Astăzi, 20 martie, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe din Georgia s-a întâlnit pentru a a discuta problemele liturgice legate de focarul COVID-19.
După șapte ore de discuții cu ușile închise, Sinodul Bisericii Georgiei a hotărât să nu respecte recomandările autorităților privitoare la efectuarea slujbelor religioase.
„Coronavirusul nu este un motiv suficient pentru a schimba rânduielile Bisericii și a-i obliga pe credincioși să nu ia parte la slujbe” au decis Patriarhul și episcopii participanți.
De la începutul crizei declanșate de coronavirus, și în Georgia unele voci au acuzat folosirea de către biserică a unei lingurițe comune pentru împărtășirea credincioșilor în timpul Sfintei Liturghii și au cerut folosirea unora de unică folosință.
„Refuzul lingurii euharistice ca sursă de infecție este total inacceptabil”, a anunțat Sfântul Sinod după ședința de astăzi, deoarece este vorba despre Sfânta Euharistie.
Mitropolitul Andrei de Gori și Ateni a fost cel care a anunțat că ritul primirii Sfintei Euharistii nu va fi schimbat. Acesta a adăugat că enoriașii vor folosi pahare de unică folosință pentru a bea vinul dulce ce se adminstrează în Georgia împreună cu anafura după Împărtășire.
În Georgia sunt confirmate 44 de persoane infectate cu coronavirus și 1925 sub carantină. Un pacient s-a recuperat din virus.
Această decizie are și efecte în popor, după cum atestă unele mărturii:
La întoarcerea de la plimbare, în Lavră am întâlnit-o pe maica Elena din Georgia. A privit spre mine și s-a apropiat să ia binecuvântare. După care am întrebat-o:
– Maica Elena, luați binecuvântare nu vă temeți de corona?
– Nu, așa ceva, nuu… Acum a fost întâlnirea Sinodului la noi în Georgia și toți episcopii au hotărât ca la noi să nu se schimbe nimic…
– Ce înseamnă că nu se schimbă nimic?
– A rămas totul cum a și fost: Sfânta Împărtășanie ca și până acum, slujbele Bisericii la fel…
A fost interzis doar traficul, mergem pe jos până la biserică.
Citiți și: Patriarhul Ilia al Georgiei: „Am avut o vedenie că omul poate învinge coronavirusul”
Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum sprijinul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.
8 milioane de chinezi nu mai au acces la reteaua mobila, probabil ca sa nu spuna cum stau lucrurile
Cele 14 spitale de campanie inchise au fost inlocuite de 300 de spitale mai mici, iar orasul Wuhan este in continuare inchis!
China Mobile show that they have lost 8.116 million users in Jan and Feb. Where are these users now?
“If the outbreak isn’t critical, it [the government] would allow us to return to work. Now all roads are still blocked, and businesses have not resumed production in Wuhan,” Zhang said in a March 17 phone interview.
“After the 14 makeshift hospitals were closed [on March 10], they set up 300 relay stations. I believe they are like a new type of makeshift facility”
On March 19, a construction worker shared a video of a new makeshift hospital set up within a stadium in suburban Wuhan.
“After another night, our mission is almost complete,” the man said. “A new makeshift hospital will be in operation soon.”
https://www.zerohedge.com/geopolitical/beijings-claim-no-new-infections-contradicts-reality-ground
Mai mulţi doctori din Rusia acuză guvernul de muşamalizarea epidemiei de coronavirus din țară
„Când planeta se confruntă cu o epidemie de coronavirus, Rusia se confruntă cu o epidemie de pneumonie. Ca de obicei ne confruntăm cu minciunile autorităţilor”
https://www.digi24.ro/stiri/externe/rusia/mai-multi-doctori-din-rusia-acuza-guvernul-de-musamalizarea-epidemiei-de-coronavirus-din-tara-1278887
Wuhan este și astăzi un oraș-fantomă cu 11 milioane de locuitori.
Unele străzi sunt blocate cu baricade, iar şoselele sunt goale. Poliţiştii patrulează bulevardele.
Cei care livrează marfa o lasă în anumite zone, de unde este ridicată apoi de localnici. În cartierele în care epidemiologii spun că riscul a scăzut oamenilor le este permis să se plimbe pe străzi.
https://www.digi24.ro/stiri/externe/wuhan-este-si-astazi-un-oras-fantoma-cu-11-milioane-de-locuitori-cum-arata-epicentrul-covid-19-la-doua-luni-de-la-inchiderea-totala-1278692
Cinste lor, cinste georgienilor!
Minunea a durat doar o zi, Georgia a declarat stare de urgenta
Georgia declares state of emergency until April 21
As of today, Georgia has a total of 47 confirmed cases of COVID-19
https://agenda.ge/en/news/2020/879
https://civil.ge/archives/342486
De asta se pare ca in Georgia, antihristul nu o sa aiba aceeasi putere. Va fi singura tara unde prigoana nu va fi la fel de puternica.
Ce veste buna! Spunea Sfantul Gavriil Georgianul despre tara lui:
„Georgia va fi luminată în ultimele vremi și se va face cunoscută nu material, ci duhovnicește. Credincioșii din multe țări se vor aduna aici. Faptele viclene începute de comuniști sunt premergătoare evenimentelor principale ce vor urma. Din vremurile străvechi lumea n-a cunoscut niciodată atâtea necazuri. Și ăsta e sfârșitul. Georgia va fi acoperită de Sfânta Fecioară căci Iviria e țara aleasă de Preasfânta Născătoare de Dumnezeu ca pământ al ei. Lupta prorocilor Enoh și Ilie cu antihrist se va arăta la televizor. Plecarea icoanei ivirene a Sfintei Fecioare va fi urmată de bătaia clopotelor, iar bisericile se vor pleca să-și ia rămas bun. Și aceasta se va da la televizor, ca întreaga lume s-o poată vedea, și cei care vor vrea să-și mântuiască sufletul, să poată veni în Georgia.”
https://www.monkgabriel.ge/rom/povete.htm#s1
BRAVO de un Milion de ori!!!
DUMNEZEU SA BINECUVINTEZE GEORGIA !
Propaganda mujiceasca spunea ca in laboratorul Lugar din Georgia a fost creat coronavirusul
A US-funded lab in Tbilisi, Georgia fights COVID-19 — and Russian disinformation
One Russian outlet, Kremlin-backed RenTV, went further: it attempted to pin the pandemic to the Tbilisi Lugar Lab.
“This is propaganda. What can we do?” said Paata Imnadze, director of the lab
A reporter on Ren-TV, which reaches 115 million viewers, then singled out Tbilisi’s Lugar lab as a potential source of the virus.
https://codastory.com/waronscience/lab-georgia-coronavirus/
Încă 5 medici au murit în Italia din cauza coronavirusului. Doi dintre medici ieşiseră din pensie, dar s-au întors ca voluntari.
Media de vârstă a medicilor care şi-au pierdut viaţa este de 67 de ani.
https://www.digi24.ro/stiri/externe/inca-5-medici-au-murit-in-italia-din-cauza-coronavirusului-fundatie-medicala-italiana-protectia-medicilor-este-inadecvata-1278977
Doctorii astia sunt adevarati mucenici!
Maica Domnului acopera Georgia facand-o model de urmat pentru toate tarile ortodoxe. Iata ca se poate. Acum trebuie analizat de ce nu se poate si la noi. Sau cine nu poate si mai ales de ce nu poate?
Bate vant de primavara, nu credeti?
Dra(g-c)ul de papa ne invita sa pazim si sambata ca, deh, e ziua domnului lui.
https://m.youtube.com/watch?v=2owQL8_BfFE&feature=youtu.be&fbclid=IwAR0NfXzPK0vIEafEnm01FHjynlhoq0vAMa49VHfCzD6ja69oumjp7Vuu3OM