X

Unii ierarhi prind curaj: Arhiep. Tomisului, Teodosie, cere ca bisericile să fie deschise de Sfintele Paști

ÎPS Teodosie

Înalt Prea Sfintitul Teodosie cere ca Bisericile sa fie deschise de Paste, pentru ca oamenii să poata merge la slujba de Înviere. Arhiepiscopul Tomisului spune că sunt locuri publice unde oamenii pot să meargă dacă respectă regulile de sigurantă.

Arhiepiscopul Tomisului a transmis, joi, un mesaj video în care spune că în această perioadă numai bisericile sunt închise, iar celelalte instituţii primesc oamenii şi nu resping pe nimeni.

„Iată numai bisericile sunt închise. Celelalte instituţii primesc câte unul la distanţă, dar nu resping pe nimeni. Nădăjduim să găsim înţelegere ca apropiindu-se cea mai mare sărbătoare, care ne dă tuturor lumină şi viaţă de la cei mai de sus până la cei mai de jos, să o avem cu lumină şi cu Sfânta Împărtăşanie cu Sfânta Liturghie”, a afirmat Arhiepiscopul Tomisului.

El speră că autorităţile vor decide ca bisericile să fie deschise, cu respectarea normelor de siguranţă medicală, şi ca Învierea să fie făcută împreună cu credincioşii.

„Fără Biserică sufletele se pustiesc, îşi pierd din nobleţea lor, din frumuseţea lor, Biserica mereu le înfrumuseţează şi le înnobilează pentru că Biserica este Hristos care a venit să răscumpere sufletele şi viaţa noastră. De aceea, să ne rugăm cu toţii şi rugăciunea noastră cu dorinţă, cu căinţă, cu credinţă, cu dragoste, cu lacrimi ajunge la Dumnezeu şi Dumnezeu îi va îndupleca pe cei care ne-au silit să nu vă primim pe dumneavoastră, credincioşii, în biserică, să ne dea voie să deschidem bisericile, să păstrăm toate rânduielile medicale ca să nu îmbolnăvească cineva sau să aducă cineva din afară într-un mod mişelesc vreo boală, dar ştim că la Dumnezeu sunt toate cu putinţă şi el ne va izbăvi şi de boală şi de orice greutate. Noi nădăjduim să avem voie cât de curând să venim la Sfânta Biserică şi Sfânta Înviere să o facem împreună cu credincioşii”, a mai afirmat Arhiepiscopul Tomisului.

Citiți și: Musulmanul Raed Arafat s-ar putea să-și facă milă și să permită participarea ortodocșilor la Slujba Învierii

Știrile sunt sub cenzură! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Guvernul nu dorește aflarea adevărului despre plandemia covid-19. Încercăm să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în cea mai mare provocare pe care o trăim. Jurnalismul independent al portalului OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.



Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

Articole asemănătoare

15 comentarii

  1. Cinste lui! Ajuta Hristoase pe IPS Teodosie sa Te marturiseasca, la fel si pe toti preotii si arhiepiscopii si monahii Tai! Amin!

  2. Impaca-te cu parasul tau pe care l-ai caterisit pe nedrept fiindca a intrerupt pomenirea ta pe motiv ca ai semnat acte neortodoxe la pseudo-Sinodul din Creta(16-26 iunie 2016), apoi adu jertfa ta lui Dumnezeu (la Sfantul Altar). Altfel se prea poate ca Dumnezeu sa nu te auda, sau sa fie ca pe vremea Sf. Prooroc Ilie, cand preotii lui Baal au strigat in van pe dumnezeul lor.

    1. Cred ca nu mai avem nevoie de Parusie,pt ca tu deja judeci viii maine,poimaine si mortii,si mai ales ca ai darul stravederii si le stii pe toate,cele trecute,si cele prezente…fariseilor si carturarilor fatarnici,vedeti-va barnele din ochii vostri..

  3. Bisericile sunt deschise si Preotii si ierarhii pot oficia sfintele slujbe.

    Sunteti responsabili pentru ratarea masurilor luate de guvern !
    Oameni buni , acum este ocazia ca „dragostea de aproapele ” nu esre doar vorba in vant !

    Renuntati sa fiti „supercrestini ” !

    1. Ce scoala ai tu in tineee!!! „Veti fi responsabili deratarea masurilor luate de guvern!” De ce, suflet drag?

Lasă un răspuns la Ioan Romanul Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button