamenii diavolului, ca
    lui Dumnezeu; dar numai trei ani și jumătate va împărăți prea blestematul Anti-
    hrist, iar nu în veci, precum își nălucește el.
    Și când am început a scrie despre anii când are să împărățească Antihrist și
    când am zis cuvintele de mai sus, a vrut să mă sugrume. Și eu i-am zis: „Dacă te-a
    slobozit dulcele meu Iisus ca să mă omori, gata sunt să mor de o mie de ori”; și,
    cum am zis aceste cuvinte, a fugit de la mine.
    Sfântul Ipolit¹ zice că: „După ce vor trece zece împărați ai roma-
    nilor, adică după căderea turcilor, al unsprezecelea care va împărăți va fi Antihrist.”
    Iar Sfințitul Mucenic Metodie al Patarelor² zice că în vremea aceea, când va cădea
    Turcia, va veni Filip al șaselea cu 18 limbi (națiuni) și va face război, cum n-a mai
    fost niciodată. Atunci vor pune îngerii împărat la Constantinopole, care va împărăți
    32 de ani, iar acesta va goni pe turci. Și îi va împărți în trei părți: o parte o va bo-
    teza, a doua o va supune sub sabie și a treia o va goni cu mare mânie. Și,
    întorcându-se de la război, i se vor descoperi toate comorile cele ascunse în
    pământ și se vor da în mâna lui. Atunci se vor duce la dânsul toți, din toate părțile,
    și își vor cere părțile țărilor care au fost robite de alți împărați și își vor lua locurile
    care le-au stăpânit alții cu nedreptate, după cum zice: „Și se va întoarce fiecare la
    cuiburile pământești”; că zice Sfântul Metodie: „Și boul va rage”, adică țara va da în mâna împăratului acestuia, precum zice Sfântul Metodie al Patarelor. Acesta își va vedea moartea mai înainte și va merge la Ierusalim ca să moară, pentru că acolo șade împărăția lui Dumnezeu. Și mergând la Golgota cu Sfântul Lemn,
    împreună cu îngerii și cu poporul, îl va pune în locul unde S-a răstignit Domnul, va
    pune pe pământ coroana lui și se va ruga, zicând: „Doamne, Doamne, de când s-a
    arătat cinstită Crucea Ta, lumea s-a luminat și puterea satanei s-a surpat și cu Cru-
    cea Ta, adică cu patima Ta cea de bunăvoie, ai sfărâmat puterea iadului. Cu semnul
    Crucii Tale, Stăpâne, sfinții cu putere au lucrat și pe idoli au sfărâmat și mucenici
    i-ai făcut. Crucea este slava Bisericii; Crucea este întărirea binecredincioșilor creș-
    tini. Crucea este biruința binecredincioșilor împărați. Doamne, de acum nu vor mai
    fi creștini mulți în lume, însă tot vor fi.” Și mai multe decât acestea va zice. Apoi va
    zice: „Acum slobozește pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău în pace, că
    văzură ochii mei mântuirea Ta, care ai gătit-o înaintea feții tuturor popoarelor,
    lumină spre descoperirea neamurilor și slava poporului Tău Israil.” Și vor lua înge-
    rii Cinstita Cruce și se vor sui cu ea la ceruri. Și vor lua îngerii și sufletul împăra-
    tului.
    Rugăciunea aceasta am căutat ca să o găsesc la greci prin multe cărți și nu
    am găsit-o nicăieri. Am adus de la peștera Sfântului Atanasie⁴ din Sfântul Munte
    Athos trei cărți vechi de format mare, scrise cu mâna, de vreo trei sute de ani, și nu
    am găsit-o în ele; așa văzând, am renunțat de a mai căuta. Șezând eu pe căpătâi, în
    sus, fiindcă eram bolnav de stomac de vreo șapte ani, văd un tânăr lângă mine
    îmbrăcat cu haine albe și cu brâu încins pe la mijloc, lat ca de un rup (un lat de
    mână), verde închis, plin fiind de cruci mici de aur. Și mi-a zis: „Să știi că ceea ce
    cauți tu ca să pui în cartea ta este scris în cărțile Sfântului Ioan Gură de Aur.”
    Și Sfântul Metodie al Patarelor zice pentru acel împărat că va împărți împă-
    răția la patru fii ai lui. Unul va împărăți în Roma veche, al doilea în Constantinopol,
    al treilea în Alexandria, al patrulea în Tesalonic.Se vede că pe cel mai mare îl va pune tatăl lui împărat în Roma, mai înainte de moartea sa. Sfântul Andrei zice numai de trei; și aceștia numai o sută cincizeci de
    zile vor fi în pace, căci, din zavistia satanii, vor ridica între dânșii război; și vor lua
    pe preoți și pe monahi la oaste, încă și pe copiii cei de șapte ani, și atâta se vor
    bate la Tesalonic, încât se va stinge neamul bărbătesc. În vremea aceea vor tăbărî
    șapte femei pe un bărbat și nu-l vor găsi. Că Tesalonic se tâlcuiește: nebuna bi-
    ruință.
    Pentru al șaselea împărat, care va împărăți în Constantinopol împreună cu
    fiica sa, zice Sfântul Andrei așa: „Se va ridica un viteaz de la Marea Neagră și va
    împărăți în vremea celor patru frați și, după moartea lui, va împărăți fiica sa. Se
    vede că va răpi acesta împărăția de la cei patru frați, fiindcă ei se băteau la Roma și
    la Alexandria (Egipt). Și după dânsul va lăsa pe fiica lui, prea spurcată femeie, bici
    al diavolului, la împărăție. Că aceasta va spurca Sfintele Biserici și va pune să cânte
    cu chitări și cu muzică prin biserici; să cânte cântece spurcate și să joace și Sfintele
    Mese să le răstoarne; și va aduna Sfintele Cărți din tot Constantinopolul și le va
    arde; va spurca mulțime de suflete și va strica mulțime de prunci. Căci în vremea ei
    va lipsi partea bărbătească pentru mulțimea războaielor ce vor fi. În vremea aceea,
    se vor ucide oamenii pe drumuri: va omorî fiul pe tatăl lui și tatăl va omorî pe fiul
    lui; și maicile pe fiicele lor, fiicele pe maicile lor; și frate pe frate; și surori pe surori
    și vecin pe vecin se vor ucide și alte mii de răutăți se vor face și spurcăciuni nenu-
    mărate de către această prea spurcată împărăteasă; și cu Dumnezeu a se bate, va
    cugeta, și cerurile va voi a le sfărâma. Și se va pierde, cufundându-se cu tot Con-
    stantinopolul”. În vremea împărătesei acesteia se va împlini cuvântul din Apoca-
    lipsă: „Că se va lua pacea de pe pământ și se vor omorî oamenii unii pe alții”.
    Și în anul când va fi bătaie la Tesalonic, vor veni din China șaptezeci și doi de
    împărați și vor strica îngrăditura pe care a făcut-o Alexandru Macedon. Când vor
    veni aceștia în pământul creștinilor vor face atâtea răutăți câte nu s-au făcut nici-
    odată, după cum zice Proorocul Iezechiel: „La sfârșitul veacului te voi ridica Eu, zice
    Adonai Domnul, pe tine Gog, și vei veni în pământul lui Israil (adică al creștinilor), ca
    negura care acoperă pământul: cu cai și călăreți și cu căruțe. Eu te voi pogorî în pămân-
    tul lui Israil; și Eu voi pierde arcul tău din mâna ta cea dreaptă și săgețile tale din
    mâna ta cea stângă, și te voi pierde desăvârșit. Și voi aduna fiarele pământului și păsă-
    rile cerului și te vor mânca în pământul lui Israil” (Iezechiel 38, 1-29; 39, 1-11). Care
    vor rămâne nemâncați de fiare și de păsările cerului îi va pierde Domnul cu fulgere
    și cu trăsnete și cu piatră de grindină. Precum în vremea lui Iisus al lui Navi pe
    vrăjmașii lui pe care, neputând el să-i bată, i-a bătut Domnul cu piatră de i-a pier-
    dut pe toți; așa și pe chinezi îi va pierde Domnul. Că atâtea răutăți vor face Biseri-
    cilor lui Dumnezeu, că le vor preface în grajduri de cai și Vasele cele Sfinte le vor
    unge cu spurcăciuni și vor mânca pe oameni de vii și sângele lor îl vor bea. Și
    aceasta zice Proorocul Iezechiel: „că vor aduna (creștinii) oasele cele rămase de la
    fiare și vor pune semn unde vor găsi vreun os de om ca să le adune spre îngropare în
    cimitir; că și cetate vor face și se va numi cimitirul lui Gog.”
    Zice Proorocul: „Și vor locui ostroavele în pace”. Iar Domnul zice în Sfânta
    Evanghelie: „Va fi în zilele acelea necaz cum n-a mai fost până acum de la începutul
    zidirii pe care a zidit-o Dumnezeu, și nici nu va mai fi” (Marcu 13, 5-19). Și atunci,
    îndată, se va ridica Antihrist împărat și se va scula cu mare mânie asupra crești-
    nilor. Atât de mari munci are să pună asupra creștinilor, încât și îngerii se vor înfri-
    coșa, căci preaspurcatul și preablestematul nu va putea să sufere să audă numele
    lui Hristos.

    FRAGMENT DIN CARTEA SFARSITUL OMULUI DE ZOSIMA PASCAL PRODORMIT
    ATENTIE SUNT DOUA CARTI ASEMENEA CA SI TITLU , DAR UNA ESTE CU EREZII .
    FILIP AL 6 LEA DESPRE CARE SE SPUNE ESTE ACTUALUL PRINT AL SPANIEI .

Lasă un răspuns la Păduraru Nicu-Andrei Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclamele sunt blocate

Te rog să ne susții, deblocând reclamele.